- 90 de ani de la debut -
Moto: "Yvonne Rossignon, cea a exilului, ne demonstrează şi ne justifică lecţia sa că naşterea şi sangvinitatea nu determină singure o etnie, fără a înţelege şi a însuşi mesajul esenţial al spiritualităţii, adoptată nu numai prin aderarea la trunchiul profund al vieţii, dar şi prin trăirea istoriei şi abordarea semnificaţiilor ei" (Ileana Corbea)
*
Epoca actuală - a societății lichide și a mondializării bezmetice, cu acceleratele schimbări și mutații - expune culturile neglijente cu destinul lor unor mari șocuri și unor pierderi iremediabile. Pentru România, Yvonne Rossignon este o mare scriitoare română aproape necunoscută acasă. Un tezaur de descoperit, cu mândrie.
Yvonne Rossignon (n.1912, Studina, Oltenia, România - d. 2000, Roma, Italia) debutează în România acum 90 de ani, în 1933, în revista „Abecedar” din Turda, cu poezia Pan, sub influenţa lui Lucian Blaga. Peste alți 10 ani, în 1943, poeta debutează și în Italia, de data aceasta în limba italiană, cu un volum aflat tot sub simbolistica Zeului Pan („La vendemmia di Pan”, Milano, Editura Garzanti, 1943). Paradoxal, debutul în volum în România se va petrece mult mai târziu ...postum.
Întreaga sa viață de scriitoare se va afla sub această temă, a protectorului muzicii, turmelor și al păstorilor, ce reunește cultura populară și profeția spirituală. La apariția cărții cercetătoarei Mariei Vaida: Yvonne Rossignon, Cîntec de lumină frînt. Debut postum (Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2015, 250 p.) - carte începută încă din 2008 -, era o vară caniculară, ca acum, când poetul și cronicarul Dumitru Cerna nota (https://ziarulfaclia.ro/a_1/yvonne-rossignon-acasa/): "Făcînd parte din stirpea nobiliară a poeţilor români interbelici, care şi-a pus amprenta pe întreaga ei poezie şi de mai tîrziu, cu o operă literară ce a situat-o încă din 1939 în elita Magdei Isanos, poeta miresmelor tari, traversând aproape un secol în întregime, secolul XX, atât de învolburat, dar şi atât de măreţ, cu un destin de o expresivitate aparte, Yvonne Rossignon rămâne mai cu seamă o poetă a tainei, în vecinătatea solară a lui Lucian Blaga (nu de puţine ori numele ei apărea în revistele literare alături de acela al poetului tăcerii sau de acela al lui Voiculescu ori Gyr), simţind chemarea satului natal ca pe o binecuvîntare, ca pe o vindecare a toate, care pe Yvonne Rossignon a ajutat-o să supravieţuiască, chiar dacă, cel mai adesea, poeta însăşi a fost parte sângerândă a propriei sale singurătăţi. O poezie vegetală, fremătând de sevele regeneratoare ale câmpului care te învaţă tăcerea şi cântecul este poezia Yvonnei Rossignon, o poezie a reculegerii, a comuniunii şi a cuminecării, în care, asemenea lui Pan, copacul, bunăoară, este şi arbore şi om, căci numai astfel poeta putea sta „… cu primăvara) mână în mână”."
În 2016, istoricul literar Maria Vaida i-a dedicat poetei și volumul recuperator de operă și biografie „Yvonne Rossignon sau poezia ca destin”, cercetătoarea considerând că este necesar „să-i facem loc și în literatura română” acestei poete. După consultarea studiilor biografice și bibliografice, dar și a operei, este evident că Yvonne Rossignon a fost dublu marginalizată, până la zi: o dată, din cauza exilului, și a doua oară, din cauza genului, lucru prea îndelung exersat de practicile oficiale românești. Cartea a fost adevăratul debut în România al poetei.
*
Ileana Corbea, în Jurnalul literar, Serie nouă, an XXI, nr. 1-6, ianuarie – martie 2010, p.2, pe net, aici: http://jurnalul-literar.ro/archive/jl_ian_mart_2010.pdf consemna: ”În antologia Poezia românească nouă, alcătuită de Vintilă Horia şi publicată de „Asociaţia Hispano-Română” la Salamanca, în 1956, un loc consistent, alături de poeţi ca Horia Stamatu, Nicu Caranica sau Alexandru Busuioceanu, îl ocupă creaţia poetică a Yvonnei Rossignon. Cum această selecţie înlocuieşte până astăzi publicarea în volum a liricii prin care Yvonne Rossignon şi-a continuat exprimarea valenţelor poetice, în toată perioada exilului său anticomunist, trebuie să o menţionăm ca pe un prag de trecere şi, totodată, până la restituirea integrală a creaţiei sale, o mărturie elocventă de continuitate şi, de asemenea, de salt peste decenii, între ceea ce, din primii ani ai tinereţii, prin afimarea în cenaclul lui Victor Papilian, iar mai apoi în cel condus de Ion Chinezu, a părăsit poeta în climatul clujean interbelic (silită de împrejurările nefaste ale timpului) şi, ceea ce a zămislit, tot în limba română, adică lirica plină de substanţă a dramaticului său exil italian.
Poezia lui Yvonne Rossignon împlineşte un destin artistic şi publicistic românesc, manifestat prin libera adeziune, alături de numeroşi colegi ai generaţiei sale, ce au recurs la soluţia exilului ca la singurul mod a unei supravieţuiri intelectuale posibile. Poeta a plecat din ţară prin 1940, imediat după impunerea Dictatului de la Viena, dar şi-a consolidat viziunea tragică asupra pribegiei imediat după instaurarea regimului comunist în România". Poate că nu degeaba Yvone Rossignon a fost atrasă de o veritabilă heraldică a florii de prun, care și în cultura română, la fel ca în culturile asiatice, cum e cea taiwaneză, simbolizează reziliența și rezistența în fața adversității, știut fiind că floarea de prun înflorește adesea în plină iarnă, supraviețuind gerului.
*
... Când s-a stins, în anul 2000, Yvonne Rossignon era deja o mare poetă, o autoare desăvârșită, dar aproape complet necunoscută în România. Monica Lovinescu, din vecinătatea unei bune cunoașteri a numelui și operei autoarei, a remarcat imediat - pentru a câta oară? - că România aplică un tratament nedrept autorilor români - scriitori exclusiv în limba română sau/ și în alte limbi - aruncați de istorie peste hotare sau în exil interior, condamnându-i la uitare totală și la cvasi-interzicerea lor în literatura oficială: "În ciuda unor incontestabile progrese, cei care au continuat să scrie în româneşte în exil, netrecând - în parte tocmai din pricina fidelităţii faţă de limba lor de creaţie iniţială - în literaturile ţărilor lor de refugiu îşi află cu greu un loc în literatura de "acasă". Parcă toată s-ar fi transformat într-un fel de cimitir Bellu cu locurile de odihnă desemnate dinainte. Totuşi nu numai în cimitirul literaturii dar şi în grădina ei, spaţiul ar trebui să fie nemăsurat: oricine a ţinut cu har o pană ar fi normal să şi aibă numele înscris acolo.
Ştiind că nu e din păcate aşa, vreau să amintesc aici de Yvonne Rossignon. A murit în prima lună a anului 2000 la Roma şi tocmai din această pricină probabil că m-a dus gândul la un cimitir Bellu interzis scriitorilor români aruncaţi de Istorie peste hotare" (Monica Lovinescu, Yvonne Rossignon, România literară, nr.4/ 2000).
(vezi articolul integral aici http://arhiva.romanialiterara.com/index.pl/yvonne_rossignon )
Detalii despre repatrierea complicată și postumă a poetei în limba română aduce și Vasile Gogea, cu citări generoase și aserțiuni acribioase:
https://vasilegogea.wordpress.com/2015/11/06/o-repatriere-postuma-in-limba-romana-yvonne-rossignon/
Ion Cristofor, în https://tribuna-magazine.com/o-restituire-literara-dedicata-lui-yvonne-rossignon/ , scria, în 2015, la puțină vreme după lansarea clujeană a exegezei semnată de Maria Vaida: "Indiscutabil, cercetătoarea clujeană a reușit să biruiască toate opreliștile, nu puține, ale acestui tip de restituire, subliniind militantismul anticomunist al autoarei în cadrul mediilor românești din exil, din perioada 1940 - 2000, anul în care se stinge la Roma ”unul din cei mai valoroși, inteligenți, religioși și cultivați poeți”, după cum o consideră pe Yvonne Rossignon, cu reală îndreptățire, devotatul său biograf și exeget clujean.
*
Pentru că se împlinesc și 60 de ani de la data când, în exil, Virgil Ierunca scotea periodicul „Fiinţă românească” (1963-1968) (Revista Fundației Regale Carol I de la Paris), amintesc aici faptul că această revistă conținea și poemul "Cu ce vers?", semnat de scriitoarea română Yvonne Rossignon:
"Cu ce vers, cu ce slovă să-Ţi cânt
lângă leagănul sărac, împărate?
Dulce, în adâncul meu înfloreşte
tăcerea minunată a tainei.
Somnul, primul tău somn de copil
al pământului, încremeneşte suflarea
şi leagă jocul vântului prin frunze de ger,
pe şesuri deschise dincolo de auz şi de simţ,
unde dorm zăpezile liniştii şi rugăciunile mute. (...)
Tu dormi şi te-nvăluie privirea Fecioarei
şi taina durerilor lumii, Te leagănă
în înalte tăceri, bătrânele clopote
peste veac încleştat, peste negre cetăţi
unde înfloreşte-ntre pietre
răscumpăratul sânge al robilor.
Şi lângă ieslea Ta, ca atunci,
întunecimea şi frigul...
şi mila dobitoacelor peste trupul Tău înfăşat
cu minunata lumină a harului.
Doar mila dobitoacelor, Împărate!
Primeşte-mă, Doamne, lasă-mă să-Ţi suflu
cu boul şi măgarul pe mânuşiţele reci,
pe picioruşele de zambile pălite.
Să Te învăluie, Doamne, dragostea mea fără cuvânt,
să Te apere, să Te legene, să Ţi se închine
ca un crai cu daruri lângă leagănul sfânt".
Tema poemului, slujită cu excelente mijloace, este una a sacralității, ceea ce face că afirmațiile lui Eugen Ionescu - despre un anume feminism desuet și reducționist -, făcute la simpla identificare în anii '30 pe scena literaturii române a unui val de femei, să fie caducă, ba chiar, ea, provocator misogină: "Nu mai avem deci scriitori tineri, dar avem fete, numai fete, şcoli de fete, interioritate de fete, fete amoroase, fete studente. înainte, fetelor! Să faceţi cultură şi bucătărie! Şi iată bucătăria devenită salon cultural: Eradstia Peretz, Anişoara Odeanu, Lucia Demetrius, Yvonne Rossignon, Sidonia Drăguşanu, Marta Rădulescu, Coca Farago, Elena Eftimiu etc. etc."(Eugen Ionescu, "Generația fetelor", Viața literară, 1935).
*
Suntem la ora când limba română este citită de un număr accelerat redus de oameni, scriitorii de limbă română fiind progresiv marginalizați, iar exilul masiv al populației României favorizând și catalizând un veritabil cataclism cultural ce amenință însuși viitorul culturii naționale. Bătăliile pentru canonul literar au devenit la noi adesea nedrepte și sângeroase, dar mai presus de toate ar trebui să fie, în acest război cultural, apărarea întregului, veritabil puzzle de țară și de civilizație, cărora Yvonne Rossignon le este o valoroasă piesă.
*