Nimic nou pe frontul de la Răsărit, am putea spune cu mâhnire, luând urma cetățenilor români de azi, obligați să-și încheie vara printre cadavre, mafioți, criminali, complici, demnitari suspecți, magistrați corupți și unii politicieni-killer.
Suntem într-o criză morală acută. Nu numai campaniile electorale sau războiul hibrid, dar însăși evoluția organică a României în timp real prilejuiesc meditații dintre cele mai complexe. O țară debusolată și un popor de cvasi-muribunzi, spun pesimiștii. O mare speranță, spun responsabilii cu propagandele roz ale bazinelor politice, deja aflate în avânt pre-electoral.
Totuși, vrem nu vrem, în România, magma activă a relației electorale dintre politicieni și popor este, în procent de aproape 100%, prin tradiție, presurizată de manipularea prin dictatura ororii, cu iz de omor, abuz permanent de putere, comploturi, asasinat, corupție și violență, sadism, clanuri de crimă organizată cu gulere albe, sclavagism modern (trafic de carne vie), terorism de stat (mineriadele), operațiuni speciale ucigașe (Colectiv), asasinate politice și genocid (execuția lui Ceaușescu și masacrele “Revoluției”), scenarii de bombardament informațional cu consecințe deosebit de grave asupra normalului biologic și psihic, precum și asupra moralului public.
Sistemul actual a devenit un Căpcăun politic-ocult monstruos și volatil, atent apărat de o mașinărie instituțională diabolică de propagandă, forță, media-web, comandă, deturnare a justiției, dar și de paralizare a Libertății umane. Oare aceasta să fie România dorită de popor?
Bătălia pentru putere este în toi, dar nu ca o luptă elegantă cu miză de deschidere, ci mai degrabă ca o continuă subversivitate a ostracizării. Ținta și detonatorul de imaginar politic de masă sunt administrate poporului prin expunerea intensă și extinsă la orori criminale. Din nou, campaniile electorale au loc de fapt pe arena virtuală, unde s-a pus în scenă un capital de serie horror.
Zi după zi, în speranța ridicării nivelului de adrenalină al populatiei la supra-cote explozive, este turnat în hipofiza de stres lichidul fierbinte al iluziei românului că se va face dreptate, că va fi mai bine, că cei vinovați vor plăti.
Īn realitate, nimeni dintre satrapii-simbol nu plătește niciodată. Ei au doar funcția de mascotă politică satanică, de icon venerat necondiționat și de heraldică a mafiilor așa-zis politice, la adăpostul cărora a crescut Caracatița. Ei au doar menirea de a scoate oameni în stradă, de a-i otrăvi mental, de a-i târî la urne, de a-i fi făcut să urască, după care sä exprime prin această ură o optiune politică.
Prin Operațiunea Caracal, iată că și în al 30-lea an de la Revoluție, o nouă mașinărie a crimei formatează creierul electoratului anului 2019. De la Ion Iliescu de la Moscova, și până la Dincă de la Caracal, pe fondul perfecționării demonice a manipulării media-web în masă, românii au cunoscut cea mai perfectă operă a lui Beelzebul, cea mai extinsă teroare a degradării publice, a exercițiului oficial criminogen instituțional de putere. Procedeul este extrem de toxic, obligând un popor foarte chinuit să intre, zilnic, prin efectele bombardamentului informațional, în mintea criminalilor și a Mafiei, “frăgezind” astfel, prin tortură psihică, mecanismul de influențare a deciziei viitorilor alegători. Un război clasic nu ar fi reușit să distrugă într-un mod atât de esențial mentalului colectiv din România. “Demonul sadismului și al prostiei încăpățînate”, de care vorbea în anii ‘30 Eugen Ionesco, invocat și de Norman Manea acum cinci ani, și de mine astăzi, a lovit din nou. De peste 70 de ani, ingineriile fanatice și isteriile exorcizărilor macabre de tipul Experimentul Pitești au confiscat mentalul public, discursul propagandei și creativitatea social-politică, denaturând iremediabil esența umană a cetățeanului.
Trăim mereu sub amenințare, într-un abator uman ce este, în același timp, și real și virtual. Mai este aceasta o țară? Mai suntem, oare, oameni? Mai știm gustul esenței umane a vieții într-o Patrie sănătoasă? Mai putem, oare, trăi fără frică?
Angela FURTUNĂ