Trafic. Serviciu. Casǎ. Cumpǎrǎturi. Termene limitǎ. Chestii neprevǎzute. Obosealǎ. Rutinǎ. Agitaţie.
Vǎ recunoaşteţi programul de viaţǎ în aceastǎ scurtǎ enumerare? Nu vǎ simţiţi uneori prizonieri în propria viaţǎ şi, culmea, pentru cǎ aşa aţi ales sǎ v-o faceţi? Nu vǎ spun nimic nou, cu siguranţǎ v-aţi gândit de multe ori la asta, dar aţi alungat departe gândul, ca s-o puteţi lua a doua zi de la capǎt, continuând aceeaşi rutinǎ a aceluiaşi ritm trepidant al vieţii. Una dupǎ alta, zilele se deşirǎ de pe mosorul vieţii fiecǎruia oarecum la fel. Sigur, existǎ şi zile de naştere – sǎrbǎtorite uneori şi acelea în funcţie de programul invitaţilor – şi sǎrbǎtori – resimţite câteodatǎ ca pe încǎ o corvoadǎ – şi întâmplǎri – cele fericite primite cu gândul cǎ le meritam, iar cele nefericite cu întrebarea retoricǎ “De ce mie?”.
Ne mǎsurǎm viaţa între zilele de leafǎ şi plata a douǎ facturi, fǎcând liste cu ce avem de facut, bifând cu satisfacţie lucrurile pe care am reuşit sǎ le rezolvǎm, plǎnuind cum sǎ fim mai organizaţi şi mai eficienţi ca sǎ putem fura un pic de timp şi pentru noi. Uneori şi acela consumat fǎcând reprogramǎri amǎgitoare de timp.
Și atunci, mai putem spune oare cǎ avem viaţa pe care ne-am dorit-o? Mai putem spune cǎ suntem fericiţi?
Depinde numai de noi câtǎ fericire ne putem permite sǎ simţim şi ce punem în balanţa sufletului ca sǎ nu atârne mai mult în tara obligaţiilor şi responsabilitǎţilor de zi cu zi. Din fericire, timpul pentru fericirea sufletului nu se mǎsoarǎ în ore, ci în minute, iar uneori chiar în fracţiuni de secundǎ. E de-ajuns un zâmbet, o vorbǎ frumoasǎ care ne atinge în inimǎ şi ne încǎlzeşte pe dinǎntru, un apus ori un rǎsǎrit de soare care ne opreşte privirea în loc, un câmp înflorit în mii de culori care ne încarcǎ de splendoare şi ne face, pe nesimţite, mai frumoşi şi mai buni. De când nu aţi mai privit cerul nu pragmatic, sǎ ştiţi cum vǎ îmbrǎcaţi în ziua aceea, ci doar ca sǎ vedeţi cât e de albastru ori ca sǎ urmǎriţi curgerea norilor ori sǎ numǎraţi stelele? Aţi auzit de curând pǎsǎrile cântând şi jucându-se printre crengi abia înmugurite? Ieri am vǎzut o pasǎre cardinal roşie care îşi cerceta minuţios aripile cu dilema dacǎ e sau nu destul de frumoasǎ. Degeaba i-am spus cǎ nu se poate mai frumoasǎ cǎ, nemulţumitǎ, a şi zburat înspre soarele roşu, doar-doar şi-o mai aprinde culorile. Aţi vǎzut cât de timizi sunt fluturii care au început sǎ aparǎ? Au aripi de fum tras dintr-o narghilea fermecatǎ care exaltǎ închipuirea şi o coloreazǎ curcubeic. Aţi simţit mirosul pǎmântului trezindu-se la viaţǎ? I-aţi pipǎit trupul vânjos de uriaş care ne ţine pe toţi, dar atât de fragil când îl sfǎrâmǎm între degete şi ne face sǎ ne simţim noi stǎpânii lui? Aţi vǎzut de curând un copil care râde în somn ca şi cum lumea întreagǎ a fost creatǎ pentru el? V-aţi fǎcut timp sǎ vedeţi cǎ iarba din curtea voastrǎ sau din curtea sufletului vostru e categoric mai verde decât cea a vecinului? V-aţi dat seama cǎ trǎiţi în cea mai bunǎ lume posibilǎ, singura pe care o aveţi, şi cǎ stǎ numai în puterea voastrǎ sǎ vǎ bucuraţi de ea?
Depinde numai de noi cu ce ochi privim viaţa şi ce alegem sǎ vedem din ea. Ȋntre douǎ facturi, ar trebui sǎ ne facem timp şi pentru pǎsǎri şi fluturi ca sǎ ne putem bucura de frumuseţea tainicǎ a vieţii.