Fiindcă redacția a primit multe întrebări în legătură cu acest subiect, oferim cititorilor, în afară de numărul de telefon și e-mail-ul redacției, contacte la care pot scrie direct întrebările lor. La întrebările dumneavostră se va răspunde în numărul următor - vă rugăm să precizați dacă nu doriți să vi se publice numele
Marius Trăstănetz – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Milan M’Enesti – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
(continuare din numarul trecut)
RT: La ce te referi exact când spui „puterea comunității române din area Portlandului se poate concretiza prin ajutorul financiar …”?
MM: Spuneam că ceea ce ne va ajuta să putem porni cât mai repede este ajutorul comunității românești. Școala R3A (Romanian-American Academy of Arts) nu este o școală privată, personală, a cuiva, ci este o școală publică, tip charter. Datorită caracterului românesc definit de predarea în limba română, R3A este școala comunității românești din Portland. Această școală va deveni mândria comunității românești din Portland, mai ales că va fi prima școală publică românească deschisă în USA, dacă se va deschide în toamna anului 2015; ce se va întâmpla după aceea în alte comunități românești din USA nu poate garanta nimeni, mai ales că personal știu că s-a aflat deja de intenția pe care o avem aici și sunt dejaeste posibil să fie grupuri de români care vor să deschidă astfel de școli – să nu uităm că există o școală primară privată românească în Niles, Ilinois care are rezultate foarte bune (Logos Christian Academy - www.mylogos.org). În general o școală este a comunității din care face parte. Noi românii suntem obișnuiți să considerăm că școala este a statului. De fapt, până în 1990 școlile din România erau considerate ca fiind ale Partidului Comunist Român, dacă bine ne aducem aminte. Chiar în prezent românii din România consideră școlile ca fiind ale statului și nu greșesc prea mult, deși părinților li se cere să plătească tot felul de sume ori pentru reparații (pe motiv căci copii strică ba clanțele, ba scaunele sau băncile, ba zgârie pereții, etc), ori pentru cumpărarea de cărți și alte materiale necesare. Idea că școala este a statului nu are pertinență aici, în Statele Unite. Istoric vorbind, școala în America a început ca fiind privată, susținută de obicei de soțiile americanilor care aveau posibilități financiare, având cursuri oferite copiilor familiilor de elită. Și chiar dacă în 1635 s-a deschis prima școală publică în USA („Școala Latină” în Boston, MA) - școlile publice au avut tot timpul putere proprie, nu au fost subordonate unei forțe centrale cum este astăzi; în mod direct districtul școlar, iar în mod indirect Departamentul Statal de Educație și Departamentul Federal al Educației. Și totuși centralizarea educației în Statele Unite nu poate fi comparată cu cea din România, unde avem Ministerul Educației. Mediul academic încearcă de câțiva ani să convingă publicul american (cu referire directă către părinții copiilor de școală elementară) căci controlul școlilor elementare este în mâinile părinților copiilor care merg la astfel de școli. Sunt publicate studii care demonstrează că atunci cand părinții sunt implicați în educația copiilor lor, copii au succes în școală și chiar mai departe. Două studii foarte apreciate în acest domeniu sunt cărțile: „A New Wave of Evidence: The Impact of School, Family and Community Connections on Student Achievement” de A. T. Henderson și K. L. Mapp (se poate descărca de pe Google Scholar), și „Organizing Schools for Improvement: Lessons from Chicago”, de A. S. Bryk, P. B. Sebring, E. Allensworth, J. Â. Easton, și S. Luppescu. Aceste două cărți prezintă zeci de studii făcute în școlile elementare și comunitățile respective. A doua carte „Organizing Schools for Improvement: Lessons from Chicago” prezintă 51 de studii care demonstrează valoarea implicației părinților în educația copiilor. Să fie oare acest lucru neștiut românilor?! Nu cred! De când eram în liceu știam căci cei care luau pregătire ori pentru matematică, ori pentru română, aveau șanse mai mari să intre la facultate. Că tatăl meu îmi spunea că nu are bani să îmi plătească pregătiri și că trebuie să „pun eu singur burta pe carte” ca să reușesc în viață ... nu am fost singurul copil în România căruia îi spuneau părinții așa; sunt convins că mulți din cititori vor zâmbi aducându-și aminte de acele momente. Mă uitam zilele acestea pe datele de la David Douglas School District (DDSD) și este interesant de văzut că de fapt educația anuală, în anul școlar 2012-2013, pentru un copil a costat districtul $9,851, iar suma pentru copil primită din banii publici au fost doar de $6,535. Deci o diferență destul de considerabilă, de $3,316 pentru fiecare copil. Și dacă este să considerăm căci Oregon’s Quality Educational Model (QEM) a sugerat că suma alocată pentru educația unui copil pentru 2012-2013 ar trebui să fie de $11,970, diferența se ridică la $5,435 (sumă mai mare cu $207 decât suma anuală pentru educația unui copil pe care școala R3A ar fi primit-o de la districtul școlar). Această diferență o aveam in minte când m-am referit la puterea comunității române din Portland.
RT: Deci să înțelegem că diferența dintre suma anuală primită de la district și costul anual real al educației unui copil va trebui să fie plătită de părintele acelui copil? Totuși, spuneai că R3A este școală publică, nu privată.
MM: Da, R3A este școală publică și nu are dreptul legal de a cere bani părinților, cum nici celelalte școli publice nu au, și totuși membri ai comunității fac donații sau plăți școlilor publice. De unde credeți că districtul a putut acoperi diferența de $3,316 pentru fiecare copil? Dacă este să vorbim de DDSD, acest district a avut in 2012-1013 un numar de 10,607 elevi. Diferența dintre suma totală primită de la fondul statal și reala cheltuială pentru toți copii pentru anul școlar 2012-2013 este in jur de 35 de milioane. In raportul districtului se arată că: fondurile statale acoperă 70% (aici e vorba de suma anuală pe copil), fondurile federale acoperă 12%, iar taxele și plățile locale acoperă 18% (deci mai mult decât fondurile federale). Numai taxele și plățile locale se ridică la aproape 19 milioane de dolari. După cum am arătat mai înainte, R3A va primi doar 80% din suma anuală locată pe copil; iată unde este discrepanța dintre costul real pentru educația unui copil și fondul educațional anual pentru un copil.
RT: Deci să înțeleg că dacă R3A nu va susținută cu bani de la părinți sau comunitate nu are șanse de supraviețuire. Care este atunci diferența între R3A și o școală privată, care deja are o istorie și prezintă garanții prin rezultatele anilor precedenți?
MM: Bună întrebare, dar nu cu un răspuns simplu. Concret sunt 3 avantaje pentru familiile copiilor care vor fi elevii R3A: a) financiar, 2) educațional, și 3) cultural și moral.
1. Financiar – aș vrea întâi să arăt cît costă în medie o școală privată. În 2011 (și vă rog să considerați că în ultimii trei ani prețurile sau mărit) ziarul „Monthly Portland” a făcut un studiu despre școlile private din Portland (http://www.portlandmonthlymag.com/real-estate/articles/private-schools-guide-0211). Dacă vă uitați la toate școlile o să vedeți că media anuală a plății pentru un copil este undeva între $7,000 și $13,000, la care se mai adaugă câteva sute bune pentru differite alte motive (aplicație, cursuri cu părinții, cursuri părinții și copii lor, etc). Considerând că noi dorim ca R3A să aibă un program cel puțin la fel de bun ca o școală privată, și că R3A este o școală publică, din start aduce fiecărei familii peste $5,000 (acestă sumă fluctuând funcție de fondul stabilit de ODE; până acum a crescut de la an la an; în May 16, 2014 a fost stabilită la: $6,832 x 80%î $5,466). Acești bani ajută ca fiecare copil să aibă parte de o educație calitativă. Spuneam mai înainte (în precedentele seriale) că sunt studii care arată că de obicei părinții care au copii la școli private își transferă fără nici-o reținere copii la școli tip charter, cum este R3A, când au această ocazie.
2. Educațional – este foarte mult de spus despre sistemul pe care-l aduce o școală tip charter, și am vorbit despre asta în prima parte și a doua parte a acestui interviu, dar am să încerc să prezint pe scurt avantajele pe care le aduce R3A în comparație cu școala publică: a) un curiculum mult mai bogat și o practică educațională mult mai bună; o atmosferă prietenoasă, chiar aș putea spune familiară, fiindcă acesta este scopul nostru – dorim ca fiecare copil și părinte să considere școala ca o familie mai mare (pare utopic, mai ales pentru cât suntem noi românii de „divizați”, dar vă garantez că sunt mulți români în Portland care doresc acest lucru); păstrarea și cultivarea valorilor culturii românești, fapt care face ca legătura dintre copil și părinți să se întărească, tocmai prin faptul căci copilul cunoscând valorile românești își poate defini mult mai bine identitatea familială și socială.
3. Cultural și moral – după cum am mai spus școala nu poate include cursuri de religie, dar nu este oprită în a avea cursuri despre religii, în care moralitatea creștină să fie accentuată. R3A o să includă noțiuni de moralitate încă din primii ani de școală, ca apoi să aibă cursuri de moralitate și etică. Un alt aspect important al R3A este că școală fiind definită încă din aplicația de înființare ca școală a comunității, cu principii clare de echitate, va accentua importanța implicării părinților în educația copiilor; un aspect pe care școlile publice deși îl „trâmbiță” peste tot nu îl implinesc decât într-un procent foarte scăzut.