"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Continuăm astăzi călătoria noastră pe la Locurile Sfinte, pentru toți cei interesați de ele, care însa nu au putut ajunge acolo. Ne vom îndrepta pașii spre Ierihon, considerat cel mai vechi oraș cunoscut din lume. Despre Ierihon se crede ca este unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi oraș cunoscut din lume. Este prima cucerire a israeliților după peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. În mod ironic, Ierihonul, împreună cu Fâșia Gaza, a fost primul oraș cedat de Israel Palestinei în 1994, în urma acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit părții palestiniene în urma retrocedărilor din martie 2005. Este asemenea unui punct de graniță, unde la trecerea frontierei trebuie să prezinți pașaportul.

 

Orașul Ierihon este o adevărată fortăreață naturală, fiind înconjurat de Muntele Nebo în est, Munții Centrali în vest și Marea Moartă în partea de sud. Este irigat în abundență de râul Iordan, aflat la doar 7 km spre vest, dar și de izvoarele ce coboară de pe pantele Munților Centrali. Are o vegetație abundentă, predominând palmierii. Ierihonul mai este cunoscut și drept orașul aflat la cea mai joasă altitudine, aproximativ 250 m sub nivelul mării. Resursele bogate, apărarea naturală, apropierea de principalele rute și frumusețea locurilor l-au impus ca o locație ideală pentru comerț, dar și ca punct-cheie râvnit de invadatori. Denumirile date orașului au fost numeroase. Datorită abundenței unei plante pitice agățătoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numeroșii palmieri au inspirat numele de Orasul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. După numele unui izvor ce curge în apropiere, căruia proorocul Ilie i-ar fi indulcit apa, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie.

După Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din {ara Sfânta. Cea mai veche așezare a fost identificată la Tell es-Sultan, o colină („tell“) joasă aflată cam la 2 km de Ierihonul de astăzi. Colina s-a format de fapt peste ruinele vechiului oraș, al cărui nume, de origine semită, înseamnă „luna“ (atât calendaristică, „yerihu“, cât și astrul în sine, „Yarah“). În limba siriacă, „riha“ înseamnă „parfum“. În zona colinei Tell es-Sultan au avut loc numeroase campanii arheologice, începând cu anul 1868. Ele au avansat în timp, astfel încât au fost scoase la iveală numeroase detalii fascinante. Fortificațiile excavate indica faptul că orașul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfârșitul perioadei mezolitice (circa 10000 î.d.Hr.). Este astfel primul oraș cu ziduri de apărare din lume (cunoscut până în prezent). Ceea ce este interesant este că zidurile au fost ridicate înainte de descoperirea agriculturii în zona orientală cu cel puțin 1.000 de ani (doar la egipteni s-au descoperit urme mai vechi privind cultivarea sporadică a unor boabe). Contribuția Ierihonului la civilizație este unică. Practicarea agriculturii (cultivarea plantelor și domesticirea animalelor) precum și folosirea ceramicii au avut loc în Ierihon, ca o constantă, cu 1.000 de ani înaintea Mesopotamiei și Egiptului. Iar construcțiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani.

Ca și celelalte orașe din Canaan, Ierihonul a fost distrus în mai multe rânduri, identificându-se 15 episoade distructive diferite. Acest lucru îngreunează datarea lor exactă. Descrierea biblica privind distrugerea Ierihonului de către israeliți este întâlnită în cartea lui Iosua. Cei care datează exodul în sec. XVI-XV î.d.Hr. sunt susținuți de descoperirile arheologice, deși primele așezări israelite (descoperite) sunt datate mult mai târziu, cca. 1230 î.d.Hr. Astfel, în Biblie se spune că zidurile s-au prăbușit în urma asediului de 7 zile al israeliților, care au înconjurat zidurile sunând din trâmbițe și strigând. Ei au luat doar obiectele din aur, argint, alama și fier, apoi au trecut orașul prin foc. Faptul că pietrele și cărămizile descoperite erau înnegrite sau înroșite confirmă ipoteza incendiului devastator. La fel și vasele carbonizate conținând cereale. Se crede că prăbușirea zidurilor a fost provocată de un cutremur, dar acesta a fost unul neobișnuit căci, deși a afectat cu consecințe dezastruoase tot orașul, o mică porțiune din zid, pe latura de nord, a rămas în picioare. Este exact ce este scris și în Biblie, ca locuința femeii Rahab, care i-a ajutat pe spionii israeliți, aflată în partea de nord, lipită de zid, a fost cruțată. În plus, faptul că în 1997 s-au descoperit resturi de cărămizi (aflate în partea superioară și pe interior) la baza zidului de piatră adâncește ipoteza prăbușirii instantanee a zidurilor Ierihonului, confirmând povestirea biblică.

După o perioadă de mai bine de 5 secole, orașul a fost reconstruit, în timpul domniei lui Ahab (873-851 î.d.Hr.), și a cunoscut o istorie zbuciumată. În perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit orașul, drept capitală estică, la aproximativ 2 km de vechea locație, în locul numit Tulul Abu el-aAlaiâ, unde canionul Wadi Âelt se deschide pentru a intra în Valea Iordanului. Datorită temperaturilor mai ridicate (aflându-se într-un fel de depresiune), Irod a construit un magnific „palat de iarnă“, dotat cu apeducte, un hipodrom și un teatru. Acesta este Ierihonul în care Iisus a venit de mai multe ori, făcând numeroase aluzii la acest oraș. Astfel, în Pilda Samarineanului milostiv, Iisus se referă la drumul extrem de periculos prin canionul Wadi Âelt, adevărat cuib de tâlhari în vremea sa. În timpul ultimei călătorii, Iisus a vindecat doi orbi, între care se remarca insistentul Bartimeu. Faptul că Matei și Marcu spun că vindecarea a avut loc după ieșirea din Ierihon, în timp ce Luca menționează că se apropiau de Ierihon, poate fi explicat în două moduri. Fie orbii l-au rugat să-i vindece la intrarea în Ierihon, dar rugăciunea lor a fost împlinită abia când a ieșit din oraș, fie vindecarea a avut loc după ce Iisus a ieșit din vechiul Ierihon pentru a intra în Ierihonul irodian. În Ierihon se petrece și convertirea vameșului Zaheu la pocaință. Se presupune că și rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivată de trecerea lui Iisus prin fața palatului de iarna a lui Irod cel Mare. După moartea lui Irod, fiul său Arhelau, primind de la Cezar dreptul de a stăpâni Iudeea și Samaria, s-a răzbunat crunt pe inamicii săi, iar celor credincioși le-a răsplătit cu mărinimie loialitatea.

Orașul a recăzut în ruină în sec. III-IV, fiind refăcut de arabi. In sec. al XII-lea este cucerit de cruciați. Părăsit de aceștia, a devenit un mic sat arab. Ierihonul de astăzi a reînceput să înflorească în secolul al XX-lea.