A 13-a ediție a Festivalului Mărțișorului din Sacramento, California – O celebrare a primăverii, iubirii și frumuseții

Pe 8 martie, a 13-a ediție a Festivalului Mărțișorului din California, organizată de George Kulya, a reunit un mare număr de participanți într-o celebrare de neuitat a primăverii, iubirii și frumuseții. Evenimentul a adus împreună oameni din diverse comunități – români, moldoveni, ucraineni, ruși și americani – într-o atmosferă vibrantă, plină de bucurie și dedicată onorării femeii și tradiției.

O primire călduroasă și festivă

La intrare, oaspeții au fost întâmpinați cu mărțișoare frumoase, simbol al primăverii și al reînnoirii. Sala a fost împodobită cu aranjamente tradiționale moldovenești, realizate cu grijă de Aurica Kirkwood creând o ambianță festivă autentică. Adăugând un element personal, George Kulya a oferit participanților vinul său de casă, „Ana”, din vinăria sa proprie, oferind un plus de autenticitate evenimentului.


O călătorie muzicală prin tradiție

Seara a fost deschisă cu eleganță de prezentatoarele Mariana Mikesell și Abigaila Budac, care au adus căldură și energie pe scenă, asigurând o experiență interactivă și plină de farmec. Aurica Kirkood a încântat publicul cu recitarea unor poezii emoționante dedicate femeii, adăugând o notă de sensibilitate și cultură evenimentului.
Momentul muzical principal a fost oferit de grupul folcloric Hora, format din maestrul Nicolae Prisăcaru la acordeon, maestrul Alexandru Robu la vioară și la tobe George Arabagi, “Artist al poporului”.  Aceștia au readus spiritul autentic al muzicii populare românești umplând sala cu sunete tradiționale și ritmuri pline de viață.
Spectacolul a continuat cu recitaluri impresionante susținute de Dorina Manga si Vasile Moroșanu, “ Artist al poporului”, fondator al festivalului dar și oaspete de seamă venit din Republica Moldova. Vocile excepționale și măiestria artistică a artiștilor au fascinat publicul. Un moment special a fost interpretarea piesei „Valsul Primăverii” de către Abigaila Budac, care a creat o atmosferă de basm, invitând participanții la un dans elegant. Energia serii a atins apogeul cu o horă moldovenească, în care toți cei prezenți s‑au prins de mâini și au sărbătorit împreună.


Prieteni, comunitate și bucurie

Evenimentul a fost o adevărată întâlnire a prieteniei și a comunității, reunind atât fețe cunoscute, cât și noi participanți, printre care Rara Ara Rara, Slavic Dragomir, Marta Caraculac, Irina Arabagi si Cristina Vidu. Prezenta lor a adăugat și mai multă căldură și voie bună festivalului.
Pe lângă spectacolul artistic, invitații s-au delectat cu preparate tradiționale moldovenești și românești, precum sarmale, mămăliguță și alte bunătăți de casă, care au completat perfect atmosfera de sărbătoare.
Festivalul Mărțișorului a fost, încă o dată, un mare succes, o celebrare a femeii, culturii și sosirii primăverii. Datorită muncii și viziunii lui George Kulya și a întregii echipe de organizare, evenimentul a creat amintiri de neuitat pentru toți cei prezenți.
Multe felicitări ! La mulți ani și la cât mai multe evenimente frumoase!

Centrul Comunității Românești din Sacramento
Romanian Community Center of Sacramento