Ajuns la maturitate, anul acesta la a 38-a ediție, festivalul ne-a onorat comunitatea românească cu un număr de trei filme. Nu am vizionat încă decât unul din cele trei pe care aș fi vrut să-l prezint într-o notă de optimism general, dar îmi este imposibil. Retineți, nu spun că filmul nu mi-a plăcut, dar este atât de real dureros, încât optimismul meu nu își are locul.
Subiectul filmului “Asteptând luna august” reprezintă realitatea foarte dureroasă a României post revoluționare, unde lipsa locurilor de muncă sau a unei renumerații decente, a favorizat un exod de muncitori, mai mult sau mai puțin calificați, în țările Uniunii Europene, unde recent am fost încorporați.
Liliana mamă a șase copii cu vârste între 18 și probabil 6 ani, despre al căror tată sau tați nu aflăm nimic după vizionarea filmului, este nevoită să-și părăsească țara pentru a lucra probabil, cu sau fără contract în Italia, îngrijind o familie de bătrâni. Socotește în felul acesta că viața copiilor se îmbunătățește puțin.
Dar situația nou creată o aduce pe Georgiana, aflată la răscrucea celor 15 ani pe care tocmai îi împlinește, în postura de mamă gospodină și înțelegătoare, severă și conciliantă, pentru ceilalți frați ai ei. Nu știi ce să admiri mai întâi, îndemânarea ei în treburile casnice, grija ei pentru cei mici, dorința de a-și asigura un viitor printr-o școală mai bună sau inerentele ocupații și probleme specifice vârstei, care apar inevitabil. Ceilalți copii dau dovadă de o înțelegere matură a situației, care îi ferește de multe neajunsuri ce ar putea apărea în asemenea situații. Se poate spune că pentru acești copii, copilăria lor a fost scurtată, intrând mai repede decât ar fi firesc, într-o adolescență matură.
Singura lor legătură cu mama este telefonul care nu poate dura minute în șir și vizionarea pe internet. Pentru ei luminița de la capătul tunelului este luna august, când mama lor va veni în țară, dar va încerca să găsească un alt loc de muncă în aceleași condiții. Ne place sau nu să recunoaștem, dar subiectul este de o actualitate dureroasă, mai ales în anumite zone ale țării.
La festivalul internațional de film de la Karlovy Vary a fost apreciat ca Cel mai bun documentar. Într-adevăr Teodora Mihai a plasat acțiunea și locul de desfășurare al ei, într-un cartier mărginaș al Bacăului, folosind toți actorii – copii vorbitori de o neaoșă moldovenească.