"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

O primăvară unică prin provocările și frumusețea ei, a cuprins pământul.

O liniște tristă a cuprins pământul - sau, în liniștea pământului e ocazia prețioasă a cercetării de sine.

Omul, cu gândul și trările lui interioare, redescoperă o viață redusă la esență - cele mai importante relații - valoarea clipei trăite frumos - pentru că nu ești stăpân pe următoarea...

Românii din Sacramento, găsesc și ei noi metode de a fi împreună, de a se susține ca și comunitate în aceste vremuri de criză. E mult frumos și bunătate în acțiunile de ajutorare, de susținere a celor afectați direct - sau fizic sau financiar - de pandemia produsă de coronavirus. Poate că numele acestui inamic puternic și invizibil e cel mai rostit cuvânt în aceste vremuri, dar atmosfera e plină de multe alte cuvinte frumoase, chiar înălțătoare, prin care oamenii se caută și încurajează. Se scriu poezii, se postează mesaje video emoționante, se lasă pachete la uși. Familiile se redescoperă. Creștinii continuă să fie lumina lumii pentru vecini, la locul de muncă sau prin metodele în care folosesc internetul și programele bisericilor pentru a aduce speranță și frumos într-o lume speriată, lovită de singurătate și tristețe. Vă redau în continuare o adaptare a unui mesaj deosebit prin care comunitatea din Sacramento a fost încurajată în aceste zile unice. A fost publicat de Sanda Vâlcu pe pagina de website a bisericii Harul: 

"Erau timpurile cele mai bune, dar și cele mai rele. Era epoca înțelepciunii, dar și a nesăbuinței. Un timp al credinței dar și al îndoielilor. Era era Luminii dar și sezonul unei mari întunecimi - primăvara speranței dar și iarna disperării"... scria C. Dickens în celebra sa operă "Povestea celor două orașe".

Ecourile Londrei lui Dickens de acum câteva secole sunt la fel de relevante și la începutul acestui al doilea deceniu al mileniului 3 când lumea stă parcă nemișcată, vânată de acest virus-mic, puternic și devastator.

Sunt timpuri rele - ale nesăbuinței și necredinței. Întuneric mare, o iarnă a disperării pentru cei mulți care își fixează ochii pe lucrurile văzute, pe ceea ce face sens, pe realitățile pământești. 

Trăim, însă, și un timp binecuvântat, vremea înțelepciunii și credinței, timpul Luminii și primăvara nădejdii pentru cei care privesc în sus, știind că vremea Salvării este aproape.

Dincolo, însă, de contrastul între o lume redusă la tăcere și totuși frământată de gălăgia părerilor și teoriilor, dincolo de străzile goale și spitalele arhipline, dincolo de măști și ventilatoare... pentru creștini este cu adevărat un timp greu dar și un timp de cercetare și binecuvântare.

Este un moment dificil, pentru că lăcașele de închinare - până acum pline de viață, rugăciuni, cântări și împărtășirea Cuvântului și a Cinei Domnului, dar mai ales de prezența lui Dumnezeu, au ajuns clădiri în care se aude ca un ecou, glasului singuraticului predicator, încercând să ajungă prin camera video la inimile membrilor bisericii care acum pot participa doar online. Stă cu demnitate și curaj în fața unei lentile reci, și nu a fețelor pline de entuziasm ale celor pe care i-a slujit cu pasiune de ani de zile.  Este un perioadă deosebit de grea pentru că ne lipsește strângerea de mână și îmbrățișarea, atingerea umană care înseamnă atât de mult... Pentru că în acele dovezi de afecțiune, simțeam chiar atingerea lui Christos. Sunt vremuri grele pentru că inima ne plânge pentru fiii risipitori care rămân determinați să stea departe de Dumnezeu - singurul care este răspunsul tuturor nevoilor noastre, chiar și în acestă criză. Simțim că nu mai e mult timp. Îi vrem ai lui Christos. Este un timp dificil pentru că nici creștinii care se încred în Domnul nu sunt imuni în fața sentimentelor de frică, depresie, anxietate și nesiguranță. Trebuie să le facem față în acestă lume care e casa noastră temporară. Sunt timpuri rele pentru că am putea să ne îmbolnăvim, poate chiar muri. Durerea și tragedia ne înconjoară în aceste zile ca o pătură dură și neprimitoare și nici măcar nu putem să-i însoțim pe cei îndoliați în durerea lor. Înmormântări fără flori sunt urmărite online de cei care ar fi dorit atât de mult să fie lângă familia care a pierdut pe cel drag, singuri într-un cimitir pustiu, lângă un sicriu închis, puținii participanți trebuind să poarte măști de protecție.   Este un timp terifiant pentru că încă nu se găsesc răspunsuri în

lupta cu acest virus. Lumina de la capătul tunelului e încă atât de departe... Și totuși... trăim cele mai bune clipe... clipe de milă și har când Dumnezeu Însuși ne cheamă să ne trezim, să dăm mai multă atenție glasului și voii Lui.  E timpul cel mai bun - pentru că odată cu această criză, vine și oportunitate, creștere, cunoaștere de sine, pocăință, trezire și înviorare spirituală. O ocazie specială să curățim colțurile ascunse ale vieților noastre, să ne aruncăm idolii, lumescul din noi, mândria… să ne cercetăm și smerim - pentru că tânjim după vindecarea sufletului și relației cu Domnul nostru.

Este timpul cel mai bun - pentru că ne întoarcem la esență, la ceea ce într-adevăr contează. Să ne oprim, să stăm de vorbă cu Dumnezeu, să-I auzim inima, vocea, voia.  Ce primim pe-deasupra, este pacea ce întrece orice pricepere și bucuria în mijlocul furtunii. Ce timpuri extraordinare, când Biserica are ocazia să fie ceea ce e menită să fie -mâinile și picioarele Domnului Isus, Uniți cu adevărat în duh și faptă. În tot ce contează cu adevărat, dincolo de strângerea laolaltă în mod fizic. Ne rugăm cum nu am mai făcut-o poate niciodată. Rugăciunea Tatăl Nostru purcede altfel de pe buzele noastre și plecarea genunchiului se simte altfel. Scripturile și cântările au un iz proaspăt și pătrund adânc în ființele noastre. E un timp benefic pentru că ne închinăm în duh și adevăr în casele noastre, nu în clădirea bisericii locale, împreună cu cei care înseamnă cel mai mult pentru noi- cei dragi, familiile noastre. Un timp de har, pentru că că s-a oprit gălăgia, vacarmul și putem auzi și vedea, dincolo de tot ce ne fura atenția și ne concentrăm la ceea ce are într-adevăr valoare. Ne rearanjăm prioritățile și Îl punem pe Domnul Isus acolo unde Îi este locul - deasupra la orice altceva!  Căci pentru noi, a trăi este Christos iar a muri, e un câștig. E un timp prețios pentru că avem ocazia să fim sare pentru o lume stricată și lumină pentru o lume întunecată. Evanghelia e proclamată de la un megafon pentru că inimile oamenilor sunt înmuiate de această tragedie, de frica de necunoscut. Ce bun e acest timp ca să trăim ceea ce vorbim în fața copiilor noștri, soților noștri, rudelor și vecinilor noștri, comunității în care trăim! Avem ocazia să vorbim de credința și nădejdea noastră oamenilor care altă dată ne-ar fi batjocorit sau ignorat. Dar acum argumentele din trecut, cad la pământ în fața realității tragice care îi lasă neputincioși. Descoperim împreună că, atunci când Isus e tot ce ne-a mai rămas El este totul.  E un timp minunat pentru că nu mai luăm așa ușor, ca ceva ce ni se cuvine, mersul la biserică duminica, imnurile vechi, mustrările făcute cu dragoste, o repetiție de cor sau o întâlnire de rugăciune peste săptămână... copiii și soții nostri, familia extinsă, serviciul obositor. acoperișul de deasupra capului, dulapul plin de haine, frigiderul plin de mâncare, benzina pentru mașini, sănătatea fizică și emoțională, umblarea noastră cu Christos și mărturia noastră în fața lumii. 

Este Cel Mai Bun Timp pentru că Mireasa, iubita Domnului Isus își împodobește rochia de nuntă, se pregătește cu încântare de cereasca sărbătoare care este aproape, atât de aproape! Mă întreb, ce vom alege să facem cu acest timp deosebit în care întreaga lume a luat o pauză de la obișnuit...Vor fi aceste zile cele mai bune, ale vieții noastre - sau cele mai teribile? Vom auzi - cu adevărat, auzi-noi glasul Domnului Isus șoptindu-ne la ureche?  Vom asculta noi de ceea ce ne spune?  Vom folosi noi această extraordinară oportunitate să ne pocăim, să ne implicăm, să ascultăm, schimbăm, proclamăm și să ne pregătim? Sau… vom alege să facem din această criză cel mai teribil timp al vieții noastre - încremeniți în frică, anxietate, plângându-ne de milă, adunați în noi înșine? Ce înseamnă acest sezon COVID-19 în viața ta? Cel mai tragic episod -sau cea mai extraordinară oportunitate de mai bine, mai frumos, mai aproape de Dumnezeu...?"

 

A consemnat 

Alina Jar