"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Motto: “In fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de roua." ~ Mihai Eminescu


Ca in fiecare an, luna ianuarie ne aduce aminte de geniul lui Mihai Eminescu, “poetul nepereche a carui opera invinge timpul”, dupa cum afirma marele nostru critic literar, George Calinescu. Il consideram si astazi la 161 de ani de la nasterea sa cel mai mare poet national al romanilor, poetul ce a exprimat in modul cel mai profund si complex sufletul si spiritualitatea romaneasca. Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, talent, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: “omul cel mai silitor, vesnic citind, meditand, scriind… poet in toata puterea cuvantului”, asa il definea Titu Maiorescu, mentorul societatii culturale „Junimea”.
Ursitoare bune i-au daruit din plin la nastere frumusete, talent, geniu dar nu si-au putut opri surata, ursitoarea cea rea sa nu ii arunce in cale destule obstacole, neajunsuri si greutati care in final sa-i rodeze spiritul si sa-l impinga ireversibil pe panta nebuniei.

S-a nascut la 15 ianuarie 1850 in Botosani, al saptelea din cei unsprezece copii ai sotilor Gheorghe si Raluca Eminovici, si primele studii le-a efectuat in gimnaziul din Cernauti, parasind aceasta institutie in 1864 pentru a se alautura trupei de teatru a d-nei Fanni Tardini in turneu prin Romania si Transilvania. Atractia pentru magia scenei probabil ca a palit in timp ce functia lui se limita doar la cea de sufleor si iata-l parasind si aceasta trupa pentru a se arunca cu cea mai mare incordare studiilor la Viena. Tot la Viena a cunoscut-o pe Veronica Micle, muza sa, cea pe care a iubit-o cu patima dincolo de orice bariere sau conveniente sociale. Un sambure de neliniste nu-i da pace, si isi paraseste studiile fara a le finaliza pentru a se reintoarce in tara fiind numit ca revizor scolar si bibliotecar la Iasi intre 1874 si 1876. Pana ascutita ii face insa multi dusmani printre mai marii zilei, fiind destituit si dat in judecata. Urmeaza o perioada de munca epuizanta dar si fertila din punct de vedere creator, cele mai mari capodopere ale sale nascandu-se in perioada 1877-1883. Munca epuizanta in calitate de redactor al ziarului “Timpul” din Bucuresti, viata intima dezordonata, firea boema - toate contribuie nemilos la prabusirea sa psihica si in anul 1883 se declanseaza boala necrutatoare care ii va produce sfarsitul prematur pe data de 15 iunie 1889.

In cursul unei vieti putina ca ani, a gasit ragazul necesar sa lase in urma amprenta geniului sau urias asupra literaturii romane. Trairilor noastre el a stiut sa le dea un nume si un glas, dragostei i-a dat mirosul florilor de tei, ochii albastri i-a ridicat la rangul de astrii, codrul i-a fost frate, si luceafarul parinte, si cateodata sara pe deal o petrecea ascultand somnoroase pasarele, scaldat in lumina lina, a comprimat timpul si spatiul, cautand noi intelesuri, a luminat calea zburatorilor cu negre plete si a mandrelor craiese, a ascultat plangand rugaciunea unui dac, a fost mereu unul dintre copiii săraci şi sceptici ai plebei proletare, si din toate versurile lui vibreaza o dragoste fara margini pentru limba, istoria si poporul roman.

Avem datoria morala sa nu-l dam uitarii si sa parcurgem cu ochii si sufletul poeziile lui, trebuie sa le spunem copiilor nostri despre Eminescu, sa ii introducem in opera sa si sa le citim din poeziile sale. “
Istoria neamului nostru a fost proiectata in eternitate prin opera lui Eminescu si atata timp cat va exista in lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata“, spunea marele nostru om de litere Mircea Eliade. Nu pot incheia acest articol fara una dintre poeziile lui Eminescu, care sper sa fie doar una dintre multele pe care le veti reciti curand, caci in fiecare din noi traieste o farama de…Eminescu.



Trecut-au anii...

de Mihai Eminescu

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!