"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Acum, spuneti-mi, pana unde ne va mai duce nepasarea? Ce scuze vor mai putea fi rostite? Atat de profund ma tulbura gandul odioasei noastre nepasari incat nu este destul plumb in univers care sa apese cerul peste noi. Imensitatea poverii care trebuia sa ne fie usoara si n-am purtat-o, harul jugului lui Cristos care trebuia sa ne fie bun si totusi nu l-am luat asupra noastra vor reverbera prin vesnicie in greutatea unei pierderi neexprimabile.


Omul gandirii firesti priveste lacrima si spune: “apa si sare!” Omul privirii de sus, omul duhovnicesc, priveste lacrima si spune: ”este plansul!” si el insusi raspunde acestuia cu cu o alta lacrima, cu un alt plans care nu este al lui. Cel ce ramane neclintit in lutul lui va face o constatare de suprafata si-si va bate umerii eului felicitandu-se pentru maretia descoperirii. “Apa si sare”, va zice, “nimic altceva decat apa si sare!” Apoi laurii, titlurile, si un drum nou prinde sa fie deschis si batut de confratii demitizatori. Termeni noi,greu de pronuntat, neincaputi parca nici macar de cele mai noi dictionare sunt ziditi in postulate. Mai apoi se politizeaza ideea apoi se creaza un consens “stiintific”. Iata progresul(!!!).


Nu-mi amintesc sa fi trecut vreodata printr-o intoarcere la primitivism de proportii atat de cutremuratoare ca cele de astazi... Este o aruncare cu pietre in divinitate, este degetul scuturat catre Dumnezeu, este o manjire a puritatii, este acceptarea robiei... Vedeti, altarele divine se zideau din pietre peste care dalta si ciocanul nu aveau voie sa treaca. Ele, pietrele informe, imperfecte, se impreunau in zidiri care miscau cerul. Turnul Babel a fost zidit din caramizi uniforme, coapte in cuptor, zidite intr-o cladire prin care Nimrod, din campia Sinear voia sa ajunga la cer. Adio personalitate! Tu, caramida “A”, nu esti cu nimic mai deosebita de caramida “B”. Conteaza dor cel care a pus smoala intre voi si al carui talpi te vor calca in setea de putere.


Nu-i asa ca ti-ar suna bine ideea “dreptatii” in care oamenii sa fie la fel, in consens, in care cel care se scoala la sase dimineata cheltuindu-se intr-o roditoare truda sa-si vada belsugul impartit cu nedreptatitii pierde vara? Oh, ce rai! Nu-i asa ca este atragatoare tara unde omul ideii, zamislitorul de nou, isi imparte slava cu hotul de buzunare? Unde omul de geniu este dusmanul de clasa si mincinosul om de onoare? “Slavomir”, imi veti zice, “razboiul in care te bati s-a terminat de mult, dulcineele tale te-au vandut si robul tau Sancho se bucura de ele!” Oricine ai fi, cand privesti societatea de azi de dincolo de miasmele dogmelor, din aerul curat al divinitatii, prin ochii Facatorului tau, nu se poate sa nu te incerce plansul sau rasul. Fiecare din miliardele de fulgi de zapada care ating pamantul este unic. Nu sunt doua la fel! Cu cat mai unic este omul! Da vreu sa fiu drept si accept ca toti avem aceeasi baza, toti ne nastem mici, cu alte cuvinte, dar nu toti crestem la fel, nu toti cautam lumina cu aceeasi sete, nu toti traim in aceleasi imprejurari si char daca imprejurarile ne-ar fi toturor in aceeasi masura favorabile sau nefavorabile, noi vom fi afectati diferit. Mai ales(!), desi in toti Dumnezeu a pus suflarea Lui, nu toti vom vrea sau vom putea la fel. Din paleta Creatorului avem armonia de culoare, de sunet, de miros de gust, de forma si de multe altele pe care omul prin natura lui pamanteasca nu le poate percepe.


Noi, si cu asta ne intoarcem la pierderi, am pierdut prin, pacatul adamic, nu numai putinta de a percepe existenta lui Dumnezeu ci si insasi capacitatea de a ne cunoaste pe noi insine. Suntem loviti, ca stim sau ca nu stim, de criza identitatii. Este adevarat ca lacrimile, percepute prin atributele lor fizice, nu sunt cu mult mai mult decat apa si sare dar dincolo de ceea ce mintea omului poate percepe este plansul. Este adevarat ca atributele fizice ale unei persoane de sex opus pot produce o atractie, uneori cataclismic de puternica, dar dincolo de de aceasta atractie este iubirea careia nu-i poti atribui nici un atribut fizic. Dincolo de ratiune, vointa si emotii este credinta, constiinta si intuitia. Primele trei tin de suflet, deci pamantesti, ultimele tin de duh, deci ceresti. Primele trei ne definesc umanitatea, ultimele trei divinitatea. Cand vorbesti de credinta sau lipsa acesteia, despre constiinta sau lipsa acesteia, despre intuitia sau lipsa acesteia nu poti vorbi dspre nimic material pe care sa-l asociezi cu ele. Da, emotiile pot avea drept vehicol lipsa sau abundenta unor componente chimice dar ele insele transcend domeniul material. Tot asa putem spune despre ratiune si vointa.


De aici pana la a spune ca suntem sau ca trebuie sa fim egali trebuia sa fi curs multa apa prin albia ignorantei sau a relei credinte. Poate ca m-as fi putut mangaia daca ignoranta si numai ea ne-a adus pana aici dar vad cu mult mai mult decat atat. Numiti-o cum doriti dar omul, azi, este definit nu prin ceea ce este ci prin stigma. El se vede ca fiind ceea ce altii vad in El si nu prin ceea ce in realitate este daca un pic de frica de Dumnezeu ar fi fost insuflata in procesul de autocunoastere. Cand spun asta, va rog sa nu cumva sa credeti ca promovez vreun fel de elitism sau ca incerc sa zidesc piedestale. Vreau doar sa spun ca “intelepciunea deosebit de felurita a lui Dumnezeu” a facut ca noi oamenii sa ne constituim intr-o societate in care unicitatea fiecaruia sa fie perfect compatibila cu ceea ce Dumnezeu a intentionat ca societatea sa fie.

Si pentru ca nu a fost sa fie asa, iata, El si-a cladit un popor pe temelii divine care sa fie, pe pamant, ilustrarea unei perfectiuni nu zidite cu caramizi si smoala ci cu pietre, pietre vii, aproape informe peste care dalta omului n-avea voie sa treaca. A fost menit, asa cum Biserica trebuie s-o arate, ca imperfectiunile noastre sa ne arate in raport cu noi insine si mai apoi in raport cu voia Ziditorului, ca noi avem o disperata nevoie unii de altii indiferent de repeziciunea cu care am crescut, de trapta prosperitatii pe care am atins-o, de adancimea patrunderii, de capabilitate sau talent...

9. Sa se stranga toate neamurile si sa se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au facut cele dintai prorocii? Sa-si aduca martorii si sa-si dovedeasca dreptatea, ca sa asculte oamenii si sa zica: "Adevarat!" -10. "Voi sunteti martorii Mei - zice Domnul - voi si Robul Meu pe care L-am ales, ca sa stiti, ca sa Ma credeti si sa intelegeti ca Eu sunt: inainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, si dupa Mine nu va fi. (Isaia 43)

Nu numai ca omul in general s-a pierdud in labirintul glasurilor fara numar care l-au pictat in proprii lui ochi drept ceea ce nu este, drept ceva infinit mai putin decat decat ceea ce este in realitatea lui Dimnezeu dar chiar si Biserica, acest prototip al intentiei lui Dumnezeu a dezertat de la menirea Ei de a-si onora misiunea cerasca. Este o pierdere de proportii cu adevarat cataclismice, o pierdere de necuprins in termeni pamantesti, o pierdere care priveaza omul in disperarea lui de chiar nadejdea pe care trebuia sa i-o insuflam prin prezenta.

Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara si calcata in picioare de oameni. (Mat.5:13)

Acum, spuneti-mi, pana unde ne va mai duce nepasarea? Ce scuze vor mai putea fi rostite? Atat de profund ma tulbura gandul odioasei noastre nepasari incat nu este destul plumb in univers care sa apese cerul peste noi. Imensitatea poverii care trebuia sa ne fie usoara si n-am purtat-o, harul jugului lui Cristos care trebuia sa ne fie bun si totusi nu l-am luat asupra noastra vor reverbera prin vesnicie in greutatea unei pierderi neexprimabile.