Interviu acordat publicației Romanian Times de domnul Milan M'Enesti, Doctorand la Education Methodology, Policy and Leadership, College of Education - University of Oregon
R.T.: Ce te-a determinat să activezi pentru a ajuta la deschiderea unei şcoli Româno-Americane în Portland?
M.M: Povestea cu şcoala Românească în Portland a început cu un an şi jumătate înaintea începerii aplicației pentru deschiderea unei şcoli tip „charter” la districtul şcolar din Portland. De fapt am vrut să creez o legătură între liceele din Romania şi University of Oregon, prin care şcolile româneşti ar fi avut ocazia să se conecteze cu şcoli din USA, Canada, Noua Zeelandă, China şi Anglia, folosind OBA, un program făcut de departamentul de educație. După un an de discuții cu diferiți directori de licee, un director din Cluj mi-a spus ca este prea devreme pentru implementarea unui astfel de program în România. Am fost dezamăgit. Spre sfârşitul masteratului, undeva prin decembrie 2012, am aflat despre Bilingual Education Act (BEA, 1968) şi despre posibilitatea de a aplica pentru deschiderea unei scoli tip charter, care să aibă un caracter bilingv român-american.
R.T.: Din câte-am înțeles prima încercare a eşuat. Este chiar atât de dificil de a deschide o şcoală tip charter?
M.M: Nu aş spune că este dificil dar nu este simplu deloc. De la apariția legii numite No Child Left Behind (NCLB) în 2001, semnată de preşedintele George W. Bush, educația americană este pusă sub lupă. Legea prevede ca şcolile elementare şi secundare (K-12 scholls), să introducă testul anual standardizat (standardized test) care să măsoare progresul făcut, măsurat în acord cu standardul precizat în Adequate Yearly Progress (AYP) (progresul anual adecvat). Acestă lege este valabilă doar pentru şcolile publice. De fapt NCLB este o readaptare, sau o reformulare, a legii Elementary and Secondary Education Act (ESEA), semnată în 1965 de preşedintele Lyndon B. Johnson, care încercând să lupte să lupte împotriva sărăciei prin această lege a dat fonduri federale şcolilor publice pentru a creea acces la şcoală şi pentru copii din familii sărace. Am putea spune că adevărata educație publică în USA a început în 1965. Revenind la legea dată în 2001, este legea care determină districtele şcolare să fie „zbirul” educației publice (pentru a şti mai multe despre NCLB găsiți pe internet toate informațiile). Fondurile din care se plătesc salariile celor din şcoli şi districte depind de rezultatele examenelor anuale date de copii şi de numărul copiilor înscrişi in respectivul district. Atunci când este vorba de aprobarea deschiderii unei şcoli tip charter intervin două aspecte importante pentru district: a) asigurarea valorii şcolii propuse, şi b) considerentul că districtul va pierde un număr de elevi, ceea ce va reduce fondul financiar. Bineînțeles că districtul nu va discuta niciodată despre reducerea fondului financiar, dar va face tot posibilul să impună o valoare cât mai ridicată şi va cere cu rigurozitate împlinirea tuturor condițiilor specifice cerute de lege. În plus, nu aş considera prima noastră încercare ca o eşuare, ci mai degrabă consider că am făcut un mare pas înainte. Acțiunea de anul trecut a fost făcută foarte rapid; de fapt între răspunsul studiului (survey) specific unei astfel de acțiuni şi înregistrarea cererii a fost mai puțin de o lună (între 18 iunie şi 15 iulie). Aplicația pentru districtul şcolar Portland Public School (PPS) are 198 de pagini. Am fost inițial doar trei persoane (Licinia Stoian, Simona Sava, şi eu), după care ni s-a alăturat şi Andreea Gruia, care am lucrat într-un ritm sisific ca să putem să punem aplicația în timpul admis. Ceea ce mi se pare ridicol este că PPS-ul a acceptat cererile pentru şcolile tip charter doar în ziua de 15 iulie, între orele 8:00 şi 17:00 şi acest lucru arată clar cât de mult îşi doreşte acest district să aprobe sponsorarea deschiderii unor astfel de şcoli. Deci, a fost o luptă contra-cronometru.
R.T.: Să înțeleg că acțiunea nu este terminată. Vei continua să ajuți la crearea unei şcoli româno-americane?
M.M: Nu avem cum să ne oprim atât timp cât părinți români, moldoveni şi ucrainieni doresc atât de mult o şcoală românească. De data aceasta însă lucrurile vor fi făcute cu mai multă răbdare şi mult mai temeinic. Experiența de anul trecut cu PPS ne-a făcut să înțelegem multe aspecte ascunse a unei astfel de acțiuni, plus că numărul celor care vor să participe direct la ajutorul deschiderii acestei şcoli s-a mărit substanțial. Vreau să menționez că această şcoală nu va fi nici şcoală privată şi nici publică. Este o şcoală semi-privată, semi-publică; adică şi una şi alta.
R.T.: Curios: o şcoală şi publică şi privată! Cum aşa?
M.M: Cred că înainte de a explica acest lucru trebuie să menționez ca tipul acesta de şcoală este condus de părinții elevilor în colaborare cu grupul de educatori. Tocmai de aceea am propus şi propunem comunității române acest tip de şcoală, fiindcă o astfel de şcoală va avea un garantat succes numai cu participarea părinților în determinarea şi aprobarea funcționalității şcolii. Şi cine este cea mai interesată persoană de succesul copilului dacă nu părintele acestuia?! Ca să explic de ce „ şi publică şi privată”: şcoala este de fapt o societate tip non-profit cu specific limitat pentru educația copiilor, condusă de un corp directoral (Board of Directors – BOD). Totodată şcoala are departamente, formate din părinți şi educatori, care împreună cu directorul şcolii asigură funcționalitatea zilnică.
R.T.: Şi cine face parte din BOD?
M.M: În nici-un caz directorul şcolii. El este un fel de CEO al societății; este cel care, bazat în licența de director de şcoală (administrator/principal license), asigură funcționalitatea executivă. Din BOD fac parte părinți activi (care sunt şi membri în departamentele şcolii), membri ai comunității române, oameni de afaceri, specialişti în educație, etc. În BOD poate fi membru orice cetățean (de preferință român) care poate şi vrea să contribuie la buna desfăşurare a activității şcolare şi care este ales de membrii activi ai BOD-ului.
R.T.: Cât de viabilă poate fi această şcoală?
M.M: Considerând succesul pe care îl au astfel de şcoli (tip charter school) sunt convins că noile generații de copii români, moldoveni şi ucraenieni, şi chiar şi copii din alte naționalități care vor veni să urmeze cursurile acestei şcoli, vor avea mult de câştigat în educația lor. Acest tip de şcoală care creează un mediu familiar nu numai prin prezența părinților (celor care îşi pot permite) în şcoală dar şi prin studiile şi modalitatea lor de desfăşurare, poate construi o categorică „rampă de lansare” pentru profesiile viitoare ale copiilor noştri. În şcolile publice americane, copii noştri trec neobservați, neputând să-şi clădească un self-esteem sănătos. De multe ori sunt victimele ironiilor sau a unor glume de prost gust făcute de ceilalți copii (bullying), intimidându-i şi de multe ori făcându-i să urască să meargă la şcoală (în mod special băieții). În discuțiile pe care le-am avut cu unii părinți, mi s-a spus că există şi pericolul influenței drogurilor înainte de liceu (high-school), ceea ce m-a cam surprins. Ei bine, în R3A (Romanian-American Academy of Arts) nu va fi posibilă existența drogurilor, aceasta fiind una din legile de bază a şcolii. Sunt convins că nici-un părinte român nu-şi doreşte copilului lui/ei să folosească droguri. Din studiile pe care le fac, am dat peste articole care discutau despre copii familiilor venite din Sud America (Latino) făcute în şcolile publice şi acolo se menționează existența drogurilor, dar parcă e altceva când citeşti comparat cu o realitate spusă de un părinte face-to-face. În afară de mediul social sănătos pe care-l oferă R3A este scopul şi modalitatea educațională, un aspect foarte important pentru copii noştri.
VA URMA