ODATĂ CU ANUL 2020! CA URMARE A NECREDINȚEI
„Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52)
„Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2m, 35)
„Și precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1, 28)
Bombele crizelor cu virusurile de tot felul în secolului XXI, care se arată în explozie împotriva popoarelor, începând cu anul 2020! care în lumina revelației biblice sunt urmarea necredinței, a păcatelor, a neascultării și neînvățării de la Hristos Dumnezeu, a învățăturii divine: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52). Așa bombele negative, pregătite de oamenii necredinței, cu secole în urmă, din cauza ne educației religioase, explodează în acest secol XXI împotriva popoarelor lumii, începând cu bomba pandemiei coronavirus.
Ce păcat că nu au vrut să învețe mulți oameni și unii liderii ai popoarelor de la cuvintele lui Hristos Dumnezeu: „că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52), și vor afirma ca împăratul Imperiului Roman, Iulian Apostatul (331-363, în luptă când a zis: „Ai învins galileene”, când i-a veni sabia în piept! Iulian Apostatul, care voia să aducă din nou Imperiul Roman la credințele idolatre. Astfel, prin sufletele tuturor oamenilor de pretutindeni trece sabia bombelor vrășmașe ale necredinței oamenilor, în descoperirea Scripturii, zicând: „Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2m, 35)
Despre sabie, Hristos Domnul a zis, către Apostolul Petru în grădina Ghetsimani: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52), care ridicase sabie întru apărarea Fiului lui Dumnezeu și a Fiului Omului, Iisus Hristos, când a veni plutonul de execuție în grădina Ghetsimani, din partea liderilor vremii, să-L aresteze nevinovat, pentru că mulțimi de oameni Îl urmau mergând după El (Matei 4, 12), pentru binele pe care Îl făcuse oamenilor. Binele cu tot felul de tămăduirii și universului prin prefacerea apei în vin (Ioan 3, 1-11), prin înmulțirea pâinilor (Matei 14,14-21), pescuirea minunată (Luca 5, 1-11), ca să dea de mâncare mulțimilor de oameni, prin potolirea furtunii pe mare (Matei 8, 24-27) etc. Să luăm, deci, aminte că cei care vom ridica sabia și bombele de orice fel pe care le ridicăm, putem muri în justiția dreaptă a consecințelor.
Sf. Ap. Petru a ridicat sabia în apărarea Învățătorului lor și Mântuitorului lumii (Ioan 4, 42), pentru că era prea devreme ca să fi aflat de sabia Cuvântului lui Dumnezeu, care ridicată operează și vindecă toate bolile, inclusiv cancerul necredinței și a păcatelor din inimile oamenilor și a liderilor, cât și oprirea bombelor necredinței, în descoperirea Scripturii care zice: „Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6, 17)
Iar „sabia Duhului (Sfânt), care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6, 17), altă Scriptură îl definește astfel: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii” (Evrei 4, 12). Astfel, trebuie să cunoaștem puterea Cuvântul lui Dumnezeu, care este „duh și viață” (Ioan 6, 63), și cel ce poate sfărâma puterea a toate bombele nucleare și a virusurilor secolului XXI, prin credința omul în Evanghelia lui Hristos Dumnezeu, care poartă puterea de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16)
Și cuvintele „Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35), le-a zis Sfântul Simeon în templul din Ierusalim, Maicii Domnului, la patruzeci de zile de la nașterea Pruncului Iisus, când după tradiția iudaică a mers cu Pruncul Iisus la templu, arătând și prin aceasta că, El nu a venit să strice Legea sau prorocii, ci să împlinească (Matei 5, 17). Și într-adevăr, prin sufletul Maicii Domnul, Iisus Hristos, a trecut sabia durerii, când a trebuit să-și vadă Fiul răstignit pe Crucea Golgotei, din cauza necredinței și răutății liderilor de atunci, pentru că mulțimile de oameni mergeau după învățătura Lui dumnezeiască: „Și mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan” (Matei 4, 25).
Așa astăzi prin sufletul a multe mame, trece sabia durerii văzându-și copii căzuți sub bomba secolului XXI, a pandemiei coronavirus și a necredinței din lipsa de educație religioasă. Dar să nu uităm că, virusul politic este mai periculos decât virusul de la coronavirus, pentru că te poate înșela și rătăci de la adevărul care ne face liberi: „Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” ((Ioan 8, 32). Iar adevărul este Fiul, Hristos Domnul, Care ne face liberi: „Deci, dacă Fiul (Iisus) vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr” (Ioan 8, 36)
De ce? Pentru că liderii lumii nu au vrut să aibă generațiile pe Dumnezeu în conștiința lor, prin educarea religioasă, după descoperirea Scripturi, zicând: „Și precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1, 28). Pentru că Dumnezeu nu obligă pe oameni fiindcă ne-a creat liberi. Și așa liderii popoarelor au adus filozofiile rătăcitoare în generații, despre care Scriptura atenționează, zicând: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos” (Col. 2, 8)
Arătarea bombelor secolului XXI în explozie, începând cu anul 2020!
Prima bombă a secolului XXI, a fost cea a incendiului din Australia, explodată în 8 Ianuarie 2020, când am putut vedea un continent cum a început să ardă în flăcări de nestins și evacuarea oamenilor. Aceasta a fost ca o atenționare de întoarcere la credință, după Scriptura prin care Dumnezeu zice: „Și acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu tânguire” (Ioil 2, 12). Dar oamenii nu s-au întors, ci au început să caute cauza incendiul pe căi omenești și nu pe căile descoperite de Biblie, în știința revelării lui Dumnezeu, Creatorul celor două universe: ceresc și pământesc și să afle că dezastrele din univers sunt urmarea păcatelor (vezi, de preot Aurel Sas, Trilogia crizelor morale după revelația biblică, editura Andreiana, Sibiu, 2014).
Apoi bomba pandemiei de coronavirus începută în China, la 1 Decembrie 2019, când a fost anunțat primul caz de deces. Tot în China a început și virusul Sars în 2002, care a adus multe cazuri de decese în lume. Coronavirus s-a răspândit rapid în întreaga lume, pe căile circulației oamenilor, cu nenumărate cazuri de morți. Aceasta a dus la bombele terminării economiei; bomba șederii oamenilor în case; bomba închiderii școlilor, pentru educarea generațiilor; bomba închiderii bisericilor, care nu putea să aducă înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii, pe Sfintele Altare, Jertfa cea dea pururi, în Sfânta Liturghie, a lui Hristos Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42), ce poate salva lumea din toate virusurile morții; bomba vaccinelor și a noii ordini mondiale a lumii, care prevede globalizarea cu dizolvarea identităților naționale etc, care astfel este noul babilon, cu perspective de a cădea ca primul babilon.
Vechiul Babilonul unde oamenii au zis ca, să-și zidească o cetatea și un turn până la cer, să-și facă un nume, dar Domnul Dumnezeu văzând nebunia oamenilor le-a amestecat limbile și nu s-au mai înțeles între ei și așa i-a împrăștiat Domnul pe tot pământul și nu au mai putut zidi cetatea și turnul și așa a căzut vechiul Babilon. Iar Scriptura zice că: „De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fata pământului” (Facere 11, 1-10).
În cartea Apocalipsei se menționează de căderea a toate babilonurile istorice până la sfârșit istoriei, în descoperirea Scripturilor care zic: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale” (Apoc. 14, 8). „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (Apoc. 17, 5). „Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!” (Apoc. 18, 10). „A căzut! A căzut Babilonul cel mare și a ajuns locaș demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, și închisoare tuturor păsărilor spurcate și urâte” (Apoc. 18, 2)
După revelațiile biblice prin Scripturi, Dumnezeu ne amintește de păstrarea națiunilor lumii și a identităților naționale, după cum descoperă că la sfârșitul lumii, când dreptul Judecător, Hristos Dumnezeu va veni pe norii cerului, în revelarea Scripturilor: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Iisus Hristos) și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini” (Matei 24, 30-31). Prin cuvintele Domnului că, „vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului” (Matei 24 , 30), este clară voia Domnului Dumnezeu de păstrare a neamurilor și nu dizolvarea și globalizarea lor.
Bomba educării sexuale a copiilor mici în școli și a tineretului!!!, care este în drept și adevăr o nebunie a omului în duhul demonic al pervertirii de la adevăr și al desfrânării în secolul XXI, care se poate numi drept un abuz sexul al educației în secolul XXI. Tot ceea ce are un popor mai Sfânt, pentru care Dumnezeu ține lumea aceasta, sunt copii nevinovați de care trebuie omului să-i fie frică să se atingă, în necurăția lui; bomba răpirii tineretului!!! O altă bombă a secolului XXI este bomba virusului politic în aceste vremuri pandemice, în care toți politicienii de peste tot vorbesc la infinit pentru convingere de politicile lor. Bogații lumii nu se mai gândesc, se pare, la înmulțirea bogățiilor ci, la așa zis-a ajutorarea a popoarelor spre manipularea lor, în masca ajutorării, despre care Hristos Domnul zice: „Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15). Proorocii mincinoși sunt și cei cu filozofiile și ideologiile rătăcitoare de la adevărul Evangheliei lui Hristos Dumnezeu, cu putere de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16)
Bomba cipului electronic prin vaccine, cu numărul atihristului „666”!, după descoperirea Scripturilor apocaliptice care zice: „Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn (cipul) pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase (666)” (Apoc. 13, 16-18).
Iar despre cei care se vor învoii să primească Cipul electronic, Scriptura următoare descoperă urmările, zicând: „Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei (cipul electronic) pe fruntea lui, sau pe mâna lui, Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului (Hristos Dumnezeu, Judecătorul” (Apoc. 14, 9-10). De ce? Pentru că prin asta se trece de partea antihristului (666). Mai mult se poate vedea despre bombele vaccinelor, cu documentație, în ziarul „Romanian Times” din luna Iunie 2020, la pagina 5 și 13.
Se poate accepta „Cipul” pe Carnetele de conduce, pe Pașapoarte, pe Carduri pentru că nu sunt pe corpul omului despre care Scripturile descoperă, zicând: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 19-20). Deci, de ce? nu se poate primi „cipul” pe corp? Deoarece Scriptura vorbește din partea lui Dumnezeu căci corpul omului este „templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor. 6, 19). Și pentru că trupurile și sufletele oamenilor „sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 20).
Iar pe actele de mai sus arătate și pe carduri se poate primi „Cipul” după Scriptura care zice: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21). Deci, actele și cardurile sunt de la Cezarul, dar trupurile oamenilor, cu sufletele lor, aparțin lui Dumnezeu deoarece Scriptura zice că „trupul vostru şi duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 19-2). Iar eu, nu zic la nimeni să nu ia „cipul electronic” pe corpul său, pentru că aceasta este alegerea fiecăruia, în libertatea de alegere ce o are fiecare de la Creatorul său, Dumnezeu, ci vestesc Evanghelia lui Dumnezeu cu putere de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16), fiindcă stă în obligația mea ca preot al Bisericii, după Scriptura care zice: „Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!” (1 Cor. 9, 16) ca preot Evanghelia lui Dumnezeu, cu putere de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16)
Bomba răpirii de persoane, ceea ce este strigător la cer! Iar despre bombele auzite, ale pandemiei virusurilor, liderii popoarelor anunță, precum știm toți că, vor continua și în viitor! Oamenii așteaptă răspunsul, la întrebarea firească: De unde știu liderii popoarelor aceasta? Cum? Virusul îl împrăștie cineva ca pe un praf ce poartă acest virus? Virusul politic ar trebui să considere că ființa omenească a creat-o, Marele Dumnezeu în Sfântă Treime: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, al cerului și al pământului (Matei 11, 25), cu rațiune și cuvântătoare și astfel ea judecă și se întreabă cu dreptate, despre ceea ce se întâmplă sub soare.
Pentru toate rele liderilor și oamenilor necredincioși față de aproapele lor, pe care trebuie să-i iubească după porunca iubirii (Matei 22, 37-39), iată răspunsul lui Dumnezeu pentru trezire la adevăr, Care vorbește prin Scripturi (2 Tim 3, 16), zicând: „Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre”. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre. Fiindcă, deşi dregători ai împărăţiei Lui, n-aţi judecat drept, nici legea n-aţi păzit-o, nici n-aţi umblat după sfatul lui Dumnezeu. Groaznic şi fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită. Celor mici, Domnul le va arăta iertare şi milă, însă cei puternici vor fi pedepsiţi cu străşnicie” (Cartea înțelp. Lui Solomon 6, 1-6). „Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi” (Psalm 33, 20)
Toate evenimentele, cu bombele virusurilor amintite, vorbesc de semnele vremurilor din urmă, cu începutul durerilor (Matei 24, 8) și nu sfârșitul lumii, după cum descoperă Scripturile care zic: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timi. 3, 1-5). Iar despre credința acestor oameni, Scriptura zice: „Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia” (2 Tim. 3, 6). „Înfăţişarea adevăratei credinţe” la acei oameni pătimași, este dezvăluită de Scriptura care zice, că sunt îmbrăcați: „în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15), falși.
Doamne, Dumnezeule al cerului și al pământului (Matei 11, 25), Doamne, Dumnezeule al milei (Psalmul 85, 14) și al iubirii de oameni (1 Ioan 4, 16), nu îngădui, ca după crizele bombelor să vină și bomba foamei în popoarele Tale, în urma neaprobării din partea liderilor să meargă oamenii la lucru; să nu vină bomba închiderii bisericilor ca, să nu se poată ține preoțimea Sfintele Slujbe, cu cei credincioșii împreună, prin care se mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea popoarelor de la moarte; să nu vină bomba opririi de la Sfânta Împărtășanie, care este comuniunea divină cu Hristos Dumnezeu, Mântuitorul lumii și al fiecăruia; să nu vină bomba închiderii școlilor, care oprește educarea copiilor și a tineretului, ceea ce duce la analfabeți etc; să nu vină bomba obligării oamenilor, care încalcă drepturile constituționale ale omului etc; Acestea sunt doar câteva din mulțimea bombelor, ca mari crize ale istoriei secolului XXI în explozie.
Să ne rugăm pentru conducători și în rugăciunile personale, după exemplul rugăciunii în Slujbele Bisericii. Doamne, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, dăruiește conducătorilor la toate popoarele minte sănătoasă, iluminarea Ta divină, iubire adevărată pentru popoarele Tale, la care le-ai îngăduit să le fie conducători, cum ne rugăm la Sfânta Liturghie pentru conducători, pentru sănătatea și mântuirea lor. Dar să le spunem și Scripturile prin care Dumnezeu le vorbește, zicând: „Şi acum împăraţi înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El” (Psalm 2, 10-12). Aceste Scripturi aduc deșteptarea și iluminarea conducătorilor.
Salvarea popoarelor de la bombele virusurilor morții, prin întoarcere la Dumnezeu
Istoria laică a omenirii și istoria Bibliei dovedește că, salvarea popoarelor de la moartea care au venit în lume de-a lungul istoriei, a fost prin întoarcere oamenilor la credința în Marele Dumnezeu, al cerului și al pământului (Matei 11, 25), la cuvântul Lui, după revelarea Scripturii: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul... Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină” (Facere 1, 1-3). Iar în ziua a 6-a a făcut Dumnezeu pe om, în descoperirea Scripturilor: „Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră,..., Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie... Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facere 1, 26-28).
Deci, Dumnezeu, nu a zis oamenilor să, reduceți populația globului pământesc, ci a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facere 1, 28). De ce? Pentru că nu omul dă de mâncare oamenilor și vietăților de tot felul, ci Dumnezeu în pronia Sa divină, după descoperirea Scripturilor, zicând: „Cel (Dumnezeu) ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ” (Psalmul 103, 15-16). Și revelează Dumnezeu, mai departe prin Scripturile care zic: „Toate (vietățile și oamenii) către Tine (Dumnezeu) aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu (Dumnezeu) mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; Dar întorcându-ţi Tu (Dumnezeu) faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce” (Pslamul 103, 28-30)
Așadar, popoarele și oamenii, trebuie să ia aminte la Scriptura prin care Dumnezeu, zice generațiilor: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Col. 2, 8). Ci să aibă popoarele credință și încredere în Bunul Dumnezeu, Creatorul lor, după descoperirea Scripturii: „Şi dacă neamul Egiptului nu se va sui şi nu va veni, nu numai că ei nu vor avea parte de ploaie, ci va veni peste ei prăpădul cu care Domnul va lovi neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor” (Zaharia 14, 18)
Mai departe, Dumnezeu zice, prin Scripturile următoare: „V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriş; şi peste o cetate am revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ţinut a plouat, iar în cel care n-a plouat, s-a uscat holda” (Amos 4, 7). „Şi El (Dumnezeu) îţi va da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-o pe pământ şi pâinea pe care o va rodi pământul va fi gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua aceea pe pajişti întinse” (Isaia 30, 23)
Și mai zice Dumnezeu, care cunoaște ceea ce este în mintea și inima oamenilor: „Din zilele părinţilor voştri v-aţi depărtat de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă către Mine (Dumnezeu), şi Mă voi întoarce şi Eu către voi”, zice Domnul Savaot. “Dar voi răspundeţi: “Cum să ne întoarcem?” (Maleahi 3, 7). Iar Dumnezeu răspunde, zicând: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi?” (Iezechi 18, 31), prin necredință și păcat. Prin Scriptura următoare Dumnezeu spune popoarelor: „Precum este adevărat că Eu (Dumnezeu) sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11) prin credință, pocăință și rugăciune, întru împlinirea poruncilor Divine. Sensul vițeii în filozofia sau Taina Crucii este adevăratul sens al vieții, singurul care duce la victorie și mântuirea în Hristos Dumnezeu sub soare.
Filozofia vieții creștine în Hristos Dumnezeu, în care Scriptura ne revelează: „Căci în El (Hristos) trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28) cu viață, încorporați din Taina Botezului, după descoperirea Scripturii: „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 27), nu ne este teamă de nimic, nici chiar de bombele secolului XXI cu Cipul, semnul apocaliptic (Apoc. 13, 15-18) etc, căci credința ne revelează: „Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Ferice de acela care ajunge să îmbrățișeze această știință divină și filozofie adevărată în viață. Credința și rugăciunea ne dă o perspectivă din colo de moarte, în viața veșnică. „Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire” (Psalm 117, 14)
Salvarea popoarelor de la bombele sec. XXI, prin rugăciunea cu credință
Credința în definirea Scripturii este: „Iar credință este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Da, după cum ne descoperă și o altă Scriptură care zice: „Căci umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Cor. 5, 7). De când se scoală omului dimineață și până se culcă seara, toată umblarea lui nu este de cât prin credința, speranță și nu prin știință sau cunoașterea dinainte a ceea ce se va întâmpla, conștient sau inconștient. Dacă nu ar avea omul credință și încredere, i-ar fi frică să meargă și la lucru, de aceea ce îl duce este credința și încrederea că va fi bine. Și astfel bine ne definește Scriptura credința când ne zice: „Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1). Astfel, credința este încredințarea și dovedirea prealabilă a celor nădăjduite, sperate și ne văzute.
Nimic nu poate salva popoarele lumii de la bombele răului din secolul XXI, decât chemarea lui Dumnezeu cu credință în rugăciune: „Căci: “Oricine va chema numele Domnului se va mântui” (Rom. 10, 13). Da, cine va chema numele Domnului Dumnezeu prin rugăciunea cu credință, se va mântui de tot răul. De unde știm aceasta? Din cuvintele Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care zice: „De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24). Așadar, la acest stadiu înalt de credință și încredere în iubirea Dumnezeu, trebuie ca să ajungem când ne rugăm, ca să credem în Dumnezeu că ceea ce cerem vom și primi!
Stimați cititori, este absolut necesar în aceste vremuri mai ales, să ne preocupe și salvarea noastră prin știința mai presus de știința omenească, care este știință credinței revelată de Dumnezeu omului în Biblie pentru a se mântui, în călătoria lui pământească spre patria cerească a Împărăției lui Dumnezeu: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14) în Ceruri. Iar spre această cetate a vieții veșnice, ce va să fie în Împărăția Cerurilor, trebuie să călătorim prin „credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în faptele bune, „Căci credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 20).
Iar cea dintâi faptă bun este Rugăciune cu credință înaintea Milostivului Dumnezeu, pentru semeni și pentru noi, după porunca iubirii: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27). Pentru că numai iubirea ne motivează în viață la toată jertfa de mai bine și la tot lucrul bun, pentru noi și pentru familie și aproapele. Iubirea a motivat pe Milostivul Dumnezeu, Care este iubire (1 Ioan 4, 8; 4, 16), să trimită pe Fiul Său ca Mântuitor al lumii (Ioan 4, 42): „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Iar la această iubire a lui Dumnezeu, dovedită și arătată prin trimiterea Fiului Său, trebuie și omul să răspundă cu credință și iubire sinceră ca să poată intra în comuniune cu Dumnezeul iubirii ca să-l poată ajuta.
Fiul lui Dumnezeu, venind ca Om fără de păcat (Evrei 4, 15), prin întrupare de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria (Luca 1, 35), la fel ne-a adus mântuirea prin viața de rugăciune și către Tatăl, și post începând cu postul în muntele Carantaniei după Botez: „a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi” (Matei 4, 2) și așa a biruit pe diavolul în cele trei ispite (Matei 4, 1-10). Și a zis pentru toate generațiile: „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Toate bombele secolului XXI în explozie, odată cu anul 2020, nu sunt decât tot atâția demoni ca și consecințe ale necredinței și păcatelor săvârșite de oameni.
Astfel, Credinţa, în revelarea științei Dumnezeiești, este poarta ce deschide omului drumul apropierii prin credință de Dumnezeu, în revelarea Scripturii: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6), iar Rugaciunea este o stare sfântă a credinciosului de vorbă cu Dumnezeu. Când citim Sf. Scripturi ne vorbeşte Dumnezeu nouă (2 Tim 3, 16), iar când ne rugăm îi vorbim noi lui Dumnezeu, încredințându-I necazurile și bucuriile noastre Lui, în prezentarea Scripturii: „pentru că Tu (Dumnezeu) priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale” (Psalmul 9, 34). Și dacă nu ne rugăm cu credință Bunului Dumnezeu, cum Îi vom încredința necazurile noastre de la bombele secolului XXI în mânile Lui?, să ne salveze de la ele.
Toate sunt posibile numai celui ce se roagă, în descoperirea lui Hristos Mântuitorul: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27), după știința Dumnezeiască descoperită omului care se roagă și care poată fi primită numai credință. Rugăciunea cu credință, către Milostivul Dumnezeu, izvorul vieții (Psalm 35, 9), trebuie să fie într-un proces continuu în descoperirea Scripturii: „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 7). Iar această rugăciune neîncetată poate fi: de laudă lui Dumnezeu: „Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Psalm 150, 6); de mulţumire: „în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Col. 3, 17), pentru toate câte face în cer și pe pâmânt pentru creaturile Sale ca toate să aibă viață; de pocăință: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15), este imperativul vremii în care trăim, de cerere: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7).
„Dacă rămâneţi întru Mine (Iisus) şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (Ioan 15, 7). Adică, dacă rămânem în credință în Hristos Mântuitorul nostru și cuvintele Lui rămân în noi iarăși prin credință, ne rugăm Lui cu credință și încredere în El și El ne dă ceea ce avem nevoie. Dar ca omul să ceară, să roage lui Dumnezeu, trebuie să nu se încreadă în puterile lui, să nu creadă că se poate proteja singur cu „masca” pe față, după filozofiile greșite ale lumi în pandemie, de la bombele secolului XXI, ci să-și recunoască omul neputința și așa se va încrede în ajutorul lui Dumnezeu, după filozofia științei Divine, descoperită de Domnul, zicând: „căci fără Mine (Iisus Hristos Dumnezeu) nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).
Iată ce descoperă Scriptura, celor care se încred în puterile lor fizice și de orice fel: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Psalm 126, 1). De aceea, trebuie înbrățișată filozofia lucrării teandrice a omului împreună cu Creatorul său, Dumnezeu. Dar pentru aceasta este nevoie să se ridice omul la cunoașterea lui Dumnezeu și astfel va afla căci cauza de existență a omului este în afară de el, adică în Dumnezeu, Creatorul său, cât și a universului ceresc și pământesc, nu sunt prin ele, ci în afară de ele, adică în Dumnezeu în Sfântă Treime, Creatorul lor, și că numai Dumnezeu are cauza de exitență prin Sine. Cunoașterea lui Dumnezeu, este aceea despre care a prezentat omenirii, Fiul Său, Iisus Hristos, zicând: „Şi aceasta este viaţa veşnică: „Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Cunoașterea lui Dumnezeu astfel este mai necesară decât aerul pe care îl respirăm. Izbăvire de Covit 19, va veni pe măsura rugăciunilor, a cât mai mulți oameni.
Toate în revelarea Scripturii numai prin câteva cuvinte: „Că la Tine (Dumnezeu) este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalm 35, 9). Iubirea lui Hristos (Efes. 3, 19) ne descoperă iarăși, zicând: „Eu (Iisus) sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Dar Hristos Domnul nu este orice cale, adevăr și viață, ci El este Calea care nu rătăcește, Adevărul care nu înșeală și Viața care nu sfârșete niciodată, ci se revarsă în marea Vițeii Veșnice. Așadar, cei care umblă și trăiesc în viața aceasta prin credință și rugăciune nu le este frică de pericolul bombelor secolului XXI, în explozie în acest an, 2020, căci ei cred în făgăduința Domnului: „iată Eu (Iisus) cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20).
Viața este o adevărată filozofie divină a biruinței omului în taina Crucii lui Hristos Iisus, dar din păcate: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1, 18). Să luăm, dar, sensul fericit al vieții în Taina sau filozofia Crucii. „Cei ce ne mântuim” prin har, credință (Efes. 2, 8) și fapte bune (Iacov 2, 20), prin „credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în faptele bune ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele (Matei 22, 37-40) Astfel, să urmăm ce zice Domnul: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50) omenirea și de virusul din pandemia de azi. Adevăr care depinde de cât de multe persoane se vor întoarce la credință și se vor ruga cu credință Milostivului Dumnezeu.
În rugăciune, trebuie să cerem Bunului Dumnezeu, să ne ierte și să ne ajute să trăim în această viață după poruncile Domnului ca fii ai iubirii de Dumnezeu și „ai luminii vieții” (Ioan 8, 12). Numai astfel în viața aceasta putem fi păziți de rău, și de bombele secolului XXI în explozie, iar la sfârșitul vieții pământești, în călătoria spre cetatea stătătoare în ceruri (Evrei 13, 14), să dobândim viața veșnică în Împărăția iubirii și luminii vieții lui Dumnezeu.
Toate programele și planurile din viaţa omului sunt egale cu zero, fără programul sau rânduiala sfântă de Rugăciune. Dumnezeu ne descoperă în Scriptură că, se uită să ia necazurile oamenilor în mâinile Sale (Psalm 9, 34), ori acest lucru este posibil numai prin Rugăciune, prin care I le dăm Lui. Dacă Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, S-a rugat lui Dumnezeu Tatăl, aşa precum știm, înseamnă căci cu atât mai mult trebuie noi să ne rugăm lui Dumnezeu, ca şi creaturi ale Lui şi fii prin har ai Domnului, având astfel o legătură personală de vorbă cu Dumnezeu, precum au copiii cu părinții lor.
La Cina cea de Taină găsim, așa numită Rugăciunea arhierească a Mântuitorul Hristos, când înainte de despărțire de apostolii Săi și de lumea aceasta S-a rugat Tatălui ceresc pentru preaslăvirea Sa (Ioan 17, 1-5); pentru apostolii Săi ca să-I păzească Tatăl și să-I sfințească (Ioan 17, 9-19), și pentru cei care vor crede în El în toate generațiile, inclusiv pentru generațiile vremurilor noastre sub bombele secolului XXI, zicând Domnul: „Dar nu numai pentru aceștia (apostolii) Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine (Iisus Dumnezeu), prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi (Dumnezeu în Treime) să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 20-21). Unitatea oamenilor între ei și a popoarelor vine din rugăciune lui Iisus. Sf. Ioan Gură de Aur zice: „ că pace nu se poate încheia deasupra a Adevărului”. De aceea nu trăiește pace încheiată de oameni în lume, pentru că este deasupra adevărului și astfel este un compromis.
De ce la Cina de Taină, Îl găsim pe Domnul Iisus rugându-se Tatălui ceresc în grădina Ghetsimani de trei ori, zicând: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti”, iar a 2-a oară și a 3-a oară S-a rugat Domnul la fel, zicând: „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta…” (Matei 26, 38-46). S-a rugat pentru că paharul suferinței în batjocuri de la oameni la judecată și a cuielor răstignirii pe Crucea Golgotei era de nesuportat. Cu toate acestea, la urmă S-a rugat să fie voia Tatălui, deoarece în suferința lui Iisus, care era în locul nostru, era mântuirea noastră și a popoarelor lumii de sub moartea păcatelor.
Apoi, din înaltul Crucii Golgotei, în cea mai grea suferință a cuielor bătute în mânile și picioarele Lui, Domnul Iisus S-a rugat Tatălui ceresc, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). În această rugăciune a Domnului au generațiile popoarelor iertarea păcatelor peste secole. Iisus nu a cerut pedepsirea celor care L-au răstignit, și nici a noastră care L-am răstignit cu necredința și păcatele noastre prin cei care L-au răstignit atunci.
Și câte alte rugăciuni în viața Sa pământească către Tatăl a săvârșit Domnul pentru mântuirea noastră și a lumii întregi, ca Fiul al lui Dumnezeu și Fiu al Omului. Despre cele trei rugăciuni ale Domnului Iisus în grădina Ghetsimani, Sf. Evanghelist Luca descoperă, zicând: „Iar El (Iisus), fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ” (Luca 22, 44). Domnul Iisus era în chin de moarte pentru că El prevedea suferințele în care va fi răstignit și batjocuri în locul nostru și pentru păcatele noastre. Ceea ce înseamnă căci, cu atât mai mult trebuie noi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor în toate zilele vieții.
Alături de căile credinței și rugăciunii să ajungem în Dumnezeu și El în noi, este calea Sfintei Împărtășanii cu Trupul și Sângele lui Hristos la Sfânta Liturghie, după cum Domnul zice: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine (Iisus Hristos) şi Eu întru el” (Ioan 6, 56), și calea rămânerii în iubirea de Dumnezeul iubirii, în revelarea Scripturii că: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4, 16). Aceasta este suprema împlinire a omului credincios, ajungerea în Dumnezeu și a lui Dumnezeu întru El, printr-o viață de sfințenie continua prin credință, rugăciune în porunca iubirii de Dumnezeu și de semeni (Matei 22, 37-40). Aceasta însemnă urmarea lui Hristos prin luarea crucii și lepădarea omului de sine (Marcu 8, 34) și viața în Hristos, în care trăim, ne mișcăm și suntem (Fapte 17, 28)
Pentru aceste împlinirii a omului duhovnicesc în Hristos Iisus, trebuie să considerăm credința, rugăciunea zilnică, meditaţia spirituală și citirea de cărți religioase, frecventarea Bisericii să ne cultivăm în cunoașterea lui Dumnezeu, după cum Domnul a zis: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Toate sunt căi ale iluminării omului din lumina cea necreată ce izvorăște din Dumnezeu, despre Care Scriptura revelează: „că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1, 5), de unde Scriptura ne zice: „umblaţi ca fii ai luminii!” (Efes. 5, 8). „Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1 Tes. 5, 5). Iar această împlinire este prin Taina Botezului, a Pocăinței și a comuniunii credinciosului cu Hristos Dumnezeu în Sfânta Împărtășanie.
Toată iluminarea celor credincioși este și prin umblarea ca fii ai luminii prin credință și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și nu ca fii ai întunericului morții de la necredință și păcat. Iar iluminarea credinciosului mai este prin credință în învățăturile Evangheliei (Marcu 1, 15), ce poartă puterea lui Dumnezeu de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16). Fiii credincioși ai luminii și iubirii lui Dumnezeu nu pot concepe viața fără credință și rugăciune și frecventarea Bisericii la sfintele slujbe care aduc harul lui Dumnezeu.
Așadar, acum putem înțelege mai bine ce ne zice Dumnezeu, Care vorbește prin Scripturi (2 Tim. 3, 16), când ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 17), în taină și oriunde, cu cel puțin Rugăciunea scurtă, când călătorim sau lucrăm etc, care poate fi rugăciunea inimii și a gândului, zicând: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”. Iar Iisus Domnul îți va răspunde: „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20). „Eu (Iisus) sunt; nu vă temeţi!” (Ioan 6, 20). Câteva din îndemnurile la rugăciune ale Mântuitorului Hristos şi ale Duhului Sfânt prin Sfinţii Apostoli zic:
„Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intrați în ispită; Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Marcu 14, 38). „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca 6, 28). „Şi când a sosit în acest loc, (Iisus) le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.” (Luca 22, 40). „Şi le-a zis (apostolilor): De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” (Luca 22, 46). Și Duhul Sfânt se roagă Tatălui ceresc în suspine pentru toate generațiile și pentru fiecare, în descoperirea Scripturii: „De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Rom. 8, 26). Să nu-L lăsăm, dar, singur pe Duhul Sfânt să se roage pentru noi, ci să ne rugăm și noi.
„Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme” (Marcu 13, 33) grea ca aceasta de acum cu atâtea încercări. „Iar Eu (Iisus) zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44). „Simon (Petru) a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis” (Fapte 8, 24). „Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi” (1 Tes. 5, 25). „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16).
Domnul Iisus ne spune și cum să ne rugăm când zice: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6). „Şi Eu (Iisus) zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11, 9). „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 17), și astfel Dumnezeu va fi cu voi căci „Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?” (Rom. 8, 31). Unul din aspectele Crucii iubirii de Dumnezeu este crucea rugăciunii, care este o cruce fericită și binecuvântată.
Dacă copii nu stau de vorbă cu părinții lor, înseamnă o lipsă de iubire și ignorarea părinților din partea copiilor, care se jertfesc pentru creșterea și susținerea lor. La fel, este și cu raportul dintre oameni și Dumnezeu, dacă nu stăm de vorbă cu El prin dialogul rugăciunii, înseamnă lipsa de iubire a noastră către Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul omului și a toate câte sunt, în cele două universul: ceresc și fizic, casa binecuvântată a locuirii generațiilor. Pentru că „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17), prin Rugăciune.
„Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Cor. 13, 13). Să trăim, dar, ca cei ce avem nădejde
Fericiți vor fi aceea care vor îmbrățișa virtuțile creștine: Credința, Nădejdea și Dragostea în Dumnezeu, ca ancore ale salvări lor de la bombele secolului XXI și de la toate relele în viață, că aceea se vor mântui în Iisus Hristos Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42) și al fiecăruia, ca singurul nume de Mântuitor sub cer, dat de Dumnezeu oamenilor să se mântuiască (Fapte 4, 10-12).
Aceste sunt cele trei ancore de neînvins pe care ni le revelează Dumnezeu prin această Scriptură: credința, nădejdea și dragostea, în care omul, ca și creatură a lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Sa (Facere 1, 26-28), trebuie să se ancoreze dacă vrea ca să nu fie biruit de nici o ispită și de nici o bombă de orice fel de viruși care vine în istoria omenirii. Și îmbrățișând ancorele salvării: credința, nădejdea și dragostea de Dumnezeu, Scriptura ne îndeamnă, zicând: „Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalțe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi” (1 Petru 5, 6-7).
Și ne mai îndeamnă Dumnezeu, Care vorbește prin Scripturi (2 Tim. 3, 16), zicând: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume” (1 Petru 5, 8-9). Iar în următoarea Scripturi Dumnezuel milei și al iubirii de oameni, ne zice: „Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi” (1 Petru 5, 10). Pentru încredere, Mântuitorul ne asigură, zicând: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31)
Prin ce vorbește Dumnezeu generațiilor și fiecărui om în viață, ca să se poată salva de la rău și să se mântuiască? Iată răspunsul: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (2 Tim. 3, 16). Astfel înțelegem că Dumnezeu vorbește oamenilor prin toate Scripturile din Biblie, în descoperirea cărora este întemeiată și Biserica creștină în lume, ca și o Corabie a călătoriei pe marea învolburată a acestei vieții cu pace, a toate popoarele lumii, spre Împărăția lui Dumnezeu, că nimeni nu are o cetatea stătătoare aici (Evrei 13, 14).
Și poate unii vin cu întrebarea, de ce vorbește Dumnezeu prin Scripturi? Ne răspunde tot Dumnezeu prin Scriptura care zice: „Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (2 Tim. 3, 17), prin învățăturile vorbirii lui Dumnezeu prin Scripturi ca să nu cadă și să moară. De aceea, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a zis: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29)
Alături de vorbirea lui Dumnezeu prin Scripturi, este și vorbirea Lui prin universul fizic în care trăim, care este suprema Carte scrisă de Dumnezeu cu dovezile Creaturilor Sale, făcute de El și din nimic la cuvântul Lui și din iubirea Sa, când a zis și s-a făcut: „Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină” (Facere 1, 3). Astfel prin această Carte a universului Dumnezeu ne vorbește prin toate creaturile Sale, unde după cum zice un Sfânt Părinte: „că tot firicelul de iarbă este un deget ce arată spre Creatorul său, Dumnezeu!”. Și firicelul de iarbă trăiește și crește tot prin grija Creatorului său, Dumnezeu, Care îi dă lumină și ploaie la bună vreme, ca și la toate celelalte creaturi din univers, în descoperirea Scripturii: „Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45)
Dar Dumnezeu mai vorbește omului și generațiilor și prin universul ceresc, despre care în revelarea Scripturii aflăm că: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalm 18, 1). Cu atât mai mult, omul trebuie să slăvească pe Dumnezeu, să vestească vorbirile Sale prin Scripturi și că universul ceresc și pământesc sunt opera grandioasă a Creatorului nespus de mare, Dumnezeu, care este creat ființă rațională, pentru că este singura dintre creaturi făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-28)
Așadar ferice e acela, care în aceste vremuri ale bombelor secolului XXI în explozie, cu tot felul de virusuri, se va ancora în cele trei ancore divine descoperite de Dumnezeu omului: credința, nădejdea sau speranța și dragostea, că acela se va izbăvi. Acestea în teologia Bisericii Ortodoxe, mai poartă numele și de cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragoste.
Opusul acestora, în care se ancorează necredincioșii, după filozofiile rătăcitoare din deșarta înșelăciune a lumii și pier (Col. 2, 8) sunt: Necredința, în locul credinței, deznădejdea sau nesperanța, în locul Nădejdii și ura, în locul Dragostei de Dumnezeu și de aproapele. De la nefericiți necredincioși se răspândesc azi în lume tot felul de vești rele care duc pe oameni la confuzii, stres și a sta departe unii de alții, în loc să se ancoreze toți în ancorele credinței, nădejdii și dragostei de Dumnezeu și de aproapele, după porunca iubirii (Matei 22, 37-39) și să depășim toți cu credință și rugăciune, prin toate bombele secolului XXI în explozie odată cu anul 2020.
Așa putem face deosebire între întunericul de la bombele sec. XXI și lumina care vine de la Dumnezeu să ne ilumineze ca să putem găsi calea ieșirii prin urmarea lui Hristos, Lumina lumii și a vieții (Ioan 8, 12), Care ne cheamă astfel: „Veniţi la Mine (Iisus) toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Și prin altă Scriptură, Domnul zice cu părere de rău: „Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5, 40). Dar Domnul Iisus, totuși ne îndeamnă, zicând: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Cor. 6, 14). Tragedia vremurilor pandemice ale secolului XXI este însoțirea dintre dreptate și fărădelege și între lumină și întuneric, prin nota forțată a omului, deși ele se resping.
Astfel cine vrea în aceste vremuri pandemice să, iasă din fărădelege la dreptate și din întuneric la lumină, trebuie să ia aminte la Scriptura care vorbește de vremea când s-a născut în lume Fiul lui Dumnezeu ca Om, Iisus Hristos, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, când: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare (prin nașterea lui Iisus, lumina lumii) şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16), prin Răsăritul Cel de Sus (Luca 1, 78), Iisus Hristos. Tot astfel în toate generațiile, la toate popoarele și oamenii le răsare Lumina vieți, prin Răsăritul Cel de Sus, Hristos Iisus, dacă vor să o primească să iasă din coronavirus, din întunericul necredinței și a păcatelor, să vină la lumina divină a vieții (Ioan 8, 12).
De ce ancora dragostei este mai mare, decât ancorele credinței și nădejdii?
Ne răspunde tot Dumnezeu, Care vorbește prin Scripturile ce zic: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13, 1-3). De ce? Pentru că dacă în faptele omului, de a da toată avuția sa și trupul său să-l ardă focul, nu au aceste fapte ca sufletul a lor, ca motivare Dragostea de Dumnezeu și de aproapele, la nimic nu folosește, zice Scriptura de sus.
Și stând bine și gândind, stimate cititorule și cititoare, vom vedea că într-adevăr așa este, pentru că dacă faptele noastre nu sunt motivate de dragostea și iubirea noastră ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, care ne-a trimis pe Fiul Său din iubire (Ioan 3, 16), și au mândria sau lauda noastră față de alții, cu adevărat, cum ne vorbește Dumnezeu prin Scriptură la „nimic nu-mi foloseşte” (1 Cor. 13, 3). Așadar, dacă ajutăm pe cineva sau facem un dar la Biserică să nu ne lăudăm, ci să-l facem din dragoste ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, Care mi-a dat posibilitate să ajut și pe alții și să nu fiu egoist, pentru că: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6). Așa dacă ajutăm pe cineva mai ales în aceste vremuri să facem din dragoste. Tot ceea ce a pierdut omul în viață este ceea ce ar fi trebuit să dea la săraci și să-i ajute.
Și de ce totuși Dragostea este cea mai mare decât toate? Ne răspunde tot Bunul Dumnezeu prin Imnul iubiri, în Scripturile în care vorbește astfel: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi”(1 Cor. 13, 5-8).
Deci și toată știința omenească, cu care se laudă omul, și toată tehnica de azi, neputincioase în fața virusului morții în aceste vremuri, vor cădea, cât și toată civilizația aceasta cu democrația ei, pe a cărei porți, cu drepturile omului, fără selecții morale, s-au introdus toate faptele bombelor imorale în societatea omenească pe care a pervertit-o de la adevăr. O societatea omenească imorală, providența lui Dumnezeu nu o duce în istorie, Dovadă sunt marele metropole ale lumii antice: Sodoma și Gomora care au ars în foc și a rezultat Marea Moartă, pentru că numai erau curați decât Lot, femeia lui și cele 2 fete, în descoperirea Scripturii: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul” (Facere 19, 24).
Iar dimineața când credinciosul lui Dumnezeu, Avraam, a iești și a privit spre Sodoma și Gomora, unde locuia nepotul său, Lot, și unde a plecat Dumnezeu de la el, în chipul a trei Omeni: „căutând spre Sodoma şi Gomora şi spre toate împrejurimile lor, a văzut ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor” (Facere 19, 28). Toate acestea sunt dovezi ale arderii acelor mari metropole ale lumii antice din cauza păcatului sodomit. În Noul Testament, Dumnezeu vorbește despre Sodoma și Gomora prin Scriptura următoare, zicând: „Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor” (2 Petru 2, 6).
După toate Hristos Mântuitorul zice: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4, 23), să se ferească de păcatul sodomit, care a fost în Sodoma și Gomora. Cu un grup de vizitatori la Marea Moartă am putut vedea cum nu poate trăi nici o vietate în ea și pe vârful muntelui „Stâlpul de sare” în care a fost schimbată femeia lui Lot, pentru că a încălcat porunca lui Dumnezeu și s-a uitat înapoi când a ieșit din Sodoma (Facerea 19, 26). Să nu încălcăm, dar, poruncile lui Dumnezeu, care au ca drept scop, salvarea noastră de la toate relele cât și de la moarte spirituală în păcat, iar în viața veșnică de la Iad.
Așadar, să avem încredere în Dumnezeu în aceste vremuri ale bombelor negative, amintite, ca inamici ai vieții, și să ne salvăm după învățăturile biblice de mai sus, că mila lui Dumnezeu este mare pentru creaturile Sale și pentru că El este Dumnezeu iubitor de oameni. Să avem încredere în cuvintele Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne zice: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50). Pentru că, „Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire” (Psalm 117, 14), în toate zilele vieții, cât și în aceste vremuri ale fricii, care trebuie să o înlăturăm din viața popoarelor prin ascultarea și urmarea cu încredere a cuvintelor lui Hristos Dumnezeu, Care ne zice: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi” (Luca 8, 50). „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filip. 4, 12), ancorându-ne întru El, prin ancorele: credinței, nădejdi și dragostei de Dumnezeu. Virusul Covid 19, va trece pe măsura ce se vor ruga cât mai mulți Milostivului Dumnezeu din toate popoarele.
Judecata popoarelor în justiția lui Dumnezeu, unde nu este părtinire
La parlamentul european, în luna aceasta Iulie, 2020, la luarea conducerii Europei pentru șase luni, de către Germania, s-a zis că: „ne va judeca istoria” după cum exercităm conducerea. Dar ne zicând nimeni că ne va „judeca și Dumnezeu”, aceasta m-a inspirat a prezenta că, de-a supra judecății istoriei, se ridica Judecata Supremă a Justiției lui Dumnezeu în toate timpurile, care este fără părtinire: „Judeca-va lumea (Dumnezeu) cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (Psalm 97, 11). „Iar cel ce face nedreptate îşi va lua plata nedreptăţii, întrucât la Dumnezeu nu este părtinire” (Col. 3, 25). „Nu nădăjdui în jertfa nedreaptă, că Domnul este judecător şi nu este la El părtinire” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, (Eccles. 35, 13).
Judecata lui Dumnezeu în viața aceasta prin crizele care vin în istorie
Judecata lui Dumnezeu se arată și în viața aceasta, dar nu cu o Sentință definitivă, ci ca o trezirea a oamenilor din toate popoarele și din toate treptele societății la pocăință, la realitatea credinței în Creatorul lor, Marele Dumnezeu (Psalm 76, 13), în descoperirea Scripturii: „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14). Această deșteptare este pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci, întoarcerea și să fie viu, după revelarea Scripturii, zicând: „Precum este adevărat că Eu (Dumnezeu) sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu (Dumnezeu) nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel 33, 11), pentru că Bunul Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, ci de salvat de la necazuri și moarte.
Toate crizele: economice și de alte feluri etc, sunt judecăți ale lui Dumnezeu în viața aceasta, căci cuvântul „criză” înseamnă judecată, un moment decisiv, în prezentarea explicării: „Originea cuvântului “crize” se afla in ‘Krisis’, care, in greaca veche, înseamnă hotărâre, decizie. Criza este deci un moment decisiv, in care totul se schimba, iar realitatea e pe cale să capete o cu totul alta turnura” - Barus-Michel, J. Psihosociologia crizei”.
Astfel evenimentele de mai sus, ale istoriei noastre prezente și numite cu cuvântul „bombele secolului XXI”, nu sunt altceva, decât la fel „crize” de diferite feluri, ca judecăți și decizii drepte ale justiției Divine, pentru deșteptarea oamenilor la realitatea vieții, la nevoia credinței în Dumnezeu pentru o viață a popoarelor în valorile morale, pentru o viață sănătoasă
Iar judecata justiției lui Dumnezeu este din iubire și din mila Sa mare, pentru ca popoarele Sale să nu se autodistrugă în diferite rătăciri de la credință, judecată care apoi se arată prin diferite fenomene naturale în universul pământesc: cutremure, inundații foc, crize economice etc, după descoperirea cuvintelor lui Hristos Domnul, zicând: „şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri” (Matei 24, 7). Coronavirus de azi este o „ciumă” în cuvântul biblic, a judecății Divine, care la scară mondială este numită „pandemie”, Covit 19!
Judecății lui Dumnezeu din iubirea în această viață, cu scopul treziri la pocăință, conduc spre o mare salvare la învierea spirituală prin credință de sub moartea păcatelor, care e descoperită de Hristos Dumnezeu, zicând: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25).
Prin cuvintele Domnului: „că vine ceasul şi acum este”, descoperă prezentul fiecărei generații și persoane în viața aceasta, iar cuvintele „când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu”, este vorba de oamenii morți spiritual în necredință și păcat, care auzind glasul Domnului prin cuvintele Sale din Evanghelie și crezând în ele, ne descoperă bucuria eternă că „cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). Astfel, toate bombele virusurilor amintite mai sus, au drept scop din partea lui Dumnezeu, trezirea oamenilor și învierea lor spirituală de sub moartea în necredință și păcat.
Iar despre învierea din morminte, la Judecata de Apoi, Hristos Domnul descoperă generațiilor, zicând: „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui” (Ioan 5, 28). Prin aceste cuvinte Domnul prezintă atât de clar învierea din morminte, în ziua cea de Apoi a Judecății, când zice: „căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (a lui Hristos, Judecătorul)” (Ioan 5, 28). Și spre ce vom învia Hristos Dumnezeu, Dreptul Judecător al tuturor, ne spune zicând: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).
Iată o judecată de trezire a oamenilor și a liderilor pe care a trimis-o Dumnezeu, marei metropole a lumii vechi, capitalei Imperiului Asirian, Ninive, când a trimis Dumnezeu pe prorocul Iona cu următorul mesaj: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 4). Iată efectul acestui mesaj al trezirii, prezentat de Scripturile care zic: „Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă” (Iona 3, 5-6).
Și a dat regele poruncă și pentru populația orașului, zicând: „Iar oamenii să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui; Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!” (Iona 3, 8-9). Iar rezultatul pocăinței regelui și oamenilor, este prezentat de Scriptura care vorbește adevărul peste veacuri generațiilor în istorie, zicând: „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele” (Iona 3, 10) și i-a iertat și le dat binecuvântarea continuării vieții.
Pocăința aceasta o așteaptă Milostivul Dumnezeu de la conducătorii popoarelor și de la toate generațiile tinere și în vârstă azi, ca să aducă vindecarea și izbăvirea de la coronavirus și de la toate bombele virusurilor de tot felul.
Dar de ce i-a iertat Dumnezeu pe cei din Ninive? Pentru că mai întâi au crezut în mesajul prorocului Iona de la Bunul Dumnezeu și nu l-au luat în râs și nu l-au omorât și în al 2-lea rând s-au pocăit cu lacrimi și cu părere de rău de necredința și fărădelegile lor. Să ne punem întrebarea, dacă azi ar veni cineva cu un mesaj de trezire din Biblie, ce ar zice liderii și oamenii?
Sfârșitul lumii după revelarea Scripturilor
Orice început știm că are și un sfârșit. Tot astfel și începutul lumii acestea, în actul creației lui Dumnezeu, va avea și un sfârșit, pentru că lumea aceasta are drept scop trăirea omului în ea după învățăturile Bibliei, a Evangheliei lui Hristos Dumnezeu, cu putere de mântuire pentru cel ce crede (Rom. 1, 16), și desăvârșirea omului, încoronată cu îndumnezeirea lui, pentru dobândirea vieții veșnice, în Împărăția lui Dumnezeu.
Iar sfârșitul lumii acesteia materiale, este descoperită de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în Evanghelii, când zice: „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui” (Matei 24, 29). Prin Scripturile următoare Dumnezeu descoperă generațiilor detailat sfârșitul lumii acestea, zicând: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui..., Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!” (2 Petru 3, 10-12). Deci, sfârșitul lumii cu înoirea ei, va fi prin foc. „Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi” (2 Petru 3, 7)
După aceasta Dumnezeu, descoperă ce va fi zicând: „ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3, 13) lui Dumnezeu. Scriptura ne descoperă că Dreptul Judecător, Hristos: „Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa (veniri), după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3, 9), pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci întoarcerea lui și să fie viu (Iezechiel 33, 11). Dar generațiile popoarelor grăbesc venirea, după cuvintele „grăbind venirea zilei Domnului”, pentru judecată, prin depărtarea de credință în Dumnezeu și săvârșirea de tot felul de fărădelegi, ca în zilele noastre, ale secolului XXI, care grăbesc venirea sfârșitului lumii.
Iar Domnul ne descoperă că: „De ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36). Având în vedere sfârșitul lumii și venirea zilei judecății, Scriptura ne zice: „Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie” (2 Petru 3, 11), ca să dobândim Împărăția lui Dumnezeu.
Judecata în ziua cea de Apoi
Judecata de Apoi, va avea loc după revelarea Scripturilor, zicând: „Când va veni Fiul Omului (Iisus Hristos) întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile (pe cei credincioși) de-a dreapta Sa, iar caprele (pe cei necredincioși în viața aceasta) de-a stânga” (Matei 25, 31-33) Sa.
De ce judecata omenirii va face-o Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos? Ne răspunde Domnul zicând: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Iisus Hristos)” (Ioan 5, 22), pentru că El a fost trimis de iubirea Tatălui (Ioan 3, 16) să devină Izbăvitorul și Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42), prin lucrările grandioasei opere de mântuire, încoronate prin Jertfa de pe Cruce a lui Hristos Iisus, ca preț de răscumpărare (1 Tim. 2, 6), a omenirii de sub moartea păcatelor și prin Învierea din morți. De aceea, zice Domnul Iisus Hristos, după Învierea Sa, Apostolilor Săi: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 18-20) ca să fim găsiți credincioși și curați în ziua judecății de Apoi, că numai: „cei curaţi cu inima, ..., vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8)
Și va începe judecata, din partea Dreptului Judecător, Hristos Dumnezeu, cu sentințele eterne, în descoperirea Scripturilor, care prezintă cuvintele Judecătorului și Împăratului Hristos Dumnezeu, zicând celor de-a dreapta care au fost credincioși în viața aceasta: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc..., Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit?
Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40). Deci, Hristos Dumnezeu se identifică cu cei neajutorați și cu cei care ajută pe semenilor în viața aceasta, după porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele, ca pe tine însuți (Matei 22, 37-39)
Iar celor de-a stânga, care au fost necredincioși în viața aceasta și nu au venit la Taina Pocăinței, le va da sentința eternă, Dreptul Judecător și Împărat Iisus Hristos, Domn și Dumnezeu adevărat, zicând: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; ..., Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 41-46).
Iar la aceste descoperiri, pe care le face generațiilor, Marele Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos (Tit 2, 13), să nu uităm cuvintele Lui, prin care zice tuturor că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele (Iisus) nu vor trece” (Marcu 13, 31), ci se vor împlini întrutotul, pentru că sunt cuvintele lui Dumnezeu.
Iarăși, să nu uităm, că la judecata lui Hristos Dumnezeu, în ziua de Apoi, am aflat mai sus, că vor vorbi faptele noastre bune sau rele, pe care le-am săvârșit în viața aceasta și nu teoria. De aceea, Dumnezeu ne previne și ne atenționează, zicând: „căci credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 20). Și continuă Scriptura cu exemplul care zice: „Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 26). Astfel, credința adevărată ne-o prezintă Scriptura următoare zicând că este: „credința care e lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în faptele bune, „căci credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 20).
Astfel, cele trei condiții ale procesului mântuirii omului în Hristos Domnul sunt: harul lui Dumnezeu, credință și fapte bune, în revelarea Scripturilor: „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu” (Efes. 2, 8). Fiind harul și credința daruri ale lui Dumnezeu, înseamnă că depinde de noi, dacă vrem să le primim ca să ne putem mântui, lucrând cu ele prin „credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în faptele bune, „căci credința fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20), după cum am aflat și mai sus.
Să încheiem, acest studiu, cu credința în Milostivul Dumnezeu că, dacă vom urma aceste învățături după Sfintele Scripturi, Mântuitorul Iisus Hristos va fi cu noi și ne va salva de la toate bombele secolului XXI, spre slava Lui și mântuirea noastră sufletească. Să încheiem și cu rugăciunea din Pslamul 66, astfel: „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi şi ne miluieşte! Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate! Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povătui. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului” (Psalm 66, 1-6). Amin