Liviu Antonesei
O politrucime iresponsabila
- Scris de Liviu Antonesei
- Categorie: Liviu Antonesei
Dacă mai eram nevoie de vreo dovată că sîntem conduşi de o clasă politică iresponsabilă, cred că acum, după valul de măsuri populiste propuse cînd de guvern, cînd de parlament, cînd de putere, cînd de opoziţie, avem o dovadă mai mare decît ar fi fost nevoie. Întreaga politrucime se întrece în dragoste faţă de popor, care a luat forma populismului cel mai jalnic şi mai dăunător nu doar unui spirit public sănătos, ci şi echilibrelor economice. Guvernul, la presiunile opoziţiei pesediste, au sărit şi parlamentarii, pe lîngă mărirea propriilor avantaje financiare, şi cu creşterea lefurilor profesorilor cu 50 de procente! Că nu sînt resurse pentru aceasta, creşterea economică neputînd susţine cheltuieli bugetare atît de mari, nu contează. Nu are importanţă nici că această măsură economic iresponsabilă a declanşat spirala revendicărilor salariale şi la celelalte categorii de bugetari. Important este că aceşti politruci din toate partidele au arătat dascălilor că ţin la ei, iar dascălii pot deveni vajnici agenţi electorali. Că politrucii se înşeală în aceste calcule, atît de simpliste, făcute după mintea lor, iarăşi este lipsit de însemnătate. Heirupismul populist a dus la scene care ar fi de un comic dement, dacă nu ar putea avea efecte dezastruoase incalculabile asupra vieţilor noastre, ale tuturora, inclusiv ale profesorilor, care-şi imaginează acum că ar fi cîştigat ceva. Cu criza financiară mondială care a trecut graniţele anunţate inexpugnabile ale României de către analiştii de serviciu, cu deficite bugetare şi comerciale în creştere sensibilă, cu leul în pierdere rapidă de viteză, ultimul lucru de care ar fi avut nevoie ţara noastră era creşterea cheltuielilor bugetare. Dar ce contează, cînd d-na Andronescu poate plînge de bucurie la televizor, cînd dl. Fenechiu plînge şi el după autostrăzi, deşi n-am auzit să se fi opus măsurii, iar dl. Adomniţei votează cu ambele mîini ca deputat, dar critică măsura în calitate de membru al guvernului! Şi în loc să zboare din post, este iertat de premier pe motiv de nuntă iminentă! De parcă nu se putea însura decît în calitate de ministru nul şi neavenit, ori îi fugea, Doamne fereşte!, mireasa. Să vezi şi să nu crezi? Ei, nici chiar aşa, doar trăim în România şi n-a mai rămas mare lucru de care să ne mirăm. Aşa că nu ne mai mirăm că Dl. Vosganian aşteaptă salvarea situaţiei de la CSAŢ – de ce oare nu direct de la NATO? –, că premierul îşi pune toate speranţele într-o decizie a Curţii Constituţionale, iar noi, cu toţii, ne rugăm cerului să nu cumva să promulge dl. Preşedinte legea – acesta anunţînd, cel puţin deocamdată, că o va promulga! În aceste condiţii, ce-i de făcut? Nu ştiu. Să-i împărţim în două cete, după gîndul Poetului? Să ne pregătim singuri funia şi săpunul, că guvernului n-o să-i mai rămînă nici asta de dat în ritmul în care a crescut risipa bugetară. Se pare că nu-i nimic de făcut în afara apelului la eternul fatalism românesc care ne îndeamnă să sperăm că „trece şi asta”! De trecut, trece desigur, dar cum?