Ieri în orasul de pe Someș era o atmosferă apocaliptică - pe străzile pustii ale orașului Cluj Napoca treceau rar mașini și doar inflexiunile luminilor mașinilor de poliție se vedeau pe blocurile în construcție din cartierul meu. Și totuși nu era un scenariu de la Hollywood filmat în cartier, ci realitatea ce s-a abătut asupra omenirii întregi în mai puțin de o lună.
Izolarea poate reprezenta, paradoxal, începutul unei comunicări mai bune între noi.
În primul rând cu cei de lângă noi, un membru al familiei, un vecin. Putem să ne privim în față mai des, să fim mai atenți unii cu alții și să învățăm să face lucruri simple - o pâine în cuptor, un joc de șah sau unul de ping-pong, pe masa din bucătărie împreună cu copiii. Toate astea în timp ce suntem bombardați cu un șuvoi de informații pe toate căile posibile - telefonul inteligent, televizor sau radio.
Și, totuși cum au reacționat în România autoritățile în fața pandemiei?
În 11 martie școlile au fost închise pe termen nelimitat, iar pe 16 martie președintele României, serios și responsabil, a instituit starea de urgentă. De atunci a prelungit-o încă o dată până pe 16 mai.
Cum au reacționat cetățenii? Majoritatea au stat în casă și s-au repliat - profesorii au început școala online, corporatiștii au continuat să lucreze chiar și de acasă, iar cei care n-au avut de ales și-au continuat activitatea. În mare s-a înțeles că nu e de joacă cu acest dușman nevăzut, care e virusul acesta nou.
Nu discutăm aici prea mult cum au reacționat țările mai mari la apariția pandemiei. Ele au căzut, după părerea mea, pradă propriei încrederi în sistemele lor de sănătate, și nu putem să nu dăm un vot de încredere țărilor mici din Estul Europei care au reușit să izoleze cazurile de îmbolnăviri mult mai bine decât confrații din Vest. Și pe bună dreptate, deoarece având populații scăzute ca număr, țări ca România, Ungaria, Slovenia sau Slovacia nu își puteau permite să facă greșeli mari.
Punctele vulnerabile ale României? Populația mare de migranți care se întorcea acasă fără să știe dacă e infectată sau nu, vremea bună care îndeamna oamenii la ieșiri, două sărbători Pascale (cea catolică/protestantă și ortodoxă), bâlbâieli izolate ale sistemului sanitar, lipsa materialelor sanitare din prima partea a crizei epidemice.
Punctele tari ale României, în mod ironic, sunt lipsa infrastructurii care duce la o mobilitate scăzută în continuare a oamenilor, instituirea rapidă a stării de urgentă și respectarea ei, fermitatea conducerii țării în privința regulilor, lupta personalului sanitar – medical cu epidemeia, mobilizarea cetățenilor, poliției, jandarmeriei, armatei și a societății civile pentru furnizarea către spitale a unor măști de protectie, viziere de plastic, combinezoane, camere de hotel pentru medici, livrări de pachete cu mâncare pentru personalul sanitar, cursele gratuite oferite de taximetriști pentru acestia, elevii care printează viziere de plastic cu imprimantele 3D de la cluburile scolare de robotică și multe alte inițiative necunoscute în spațiul public.
În concluzie, criza Covid-19 ne unește pe noi toți, omenirea întreagă, Asia, America, Europa, națiunea. Inamicul este mai mare decât noi luați împreună, deși minuscul, dar nu ne poate învinge pe noi toți decât dacă ne divizează și aici e cheia în care trebuie să luptăm în continuare -uniți în fața pandemiei.
Uniți în fața dezinformării perfide, uniți în fața “after-shock-lui” economic ce ne așteaptă în lunile următoare. Doar uniți și aplecați ca un scut deasupra celor vulnerabili, vom reuși să ieșim la lumină. Ca întotdeauna rasa umană va rămâne învingătoare și îndrăzneață, pregătită să meargă mai departe cu capul sus, întărită de această lovitură asemuită unei lebede negre, venite asupra noastră din senin.
Articol de Sebastian Rus - Cluj Napoca, Cluj