"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În contextul actual de divergenţe de opinii, de “lupte” neprincipiale între fraţi, de confundarea lucrării lui Dumnezeu cu “lucrarea” oamenilor, recomand  ca la rublica Cercetaţi Scripturile să studiem soluţia pe care a dat-o cu aproape două mii de ani Dumnezeu prin Apostolul Pavel şi de la care avem şi noi multe de învăţat, şi anume,


ÎNGĂDUINŢĂ ŞI ACCEPTARE CREŞTINĂ

„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” Rom. 14:1

 

I.  INTRODUCERE

 

În acest Capitol 14, din Romani, Apostolul Pavel continuă tematica incepută în capitoalele 12 şi 13 (tematică prezentată şi Bisericii din Corint), parafrazată prin expresia: “Nu fă nimic care să cauzeze fratelui tău să cadă.” (1Cor.8:13; 1Cor.8:1b), insistând cu precădere asupra problemelor de conştiinţă şi de convingeri personale şi nicidecum asupra problemelor de doctrină fundamentală creştină.

 

 

Apostolul Pavel, în acestă dezbatere, porneşte de la faptul că fiecare credincios este o fiinţă umană individuală cu înţelegeri şi convingeri proprii, specifice. Ca urmare a acestei realităţi, şi creştinii (care sunt tot fiinţe umane) pot avea opinii sau puncte de vedere diferinte referitoare la unele aspecte ale vieţii de credinţă. Pavel a remarcat aceste diferenţe şi, prin cele scrise în acest capitol, el trasează nişte principii de bază care să le ghideze comportarea şi etica creştină în “zone” în care nu există porunci biblice clare (unii numesc aceste zone gri). Ideea principală care se desprinde din versetele 1-13 este următoare: “Nu lăsa convingerile tale personale să “strice” armonia dintre creştini”

 

II.  DEFINIREA TERMENILOR: Cine erau creştinii aşa numiţii „slabi”?

  Erau creştinii imaturi în credinţă, care se simţiau obligaţi să împlinească regulile şi regulamentele „legaliste”cu privire la ce să mănânce, când şi cum să se închine.

   Erau acei ce se ţineau de lege şi nu se bucurau de libertatea în Hristos.

   Erau acei ce nu au ajuns încă la concluzia că există „libertate in Hristos”.

   Erau acei ”limitaţi” în a întelege ”dimensiunile” largi ale Harului lui Hristos.

  Erau acei ce întotdeauna erau gata să condamne şi să judece pe cei „tari în credinţă”, pe cei ce nu gândeau şi nu faceau ca ei.

  Erau acei încă subjugaţi de ideea de a câştiga favoare în ochii lui Dumnezeu, făcând ceva ceva pentru El...

Cine erau creştinii asa numiţi „tari”?

   Erau creştinii maturi în credinţă.

   Erau acei ce au înţeles pe deplin harul lui Dumnezeu şi libertatea în Christos.

   Era acei ce nu numai că au înteles principiile fundamentale creştine, dar erau şi convinşi,confidenţi, siguri în ceea ce credeau.

• Erau cei ce considerau că „mâncarea” în sine nu avea nici o semnificaţie specială.

 

III.   ANALIZA :

A.  PROBLEMA: Libertate faţă de Legalism

1.  Diferenţele de păreri (opinii) de care vorbeşte Ap.Pavel aici, nu sunt principii de doctrină fundamentală a credinţei creştine (Acelea nu sunt disputabile sau discutabile!!!!!!!), ci sunt doar probleme ”minore” în care creştinii de atunci aveau păreri contradictorii, şi anume: problema mâncării—carne sau vegetale, şi a zilelor---de odihnă sau sărbătoare.

În probleme de doctrină, AP. Pavel a fost foarte aspru, chiar dur (vezi luptele cu iudaizatorii din GALATENI sau COLOSENI, pentru că erau greşiţi în doctrina lor). Tot el ne îndeamnă ca în aceste probleme de importanţă minoră, cu fraţii “slabi în credinţă” să ne comportam cu multă gentileţe.

Ap. Pavel amintea creştinilor încă din Capitolul 6:4, „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”

5 iar în Rom.6: 14b: „pentru ca nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”

15 ca ei nu mai erau sub Lege. Ei trebuie să–şi folosească judecata proprie şi principiile biblice înainte de a acţiona. De asemenea, ei trebuia să facă totul în dragoste şi cu conştiinţa curată (Rom 13:8-12). Acest mare adevăr, pe care îl aflăm în Romani capitolul 14, ne ajută să fim în stare să avem o atitudine demnă în relaţie cu fraţii şi surorile.

Diferenţele de care vorbeşte aici Pavel Apostolul nu sunt cerinţe necesare pentru mântuire. „Problemele” lor erau cele legate de a mânca sau nu carne, a ţine sau nu unele zile ca „sărbători”. Nu se menţionează că acei ce nu mâncau carne făcea aceasta ca o „cerinţă” de a fi mântuiţi. De asemenea, nu scrie că ei pretindeau ca ca acele zile speciale ţinute ca „sacre” ar avea efect asupra mântuirii lor. Cei din Roma nu aveau probleme de doctrina, ci de „aplicarea” ei. Ei nu erau eretici ca acei iudaizatori, ci doar aveau nivele diferite de înţelegere a libertăţii în Hristos. Nu au ajuns încă la înţelegerea deplină a versetului din Ioan care sună astfel: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” Ioan 8:32 (cu toate că nu se face referire directa la motivul pentru care unii nu mâncau decât verdeţuri)

Dece nu mâncau decât verdeţuri? Erau aceştia evrei şi le era frică să nu calce legea? Textul nu menţioneaza nimic despre aceasta. Textul ne spune că erau doua categorii de oameni în Biserica din Roma: unii aveau în vedere „mâncarea” şi altă categorie aveau în vedere „ţinerea zilelor”. De asemenea nu ni se spune că cei care mâncau numai verdeţuri erau aceiaşi care considerau unele zile ca fiind „speciale”. Ca urmare, în categoria celor „slabi” puteau fi oricare (evrei sau neamuri), la fel şi în categoria celor „tari” (oricare).

Care era atunci motivaţia în „spatele” acestei respingeri a „cărnii”?  Pentru a înţelege aceasta problemă şi mai clar voi aplica principiile de baza ale studierii Cuvântului Domnului şi anume studierea „pasajelor” asemănătoare (trimiterile textului la alte texte din Scriptura). Şi acest text ne trimite la un caz asemănător pe care Pavel l-a avut în Biserica din Corint. Să urmărim desfăşurarea:

”Luaţi seama, însa, ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.” 1Cor.8: 9 . Înainte de concluzia de mai sus, Ap.Pavel face referinţă la mâncarea cărnii: „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncam din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncam”. 1Cor.8:8;

Dar să observăm atenţi cum începe capitolul 8,”În ce priveste lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte” 1Cor.8: 1b.

Şi acum să fim cu băgare de seamă cum încheie capitolul 8:

„De aceea, dacă o mâncare face pe fratele tău să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască” 1Cor. 8:13, iar în 1 Cor.10: 23 aflăm: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”

Concluzia pe care o trag eu din versetele prezentate anterior este ca atunci când Pavel vorbeste de mâncare aceasta era asociată cu jertfa pentru idoli. Chiar dacă în acest capitol (14) nu se aminteşte „direct” cuvântul idol, trimiterile la Epistola către Corinteni clarifică problema. Traducerea ”Living Bible”, a versetului 2, sună în felul următor: ” În instanţă, nu va certaţi cu el dacă mănânca sau nu carnea ce a fost oferită idolilor. Tu poate crezi că nu este nici o greşală în aceasta, dar pentru că credinţa unora este slabă şi ei cred că este greşit şi aleg să nu mănânce nici un fel de carne, ci numai verdeţuri”. Dacă traducătorii acestei versiuni de Biblii, au tradus acest verst în modul acesta, cred că ei au fost pe deplin convinşi de ce o fac aşa.

Pavel a scris această Epistola din Corint, unde Biserica de acolo se confrunta cu aceeaşi problemă cotidiană: mâncarea sau carnea de pe piaţă. Pentru creştinii dintre neamuri, problema neclară(atunci)  pentru ei a fost să mănânce sau nu carnea de pe piaţă care putea fi oferită zeităţilor.

 

B. PRINCIPIUL: Esenţiale faţă de Ne-esenţiale

a)  CREŞTINII POT AVEA CONVINGERI PERSONALE

Viaţa de zi cu zi, ne-a demonstrat că noi chiar fraţi fiind, avem diferite puncte de vedere cu privire la diferitele aspecte ale vieţii de credinţă.  Cu toate acestea, ni se cere să „nu judecăm” pe fratele nostru pentru „pricina” aceastor opinii diferite.

1)  Convingerile personale sunt proprietate privată.

2) Acceptarea cuiva în grupul nostru de părtăşie nu trebuie să fie mai “restrictiva” decât acceal a lui Dumnezeu.

3)  Un “servitor” este responsabil numai în faţa Stăpânului Său.

 

b)  CREŞTINII POT AVEA PUNCTE DE VEDERE” DIFERITE

“Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbe” (trd.Cornilescu);

”Welcome him”, dar nu pentru dispute asupra părerilor diferite (trd NIV)

 sau “Accept him”, fără să-l judecaţi asupra problemelor disputabile”

“Opreşte-te de a judeca pe alţii şi atunci nici tu nu vei fi judecat. Pentrucă alţii te vor trata pe tine asa cum ii vei trata pe ei. Ce masura vei folosi in a-i judeca pe altii, aceea ti se va aplica si tie.”

New Living Translation: “Aşa că de ce condamni un alt creştin? De ce il priveşti        de sus? Adu-ţi aminte ca  fiecare vom sta personal în faţa tronului de judecată a lui Dumnezeu.

B. Phillips, ( N. T. în Engleza Moderna): “De ce atunci, judeci acţiunile fratelui tău, de ce încerci să-l faci să arate „mic” în ochii tăi? Noi vom fi judecaţi într-o zi, dar nu după standardele unora sau ale noastre personale, ci după judecata lui Dumnezeu.”

The Message:  N. T. în Limba Contemporană “În cele din urmă, noi vom sfârşi prin a îngheniunchia unul lângă altul la tronul de judecată înaintea lui Dumnezeu. Felul tău de a critica şi a trata oamenii nu va îmbunătăţi poziţia ta de acolo cu nimic”

Dacă citim cu atentie textul, vom observa că nu scrie “slab de credinţă”, ci “slab în credinţă”. Nu e aici vorba de o “doctrină slabă” ci mai degraba de o practică slabă a doctrinei. El nu are “îndeajuns” credinţă, sau înţelegerea Scripturii ş atunci se loveşte de tot felul de îndoieli. Şi ca urmare are reţineri...de la a mânca orice.

Pavel Ap.ne cere să nu avem dispute asupra opiniilor diferite, în acest domeniu unde Scriptura  „tace” (nu spune nimic). Atitudinea şi gradul lor de întelegere asupra acestor probleme  i-au împărţit pe fraţii de atunci în doua grupe: cei slabi şi b) cei tari...

 

c)  CREŞTINII TREBUIE SĂ APLICE CUVÂNTUL ÎN MOD CORECT: unde Scriptura tace, conştiinta lucrează (sau ar trebui să lucreze.) Scriptura spune ca sunt unele categorii de “lucruri pe” care, dacă le facem, întotdeauna sunt “păcătoase” (greşite): totdeauna e păcat să furi,  adulterul întotdeauna e păcat, şi aşa mai departe...

Când ai făcut asemenea “fapte” eşti vinovat şi bun de pedeapsit, pentru că Scriptura este foarte clară în această privinţă şi drastică. Şi acestă vină ar trebui să fie semnalizată şi de propria noastră conştiinţă (cuget).

Dar există şi un domeniu unde lucrurile nu sunt „greşite “ prin ele însele, doar consecinţele ce urmează după aceea le denunţă ca fiind “greşite”. Nu există nimic „imoral’ în ele însele. Din această categorie întră şi acestea: “nu bea”,” nu mânca”,” nu ţinea”...

 

C.  PERSPECTIVA: RENUNŢARE faţă de EGOISM

 

1)  NU mai judecăm pe fraţi. Aplicând aceste principii la textul de mai sus, găsim următoarele metode de a-i edifica pe fraţi:

 a) Să ne „debarăsăm” de orice spirit de judecată pe care l-am avea.

  b) Cooperând cu el şi nicidecum „concurând” cu el.

 c)  Apropiindu-l , mai degrabă decât denigrându-l.

 d)  Prin a arăta consideraţie faţă de el, în ciuda „slăbiciunilor” sale.

 e) Pentru că în judecarea altora există aroganţă (Luca 6: 41). Este arogant să judeci, pentru că unul care judecă îşi asuma  superioritate (perfectiune) fata de celalalt.

  f) Pentrucă „judecata” va fi reciprocă; pentrucă atunci şi noi vom avea parte de judecată (Luca 6: 36,37).

 g) Este distructiv să judeci (Matei 7:1,2). Domnul Isus a spus că noi determinăm „standardul” faţă de care vom fi judecaţi prin felul cum judecăm pe alţii. Judecând pe alţii, distrugem relaţii, prietenii, şi până la urmă ne distrugem pe noi înşine.

h) Pentrucă judecarea altora este „orbire” spirituală (Luca 6:39). Când noi îndreptăm „arătătorul” spre cineva (ca să-l judecăm), uităm câte „arătătoare” sunt îndreptate spre noi înşine. Fiecare din noi am întâlnit oameni care sunt „orbi” faţă de propriile lor împerfecţiuni; şi cu toate aceste ei continuă să caute  greşeli cu „binoclu” la alţii.

 

2.)  Experimentăm relaţii noi

Din capitolele anterioare, am învăţam câteva principii pe care le putem folosi în relaţiile noastre cu fraţii :

a.) „să nu aibă despre sine o părere mai înalta decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Rom 12:3).

b.) „Iubiţ-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Rom.12:10).

c.) „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii” (Rom.12:14).

 

3.) Experimentăm beneficii edificatoare:

a) Care glorifică Numele lui Dumnezeu. Pavel mentioneaza ideea în 1 Cor. 15:6-7.

b) Creştere atât numerică cât şi spirituală a comunităţii si a bisericii (F.A. 9:31).

c)   O mai bună administrare a darurilor spirituale primite (1Cor. 14; Rom.14:19; Rom.14:12).

d)  Garanţia unei zidiri frăţeşti ”pacea şi zidirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu”

4.) Practicăm atitudini corecte în reţaţiile cu fraţii

a) În “lucrurile” esenţiale de doctrină, unitate.

b) In “lucrurile” ce nu sunt parte a doctrinei, îngăduinţă, libertate de conştiinţă.  

Pricipiul de baza care reiese din context este : să ne aceptam unul pe altul.

 

Concluzia:

 

Dacă noi trăim pentru Hristos, trebuie să fim conştienţi  de responsabilitatea noastră în relaţia cu ceilalţi fraţi şi surori. Domnul Hristos ne învaţă să nu fim “gata” să judecăm pe alţii; ci mai degrabă “gata” să ne judecăm pe noi înşine. Modul cum noi răspundem la această cerinţă  a Domnului este în strânsă corelaţie de modul în care umblăm cu El.

 Trebuie să recunoaştem un fapt cert: suntem aşa de diferiţi! Avem “bagaje” de cunoştiinţă diferită, suntem la diferite nivele de maturitate creştină. Avem diferite capacităţi de a înţelege lumea şi Cuvântul Domnului…

Dar toate aceste aşa numitele “diferenţe” vor dispare atunci când permitem Domnului Isus să ne guverneze în întregime viaţa. Dacă vom trăi după principile Lui binecuvântate, viaţa noastră va avea o altă “întorsătură”, aceea de a da respectul cuvenit fratelui tău în Hristos. 

Libertatea în Hristos nu înseamnă să judecăm pe fraţii noştri, ori să ne uităm în jos la ei, ori punându-i la “pământ,” ci înseamnă a nu mai trăi  pentru noi, ci pentru Dumnezeu, şi trâind pentru El, vom ştii cum să ne comportăm cu fraţii noştri u care într-o zi nădăjduim să moştenim împreună Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute la asta.

 

Ioan Sinitean, Chicago