"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Recent, a apărut pe piaţa cărţilor româneşti, mult aşteptata carte a Pastorului Nicky Pop, care a fost lansată de curând şi la Portland.



Numele de Nicky Pop s-ar putea să fie străin pentru unii, mai ales pentru generația de creștini evanghelici de astăzi,  dar pentru multe persoane din generația anilor ‘80, ‘90 și chiar 2000, numele dânsului a fost o rază de speranță şi ajutor pentru mulți români care au emigrat în Portland și s-au bucurat de ajutorul acestuia prin Philadelphia Romanian Pentecostal Church, biserică pe care a înființat-o împreună cu o mână de români credincioși evanghelici.

Când rostești numele Nicky Pop, acesta nu este doar un nume, a fost și este o mișcare. Impactul dânsului în comunitatea română din Orașul Portland, a fost și este unic și puternic. Prin înființarea bisericii Philadelphia, care a devenit una dintre cele mai mari și bine văzute biserici din diaspora Românească, Pastorul Nicky Pop, a pornit o mișcare creștină cu un potențial puternic asupra societății americane cât și asupra comunității românești din Romania și de pretutindeni.

Nu se poate vorbi despre diaspora Românească fără a menționa numele de Nicky Pop și biserica Philadelphia.  Aceasta a devenit un fel de mega biserică în afara granițelor României, un loc unde mulți români și-au găsit refugiu spiritual, un loc de închinare pentru mulți,  un fel de “pistă de decolare spirituală” unde multe persoane s-au întâlnit cu Hristos și unde și-au crescut familiile într-un spirit creștin tradițional.

Nimic din ceea ce a făcut Pastorul Nicky Pop în Portland nu s-ar fi întâmplat fără ajutorul dragostei Lui Hristos pe care a arătat-o de atâtea ori față de compatrioții săi care au emigrat în zona Portland cu miile.

Cuvintele de față nu se doresc a fi o odă unei persoane care avut parte de bătăliile sale personale și familiale, ci mai mai degrabă despre o persoană care s-a pus la dispoziția Lui Hristos pentru a realiza ceea ce mulți nu au reușit.  A fost “lovit” și “încolțit” spiritual de multe ori, lupte de care nu s-a plâns niciodată, dar prin perseverență și cu ajutorul Lui Dumnezeu a pus bazele unei comunități cu care ne mândrim aici pe Coasta de Vest a Statelor Unite.

Românii de aici de la “Capătul Lumii” se bucură de respect în comunitatea americană datorită valorilor creștine promovate de către bisericile creștine din zonă și dacă cineva a avut un aport deosebit asupra acestor biserici, acesta este Pastorul Nicky Pop.
Îl cunosc personal de zeci de ani de zile pe acest erou care până la urmă e doar un om, un om ca şi noi, dar care s-a lăsat la dispoziția Lui Dumnezeu.