INTRODUCERE
Introducere – Secțiunea 10
(Continuare din definiția filosofiei)
... deci locul unde Hades a fost aruncat de numește tot Hades. În aceeași mitologie, Hades include și Tartarus, un loc adânc și întunecat, unde Ixion (regele lapiților) și Atys (a titan, fiul al lui Zeus și al pământencei Plouto) au fost supuși la chinuri grele pentru răutățile lor.
Din această cauză unii scriitori consideră Hades ca fiind iadul din pământ. Nu m-aș mira deloc dacă Dante Alighieri când a scris „Comedia Divină” nu s-a luat după mitologia greacă despre Hades (este o ipoteză/speculație personală). Rădulescu (2004) declară că pe Alexandru Graur (un renumit lingvist român), nu l-a deranjat asocierea cuvântului filozofie cu zophos, chiar dacă această asociere tradusă duce la dragostea de întuneric, spunând că dacă „nu i-a deranjat pe francezi și pe germani … nu văd de ce ne-ar deranja pe noi” (pg. ). Nu sunt lingvist și nu-mi pot permite să mă iau la trântă (metaforic) cu d-l Graur dar nici nu sunt de acord cu el. Dacă francezii sau nemții fac greșeli nu văd de ce noi românii, sau alte națiuni să le facem; creând confuzie, nu este nici educațional și, automat, nici constructiv.
3. Acest ultim motiv este mai mult de ordin metafizic în care cred, dar nu pot să-l desfășor aici; voi demonstra în capitolul Metafizică că este un adevăr-absolut. Așadar, nu pot ocoli această … știință!? … unii zic „da!”, alții zic „nu!” … dar cei mai mulți sunt de acord chiar dacă nu-și dau seama … încă. Motivul metafizic este că unele cuvinte - la care le cunoaștem sau nu sensul – au valoare de incantație (un specific grup de sunete care pot crea o energie specifică). Suntem ținuți în întuneric despre valoarea cuvintelor, care nu sunt altceva decât sunete grupate care dau sens unor descripții care formează imagini în mintea noastră și astfel comunicăm. Vom discuta acest lucru în detaliu după cum am promis. Revin! După cum știm foarte bine – nu contează că mulți dintre noi iubesc trăirea în denial (refuzul de a accepta realitatea) – există o luptă pentru supremație între bine și rău, lumină și întuneric. De ce ar trebui să accept folosirea unui cuvânt care mă declară îndrăgostit de întuneric, rău, diavolesc (din engleză unde se spune o luptă între evil and good; tradus drăcesc și bun)? Vorbirea are o foarte mare influență pentru stsrea noastră mentală care în mod direct și decisiv definește starea de sănătate a corpului nostru. Nu degeaba grecii - și nu latinii – spuneau: „Minte sănătoasă în corp sănătos!” Da, este în latină sub forma de “mente sana in corpore sano” dar o fost furată tot de la greci; mai precis Socrate îi spune acest lucru lui Criton. Îmi doresc atât mie cât și vouă să aveți o minte sănătoasă, construită pe adevăruri-absolute pentru a avea un trup sănătos care să vă aducă multe bucurii.
Ce poate fi o gândire sănătoasă?
O gândire sănătoasă trebuie să aibă o fundație de cunoaștere sănătoasă! … construită pe teren intelectual solid, puternic. Ceea ce este minunat este că relația dintre cele două fenomene („gândirea sănătoasă” și „fundația sănătoasă pe un teren intelectual solid”) coexistă într-un perpetuum mobile: cu cât gândirea este mai sănătoasă cu atât mai sănătoasă devine și fundația ei. Și ce fundație poate fi mai solidă decât piatra?! De aceea, după multă frământare gândicioasă, am decis să dărui această piatră filosofală (pe care o consider o paradigmă a cunoașterii sănătoase) și celor care sunt interesați să o respecte. Și sper din toată inima mea că le vor aduce satisfacție intelectuală și comportamentală folosirea acestei paradigme ca o lentilă de observație a lumii. De aceea am purces la descrierea ei pe o lungime de câteva capitole captivante.
Da, am ajuns să declar cu răspundere științifică, fiindcă acest tratat se bazează studii empirice, căci: puterea unei gândiri sănătoase (bine și real informată) produce toate celelalte puteri și simultan și competiția dintre ele. Asta fiindcă cunoașterea, ca orice putere, are diferite nivele și intensități, funcție de intensitatea și mai ales realitatea cunoașterii.
Cum și ce susține puterea creației?
Sunt convins că mulți alții au ajuns foarte aproape de această concluzie despre puterea cunoașterii, dar nu am găsit nimic care să vorbescă direct și simplu despre piatra filosofală la care mă refer, această esențială paradigmă a cunoașterii conține un adevăr de ne-neglijat (sau de îngrijit): cunoașterea are putere de creație! De ce spun asta?!
Fiindcă este deja un fapt cunoscut – empiric! - căci numai atunci când cunoști ce și cum, vei putea face ceva (e.g., o masă din lemn, piatră, fier, o mașină, o casă, etc).
Gândul meu, generat de cunoaștere, este parte a unui domeniu superior lumii materiale, domeniu care a creeat lumea materială. Lumea materială nu ar fi putut exista fără o idee, un concept, o paradigmă de a fi.
Considerând învățătura creștină (voi aduce argumente în capitolul Religie despre creaționism, fără a fi religios). Creatorul nu avea cum să creeze lumea materială fără să aibă o implicație directă și un concept clar și detaliat: o gândire complexă a cum să înceapă a fi și cum să se perpetueze creația materială. Sunt convins că în mine - ca existență materială - există o parte din forța creației care este diferită și superioară lumii materiale, atâta timp cât conștientizez această diferență! Automat, conștientizând diferența dintre gândire și materie, de ce nu aș putea accepta că este posibil să existe mai multe și diferite forțe pe care eu nu le pot cunoaște în mod empiric!?! Atât timp cât nu am senzori de un specific rafinament (e.g., finețea auzului la câini, văzutul în întuneric al pisicii) lumea materială pe care o percep este limitată la ce pot eu cunoaște, dar asta nu înseamnă căci cunosc totul.
Nu cred că trebuie neapărat să vină cineva să-ți spună „uite există o forță nevăzută care poate să te influențeze, să-ți influențeze gândurile, și influențându-te automat îți vei modifica comportamentul” (într-un mod dogmatic precum religiile). Este simplu: în mod logic-personal să te gândești că poți accepta că există, sau că poate exista, o forță care susține existența materială, cunoscând empiric. Înainte ca tu să faci scaunul cu trei picioare pe care deja stai, ai gândit din ce material îl poți face și ce design să folosești. La fel despre cum să faci ciorba de fasole cu costiță afumată, care este o activitate complexă. Fiindcă ne naștem văzând cum mama (în unele cazuri și tatăl) face mâncare cel puțin odată în fiecare zi, o luăm ca un lucru normal și simplu. De fapt, creația necesită cunoaștere, analiză, concluzionarea analizei, studiu, și calități fiziologice. Realitatea constă în faptul că, inițial, tu ai conceput, ai gândit, ceva ce nu există în natură – sau mai simplu spus nu crește în copaci sau pomi - și gândind întâi ai creat acea formă și funcționalitatea unui obiect, apoi ai conceput calea de a face acel obiect, după care empiric l-ai construit. Scaunul cu trei picioare și ciorba de fasole cu costiță afumată nu cresc nici în copaci (sau pomi) și nu există nici în natură; este o creație a omului. Acest tratat va descoperi căi mult mai adânci de analiză și înțelegere a fenomenelor pe care le considerăm normale. (va continua)