Acest munte a fost ales de Iisus, care s-a hotărât să arate dumnezeirea Lui. Tot aici a avut loc întâlnirea reprezentanților Vechiului Testament (Moise și Ilie) cu cei ai Noului Testament (cei trei apostoli aleși). Sfântul Apostol Petru îl va numi Muntele cel Sfânt.
Mântuitorul trebuie să fi simțit o împotrivire a celor ce-l urmau, sau realiza că ei nu sunt convinși total, ca ar fi fiul lui Dumnezeu. Dintre toți cei ce-L urmaseră, el a ales numai doisprezece și tot I se păreau prea mulți pentru a fi convinși. Atunci a hotărât să aleagă trei dintre acești doisprezece pe care îi va sili să creadă, îi va sili să recunoască din tot sufletul, prin singura lui înfățișare că era fiul Celui prea mărit. Vor vedea acum pe Fiul Omului venind în strălucirea domniei lui, ca apoi în ceasul suferinței să-și poată aminti de această clipă și să nu slăbească în credința lor.
Alegerea Mântuitorului era făcută mai dinainte: mai întâi Petru, apoi Ioan – fiul lui Zevedeu, pentru că îl iubește cu înflăcărare și pentru că despre acesta nu putea să aibă nici cea mai mică îndoială, și Iacob pentru că este fratele lui Ioan și-l urmează pretutindeni.
În ziua aleasă, Fiul lui Dumnezeu va apărea într-un nimb de lumină, în fața celor trei ucenici. Chiar dacă a fost în timpul zilei, soarele chipului său a întunecat cerul și zăpada veșmintelor lui a pus în umbră lumea înconjurătoare. Iată pe Moise, iată pe Ilie…. Petru dorește să ridice trei colibe: una pentru Iisus, una pentru Moise, alta pentru Ilie. Umbra nopții se întinde peste ei. Un glas i-a făcut să se arunce cu fața la pământ: “Acesta este Fiul meu cel iubit…”
Au rămas prosternați, până când o mână le-a atins umărul. Iisus era singur, ca și mai înainte, cu aceiași față de totdeauna și îmbrăcat cu mantia-I obișnuită. Ucenicii își vor aminte toate acestea în diferite împrejurări. Pe când coborau muntele, Iisus i-a sfătuit să nu spună nimănui nimic despre această, vedenie până ce el nu va învia.
Muntele Tabor este un deal, ce se înalță până la altitudinea de 562 m., în regiunea Galileea de Jos, la 9 km est de Nazaret și la 17 km vest de Marea Galilei.
Datorită poziției sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul țării), cât și a înălțimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, încă din timpurile antice, un important loc de apărare. Pe acesta se înălța în acea vreme o măreață fortăreață, ale cărei ruine se mai văd încă și astăzi, pierdute printre vegetația florală. Fortăreața de pe Tabor este cunoscută încă din vremea Primului și celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi în perioada grecească, romană și cruciată, ajungând treptat în ruină.
Nu toți sunt de părere că acesta este exact locul în care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Săi. Sunt păreri care susțin că existența aici a unui fort de armată, ar fi fost o oarecare piedică, în alegerea acestui munte, drept loc al minunatului eveniment. În vremea Mântuitorului, acest deal numit “munte” ar fi ajuns pustiu, ceea ce a și permis Acestuia să îl folosească drept loc de odihnă și rugăciune, în momentul Schimbării la Față.
Începând cu secolul al IV-lea, creștinii vor începe să facă adevarate pelerinaje și slujbe pe acest loc, identificând o piatră de aici drept loc al petrecerii mărețului eveniment: Schimbarea la Față. Locul este deosebit de important și pentru iudei, căci pe acesta l-a binecuvântat Moise, zicând: „Pentru Zabulon a zis: Veselește-te, Zabulon, în căile tale și tu, Isahare, în corturile tale! Chema-vor aceștia poporul pe munte și acolo vor junghia jertfele cele legiuite, căci se hrănesc cu bogația mării și cu comorile cele ascunse în nisip.” (Deuteronom 33,18-19)
Muntele Tabor - Muntele Sfânt al Schimbării la Față - a găzduit pe el trei biserici creștine, închinate mărețului eveniment, după cum mărturisește un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerin, numit Willibaldus, menționează că în anul 723, pe Muntele Tabor mai ființa o singură biserica, închinată „lui Hristos, lui Moise și lui Ilie”. Astăzi muntele păstrează două mânăstiri creștine, una ortodoxă și una franciscană. Mânăstirea greco-ortodoxă este situată în partea nord-estică a muntelui, în vârful platoului, în timp ce mânăstirea catolică se află în partea sudică a muntelui.
Drumul este anevoios, greu de parcurs cu piciorul și aș spune chiar și cu un microbus. Autocarele obișnuite de călători nu se pot încumeta pe drumul extrem de șerpuit, care se sfârșește în poarta mânăstirii ortodoxe.