Din viața multor oameni se pot scrie romane celebre, dar din viața a puțini oameni se pot scrie exemple bune de urmat.
Motivația acestei cărți nu este atât faptul că tata a construit, cu mari riscuri și eforturi, biserica din Găujani, cât faptul că biserica aceasta - în ambele ipostaze, și ca zidire, și ca adunare vie - este specială.
Aici prigoana nu a născut frică, ci a născut sfinți.
Pe scurt, am vrut să arăt istoria unor oameni care s-au pus la îndemâna lui Dumnezeu cu puține cunoștințe, dar cu toată inima.
Nu aș vrea să-l prezint doar pe tata, ci un tip de Om care a știut să stea în spărtură atunci când era nevoie.
„Am căutat printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în spărtură înaintea Mea pentru țară... dar n-am găsit niciunul.”
- Ezechiel 22:30
Un prieten, după ce a răsfoit manuscrisul, mi-a zis: „Domnule, e o bijuterie de carte.” Și m-am gândit. Familia Popescu n-a avut parte de aur, de bijuterii scumpe, la vremea ei. Dar a avut o comoară mai de preț decât toate bijuteriile trecătoare: credința, încrederea în Domnul Isus Hristos.
Acum, după 26 de ani de la plecarea tatălui meu din lumea aceasta, credința aceea a ajuns ea însăși bijuterie.
Cartea aceasta vrea să fie tocmai asta - o bijuterie pusă, cu recunoștință, la gâtul familiei Popescu.
Mă uit la toate împrejurările de azi și îmi aduc aminte cum se rugau tata și mama. Nu se rugau numai pentru copiii care erau atunci în casă. Se rugau pentru urmași. Pentru cei ce aveau să vină.
Tata avea o viziune. Se baza pe făgăduința din Cuvânt, că Dumnezeu „Se îndură până la al miilea neam de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.” - Exodul 20:6.
Și se ruga pe temeiul acesta.
Și iată că lucrul acesta s-a adeverit. Mare parte dintre urmașii lui duc și astăzi mai departe lumina adevărului. Unii sunt plecați prin orașe din Transilvania și Banat. Unul dintre nepoți, Emanuel - parcă cu nume predestinat - tocmai se întoarce dintr-o misiune în Africa Centrală.
Sunt lucruri caare te pun pe gânduri.
De când am scos, în 2007, dosarul tatălui meu de la CNSAS, am purtat în gând scrierea acestei cărți. Voiam să arăt prin ce a trecut biserica și comunitatea din Găujani, prin ce a trecut tata și familia noastră. Pentru că sunt lucruri rar întâlnite și am crezut că merită împărtășite cu generațiile care vin.
Am făcut mai multe încercări în cei aproape 20 de ani, cu diferiți oameni. Până la urmă, Providența cerească mi-a scos în cale un om, pe Marian Mușat din Galați, care m-a ajutat să duc la capăt această carte.
Retrăind acum, cu emoție, cu ocazia scrierii ei, evenimentele de acum mai bine de 40 de ani, încerc să înțeleg cauza și felul cum au decurs. Și nu găsesc decât o singură explicație.
Tata avea o expresie: „Dumnezeu ne poartă în Carul Său de biruință.”
Dacă l-a purtat pe el prin toate încercările, cred că tot așa i-a purtat și îi poartă și pe urmașii pentru care se ruga să fie purtați în Carul Lui de biruință. Altfel, singur, ca om, cu toate împotrivirile din jur, n-ar fi putut trece.
Despre acest Car de biruință este, de fapt, cartea de față.
Samson Popescu
Biserica Confiscată - Marian Mușat, în format E-Book click aici!