Angela Furtuna
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Nu de puține ori, în ultimii ani, m-am întrebat dacă nu cumva instituția profesorului de limba și literatura română este pe cale de dispariție, devenind, posibil, în curând, o raritate în România.
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
*
Lumea contemporană este fascinată de scrierea apocalipselor, dar rămâne atât de vulnerabilă în fața căutării Paradisului și a paradisurilor pierdute. În civilizația noastră, obârșiile eticii, ale spiritului și ale esteticii au un nucleu comun: Dumnezeu a fost identificat cu lumina. Era vorba, între multele exemple posibile, de Baal la popoarele semitice, Ra la egipteni, Ahura Mazda la neamurile iranice; Platon concepea Binele ca pe un soare, iar de-a lungul timpului neoplatonismul va integra această imagine tradiției creștine.
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Despre Lemn, ca poem al trecerii omului prin Casa lui Dumnezeu, oriunde în lumea pământeană din Paradisul omului ce tânjește după Paradisul ceresc
Talantul cu care am fost înzestrată este simțul vizionar al cuvintelor și al scrisului, al transdisciplinarității și al comunicării universale.
Vă voi vorbi, astăzi, într-o zi de februarie, de la fereastra hibernală a amintirilor de călătorie prin lume și prin biblioteci, despre lemnul vechi, șlefuit de cuvânt, și despre sensul îmbătrânirii lui. Lemnul care, în locașurile de cult, îmbătrânește în sute de ani de rugăciune și de speranță omenească.
Lemnul, ca poem al trecerii omului prin Casa lui Dumnezeu, oriunde în lumea pământeană...
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
*
Editura Integral (director Costel Postolache) a scos pe piață, cu ocazia Crăciunul din 2020, cartea mea intitulată Monica Lovinescu – Tezaurul secret, pe care a lansat-o în premieră cu prilejul Zilei Naționale a Culturii și Zilei poetului național Mihai Eminescu. 15 ianuarie 2021.
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Adrian Lesenciuc izbutește să fie învingător în războiul cu timpul mutagen al pandemiei prin strategia de a se ancora literar și istoric în simbolurile spațiului românesc și proiectându-le în piramida universalității. A publicat recent două romane, amândouă ridicând vălul de pe rănile nevindecate ale istoriei și reușind să prefigureze terapii prin literatura înaltă: romanul Balada (Editura Creator, Brașov, 2020) și romanul Diez (Editura Creator, Brașov, 2020).
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Liviu Cangeopol scrie cu cerneala unei traume profunde, ce nu-și va înceta probabil niciodată revărsarea tragică. Dar traumele exilaților înnobilează popoarele și salvează pacea supraviețuitorilor. Editura Integral, purtând eroic o bătălie contra cronometrului implacabil al istoriei, a continuat să editeze operele acestui autor absolut remarcabil dar tratat fără respect de către mainstreamul românesc actual.
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
La 19 niembrie 1923 vedea lumina zilei la București Monica Lovinescu, fiică a criticului E. Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu (ex. - Lovinescu).
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Din dragoste românească și din admirație pentru România
Unul dintre cei dintâi colecționari de carte veche și rară din România a fost Principele, istoricul, juristul, Cetățean al lumii, bibliofilul și bibliograful, omul de cultură și diplomatul Constantin I. (Jean Lars Anthony Démetre) Karadja, de la a cărui plecare se vor împlini în curând 70 de ani.
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Considerat simbolul arhitectural al Bucureștiului și al României esențelor, Ateneul Român a fost, la început, proiectat în idee ca instituție “dedicată înzestrării poporului cu cunoștințe folositoare”. Imagologic, există o unitate de viziune a acestei importante construcții, căci mozaicurile exterioare (reprezentând pe marii domnitori ai țării, Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Regele Carol I, Vasile Lupu și Matei Basarab) și Marea Frescă a Neamului din Sala Mare au un singur autor: pictorul, profesorul și diplomatul Costin Petrescu (1872 - 1954).
- Scris de Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
O fotografie de acum 100 de ani cu George Enescu și Dinu Lipatti
Pentru cei ce l-au cunoscut, Lipatti lumina, spunea presa internațională a vremii. Despre George Enescu s-au scris cuvinte la fel de elogioase. Muzica lui ilumina, oriunde ajungea să fie auzită. Prezența lui era pur și simplu solară și cucerea admirația. Nadia Boulanger, la puțină vreme după moartea lui Dinu Lipatti (2 decembrie 1950), spunea: „Ce dezastru, dispariția sa! Dar câtă lumină ne lasă...”
Cei doi români au fost luminoși, ca oameni, iar ca artiști, pe cât de geniali, pe atât de modești. La mare distanță după plecarea lor, opera și înregistrările duc mai departe, sporind-o, excelența. O flacără ce nu se stinge. Ei au urcat filonul artei românești în universalitate. România este cunoscută mai mult și mai bine, prin ceea ce are mai profund și mai bun, grație artei iluștrilor muzicieni [1].
...Fotografia din anul 1921 are două personaje: George Enescu, la 40 de ani, și Dinu Lipatti copil. Pe cât este de cunoscută, pe atât este de enigmatică. Căci puțini știu adevărul despre această fotografie în care apar copilul Dinu Lipatti, de numai patru ani, dar și George Enescu, ducând o coroniță spre creștetul copilului ce îl privea cu venerație.
Amândoi țin în mână câte o vioară. Deși Dinu cântase numai la pian.
Imaginea a fost imortalizată la botezul lui Dinu Lipatti. Dar Dinu avea deja 4 ani. De ce nu fusese botezat în primele zile de viață? De ce copiii Lipatti au fost botezați abia la vârsta de 4 ani?
Este cunoscut faptul că George Enescu a fost nașul lui Dinu Lipatti. A fost rugat, în acest sens, de tatăl lui Dinu, Theodor Lipatti, el însuși un interpret talentat la vioară, dar de profesie diplomat. Theodor Lipatti îl adora pe George Enescu, iar amândoi erau pasionați de viorile vechi.
Fapt este că George Enescu a acceptat să-l boteze pe Dinu Lipatti. Dar de ce nu în anul 1917, când acesta se născuse, ci abia în 1921? Răspunsul îl aflăm numai în amintirile fratelui lui Dinu, anume Valentin Lipatti, și el diplomat: "Pentru că printre ideile bizare ale tatei (Theodor Lipatti), se număra și aceea că un copil trebuie să fie botezat la o vârstă la care să poată fi cât de cât conștient de acest act de care să-și amintească mai târziu. Astfel, Dinu a fost botezat la 4 ani, în 1921, și eu la fel, în 1927"[2]. Valentin Lipatti era născut în 1923.
O altă întrebare se naște privind vioara din mâna copilului.
De ce, în fotografia de la botezul său, în fața lui George Enescu, Dinu Lipatti apare cu o vioară în mână, și nu așezat la pian, cum ar fi fost firesc?
Cercetările conduc spre un răspuns edificator. Pentru botez, George Enescu a acceptat să facă o fotografie cu finul său Dinu. Fotografia, intrată de mult în arhiva de aur a muzicii românești, îl reprezintă pe Enescu punând pe fruntea lui Dinu o cunună de lauri. Copilul ține însă în mână o vioară, deoarece la studioul Foto Mandy (Franz Mandy[3]) de pe Calea Victoriei nu exista un pian. De aici, legenda, care a circulat uneori, că Dinu ar fi cântat mai întâi la vioară, ceea ce este inexact, povestește Valentin Lipatti, fratele lui Dinu.
Enescu i-a păstrat finului său Dinu Lipatti o mare afecțiune, care s-a transformat repede într-o colaborare și o prietenie exemplare. Dinu a devenit prietenul, admiratorul și elevul marelui muzician. Fostul copil genial George Enescu, devenit între timp un artist confirmat, îl conducea către viața performanței artistice pe actualul copil genial Dinu Lipatti.
... În viața lui Dinu Lipatti a mai existat un cifru misterios, ce deschide și închide însuși arcul său de artist al lumii. La primul recital pe care l-a dat Dinu la Paris, și anume în ziua de 20 mai 1935, prima piesă pe care a executat-o a fost coralul din cantata nr. 147 de Bach, în memoria lui Paul Dukas, a cărui înmormântare fusese în aceeași zi.
După cincisprezece ani, la 16 septembrie 1950, Lipatti dă un recital la Besançon. Rechemat și bisat, el cântă ca supliment aceeași cantată. Acesta i-a fost însă ultimul recital, iar cantata cu care și-a început șirul recitalurilor din lumea bună a muzicii de vârf a fost și cea cu care l-a încheiat. Ea a fost și prologul, și epilogul. Când începea, omagia astfel memoria maestrului său, iar ultima dată aceeași piesă muzicală devenise propriul lui cântec de lebădă[4].
Herbert von Karajan vorbea la superlativ despre limpezimea de cristal și rafinamentul lui Lipatti: “nu mai era voce de pian, era muzica desprinsă de orice ponderabilitate, muzica în forma ei cea mai pură ». Frank Martin surprindea capacitatea excepțională a lui Lipatti de a-și plasa interpretarea înafara vieții pământene: “această unitate, această pace de eternitate era în el parmanentă, de-a lungul tuturor vicisitudinilor vieții ». Iar George Enescu a afirmat nu o dată cât de arzător își dorea ca țara natală să găsească în Lipatti un poet demn de ea.
Angela Furtună
August 2020
[1] Cândva, și Alecsandri îi mărturisea lui Ghika dorința de a salva imaginea țării sale în lume, și omagia astfel răsăritul luminos al stelei românești numită Hariclea Darclée pe firmamentul excelenței muzicale universale.
[2] Valentin Lipatti, Strada Povernei 23 – Memorii, Ed. Tracus Arte, 2019
[3] Fotografia a fost făcută, așadar, la Studioul (atelierul foto) lui Franz Mandy de pe Calea Victoriei.
Cine a fost acesta?
Vorbim de un celebru artist fotograf și unul din primii fotoreporteri din România, FRANZ MANDY (1848 – 1910). Alaturi de Carol Popp de Szathmari, Franz Duschek, Andreas D. Reisner, Gustav Waber etc. Franz Mandy intra in elita fotografilor de altădată, adevărați artiști dacă e să ținem cont de calitatea și frumusețea fotografiilor. F. Mandy a rămas celebru în istoria fotografiei românești prin portretele realizate membrilor Casei Regale a României dar și prin fotografia armatei romane trecând victorioasă pe sub Arcul de Triumf din București pe 8 octombrie 1878, intitulată "Intrarea armatei romane în București", aflată în colecția Cabinetului de stampe al Bibliotecii Academiei Române.
În general, fotografiile prezentate erau de tip cabinet portret, lipite pe suport de carton gros. Pe verso aveau alături de stema Regală a României inscripția” FRANZ MANDY *Fotograf al Curtei M.S.R Domnei* BUCURESCI* Calea Victoriei nro.21*.
F.Mandy s-a născut în anul (1848) când Carol Popp de Szathmary a realizat prima fotografie din România, intitulată” Cupidon cu brațe frânte” în noiembrie 1848, o calotipie după o statuetă din colecția lui. Adică, talentatul Mandy s-a născut odată cu fotografia…remarcă acest fin cunoscător și notabil specialist (imaginecontinuă)
[4] Cf. Eugeniu Speranția, Steaua, 1957