Luna ianuarie a adus pentru Romanian Community Center of Sacramento (RCCS) două repere culturale importante, două seri în care comunitatea românească s-a reunit sub semnul identității, al memoriei culturale și al apartenenței.
Au fost organizate două evenimente distincte, dar unite prin aceeași vibrație românească: Ziua Culturii Române – Cenaclul „Mihai Eminescu” și 24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române.

Ziua Culturii Române – Cenaclul „Mihai Eminescu”
Evenimentul dedicat Zilei Culturii Române a fost conceput ca un omagiu adus limbii române și operei poetului național Mihai Eminescu. Atmosfera serii a fost una de reculegere culturală, de respect pentru cuvânt și de emoție autentică.
Invitatul special al serii, Consulul General al Republicii Moldova la Sacramento, domnul Maxim Arghir, a susținut un discurs profund și emoționant despre cultura română ca fundament al identității noastre colective. A subliniat responsabilitatea comunităților din diaspora de a păstra limba română vie, de a transmite valorile moștenite generațiilor tinere și de a rămâne conectați la rădăcinile noastre culturale, indiferent de spațiul geografic în care trăim. Intervenția sa a fost primită cu atenție și apreciere, generând un moment de reflecție și reafirmare identitară.
Prezența Prof. Dr. Ruxandra Vidu, Vice-președinte RCCS ai Președinte al American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA), a conferit evenimentului o dimensiune academică și culturală suplimentară, evidențiind legătura dintre educație, cercetare și promovarea patrimoniului românesc în context internațional.
Un element artistic distinctiv al serii l-a constituit picturile portretului lui Mihai Eminescu la diferite vârste, realizate de pictorul Traian Iosif. Aceste lucrări au oferit publicului o perspectivă vizuală inedita, completând programul literar și muzical printr-o expresie plastică sensibilă și atentă la detaliu.
Programul artistic a fost structurat cu respect pentru opera eminesciană. Aurica Kirkwood a realizat o prezentare dedicată vieții și creației poetului și a recitat „Revedere” și „Scrisoarea III”, momente de intensitate poetică apreciate de public. Au urmat recitările susținute de: Mariana Roșca – „O, rămâi”; Valeria Balan – „La steaua”; Ligia Mehedinți – „Ce te legeni”; Cristina Vidu – „Rugăciune”. Fiecare intervenție a adus o notă personală și o trăire autentică a versului eminescian.
Momentele muzicale susținute de Mihai Mehedinți, Cornel Buduroi și de mine au completat armonios structura programului. Interpretarea pieselor „Cât trăim pe-acest pământ” și „Dor de Eminescu” au creat o punte între poezie și muzică, între text și emoție. Slavic Dragomir și Andrei Costea au avut o contribuție frumoasă la reușita serii, prin prezentările lor interesante, care au adus informație, ritm și un plus de dinamism programului.
Un moment deosebit l-a constituit participarea copiilor, care au recitat și au cântat cu sinceritate și naturalețe. De asemenea, interesul manifestat de numeroși participanți pentru lectura maximelor lui Eminescu a demonstrat că valorile culturale românești rămân vii și asumate în cadrul comunității.
Atmosfera generală a fost completată de contribuția DJ Cristy, care a susținut cadrul muzical al evenimentului.
24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
Cel de-al doilea eveniment organizat în luna ianuarie a fost dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, un moment de referință în istoria națională. Seara a fost marcată de un program artistic dinamic și autentic. Pe scenă au evoluat Cătălin Iancu junior și Cătălin Iancu senior, alături de Silvia Timiș, precum și Marian Medregoniu și formația lor, oferind un repertoriu tradițional românesc plin de energie și expresivitate. La acest eveniment a participat și Traian Oancea, contribuind artistic la programul serii. Momentul culminant l-a reprezentat Hora Unirii, când participanții s-au prins mână de mână într-un gest simbolic de solidaritate și continuitate istorică.
25 de ani de activitate RCCS
Anul acesta, Romanian Community Center of Sacramento împlinește 25 de ani de activitate – un sfert de secol de voluntariat, implicare și promovare constantă a culturii românești în diaspora. Cu această ocazie, au fost oferite Diplome de Apreciere participanților la program și artiștilor veniți din România, în semn de recunoștință pentru contribuția lor la promovarea culturii românești peste hotare.
Mulțumiri speciale se îndreaptă către Boardul RCCS, echipa dedicată care susține prin muncă voluntară organizarea fiecărui eveniment. De asemenea, recunoștința este adresată tuturor celor care sprijină activitatea asociației prin donații, prezență și încredere.
Așa cum spunea Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră.”
Prin aceste manifestări culturale, comunitatea românească din Sacramento își reafirmă atașamentul față de limba, tradițiile și valorile românești care o definesc.
Cu respect,
Abigaila Budac
Președinte, RCCS
www.RomanianCenterSacramento.org