În prag de Crăciun, simţim nevoia de a fi mai buni, mai darnici, mai credincioşi şi îl căutăm pe Dumnezeu în lucrurile mari şi mici, în mijlocul prietenilor şi al familiei dar mai ales în lăcaşul sfânt, biserica.
Apropierea Crăciunului, ne duce cu gândul la copilărie şi la anticiparea febrilă a darurilor ce Moş Crăciun ni le aducea în fiecare an, minunea naşterii Domnului contopindu-se în mintea noastră de copil cu fericiriea ce o simţeam în faţă bradului, înconjuraţi de cei dragi, învăluiţi în aroma cozonacilor şi în murmurul colindelor. Crăciunul era pentru noi, copiii, o minune! Această minune ce o experimentam în fiecare an, o căutăm şi acum, adulţi fiind. Fireşte, darurile simple ce ne fascinau odată sunt înlocuite de altele mult mai sofisticate, dar în suflet încă căutăm şi aşteptăm “minunea”. Şi pentru că minunile sunt rare şi greu de descoperit, am să va povestesc de minunea ce s-a întâmplat sub ochii noştri în biserica noastră, Sfânta Maria din Dacula, Georgia.
În urmă cu doi ani, biserica noastră, proaspăt construită cu mari eforturi financiare din partea tuturor enoriaşilor din zona Metro Atlanta aştepta nerăbdătoare consacrarea şi sfinţirea religioasă. Dumnezeu însă a pus o piatră de încercare în calea noastră: pe data de 5 mai, 2011 un incendiu a izbucnit in interiorul Bisericii producand daune semnificative din cauza caldurii şi a fumului.
Frumosul iconostas sculptat din falnicii stejari ai Moldovei de sculptorul Constantin Tudorei a fost parţial distrus, dar din fericire, niciuna din icoanele de pe iconostas nu au ars.
Tristeţea acestor veşti ne-a îndoliat sufletul şi toată vara acelui an ne-am întâlnit la slujbă de duminică în aer liber, în curtea bisericii. Nu voi uita niciodată prima slujbă ce a avut loc după acest incendiu, în toată parohia noastră nu puteai vedea decât feţe triste şi lacrimi, era o zi de doliu, în loc de sărbătoare, noi aveam inimile îndurate. Părintele Nicolae Clempuş, ne-a încurajat şi ne-a dat cel mai bun sfat ce îl puteam primi în acel moment: “Biserica noastră este în suflet, nici focul nu o poate lua”. Înarmaţi cu acest sfat şi credinţa că totul se reface, am pornit la refacerea bisericii; prima etapă a fost evacuarea mobilierului ars şi a cenuşii. Minunea s-a produs atunci când ne-am aşteptat mai puţin, dar în momentele în care aveam nevoia cea mai mare să ştim că cineva, acolo sus, încă ne iubeşte. Icoana lui Isus pictată de pictorul nostru local, Valentin Romulus Varga a supravieţuit incendiului. Parcă niciodată nu a luminat mai frumos chipul lui Isus, decât atunci când, a vestit prin simpla sa prezenţă că El este în mijlocul nostru, şi nici flăcările nu s-au putut atinge de chipul său sfânt.
“Cate nu sunt de spus, dacă abordezi acest subiect: Isus.”- ne împărtăşeşte creatorul acestei minunate icoane, pictorul nostru local, Valentin Romulus Varga - “Marii Maeştri au făcut-o atât de perfect, încât eu, sunt un biet amator...Dar, în momentul în care am aflat că se va construi Biserica Nouă, am luat hotărârea să "dăruiesc" şi eu ceva din sufletul meu acestui nou locaş, fiindcă am mai făcut-o şi la alte biserici din România, din judeţele Cluj şi Sălaj. Ce-am vrut să dăruiesc? Am vrut să redau oamenilor acel sentiment "de mângâiere, de binecuvântare " pe care ţi-l aduce doar privind la Chipul Lui, la Ochii lui ....Ştiu că a fost prima icoană prin care biserica noastră şi-a deschis porţile credincioşilor iar bucuria mea a fost nespus de mare să văd cum mulţi din cei aflaţi aici, în pribegie , simt ce am vrut să arăt!! Ştiind cu câtă trudă au adunat "mici comori " credincioşii Bisericii şi Părintele aici, încât, "Încercarea " cea mare pentru Biserică "Sfânta Maria ", incendiul, m-a întristat foarte mult. Câteva zile numai la "Icoana" dăruită de mine-mi era gândul: oare cum a ars, cum s-a distrus ?? Ce păcat!!! Minune, însă: Părintele Clempuş mi-a trimis un mesaj că Icoana nu a ars complet, Chipul lui a rămas neatins . Atunci mi-am dat seama că ce dăruieşti din suflet nu poarte fi ars nici de flăcările focului ...Nicidecum Chipul Omului, Chipul celui care ne mângâie, ECCE HOMO!!”
Părintele Nicolae Clempuş, preotul paroh al bisericii Sfânta Maria, ne dezvăluie:
“Dulapul din altar in partea stangă unde era icoana lui Isus a ars in totalitate impreună cu tot ce era in el. În gramada de cenuşă aruncată afară de pompieri era şi această icoană cu chipul Mântuitorului...Inginerul care a studiat cauzele incendiului a descoperit icoana trecând prin toate rămăşiţele arse. Cand a scos-o din gramada neagră de cenuşă era cu faţa in jos şi cand a întors-o faţa lui Isus era curată şi frumos colorată în contrast cu cenuşa neagră din jur. Eram acolo cu inginerul respectiv şi cand am vazut icoana şi chipul lui Isus mi-au dat lacrimile şi lui la fel deşi nu era parte din Biserica noastră.
În momentul acela mi-am dat seama că Dumnezeu in astfel de momente nu ne-a părăsit ci din contra ne-a întărit şi ne-a arătat că numai El tranformă lacrima de tristeţe într-una de bucurie, întunericul în lumină şi încercarea în izbandă. Din acel moment toate grijile noastre le-am pus în grija lui Dumnezeu şi nu ne-am inşelat. În toata tragedia prin care am trecut am scos în evidenţa în faţa oamenilor unde a fost Dumnezeu. Plecând de la omul acela care a sunat la 911 la şapte dimineaţa vâzând fum iesind din cladire... ajungand la pompierii care au sosit la faţa locului în patru minute, mergând apoi la faptul că, deşi afumate şi puţin arse pe spate, toate icoanele nu au ars pe faţa, chivotul de pe masa din altar a fost înconjurat de foc dar cutia cu Sf. Împartaşanie a fost neatinsă de flăcări, crucea altarului este şi astăzi în picioare fără să fi fost măcar afumată şi ajungand in sfarşit la icoana despre care vorbim şi o Biblie care nu au ars deşi tot dulapul in care se aflau a fost mistuit de foc, inclusiv podeaua de sub el care a ars pana la fundaţie.
În toate aceste semne şi minuni Dumnezeu ni s-a arătat pentru ca prin lacrimi de suferinţă să-L vedem ca pe un Mântuitor. Şi tot El a fost cu noi la fiecare pas al reconstrucţiei şi apoi s-a sălăşuit în Biserica sa in momentul sfintirii. De acea avem noi un respect aşa de mare pentru locul sfânt al Bisericii pentru că acolo sălăşuieşte Dumnezeu. Acum ştim, acum suntem siguri şi poate că am avut nevoie de o tragedie să ne dăm seama dar până la urmă acum suntem convinsi.”
Fie că lumina sfântă a Crăciunului să va aducă în suflet pace şi dragoste, şi minunea naşterii Domnului nostru Isus Hristos să vă umple inima de bucurie şi viaţa de binecuvântare, şi totodată să va ajute să fiţi mai buni şi mai îngăduitori unii cu ceilalţi! Hristos S-a născut!