"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

“A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea” ~ Octavian Paler

 

Locul lui Andrei Iurco nu era între stele, ci alături de familia sa, de frații și surorile sale, de unchi, mătuși, prieteni, colegi de școală, profesori, dar planurile lui Dumnezeu nu ne sunt înfățișate decât prea târziu, și suntem puși în fața unor situații prin care greu trecem dar care tot prin mila și îndurarea Domnului reușim să le depășim.

Comunitatea românească din Atlanta a fost zilele acestea profund zguduită de o tragedie fără seamăn, un copilaș frumos și inocent, în vârstă de doar 11 ani, Andrei Iurco, avea să se bucure doar de prima zi de vacanță, căci fatidic, ziua aceasta a coincis și cu ultima lui zi de viață. Pe data de 18 mai, bucuros să încheie un an școlar, Andrei a vrut să sărbătorească evenimentul alături de fratele său și încă un prieten, au luat o barcă cu vâsle și au plecat la un lac din împrejurimi. Ce ar fi trebuit să fie o bucurie nevinovată s-a transformat într-o tragedie, barca a început să ia apa, copiii au intrat în panică și micuțul Andrei, dorind să-și salveze prietenii și încrezător că va înota la țărm, a sărit în apă…gest care i-a fost fatal, ultimele cuvinte înainte de dispariția lui în apă i-au fost “Doamne, ajută-mă!” Nu poți să nu te cutremuri la mărturia de credința a unui copil aflat la un pas de moarte care și-a increditat viața cu ultimele vorbe Domnului…Doamne, de ce nu i-ai ascultat ruga nevinovată? Lacrimi, jale, durere și un gol în suflet, toate iscate de dispariția prematură a unui înger de copil. Andrei iubea fotbalul, cânta la pian și flaut, învața bine, era pasionat de pescuit și albine, un copil mereu cu zâmbetul pe buze! De ce a trebui ca tocmai el să plece dintre noi, când era doar o mlădiță și viața, adevărata viață, încă nici nu începuse pentru el?

 

 

Ne rămân amintirile, durerea din suflet, și o tristețe fără seamăn atunci când Dumnezeu îi cheamă la drepta Sa pe cei mai buni dintre noi mult prea devreme! Nu sunt cuvinte menite să aline durerea părinților, la masa voastră un loc va fi mereu gol, în sufletul vostru, mereu va fi un dor nestins, și ochi vor cauta mereu spre ușă așteptându-l pe cel ce nu va mai veni vreodată, timpul nu vindecă rănile, ci ne face pe noi mai stoici în față durerii. Mă rog Domnului să va întărească și să vă aline sufletul așa cum știe doar El, durerea voastră a devenit durerea tuturor celor ce va cunosc și vrem să știți că vă suntem aproape, o tragedie de genul acesta ne aduce aminte tuturor ce scurt e timpul nostru pe acest pământ, și cât de repede se poate stinge candela la care citim viața noastră.


M-a îndurerat și marcat profund această tragedie, mi l-a adus în minte din nou pe fratele meu Florin, prea devreme plecat dintre noi la vârsta de doar 20 de ani; între timp au trecut 25 de ani și nicio bucurie nu am simțit-o fără o strângere de inimă gândindu-mă la el și la dispariția sa atât de bruscă și prematură…suntem o mînă de lut în care Dumnezeu a suflat lumina Sa, trăim atât de puțin și atunci când înțelegem care sunt cele mai importante lucruri în viața aceasta pământească ne stingem, să lăsăm în urma noastră doar gânduri și fapte bune, să fim lumini pentru cei din jur, și să nu uităm, “timpul vieții e scurt, hai să-l facem frumos”.


Dacă doriți să fiți alături de această familie atât de greu încercată, puteți accesa link-ul de mai jos https://www.gofundme.com/3t3dfyo