Intr-una din zilele din ajunul sărbătoriri marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, bătrânul Ion, înpovărat de sărăcia şi necazurile avute în viaţă, porni spre magazinul "PENNY" Market din Nufărul-Oradea să aducă apă de băut - apă plată - în modesta lui căsuţă ce se găseste undeva la marginea oraşului. Ion este bătrân şi bolnav şi fără apa cea de toate zilele nici că se poate. El face de multe ori economie şi la apa de băut pentru că bidoanele cu apă pe care le căra de la Market i se par din ce în ce mai grele.
Povestea sa ..........povestea oricărui părinte, luptând cu greutăţile vieţii pentru a-şi creşte pruncii dăruindu-le din suflet tot ce se putea. Şi mare este bucuria părintelui când îşi vede copiii rostuiţi, oameni cu carte, învăţaţi şi aşezaţi la casele lor. Numai că, după ce îşi i-au zborul, copiii, prinsi fiind în iureşul ameţitor al materialismului modern - încet....încet îşi aduc aminte din ce în ce mai rar de părinţii lor. Unii dintre ei zboară departe,departe peste ocean, acolo unde dragostea părintească ajunge la ei, doar printre rândurile scrisorii sau al e-mailului scris cu lacrimi de sânge.
Aşa păţi şi batrânelul nostru care, ducându-şi cu greu zilele, se simţea din ce în ce mai singur. Sau poate nu era atât de singur. Avea acasă pe soţia sa pe care o iubeşte din ce în ce mai mult. Pentru că iubirea se coace ca un fruct care este mai bun la sfârşit decât în primăvară, verde. Curajul pe care l-au avut de a îmbătrânii împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului. Şi mai spune Ion: - "noi nu ştim să iubim, abia la bătrâneţe învăţăm. Poate că şi de asta ne lasă Dumnezeu să îmbătrânim."
Dumnezeu este acela care, indiferent de necazul in care s-ar fi aflat Ion, nu l-ar fi abandonat, niciodată. Nădejdea pe care bătrânul Ion şi-o pune în Dumnezeu este la fel de mare şi de fierbinte precum ruga lui de dimineaţă sau dinaintea fiecărei mese!. Crede cu putere în Domnul!. Simte că, deşi sărac, sufletul lui se îmbogăţeşte pe zi ce trece cu glasul lui Dumnezeu!. In prezent Ion nu mai aude atât de bine vocile oamenilor, dar, atunci când tăcerea este profundă, seara târziu, aude cântările copiilor, ba şi a celor mari care acum în ajun de sarbători fac repetiţii la colinzile ce le vor cânta în seara şi în noaptea de Crăciun.
In dimineaţa aceea............., cerul era senin. Pe marginea drumului, copacii cu vârfurile legănate de vântul răcoros, se zgribuleau, încercând să-şi ascundă goliciunea. Vântul puternic care sufla la început de decembrie făcea ca şi fumul care ieşea pe hornurile caselor să tremure. De frig bătrînul Ion era îmbrăcat cu o haină de fâş îmblănită, purta pe cap o căciulă din lână tricotată de mâinile soţiei sale. Pe sub haina purta o vestă grii din lână împletită deasemeni de soţia sa. Ieşind din casă să meargă la cumpărături, fu întâmpinat de glasurile zgomotoase ale copiilor care erau cât pe aci să-l dea jos din picioare. "Dar poţi să te superi - spunea el - pe glumele lor, pe veselia şi pe glasurile sunând a clopoţei?. Văzându-i îi trecură prin faţa ochilor imaginile, chipurile copiilor săi dragi de vârsta lor. "Aşa erau şi ei - năstrujnici şi neastâmpăraţi dar, parcă mai respectuoşi şi mai cuminţi."
Ţinând strâns în mâini sacoşele cu cumpărături şi cu acea apă plată, păşea încet şi apăsat pe podeaua magazinului care era oarecum alunecoasă. Îi era puţină teamă, ca nu cumva să alunece şi să cadă. Dar inevitabilul s-a produs: lipsit de adrenalină şi de extrogen, călcând pe o pată unsuroasă, a alunecat şi a căzut lovindu-se rău la un genunche. "Doamne - a exclamat el - cum nu-i aci soţia mea sau vreun copil de al meu să mă ajute să mă ridic şi să-mi car spre casă sacoşele astea care mi-se par din ce în ce mai grele." Nu termină de rostit cuvintele că înaintea sa apăru un Moş Crăciun, îmbrăcat în haine roşii de catifea, cu plete şi cu barbă albă. Ochii săi scânteiau ca două stele de pe cer. Intinse mâna bătrânului, spunându-i: "Haide tată-moşule, ridică-te".Uimit de o astfel de apariţie, bătrânul întinse mâna Moşului şi se ridică. După ce-i luă sacoşele cu cumpărături şi apă plată Moşul se oferii să îl conducă până acasă. Pe drum bătrânelul se tot gândea, trăgând pe furiş cu ochii spre însoţitorul său. "Ce minune mai poate fi şi asta?.
Mergând în tăcere pe drumul spre casă, bătrânul Ion îşi aminti de vremurile când - în putere fiind - petrecea sărbătorile de Crăciun ,acasă lângă copiii săi frumoşi. Masa lor era plină de bucate: cârnaţi, caldaboşi, friptură de porc şi pui, salate, sarmale, prăjituri, cozonaci, pălincă, vin, bere şi alte bunătăţi.
Sprijinit de braţul acelui Moş Crăciun bătrânelul nostru a ajuns acasă. Ajungând acasă,deschise încet uşa casei şi bătrânelul amuţise. Odaia era caldă, focul îşi arăta limbile roşiatice prin zăbrelele uşii de la sobă. Pe perete, candela era aprinsă imprăştiind în jur pace si linişte. Masa era gătită ca de sărbătoare şi în jurul mesei, oaspeţi: fiul cel mic, nora şi nepoţelul, prietenii Nelu, Tudor şi Sandu care au venit să le ureze Sărbători fericite.
Ion intră în casă, îşi îmbrătişează oaspeţii,ciocnesc câte un păhărel de pălincă apoi căntă împreună "O ce veste minunată". Ion era fericit cum n-a mai fost demult. Se simţea mai tânăr, mai vioi. Nu-l mai durea nimic şi de rana de la genunche deja uitase. Şi de data aceasta, simţii că mâna celui Atotputernic era deasupra sa. A fost cea mai mare minune pe care ia fost dat să o trăiască. Era umil, nici vorbă de mândrie, dar în sinea lui îşi spunea: "Cine poate îndura bucuria de a i se spune în Ajun de Sărbători "Crăciun fericit, Sărbători fericite şi La mulţi Ani"..
In încheiere vreau să spun că aceşti doi bătrâni - Ion şi soţia sa Florica - care se ţin şi astăzi cu drag de mână, constituie un act eroic, este o poveste mai vrednică de povestit decât o mie şi una de nopţi cu poveşti de tinereţe. Cred dragi cititori că, bătrâneţea este un examen pentru toţi cărora Dumnezeu le îngăduie să ajungă până acolo, un examen extrem de greu,de dur şi pe care puţini îl trec cu brio.
Vă doresc un Crăciun fericit şi La mulţi Ani, dragi cititori.
Ionel Cadar