"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Angela Furtuna

Categorie: Angela Furtuna

despre destinul de poet autentic ce s-a deşteptat într-un superstar românesc al scenei lirice mondiale

Voinţa extrapolărilor transdisciplinare şi viziunea integratoare a culturilor sunt două concepte din ce în ce mai cunoscute şi folosite de creatorii tineri, de critici sau de analişti ai culturii: aceste paradigme au apărut, în enunţ şi în formele experimentale, încă de acum câteva decenii, vor avea o carieră îndelungată şi se reafirmă continuu şi prin artişti precum Teodor Ilincăi, aflat, prin volumul său intitulat Cromatisme (Editura Bestseller, cu sprijinul Asociaţiei ELITE ART Club UNESCO şi Ella Congress and Events, Bucureşti, 2013), la prima sa apariţie într-un rol major pe scena poeziei româneşti, după ce cariera sa muzicală internaţională a devenit în ultimii ani, deja, o marcă a excelenţei româneşti pe glob.

Categorie: Angela Furtuna

În plin anotimp al francofoniei (pe care o celebrează în fiecare an la Suceava prin organizarea festivalului francofon Le Printemps des Poètes), scriitoarea Angela FURTUNĂ va participa la Salon du Livre, Paris , 21-24 martie 2014, unde este invitată pentru a-şi lansa cartea Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze, apărută la Editura Vinea , Bucureşti 2012, sub egida Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, fotografii de Dinu LAZĂR, grafică de Devis GREBU. Este prima hermeneutică românească de amploare dedicată marii scriitoare, jurnaliste, om de teatru, cronicar, critic şi disidente anticomuniste, Monica LOVINESCU (ale cărei rămăşiţe pământeşti repauzează, începând din 2008, în cripta ilustrului său tată, Eugen Lovinescu, de la Fălticeni).

Categorie: Angela Furtuna

Lupta pentru cauza României, în presa exilului de după al doilea război mondial, a fost dusă de oameni foarte bine pregătiţi, ieşiţi din şcolile bune ale României interbelice sau din cele occidentale. Unul dintre aceştia a fost Mihail Fărcăşanu, scriitor şi jurnalist, jurist şi patriot anticomunist liberal-naţionalist, care a emigrat în 1946 în condiţiile bolşevizării României, a fost condamnat la moarte de autorităţile regimului de ocupaţie, în contumacie, a fost primul director al redacţiei de limbă română al Radio Europa Liberă, a scris cu succes publicistică de mare valoare şi un roman premiat de editura Cultura Naţională, intitulat “Frunzele nu mai sunt aceleaşi” (sub pseudominul Mihail Villara).

Categorie: Angela Furtuna

Moto: “În această lume, o moarte cheamă şi devine fundamentul unei altei vieţi. E raţiunea ei de a fi.” (Vladimir Ghika)

Am trecut la catolicism ca să fiu un şi mai bun ortodox.
(Vladimir Ghika)

 

Beatificat la 31 august 2013 la Bucureşti, Monseniorul Vladimir Ghika ar fi împlinit anul acesta, de Crăciun, 140 de ani. E născut, ca într-o profeţie, chiar în ziua de naştere a Mântuitorului. Beatificarea sa a fost unul din primele acte semnate de Papa Francisc. “Este în primul rând o şansă nesperată de a vedea că şi ţara noastră are acces la circuitul acesta al valorilor universale scrise în mod simplu, fără trâmbiţare de prisos”, mărturisea la puţină vreme după aceea PS Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti.

Categorie: Angela Furtuna

DARURILE PATRIEI. DARUL IUBIRII. HARUL FIINŢEI EXCEPŢIONALE

Moto: “Noi trebuie să avem memoria tăcerilor la fel cu aceea a cuvintelor”

Monseniorul Vladimir Ghika

1. În ajunul aniversării zilei sale de naştere (19 noiembrie, n.n.) din anul 1977, mai precis în seara zilei de 18 noiembrie, Monica Lovinescu primeşte un "cadou" de neuitat din partea dictatorului Ceauşescu: doi agenţi palestinieni trimişi de acesta prin Direcţia de Informaţii Externe o snopesc în bătaie în curtea casei sale din Paris, 8, Rue François Pinton, provocându-i internarea în stare de comă într-un spital parizian. Ordinul dictatorului fusese unul precis, atribuindu-i-se de către martori direcţi[1] următoarele “indicaţii preţioase”: "Să i se închidă gura! Nu trebuie ucisă! N-avem nevoie de anchete americane şi franceze care ne-ar pune în situaţii dificile. S-o facem zob! Să-i spargem dinţii, falca, să-i rupem braţele! Să nu mai poată niciodată vorbi sau scrie! Să devină un exemplu de neuitat pentru ceilalţi! Să fie bătută la ea acasă pentru ca să înveţe şi ea şi alţii că nu există nici un adăpost sigur pentru calomniatorii dictaturii proletariatului! Nici chiar în propria lor casă."

Categorie: Angela Furtuna

Monica Lovinescu și Virgil Ierunca l-au adorat pe George Enescu. Jurnalele Monicilor abundă de evocări și de detalii privind muzica lui Enescu precum și înrâurirea pe care acesta, alături de alte personalități ale culturii românești, au avut-o asupra intelectualilor din interbelic și din epoca imediat următoare. Un argument ce hrănește această empatie: rădăcina geniului lui George Enescu se împletește, în Moldova natală, cu rădăcina geniului Monicăi Lovinescu, ambele rădăcini fiind cultivate într-o paradigmă de civilizație unică. Merită să stăruim în această meditație, cu atât mai mult cu cât, la București, s-a desfășurat, în intervalul 1-28 septembrie, prestigiosul Festival Internațional „George Enescu”, ediția 2013. Despre Enescu, Petru Comarnescu scrisese în termeni ce se vor contopi, mai târziu, cu aprecierile Monicăi Lovinescu: ”a răsărit deodată, ca un chiot puternic și prelung, în mijloc de pădure. Până la el, țăranii cântaseră doine în megieșia oilor, pe crestele munților. Muzica bisericească orientală, măiestrită de un Macarie sau Anton Pann, a continuat și ea creațiunea colectivă. Muzica noastră cultă a început ca un motiv biblic. Din stâncă a țâșnit deodată izvor voinic. Enescu n-a avut înaintași și nici nu este înaintaș.

Categorie: Angela Furtuna

Nicolae Iorga susţinuse cândva ideea că “istoria contemporană adevărată ar trebui să însemne formarea omului modern, deci căutarea pretutindeni a elementelor din care s-a alcătuit el: straturi mai vechi, aporturi mai nouă, cu împrejurările în care s-a făcut legătura, contopirea...” Găsesc îndreptăţită extrapolarea acestui principiu asupra discuţiei despre imaginea României de azi, care face obiectul meditaţiilor de faţă. Chestiunea ar trebui să pună accentul pe imaginea adevăratei Românii de azi, iar mai departe, precum orice alt concept constituit din suma unor elemente și fragmente de cunoaștere supuse în mod premeditat efemerității, aflate in statu nascendi și cu o durată de viață foarte scurtă, ar trebui să incumbe formarea unui om ataşat unui real recreat[1] în mare viteză.

Categorie: Angela Furtuna

Cititorul român nu a putut ajunge la opera scrisă a Monicăi Lovinescu decât după căderea Zidului Berlinului. Iar amintirile despre destinul ei literar nu au urmat linia firească, ci o cale întortocheată, răsturnată, cum îi fusese şi viaţa. Romanul excepţional pe care Monica Lovinescu l-a terminat în 1955, şi care o recomanda drept o prozatoare de viitor[1], apare în România abia în 2007, ca restituire. Întreaga carieră a scriitoarei, de fapt, fusese întreruptă în epocă de căderea Cortinei de Fier şi suprimată brutal prin confiscarea autoarei – printr-un sacrificiu asumat graţie conştiinţei sale morale înalte – de partea jurnalismului şi a militantismului anticomunist. Aşadar, pentru a ajunge la Monica Lovinescu a fost nevoie să cadă mai întâi un zid planetar, dar apoi să se deschidă, cu lentoare şi cu ignobile amânări, arhivele şi jurnalele, să se deschidă şi odăile ascetice şi curate, străjuite de biblioteci bogate, în care trăise tatăl, E. Lovinescu, dar şi mama, Ecaterina Bălăcioiu, sau în care scriitoarea îşi petrecuse o mare parte din existenţă, la Paris, în Rue Pinton, alături de soţul ei, Virgil Ierunca.

Categorie: Angela Furtuna

Împărtăşesc multe lucruri cu Borges: îndoielile, auto-interogaţii fără sfârşit despre real şi despre realitate, sau, şi mai bine, şi despre una şi despre cealaltă; şovăielile, ah, aceste energii care, afectând de câteva ori elanul primordial al expresiei, ca nişte frici cameleonice, te propulsează în final pe acoperişul celor mai interesante revelaţii; nu în cele din urmă, corecturile (diagnosticate prima dată de Ana Barrenechea), care transformă impreciziile, răzgândirile şi lacunarităţile literare borgesiene în metabolism mnezic şi imaginativ integrat în mecanismul inefabil al artei narative. Lucrul cel mai interesant, însă, este inserţia acestor mecanisme de creaţie, care mă aseamănă cu Borges, în stilul existenţial, care devine, astfel, sau tocmai de aceea, plin de incertitudini stilistice înşiruite pe un fir kalokagathic, dar şi dominat de iminenţa schimbării sistemelor de referinţă ori, de ce nu, copios impregnat de nevoia de redefinire a realităţii. Poate că această existenţă nu este decât o Carte a fiinţelor imaginare, care nu există decât pentru a deveni, conjunctural, unul sau altul din personajele care ne înconjoară şi ne umplu vieţile.

Categorie: Angela Furtuna

Accente paradoxale: totalitarism şi dictatură; bahic şi dionisiac; plăcerea textului şi voluptăţile intertextuale

 

Unul din marile merite ale Monicăi Lovinescu este acela de a fi scanat şi deconstruit cu fineţe, didactic, mecanismele subtile care târăsc societăţile fragile în ipostaze ce paralizează democraţia; astfel, ea trage concluzia că[1], „fără îndoială, momentul determinant de trecere dintr-un sistem totalitar într-unul de dictatură a fost acela al apariţiei primelor mărturii asupra lagărelor, închisorilor şi supravieţuitorilor”. Cea mai fină analistă a sistemului comunist (cf. celui mai fidel discipol al său din spaţiul românesc), Monica Lovinescu observă faptul că O zi din viaţa lui Ivan Denisovici s-a dovedit tot atât de importantă în Rusia ca şi Raportul Hruşciov, iar cotitura reală în procesul de democratizare de la Praga a fost constituirea Clubului 231 (după numărul articolului de lege alocat disidenţei), grupând victimele neocomuniste ale terorii staliniste din Cehoslovacia.