Happy Aniversary Romaniantimes
“Și le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine, și ce cuvinte îmi spusese împăratul.” (Neemia 2:18).
Reflectând la cei 25 de ani de când publicația romaniantimes aduce lumină și speranță în inimilor celor ce o citesc online sau hard copy, nu aș putea spune decât cuvintele lui Neemia:
mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine
Așa cum atunci, Neemia nu ar fi putut realiza atâta pentru Ierusalimul aflat în ruine, fără ajutorul constant și necesar de la Dumnezeu (simbolizat prin mâna cea bună), tot așa nici publicația romaniantimes, nu ar fi putut supraviețuii fără mâna cea bună a Dumnezeului nostru.
SEMNIFICAȚIA MÂINII ÎN LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI
“mâna cea bună “- expresia aceasta îi aparține lui Neemia, paharnicul din Susa. Neemia a fost un demnitar evreu care era în robie, dar ajunsese să servească ca paharnic al marelui Împărat Artaxerxes la Susa. Într-o zi, el a auzit despre situația groaznică în care ajunseseră evreii rămași în țară, în special cei din Ierusalim. Pe lângă faptul că majoritatea trăiau în sărăcie, erau și vulnerabili la orice atac “terorist”, fiindcă nu aveau ziduri de apărare. Pe Neemia nu numai că l-a durut de frații lui din țară, ci a luat chiar hotărârea să facă ceva pentru ei. Când situația a fost convenabilă pentru el, Neemia a cerut ajutor împăratului în această privință, a strâns evreii doritori să meargă acasă și a plecat (Neemia 1:1-3).
Ajungând la Ierusalim, le-a istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului său era peste el.
Mâna “cea bună” este un atribut - un calificativ special.
Nu orice fel de mâna, - ci mâna “cea bună”- distinctă față de toate celelalte!
Cine nu recunoaște ce importanță are „mâna” în viața unui om? Mâna este de strictă necesitate pentru un trai normal și echilibrat. E adevărat că toate organele din corpul uman sunt necesare, dar mâna are totuși o importanță primordială. „Mâna“ –spunea cineva este „instrumentul instrumentelor”. „Mâna”, și în special mâna dreaptă, este simbolul iscusinței și a energiei umane. În cele mai multe situații, mâna reprezintă proprietatea, puterea, sau controlul posesorului ei (Exod 4:2;14:16). De asemenea, în alte situații, mâna reprezintă întreaga persoană (1 Regi 8:15,24 ;Psalm 74:11).
Mâna lui Dumnezeu, și în special mâna dreaptă, este prezentată ca un loc de scăpare, refugiu și protecție. Termenul de “mâna,” referindu-și la Dumnezeu, îl găsim scris în multe locuri din Scriptură, fie în mod direct, fie indirect ca în exemplul de mai jos:
„Cum mângâie pe cineva mamă-sa, așa vă voi mângâia Eu (cu mâna mea); da, veți fi mângâiați în Ierusalim. “ (Isaia 66:13).
Toate expresiile întâlnite în Scriptură ce se referă la parți ale “trupului” lui Dumnezeu (mâini, față, ochi, etc) trebuie luate în mod figurativ. Astfel de expreșii sunt scrise într-o limbă pe care omenirea o poate înțelege. Felul acesta de vorbire nu este altceva decât un “ajutor” de a înțelege câteva din calitățile și acțiunile lui Dumnezeu. Aceste expreșii, teologii le numesc “antropomorfisme” – care nu sunt altceva decât expreșii metaforice folosite de Dumnezeu ca să acomodeze capacitatea noastră umană și limitată în a înțelege pe Infinitul Dumnezeu. Sau altfel spus, prin aceste expreșii cu referire la părți ale corpului uman, Scriptura ne vorbește la nivelul nostru “finit” de înțelegere, pentru că noi, de fapt, nu am putea pricepe altfel. Noi nu am putem să înțelegem terminologia de la nivelul Lui de Dumnezeu, pentru că El este infinit și transcendent.
Scriptura îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind o “persoana”, dar asta nu înseamnă că e și uman. Mâna este termenul cel mai des folosit ca o asociere cu ființa umană. “Mâna” lui Dumnezeu este simbolul tuturor “acțiunilor” divine aplicate asupra noastră. Oriunde vom întâlni în Scriptură expresia “mâna lui Dumnezeu” vom înțelege de fapt “Dumnezeu“.
B. “BINECUVÂNTĂRI” PRIMITE PRIN MÂNA LUI DUMNEZEU
O să redau câteva binecuvântări revărsate de Dumnezeu asupra publicației romaniantimes in 25 de ani:
1.EXISTENȚA
Mulțumire, în primul rând, pentru aducerea în existenței și menținerea publicației de-a lungul anilor.
“Căci ce sunt eu, și ce este poporul meu, ca să putem să-Ți aducem daruri de bună voie? Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-Ți aducem.” Sau “Doamne, Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate acestea...”(1Cronici 29:14,16)
Ceea ce suntem, sau am ajuns să fim, nu se datorează noua, ci Lui Dumnezeu. “din mâna Ta vin toate acestea..” Să nu uităm niciodată că totul, absolut totul, vine din “mâna” Sa binecuvântată. Aceasta este frumusețea Tatălui ceresc, că El ne dă nu pentru că este obligat, ci pentru că ne iubește și că El simte plăcere în a face gestul acesta.
Cred din toată inima mea, că și această publicație a apărut prin Voia Tatălui ceresc. Motto acestei publicații este un verset din Biblie spus de Apostolul Neamurilor, Pavel, 1 Tesaloniceni 5:21:
cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!
Am citit recent o informație despre renumitul scriitor, Alex Haley , autorul romanului “Rădăcini”. Acesta avea în biroul lui de lucru un tablou ciudat. Tablou era de fapt pictura unei broaște țestoase „cocoțată“ pe stâlpul unui gard. Nu puțini vizitatori de-ai renumitului autor, îl întrebau ce caută “ciudățenia” de pictură agățată în biroul lui? La care el răspundea în felul următor:
„De fiecare dată când scriu ceva deosebit, totdeauna când îmi citesc lucrările și gândurile scrise și cred că ele sunt minunate (extraordinare) și încep să mă simt mândru de mine însumi, mă uit la broasca (la țestoasa) de pe gard și îmi aduc aminte că ea nu putea să ajungă acolo fără vreun ajutor de la cineva.”
Aceasta ar trebui să fie baza mulțumirii noastre zilnice - o aducere aminte că noi suntem aici și acum numai prin și cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceasta se cade sa-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul Său oferit constant și cu credincioșie de-a lungul acestor ani minunați (25)… Cu toate că pentru mulți dintre noi este clar și de înțeles că suntem datori cu toții să mulțumim lui Dumnezeu, totuși, de cele mai multe ori, nu știm cum să o facem și pentru ce să o facem (în mod public).
Mâna lui Dumnezeu ne-a ajutat să ne facem datoria față de societate, comunitatea românească și prin intermediul acestei publicații: “În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.” (2 Cronici 30:12).“mâna lui Dumnezeu a lucrat ….“să împlinească porunca împăratului”
2. PUTEREA (TĂRIA) REVĂRSATĂ
“Mâna cea bună” mai poate fi înțeleasă și ca un simbol al puterii divine care ne-a întărit atunci și încă ne întărește și azi: “a îndreptat asupra mea bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi, și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului, Dumnezeului meu, care era asupra mea, am strâns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.” (Ezra 7:28).
Cum a revărsat, sau cum revarsă Dumnezeu puterea Sa asupra noastră? Eu cred că atât prin rugăciunea noastră personală cât și prin puterea rugăciunii efectuate de altcineva pentru noi. Cu toții cunoaștem versetul: “mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit...”
“Întărit de mâna Domnului” …Întăriți de mâna Domnului, putem să întărim și noi pe alții, rugându-ne pentru ei.
3. PROTECȚIA SAU PAZA OFERITĂ (și încă o mai oferă asupra noastră)
“Dumnezeul cel vecinic este un loc de adăpost, și sub brațele Lui cele vecinice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaș dinaintea ta, și a zis: “Nimicește-l.” (Deuteronom 33:27).
“supt brațele Lui” expresie ce ne amintește că Dumnezeu ne-a oferit protecția Sa în vremuri mai dificile și încercare. Vezi Ezra 8:31: “Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a păzit de loviturile vrăjmașului și de orice piedică pe drum”. Sau în versetul care spune “Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? - S-a dovedit adevărat” (Rom.8:31b).
4. GHIDARE - DIRECȚIONARE-INSPIRAȚIE
La această temă, putem menționa câteva versete cu adevărat de aur: “Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.” (Psalmi 73:23-24 ).
“ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.” (Faptele Apostolilor 4:28).
Expresia “Tu m-ai apucat de mâna dreaptă” este atât de profundă, atât de intimă. Această expresie ne face să ne gândim la relația între tata și fiu. Tata ia copilul de mâna, ghidându-l prin labirintul acestei lumi necunoscute pentru el…
“mă vei călăuzi” – afirmația aceasta, pentru cei mai mulți dintre noi, astăzi este un fapt împlinit. Da, putem spune de mii și mii de ori că El (Dumnezeu) ne-a călăuzit într-un mod miraculos în CEI 25 DE ani care au trecut ca și în toți acești ani de când îl slujim pe El.
5. SIGURANȚĂ - ÎNCREDERE
Ce oare ne-a determinat să mergem înainte pe calea Domnului atunci când societatea era atât de împotrivitoare? Sunt sigur că fiecare vom spune același termen: siguranța, că El (Dumnezeu) era cu noi. Siguranța că încrederea noastră în EL nu era oarbă așa cum ne spuneau profesorii sau unii dintre colegi.
“Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel…. și, fiindcă mâna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse.” (Ezra 7:6).
Expresia des folosită de noi “Cu Dumnezeu nimic nu e imposibil” a fost dovedită și în viața noastră ca și în viața lui Ezra. Ezra se încredea în Dumnezeu și aceasta îi dădea încredere, siguranța ca va putea duce la bun sfârșit ceea ce Dumnezeu a planificat prin el.
“și, fiindcă” – sau “pentru că” sau “ca urmare a faptului că” expresia aceasta spune de la sine atât de mult. Și acum uitându-ne la întreaga frază, putem să vedem întreaga perspectivă:
și, fiindcă mâna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse.” (Ezra 7:6).
Ezra a avut succes în acțiunea întreprinsă de el, pentru că: “mâna Domnului, Dumnezeului său, era peste el”
6. VICTORIEI:
Noi nu spunem succes, ci victorie. Victorie dată de Dumnezeului căruia a fost închinată această publicație.
“Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta (mâna) Ta mă sprijinește, și îndurarea Ta mă face mare.”(Psalm 18:35);
“Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea lui”
“ mă face mare” este la urma urmei simbolul victoriei câștigate prin și pentru El. Nu cred că e vorba aici de “mare” în sensul de noi înșine. Nu, nicidecum. Eul nostru trebuie să moară dacă nu a murit deja.
”dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. “ (Psalm 37:23-24)
“Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijinește.” (Psalm 63:8).
Dreapta Lui (mâna dreaptă) ne-a sprijinit în toți acești ani și nu ne-a lăsat să cădem, ci dimpotrivă ne-a dat atâtea și atâtea victorii.
Am enumerat doar 6 binecuvântări de care am avut parte. Ele au fost mult mai multe. Acum, putem spune, fără nici o reținere, că tot ce am primit în timp de la El, a fost necesar pentru formarea noastră ca și lucrători destoinici în Via Sa.
Concluzia
Cum anume să-Î mulțumim lui Dumnezeu? SIMPLU:
Fie mulțumindu-I direct lui Dumnezeu, cum a făcut-o leprosul samaritean Domnului Isus
Fie spunând (istorisind) la alții ceea ce a făcut El pentru noi
sau amândouă: mulțumind și povestind (istorisind).
Aceasta a făcut și Neemia”- a istorisit : “căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”(Neemia 2:18).
A-I mulțumi lui Dumnezeu pentru absolut tot ce a făcut pentru mine și pentru noi toți de- a lungul anilor înseamnă, de fapt, să Îl binecuvântăm. Unde am putea fi noi acuma de nu era “mâna cea bună “cu noi în tot timpul? Într-adevăr “mâna cea bună” a Dumnezeului nostru a fost peste noi și concluzia simplă vine că noi suntem datori să Îi mulțumim. Dar dacă am fi avut parte de mai multe suferințe și încercări decât binecuvântări? Am fi putut să-I mulțumim în același mod? (Habacuc 3:17-19).
Slăvit și Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl pentru tot ce a făcut pentru această publicație și o să mai facă în viitor.
Ioan SINITEAN