"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Finalul de an centenar i-a prins pe românii din Chicago în preajma unui eveniment ce a devenit deja de câțiva ani buni o tradiție: sărbătorirea obiceiurile noastre strămoșești pe tărâm american.

Pe lângă artiștii locali obișnuiți, au onorat cu prezența din România grupul Glasuri Ardelene,  interpreții Cornel Borza și Alin Balint, acompaniați la vioară cu goarnă de Mitică Negrean. S-au interpretat colinde, cântece și sorcove de Anul Nou din zone diverse ale țării, inclusiv din Basarabia.

 
Evenimentul de Tradiții și obiceiuri de iarnă, de la Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost conceput cu scopul de a transmite generațiilor următoare moștenirea noastră strămoșească. Ca profesoară de limba română și ca părinte, am considerat că e necesar să nu pierdem din vedere tradițiile ca și parte a identității naționale, pe care copiii noștri o cunosc prin noi.” ne-a declarat prezentatoarea, Alina Vance, care a fost și unul din organizatorii evenimentului, alături de familia Marius și Magda Hodiș.