În anii tinereții am citit o carte care a făcut multă vâlvă pe timpul acela: Stefan ZWEIG - ORELE ASTRALE ALE OMENIRII. În această carte, Stefan Zweig prezintă cu măiestria unui artist unele evenimente din istoria umană, pe care le considera ca fiind momente definitorii în schimbarea istoriei lumii de atunci pe care le numește ORELE ASTRALE ALE OMENIRII.
„Şi în acest «tainic atelier al lui Dumnezeu», cum o numește Goethe cu venerație, se petrec nespus de multe lucruri oarecare, banale, cotidiene. Însă uneori, așa cum în vârful paratrăsnetului se concentrează electricitatea întregii atmosfere, așa se adună, în cel mai restrâns interval de timp, o neînchipuită bogăție de întâmplări.
Astfel de ore dramatice, în care o hotărâre ce va înfrunta timpul este comprimată într-o singură zi din calendar, într-o singură oră şi adesea într-o singură clipă, încerc să evoc aici. Le-am numit așa deoarece, luminoase şi statornice ca aștrii, depășesc în strălucire noaptea efemeră.“ (Stefan ZWEIG - ORELE ASTRALEALE OMENIRII)
Exemple de „Ore Astrale” din carte:
Căderea Constantinopolului - 29 mai 1453 - Kerkaporta, Poarta uitată;
Minutul lumii la WATERLOO - Istoria lumii într-o clipă;
Descoperirea Oceanului Pacific de către Vasco Núñez de Balboa;
Tranzitul lui Lenin prin Germania în 1917.
Acestea sunt doar câteva dintre ele.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Nu încerc să-l contrazic pe Stefan ZWEIG în totalitate, dar bazat pe Sfintele Scripturi, eu cred din toată inima că altele au fost cu adevărat momentele cruciale în istoria umanității. Da, acele momente menționate de Stefan Zweig au avut importanța lor atunci și unele continuă să aibă răsunet și astăzi, dar cele menționate mai jos cred că sunt cu mult mai importante, pentru că au schimbat într-adevăr lumea pentru totdeauna, și anume:
Momentul acceptării trimiterii Fiului pe pământ;
Momentul acceptării crucii de Fiul în Grădina Ghetsimani;
Momentul Învierii Fiului;
Momentul acceptării Slavei inițiale.
Momentul acceptării trimiterii Fiului pe pământ
Legea dată de Dumnezeu lui Moise nu era decât o „umbră” a „bunurilor viitoare” (Evrei 10:1). Ca atare, Legea, deși bună în sine (cf. Romani 7:12), servea doar ca un pedagog (îndrumător) care îndreaptă spre Isus (cf. Galateni 3:24). Runda de jertfe reprezentată aici de Ziua Ispășirii anuale, deși rânduită de Dumnezeu, „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu era înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie.” (Evrei 10:1).
Mai mult, acele jertfe trebuiau repetate „an de an, neîncetat” (Evrei 10:1) exact pentru că erau ineficiente pe termen lung. Dacă jertfele erau eficiente în curățarea conștiinței celor care oferă, „nu ar fi încetat ele să fie aduse?”, argumentează scriitorul epistolei către Evrei (Evrei 10:2). Rezultatul net a fost o curățire care ar putea dura până anul viitor pe această vreme, dar care, de fapt, a servit doar pentru a ne aminti de păcatele comise chiar din momentul în care cineva pășea în afara sanctuarului (Evrei 10:3).
Deficiența sistemului de sacrificii din Vechiul Testament era: „căci este cu neputință ca sângele taurilor şi al țapilor să șteargă păcatele.” (Evrei 10:4; vezi și Evrei 10:6; Evrei 10:8).
Așa, că
DUMNEZEU A PLĂNUIT ÎNLOCUIREA ȘI ELIMINREA LUI CU CEVA MAI BUN, MAI EFICIENT: O JERTFĂ ADUSĂ ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA (cf. Evrei 7:19; Evrei 8:6; Evrei 8:13; Evrei 11:39-40).
Și acest plan va veni la „Împlinirea vremii” (Galateni 4:4-5). Se căuta un voluntar, și acesta apărut surprinzând pe toți.
Una dintre marile căutări ale Lui Dumnezeu este definită de întrebarea: ”Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8). La această întrebare care a angajat într-o anume vreme cerul, a răspuns însuși Domnul Isus fără să stea prea mult pe gânduri:
”Iată-mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Evrei 10:7
Cu cuvintele din Psalmul 40:6-8 pe buze, Isus, singurul Fiu al Tatălui era deja pe drum. S-a auzit anunțând întruparea: „Mi-ai pregătit un trup... Iată, vin” (Evrei 10:5; Evrei 10:7).
El a adăugat: „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Facă-se voia Ta” (cf. Matei 6:10) - totuși, aceasta a fost și rugăciunea Lui. El a repetat acest lucru în Grădina Ghetsimani: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42).
„prin trupul lui Isus Hristos” (Evrei 10:9-10). Întruparea își avea temelia în dragostea lui Dumnezeu (cf. Ioan 3:16). A fost începutul jertfei de sine a Domnului, care avea să ducă până la Calvar (cf. Filipeni 2:6-8).
Astfel, El elimină și anulează prima (fostă) ordine [ca mijloc de a ispăși păcatul] pentru ca El să poată inaugura și stabili a doua (din urmă) ordine. Evrei 10:9-10 (Biblia amplificată)
Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.
Momentul acceptării crucii de Fiul în Grădina Ghetsimani
S-a rugat, zicând: «Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu»” (Matei 27: 36-39).
Domnul Isus a dat în gradina Ghetsimani cea mai mare lupta a vieții Sale pământești. În noaptea aceea, acolo a avut loc apogeul suferințelor Domnului Isus. Implorarea Tatălui ceresc prin cuvintele ,,dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta” ne arată legătura Domnului Isus cu Dumnezeu Tatăl, la care toate lucrurile sunt posibile. Domnul Isus știa foarte bine că această cerință era contrară cu planul etern de mântuire al Tatălui, dar El Și-a exprimat emoțiile omenești, în mod onest, fiind într-un trup uman ca și noi. Și, totuși, împotriva dorințelor naturale și umane, ascultarea și supunerea Lui au fost depline. Dacă nu e posibil să răscumperi omenirea căzută, fără să beau acest pahar (cupa suferinței), fără să sufăr această moarte teribilă pentru ei, atunci sunt la dispoziția Ta ca întotdeauna - aceasta a fost semnificația acestei rugăciuni a Domnului Isus.
El (ca om) ar fi preferat să I se fi îndepărtat paharul, ar fi preferat să ocolească suferința și crucea. Dar singura modalitate a Tatălui de a mântui omenirea din păcat a fost aceea a unei jertfe perfecte care să poată plăti pentru toate păcatele omenirii. Numai Însuși Dumnezeu Fiul putea să fie această jertfă, o jertfă de sânge inestimabilă. ,,Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire... căci fără vărsare de sânge, nu este iertare”, ne spune apostolul Pavel în Romani 3:25a și Evrei 9:22b.
În momentele acelea deosebit de grele, din gradina Ghetsimani, Isus Cristos a văzut că lucrarea de mântuire a omenirii era așa de grea, era așa de mare, înspăimântător de mare, încât L-a făcut pentru o clipă chiar pe El să dea înapoi. Noi nu vom putea înțelege pe deplin acest lucru pentru că nu ni s-a dat nouă să-l facem. Și atunci, mai puternic decât strigătul uman „depărtează de la Mine paharul acesta”, a răsunat ca odinioară în veșnicii, un alt strigăt al dumnezeiescului din El: „Iată-mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:7).
Strigătul de a îndepărta paharul nu era semnul unei slăbiciuni umane, ci expresia unei sincerități autentice în fața imensului păcat pe care Isus trebuia să-L poarte pe cruce: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta fără să-L beau, facă-se voia Ta!”, (Matei 26: 42) — a fost expresia triumfului, a curajului dumnezeiesc care a învins.
Evanghelistul Matei ne spune că Domnul Isus, în acele clipe (clipele astrale), era întristat și tulburat, și consemnează faptul că Isus a spus: „sufletul Meu este copleșit de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Apoi, ni se spune că Domnul Isus le-a cerut uceniciilor Săi să stea la doar o aruncătură de băț de el în timp ce se roagă în particular. Isus le cerea să vegheze cu El (Matei 26: 38).
Aici, în grădină, Domnul Isus nu se ruga să poată fi scutit cumva de ceea ce trebuia să înfrunte pe cruce. El se ruga mai degrabă să îndure asta de dragul nostru, pentru ca noi să fim mântuiți și, în cele din urmă, să fim una cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Domnul Isus I-a cerut Tatălui să-L ajute să-Și predea viața din dragoste, nu din datorie.
Domnul Isus a știut din totdeauna (pentru că El era din totdeauna), că va veni acest ceas al crucificării; dar ca om, El a strigat să fie eliberat de suferința umană. În același timp, Domnul Isus a fost complet conștient că dacă Dumnezeu L-ar fi ascultat și ar fi intervenit, mântuirea noastră nu mai era posibilă și omenirea întreagă ar fi rămas fără speranță și abandonată în întuneric. Dar aici, în această grădină la care priveam cu deosebită nostalgie, Domnul Isus a câștigat deja lupta. Minutul în care a declarat: Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu,
a fost un alt minut astral, a fost momentul în care Fiul lui Dumnezeu a acceptat misiunea pentru care de fapt a venit pe pământ: să moară pe lemnul crucii.
Momentul Învierii Fiului
Un alt moment cu adevărat astral menționat de Scriptură și care a schimbat într-adevăr lumea pentru totdeauna este momentul învierii Fiului lui Dumnezeu:
„După ce voi învia, voi merge înaintea voastră... “ (Matei 26: 32).
„și dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce L-a înviat pe Cristos Isus din morți, va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi“ (Romani 8: 11).
Cel mai important eveniment din istoria omenirii este Învierea lui Isus Cristos. Este cea mai puternică dovadă că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Acest eveniment oferă bărbaților și femeilor speranța sigură a vieții veșnice o speranță care nu numai că dă bucurie atunci când privim spre viitor, dar ne oferă și motive puternice pentru a trăi astăzi.
Învierea lui Isus Cristos este unul dintre cele mai validate evenimente din toată istoria. Există mai multe dovezi că Isus a înviat din morți decât că Shakespeare a existat vreodată! Mormântul gol este de netăgăduit, imposibil de ignorat. Investigați mormântul gol. Investigați cine a fost Isus și ce a spus El. Atunci, uite-te la ce îți oferă El: acceptare, iertare și viața Sa veșnică.
Există un ultim lucru pe care îl poți face cu un mormânt gol: să accepți că El e viu! Primește-l. Privește înapoi la pasajul din Evanghelia lui Ioan care spune; ...„a văzut și a crezut – căci până atunci ei încă nu înțeleseseră Scripturile care spuneau că Isus trebuie să învie din morți (Ioan 20: 8-9).
După ce a investigat mormântul gol, dovada învierii lui Isus Cristos, apostolul Ioan a crezut pur și simplu. A văzut și a crezut. I s-a luminat mintea, a priceput ce s-a întâmplat în această încăpere, numită mormânt. Toate lucrurile pe care le învățase Isus înainte de cruce, toate celelalte lucruri pe care le citise în Vechiul Testament – toate au început să aibă sens pentru el.
Ce poți face cu un mormânt gol? De fapt, ce ar trebui să faci cu acest mormânt gol? O întrebare și mai importantă ar trebui să fie aceasta: ce faci cu Cel care a ieșit din acel mormânt? Acceptarea lui Isus Cristos are sens mai mult decât orice altceva în această viață! Acceptarea Cristosului viu este locul de început pentru a ajunge la adevăratul sens al vieții veșnice.
Dragul meu cititor, te întreb dacă știi că cei ce mor crezând în învierea Domnului Isus „vor învia nesupuși putrezirii”? (1 Corinteni 15: 52).
Și eu am fost în Mormântul unde l-au pus pe Isus, și l-am găsit gol. Mântuitorul nostru nu era acolo. El a înviat, așa cum a profețit, și astăzi șade în Slavă cu Tatăl, așteptând după noi, copiii Tatălui și ucenicii Lui. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să te lumineze ca să crezi în învierea Domnului Cristos și acest act îți va schimba destinul pentru totdeauna.
Momentul acceptării Slavei pe care o avuse inițial
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, (Ioan 17:1).
Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. (Ioan 17: 5).
Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17: 24).
În textul de mai sus, Isus a spus: Tată, a sosit ceasul sau „a venit vremea” în alte traduceri. a sosit ceasul sau timpul pentru ce? Pentru ca Isus să fie glorificat. Se grăbea să plece de aici? De unde a știut că era timpul? Ce a determinat-o? Pentru că și-a terminat misiunea, când Isus își prezintă rugăciunea Marelui Preot spunând:
Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. (Ioan 17:4-5).
Părinte, a venit vremea. Proslăvește pe Fiul tău, pentru ca Fiul tău să te slăvească. De ce a spus Isus că era timpul (momentul astral) ca el să fie glorificat? Parafrazând versetul patru ar suna în felul următor:
Ți-am adus slavă pe pământ, împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Și acum, Părinte, proslăvește-mă în prezența Ta cu slava pe care am avut-o cu tine înainte de a începe lumea.
Isus s-a rugat aceasta chiar înainte de a merge să fie trădat de Iuda. El trebuia să trăiască printre păcătoși, să-i atingă, să le mănânce hrana, să vorbească cu ei și să-i vindece. Dar acum Isus avea să treacă prin partea cea mai rea a ei - cum avea să fie scăldat în păcatele lumii pe cruce - să sufere o moarte umilitoare și chinuitoare – și apoi să fie îngropat.
Acest lucru nu pare deloc a fi glorios. Cu toate acestea, Isus nu s-a plâns niciodată de îndatoririle care i s-au dat. Tot ce a cerut acum bazat pe sacrificiul făcut, era ca Tatăl să Îl Proslăvească.
Concluzia
Acele momente menționate de Stefan Z. au avut importanța lor atunci și unele continuă să aibă răsunet și astăzi, dar cele legate de viața și lucrările Domnului Isus cred că sunt cu mult mai importante, pentru că ele au schimbat într-adevăr lumea pentru totdeauna, mai bine zis omul. Din unul ruinat de păcat în unul mântuit și pregătit să moștenească veșnicia.
Nu este acesta un motiv mare pentru ca și noi să-L slăvim pe Fiul? Haideți să o facem din toată inima. Haidem și noi să îi dăm toată Slava Aceluia ce a trăit adevăratele momente cari au schimbat istoria omenirii și inclusiv a noastră.
Amin.