Municipiul Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, este fără îndoială unul nu doar frumos, pitoresc, ci şi un oraş extrem de dinamic economic şi social. Străjuit de celebra sa Cetate, oraşul este astăzi în plin avânt. Noua administraţie care gestionează municipiul transilvan este dornică să fructifice atu-urile şi să atragă aici investitori cu scopul de a crea noi locuri de muncă. Despre aceşti, hai să le spunem, „aşi” ai Devei am aflat chiar de la edilul municipiului, domnul Petru Mărginean, prezent aici, în redacţia noastră, în luna aprilie 2013.

 

Domnule primar, pentru început sunt curios dacă este prima dumneavoastră vizită în Statele Unite ale Americii?

Da, este prima oară când mă aflu pe pământ american şi pot spune că este o experienţă inedită. America, poporul american, este complet diferit ca mod de viaţă, ca problematică socială şi fel de a fi de ceea ce există în Europa. Am călătorit mult în Europa, aşa că este inevitabil să fac anumite comparaţii. Îmi place mult jovialitatea americanilor, dorinţa lor de a fi de ajutor, spiritul antreprenorial. Sunt sigur că avem multe de învăţat din asta şi poate că voi duce acasă cu mine o părticică din cele văzute, pentru a da un exemplu că se poate şi altfel.

Domnule Mărginean, aţi fost la San Francisco şi Portland, oraşe unde există o comunitate românească puternică. Credeţi că această comunitate poate ajuta în vreun fel ţara de origine, în particular oraşul pe care îl conduceţi?

Eu sunt sigur că da. Tocmai acesta este unul dintre scopurile pentru care sunt aici. Profit şi de acest interviu pentru a mulţumi tuturor celor care au făcut posibilă această deplasare şi dumneavoastră pentru şansa de a mă adresa comunităţii româneşti. Românii sunt oameni care nu uită de unde au plecat şi în mulţi trăieşte acea dorinţă de a ajuta cumva ţara natală, dacă Dumnezeu le-a dat şansa de a avea în America o viaţă prosperă şi împlinită. Sunt deja investitori americani de origine română care au venit în ţară şi au pornit diferite afaceri, motivând tocmai cu acest spirit, cu această dorinţă de a da ceva înapoi ţării în care s-au născut şi au crescut. Ei bine, pot să spun că Deva îi aşteaptă cu braţele deschise.

De ce la Deva? Care ar fi motivele pentru care cineva ar alege Deva ca destinaţie pentru o potenţială investiţie?

Ei bine, pot să vă spun că am adoptat câteva hotărâri care vin în ajutorul celor ce vor să creeze locuri de muncă, scutindu-i de plata anumitor impozite, în funcţie de nivelul investiţiei. Deva are o forţă de muncă bine pregătită, în special în sectoarele din industria mică, aici activând companii destul de dinamice. Aş vrea să amintesc în acest context costurile rezonabile ale forţei de muncă. Să nu uităm şi faptul că municipiul este extrem de bine plasat geografic. Suntem aproape de frontiera vestică şi de cea cu Serbia, iar infrastructura rutieră ar permite oricărui investitor să transporte uşor producţia spre exterior. Sunt argumente destule, totul este ca cei dornici să investească, să vină şi să ne contacteze. Le promit tot sprijinul şi colaborarea administraţiei devene. Eu aş dori însă mai mult decât orice să valorificăm potenţialul turistic al întregii zone. Monumentele istorice din Deva şi judeţul Hunedoara sunt cu adevărat cele care pot aduce înflorirea economică pe care ne-o dorim. Vrem să le punem în valoare aşa cum se cuvine şi să încurajăm industria turismului. Sunt atâtea lucruri frumoase de văzut în zona Devei! Avem cetăţile dacice, avem geoparcul dinozaurilor, bisericile monument-istoric şi mănăstirile care atrag deja mii şi mii de pelerini, avem castelul de la Hunedoara şi bisericile de piatră din zona Densuş, totul pe o rază de 100 de kilometri. De asemenea, pot să le spun celor dornici de a investi la Deva că municipalitatea deţine chiar pe malul râului Mureş o suprafaţă de teren pe care dorim să o concesionăm unui investitor care să construiască acolo un parc de distracţii. În plus, la poalele Cetăţii dorim să dezvoltăm un complex sportiv în parteneriat cu un investitor. Eu unul mi-aş dori ca acel investitor să fie un român din Statele Unite. Însă mai mult decât orice avem cetatea noastră, cetatea Devei, cea pe care acum o reabilităm şi dorim să o punem cu adevărat în valoare, ea fiind simbolul oraşului nostru.

Domnule Mărginean, în final ce vreți să transmiteți comunităţii româneşti din Statele Unite ale Americii?

În primul rând, pentru că se apropie sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos - sărbătoarea Paştelui Ortodox - şi mulţi români de aici şi-au păstrat nu doar limba şi cultura ci, mai ales, religia, aş dori să le transmit Paşte Fericit, cu pace şi bucurii, cu linişte şi bunăstare. Să le dea Dumnezeu tuturor numai bine şi sănătate, alături de familiile lor. În al doilea rând aş vrea să le transmit că ţara nu i-a uitat, că îi aşteaptă, că îi aşteptăm cu drag acasă, ca simpli cetăţeni sau ca investitori. Dumnezeu să îi binecuvânteze.

 

Cultura

Diverse

Meditații creștine

Politica

Orașe SUA