"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

La sfârșit de săptămână – cântec joc și voie bună; dar suntem în decembrie, cu zăpadă și ghețuș, chiar și în Portland și mai ales în preajma marii sărbători a Nașterii Domnului. Așa că Biserica Sfânta Maria din Portland s-a gândit să ofere comunității de români o seară de neuitat cu colinde și tradiții de Crăciun. Într-o atmosferă sărbătorească ne-a bucurat sufletele și ne-a încântat ochii și auzul cu un spectacol de înaltă clasă.

 

Mobilizând multe talente și cu un volum de muncă uriaș, ne-a prezentat o gamă largă și variată de interpreți, costume și repertoriu realizând o seară minunată, care a reusit să ne capteze atenția mai bine de cinci ore.

 

Grădina Ghetsimani, locul unde Hristos a petrecut Joia Mare, adică ultima sa noapte în libertate, este dominată de opt măslini, uitați parcă de vreme, despre care se spune că sunt martori ai rugăciunii Mântuitorului. Biserica Agoniei - Biserica Tuturor Națiunilor, unde Mântuitorul este înfățișat sfâșiat de durere, este ridicată chiar în Grădina Ghetsimani. De aici se vede Poarta Sfântului Stefan, prin care Hristos a intrat în Ierusalim, spre Golgota.

Biserica “Tatăl nostru” precum este cunoscută în toata lumea, este o biserică creștină din apropierea Ierusalimului, fiind aflată pe Muntele Măslinilor, mai înspre nord de Mormintele Profeților și de celelalte locuri sfinte din apropierea Grădinii Ghetsimani.


Potrivit tradițiilor creștine locale, în peștera păstrată și astăzi în incintă, ucenicii s-au adunat în jurul Mântuitorului, spre a-i învăța rugăciunea domnească “Tatăl nostru”. Rugăciunea aceasta, numită și “domnească”, după calitatea de Domn a Celui care a rostit-o întâia oară, este una dintre cele mai puternice rugăciuni creștine.

MUNTELE TABOR locul unde s-a produs Schimbarea la față (partea a II-a)

Prima menţionare a existenţei unei fortăreţe pe acest munte o avem încă din secolul III î.Hr, când o armată seleucida s-a aşezat aici. În anul 66, locul va fi refortificat de către Iosif, în cadrul Primei Revolte Iudaice, însă în următorul an ea va cădea sub Împăratul roman Vespasian. În anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea că pentru el, “Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon”, după cum mărturiseau unii.

Acest munte a fost ales de Iisus, care s-a hotărât arate dumnezeirea Lui. Tot aici a avut loc întâlnirea reprezentanților Vechiului Testament (Moise și Ilie) cu cei ai Noului Testament (cei trei apostoli aleși). Sfântul Apostol Petru îl va numi Muntele cel Sfânt.

Mântuitorul trebuie să fi simțit o împotrivire a celor ce-l urmau, sau realiza că ei nu sunt convinși total, ca ar fi fiul lui Dumnezeu. Dintre toți cei ce-L urmaseră, el a ales numai doisprezece și tot I se păreau prea mulți pentru a fi convinși. Atunci a hotărât să aleagă trei dintre acești doisprezece pe care îi va sili să creadă, îi va sili să recunoască din tot sufletul, prin singura lui înfățișare că era fiul Celui prea mărit. Vor vedea acum pe Fiul Omului venind în strălucirea domniei lui, ca apoi în ceasul suferinței să-și poată aminti de această clipă și să nu slăbească în credința lor.

(continuare din numărul trecut)

Odată intrați în Ierihon am putut vizita două obiective creștine, două așezăminte ortodoxe, unul aparținând grecilor, în curtea căruia se află o rămășiță a copacului în care s-a urcat Zaheu vameșul la venirea Mântuitorului în Ierihon, iar al doilea aparținând românilor, unde se nevoiesc câteva maici și unde s-a ridicat un Așezământ pentru pelerinii ce vizirează Locurile Sfinte.

În curtea bisericii grecești, în trecut mânăstire, pe partea stângă se află într-o vitrină cu cupolă rotundă un trunchi de arbore uscat, destul de gros – nu poate fi cuprins de multe persoane - înalt de mai bine de doi metri, care se presupune a fi dudul în care s-a urcat Zaheu pentru a-L vedea pe Mântuitorul. Pictura bisericii este în stil românesc, iar în curte se mai află și un mic cimitir, în care printe morminte de arabi sunt și morminte ale unor români.

Continuăm astăzi călătoria noastră pe la Locurile Sfinte, pentru toți cei interesați de ele, care însa nu au putut ajunge acolo. Ne vom îndrepta pașii spre Ierihon, considerat cel mai vechi oraș cunoscut din lume. Despre Ierihon se crede ca este unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi oraș cunoscut din lume. Este prima cucerire a israeliților după peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. În mod ironic, Ierihonul, împreună cu Fâșia Gaza, a fost primul oraș cedat de Israel Palestinei în 1994, în urma acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit părții palestiniene în urma retrocedărilor din martie 2005. Este asemenea unui punct de graniță, unde la trecerea frontierei trebuie să prezinți pașaportul.

Capernaum-ul, orașul cel mai iubit de Mântuitorul Iisus Hristos este situat pe malul nordic al Marii Galileei. Denumirea vine din ebraică – Kfar Nachum, adică satul lui Nachum. A fost populată între anii 150 î.Hr. si cca 750 d.Hr., devenind un mic sat de pescari, care s-a sfârșit odată cu ocupația arabă și un cutremur. În prezent este o importantă atracție pentru pelerini, datorită site-ului arheologic ce cuprinde mai multe ruine:

- casa lui Petru,

- Sinagoga

 

În 1838 americanul Edward Robinson descoperă ruinele vechiului Capernaum.

Rămân cu relatările în această zona a Țării Sfinte întrucât Iisus aici și-a desfășurat o mare parte a activității sale. Deasemeni socotesc că este momentul să adaug câteva lucruri despre marea Galileii. Este cunoscută și ca lacul sau mareaTiberiadei, lacul Ghenizaret,sau Kinneret. Este a doua întindere de apă, după Marea Moartă, care este situată la altitudinea de 209-215m, sub nivelul mării – nivel 0. Spre deosebire de Marea Moartă care are un conținut bogat salin, aceasta este o intindere de apă dulce, alimentată parțial de izvoare subterane, iar cel mai mare contribuitor fiind însă răul Iordan, care apoi se varsă în Marea Moartă după ce străbate valea Iordanului. Aceasta furnizează circa 25% din necesarul de apă dulce al Israelului pentru consumul casnic și agricultură. Era sursa de hrană a pescarilor din satele de pe malul acesteia. Solul este foarte roditor, încât cresc pe el toate felurile de pomi: nuci, palmieri, smochini, măslini și viță de vie.

Pe șoseaua dintre Nazaret și Tiberiada, la 8 km de Nazaret, se află localitatea Kfar Kana care a luat naștere pe ruinele anticei localități Cana Galileii, aflată mai spre nord decât cea actuală. Noua localitate s-a format după invazia arabă, când vechea Cana a fost distrusă și părăsită de locuitorii ei. Mica localitate are aproximativ 5000 de locuitori, dintre care aproximativ 2/3 sunt creștini, iar restul musulmani. Este înconjurată de livezi de pomegranate și măslini, renumite pentru calitatea deosebită. Localitatea nu dispune de o sursă de apă curgătoare, așa că aceasta era cărată din vale și depozitată în vase mari de piatră cioplită, iar acum în cisterne.