Niciodată nu a fost mai important pentru umanitate efortul de a valorifica în actualitate, cu bună credință, experiențele traumatice din trecut, pentru a genera șanse sporite de salvare.
Pe aceste coordonate se înscriu două momente notabile: celebrarea lui Norman Manea și evocarea lui Serge Moscovici.
Bucureștiul a găzduit, recent, în intervalul 15-16 octombrie, în organizarea Muzeului Național al Literaturii Române și prin parteneriate cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Facultatea de Litere a Universității din București, revista Observator Cultural, Editura Polirom și Uniunea Scriitorilor din România, un amplu program aniversar Norman Manea 90. O voce fundamentală a literaturii române, care a reunit prestigioși invitați din țară și din străinătate. Au avut loc sesiuni omagiale, dezbateri academice, format live și format online, precum și o expoziție documentară.
Dezbaterile au fost centrate pe teme ca memoria, exilul, identitatea și libertatea, adică teme esențiale ale operei lui Norman Manea, care continuă să provoace reflecție și să contribuie la dialogul dintre culturi. Publicitatea făcută evenimentului a fost foarte bine difuzată pe toate canalele media și internetice, resuscitând interesul publicului față de subiecte care au revenit în actualitatea geopolitică și politică a momentului. Pericolul de a nu lua în seamă probabilitatea ca tragediile trecutului să se repete este imens.
*
După ce a fost revizitat mesajul operei lui Norman Manea, în cadrul recentului eveniment internaționalizat dedicat celebrării eminentului nostru compatriot cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, este interesantă o paralelă a acestui mesaj cu un altul, la fel de important: mesajul operei lui Serge Moscovici, un alt intelectual de origine evreiască născut în România, și care a fost victimă, și el, a traumelor istorice din țară (legile rasiale, pogromuri, deportări, dictaturi). Acesta a fost, în Franța, un important psihosociolog, istoric al științei și teoretician al ecologiei politice. Cartea pe care o recomand este “După război la Paris - Cronica anilor regăsiți”, publicată în 2021 la același Polirom unde au apărut și operele lui Norman Manea, în seria de autor. În această carte aflăm importante detalii despre prietenia, în epocă, dintre brăileanul Serge Moscovici, poetul bucovinean Paul Celan și antropologul ieșean Isac Chiva, cu toții emigrați îngroziți din România fascizată sau stalinizată, apoi studiind la Paris, în condiții vitrege, și purtându-și traumele alungării (Obs.: au început și românii de azi, exilați cu milioanele, să înțeleagă pe viu ce este destinul exilaților. După modelul în care evreii deveniseră nedoriți, în regimurile totalitare românești sau europene antisemite din secolul trecut, este posibil acum ca, în noua realitate geopolitică, și românii să devină niște paria, în unele țări care încep să nu agreeze migranții și să aplice teorii rasiale. Istoria se repetă, prin ecuații cu aceleași necunoscute și variabile ca în trecut).
*
Desigur, îndemn cunoscătorii operelor acestor autori - prin paginile memorialistice, științifice și ficționale - să facă unele paralele între Norman Manea și Serge Moscovici. În scrierile sale de exil și în eseuri (cum ar fi “Plicuri și portrete” sau “Întoarcerea huliganului”), Norman Manea evocă și analizează intens figuri literare și intelectuale din spațiul românesc și din diaspora sa culturală directă (precum Saul Bellow, Philip Roth, E.M. Cioran sau Mircea Eliade). Moscovici, pe de altă parte, s-a concentrat în memoriile sale (v. “Cronica anilor risipiți”) pe propria tinerețe bucureșteană și pe trauma Holocaustului din România din anii ‘40, o perioadă în care Manea era doar un copil deportat în Transnistria.
Memoria persecuțiilor, însă, a devenit trauma fundamentală pe care s-a grevat caligrafia mentală și psihică auctorială a ambilor autori născuți în România și deveniți mai târziu celebri în lume, prin convertirea traumelor existențiale în creativitate cu impact pedagogic mondial.
În scrierile memorialistice ale lui Serge Moscovici – în special în acest al doilea volum, “După război la Paris. Cronica anilor regăsiți” –, bucovineanul Paul Celan nu este doar menționat, ci ocupă un loc central. Moscovici realizează, astfel, un portret extrem de profund, nuanțat și cutremurător al poetului din Bucovina, pe care l-a cunoscut îndeaproape în anii de lipsuri ai exilului parizian timpurie.
*
De ce am amintit, fugitiv, aceste puncte de sprijin ale lecturilor și ale analizelor?
Pentru că, dintre toți, Serge Moscovici a avut, ca și Viktor Frankl, în America, configurația intelectuală și forța omenească de a transforma în știință mondială experiențele traumatice.
Concret: Serge Moscovici asistase în adolescență la prăbușirea democrației în România și la ascensiunea extremismului. În ianuarie 1941, în timpul Pogromului de la București, a văzut cum mulți vecini, colegi de școală și oameni obișnuiți s-au transformat peste noapte în torționari brutali, ghidați de o ideologie fanatică. Oameni aparent buni deveneau, brusc, canalii sângeroase, deîndată ce erau contaminați de violența propagandelor.
Această traumă majoră nu l-a blocat în resentimente, ci a devenit combustibilul intelectual pentru cariera sa de psihosociolog la Paris. Moscovici a vrut să înțeleagă cum funcționează mintea maselor și cum pot ideile radicale să contamineze o societate. Din această obsesie s-au născut două dintre marile sale contribuții la știința universală: Teoria reprezentărilor sociale și Teoria influenței minorităților active (Inovația socială). A formulat ulterior pe baze științifice Cele patru verigi ale manipulării minoritare. Acest mecanism explică perfect traumele văzute de Moscovici în România: cum nuclee izolate de activiști legionari sau comuniști, prin disciplină de fier, prin mesaje repetate obsesiv și prin refuzul total de a face compromisuri cu restul societății, au reușit să instaureze dictaturi, contaminând o majoritate care inițial era pasivă sau neutră.
*
Astăzi, folosind logistica lui Moscovici, identificăm ca fiind active și operaționale în cursul războaielor hibride, cognitive (și sunt în derulare, mai multe, simultan, și endogene, și exogene) câteva astfel de nuclee, și nu numai în România, toate pornite de la minorități minuscule considerate inițial utopice sau radicale, dar care - urmând exact itemii descriși de Moscovici - contaminează ulterior societatea (fenomen amplificat prin algoritmizare) și pod duce la răsturnări de putere spectaculoase și aparent neverosimile, sau pot genera atacuri mortale la mecanismele democratice electorale interne ori fenomene militare, politice și sociale incontrolabile.
*
Iată de ce este, între altele, important să studiem profund concluziile unor generații de victime ale istoriei, mai ales prin intermediul unor personalități devenite ilustre în domenii de analiză, prognoză, științe, creație sau psihologie-antropologie-filosofie. Nu este vorba despre vendete sau despre reinterpretări istorice sterile, ci despre reevaluarea șanselor umanității, folosind cu bună credință experiențele clasice. Ar fi aceasta o cale pentru a evita - în prezent și în viitor - derapajele grave, care, în condițiile noilor tehnologii, pot duce la sinucidere colectivă și la miliarde de victime.