Ca român care trăieşte în afara graniţelor geografice ale patriei, am suferit în toţi aceşti ani fără să pot face nimic decât să iau notă cu amărăciune de procesul dizolvării vechii Românii. Cu fiecare generaţie care se stinge, tărâmul mioritic îşi mai pierde un strat din aura de mit patriarhal de odinioară şi se afundă tot mai mult în îngălarea agresivă a ciocoismului de mahala cvasi-democrată de blocuri comuniste în ruină. Dar adevărata nenorocire derivă din ecuaţia că degradarea fizică duce la degradarea umană.
*
Chipul chinuit al ţării de azi este străbătut de două vicii esenţiale: amnezia colectivă şi înşelătoria generalizată, ambele decurgând dintr-un prejudiciu major – absentţa simbolurilor naţionale. În timp ce trăsăturile patriei au fost pervertite sub fardul ipocriziei infracţionale ori încuiate în morga spaimei de a ieşi din noapte, trecutul ei se tulbură inexorabil. Mai poate fi ea readusă la starea de graţie ancestrală? E cu putinţă reconstructţia, când au fost pierdute schiţele proiectului?
*
În lipsa simbolurilor naţionale, mulţimile alcătuiesc gloate asociate sub imperiul ameninţării. Gloata de la poalele Carpaţilor. Simbolurile cu orice preţ nu sunt de ajuns. Dacă ele se trag din zonele crepusculare ale ignoranţei, agresivităţii şi fărădelegii, gloata va deveni cel mult o adunătură.
*
Să presupunem că ar veni clipa când din cerurile purgatoriului balcanic o mână de oameni ar ajunge să-şi dorească refacerea paradisului românesc. Unde vor regăsi modelul uman cântat de poeţi şi descifrat de filosofi, amprenta genetică a societăţii? În afara voinţei divine nu avem decât un răspuns: în biografiile şi operele exemplare ale marilor caractere prevăzute cu har evocator.
*
Am scris cândva că Paul Goma reprezintă poporul român în exil. Pentru că, între timp, pânza simbolurilor noastre a continuat să se destrame, s-ar putea spune că este tot ce-a mai rămas din acel popor. Priveşti şi nu recunoşti; identifici şi refuzi să crezi. Cei buni au devenit răi, cei răi au ajuns fiare; impostorii, senilii şi egolatrii sunt priviţi drept glorii ale culturii; securiştii gestionează averea morală a contemporanilor iar hoţii sunt distribuitorii răcnitori ai legii. Această Românie a lor va pieri mistuită pe dinăuntru de adevărurile care azi nu se mai văd.
*
Mesajul genetic al unei naţiuni se află în opera marilor creatori, pentru că ei au cizelat-o. Dumnezeu ni i-a dat pe Eminescu, Caragiale, Creangă, Mateiu, Cioran, Arghezi şi Păstorel. Din opera lor poate fi reconstituită România de dinainte de comunism. Pentru perioada neagră îi avem pe Alexandru Monciu-Sudinschi şi Paul Goma. Au românii nevoie de o oglindă care să le arate diformităţile? Dacă vinovatul încearcă să-şi uite crima, ignorarea lui Goma este pentru români elixirul care le prelungeşte boala, drogul care îi ajută să-şi suporte mai uşor trecutul falsei glorii şi prezentul dezonorant al mizeriei, beţia care îi târâie în genunchi spre nenorocirea zilei de mâine.
*
Popor… Destin… Istorie… Românii de azi au reuşit să devalizeze orice, nu numai bănci frauduloase şi uzine falimentare, ogoare sterpe şi păduri anemice, şepteluri de vite ologite şi hălci slinoase din patrimoniul naţional, dar şi sensul noţiunilor înălţătoare, făcând din limba română un depozit inert de cuvinte goale şi de poceli barbare. Inima se zbate pe talerul recunoaşterii şi al recunoştinţei. În absenţa lor, nu reprezentăm nimic.
*
La cine să faci apel pentru dreptate, când toată puterea, până şi cea la nivel de stână părăsită, de atelier în paragină ori de editură de apartament se află în mâna uzurpatorilor? Cine să facă dreptate celui pe care l-au nedreptăţit cu toţii, plecând de la foştii prieteni şi colegi de breaslă artistică şi până la cei care aveau nevoie de el ca să scape de lanţuri? Cum să fie reparată injustiţia când injustiţia este oxigenul şi fărădelegea sângele organismului în care convieţuiesc românii de azi?
*
În altă ţară, ar fi existat un institut pentru condamnarea comunismului care să-i poarte numele - la noi, sunt copleşiţi cu onoruri turnătorii. În altă ţară, opera lui ar fi constituit obiect de studiu liceal şi universitar - la noi, sub lauri grei gem de îmbuibare impostorii. În altă ţară, Academia l-ar fi aşezat într-un fotoliu de mare demnitate iar universităţile i-ar fi acordat titluri onorifice - la noi, cei mai iluştri academicieni şi universitari sunt experimentaţi colaboratori ai Securităţii care şi-au apropiat diplome de doctorat prin acte de vitejie delatoare. În altă ţară… De ce în altă ţară şi nu în România noastră, cea peste care au suprapus, până la asfixiere, sfidare, derâdere, agonie, letargie şi demenţă, adunătura lor de manea, dezmăţ, caricatură şi jaf?
*
Un exemplu recent ilustrează elocvent opţiunile clasei noastre politice vizavi de reperele morale şi făcăturile de serviciu. Se spune că decizionalii băştinaşi fug de Paul Goma ca de tămâie pentru că acesta ar fi jignit întreaga suflare a patriei, de la Corneliu Coposu (fost Senior) la Traian Băsescu (azi preşedinte). Puţini au scăpat vitriolantelor lui scrieri, cărora nimeni nu le-a putut găsi vreo pricină de încolţire (exceptând făcătura securistoidă a rasismului, care în cazul altora funcţionează sub privirile indulgente ale detractorilor gomici fără nicio sperietură). Se schimonoseşte raţiunea la ideea comparaţiei, dar, forţând aparenţele, în aceeaşi categorie s-ar încadra şi C.V. Tudor. Numai că în timp ce observaţiile acide ale lui Paul Goma sunt obiective şi riguros întemeiate, pamfletoaiele lui Vadim păcătuiesc prin subiectivism umoral, imoral, mincinos şi continuu schimbător în funcţie de ordinele păpuşarilor zilei.
Atât Paul Goma, cât şi C.V. Tudor au ofensat o groază de personalităţi active. În mod ciudat, personalităţile au reacţionat diferit la stimuli similari. Ion Iliescu, Adrian Năstase şi clica lor hulpavă, dar şi Traian Băsescu împreună cu echipele lui de terorişti culturali şi utecişti politici au trecut repede peste tonele de injurii deversate în capul lor de imundul securist de la PRM şi, când conjunctura a fost favorabilă (ei au decis momentul), s-au pupat sub camerele de luat vederi şi s-au şters cu cravatele pe buzele unsuroase. Oricât ar înjura, C.V. Tudor nu-şi pierde niciun aliat, iar rivalii săi politici s-au agitat să-i asigure un loc călduţ sub pavăza imunităţilor parlamentare. În schimb, oricâtă dreptate ar avea, Paul Goma continuă să fie hulit ori măcar evitat cu grijă de “lumea bună“ a golănimii superioare de partid şi de stat.
*
Au iertat scriitorii români toată dezonoarea indusă de colaboratorii Securităţii, revărsând fluvii de stimă academică şi balastiere de preţuire socială peste “bieţii” noştri turnători. Lui Paul Goma nu-i pot ierta crima de a fi fost obligeţi să-l izgonească din r`ndurile lor la cererea Securităţii şi ruşinea de a se fi zvârcolit la picioarele nespălate ale Partidului pe care el a avut cutezanţa să-l înfrunte. Când oglinda te arată strâmb şi ticălos, e mai simplu să spargi oglinda decât să te schimbi.
*
Nu stă România într-o rână, gata să se prăvale? Ce ţară ar putea fi recreată din opera şi viaţa lui C.V. Tudor? Nici nu ar fi nevoie, deoarece coşmarul care le-a făcut posibile nu şi-a oprit o clipă motoarele.
*
Un popor poate fi bătut pentru propriile erori, poate fi pedepsit pentru deciziile conducătorilor, dar când îi batjocoreşte pe cei care au mizat totul pe cartea adevărului şi a demnităţii umane se spune că a căzut sub semnul blestemului, pentru că numai furia divină mai poate explica atâta nebunie şi nelegiuire. Paul Goma s-a zbătut să redea poporului român ceea ce comunismul i-a confiscat: nobleţea firească a decenţei de toate zilele. Iar poporul, căzut în capcana fricilor mărunte şi a mizeriei provocate, i-a întors spatele, înjurând şi uitând.
*
Prezentă permanent, uitarea nu poate fi uitată.
Ignorată, nedreptatea sporeşte.
Nopţile patriei sunt din ce în ce mai lungi.
*
La mulţi ani, Paul Goma!
14 Septembrie 2008
Liviu Cangeopol
PAUL GOMA - fragmente de portret aniversar
- Scris de Liviu Cangeopol
- Accesări: 7339