Timp de Advent. Suntem la finalul unei alte prioade de 52 de saptamani in care am muncit, am urcat si coborat, am plans si am ras, ne-am despartit si unit. Suntem obositi si avem nevoie de relaxare iar Christos nu se potriveste in reteta destresarii noastre.

Asa ajungem sa acceptam Craciunul o sarbatoare de sezon si nicidecum una cu iz religios. Am desacralizat atmosfera atat de mult incat acum pare normal, firesc, ca oamenii sa isi doreasca numai aspectul vizibil care le ofera ceva satisfactie de moment. Ceva urari si felicitari unii catre altii - ce tin de cei 7 ani de acasa si ceva cursuri de eticheta- zambete, niscaiva zeama de bucurie, totul ocolind esenta Adventului. Cadourile atrag mai rapid decat o meditatie tacuta insotita de un cantec de adorare la adresa celui Intrupat.

Nu stiu daca ai avut ocazia sa privesti vreo data la cum functioneza o aplicatie pentru Ipad/Iphone - celebrul joc “Angry birds”. Acolo se arunca cu prastia niste pasarele pentru a darama redute cu porci ascunsi mestesugit - ma mir ca organizatia pentru protectia animalelor – PETA - n-a facut nicio reclamatie impotriva acestui joc pana acum, semn ca si intre animale unele sunt mai animale decat altele, dupa cum in societate unii oameni sunt mai oameni decat altii, sau prin bisericii unii frati sunt mai frati decat toti ceilati, etc, etc…

Una din iesirile pe care le gustam amandoi, fiul meu si cu mine, este la terenul de tenis pentru a juca lap tennis - tenis cu piciorul. E intotdeuna un bun prilej de a ne exersa elasticitatea incheieturilor si genialitatea unor efecte imprimate balonului rotund. Recunosc ca a trecut prioada in care ma jucam si il lasam sa castige din cand in cand niste puncte. Trebuie acum sa ma intrebuintez serios pentru a pierde onorabil. Exista o tensiune si o emotie pe care orice tata o simte atunci cand copilul sau, aflat in postura de unul contra unul, il va depasi. Este momentul in care se termina un sezon al vietii si incepe altul. Cu un ochi accept, vad ca nu mai sunt asa de tanar cum ma cred iar cu un altul ma uit cumva chioras ca “asta micu’ “ a reusit sa faca asta si mandriei mele de concepator al sau ii pica greu infrangerea.

…nu-i intotdeuna vanat de jur-imprejur, spunea unul din batranii copilariei mele.

Parcurgem in viata perioade in care ne privim unii pe altii cu ochi buni sau rai, ne cantarim din priviri, stampiland caractere dupa infatisasraea momentan-exterioara. Oferim apoi slabe sanse ca eticheta aceea sa fie dezlipita cand este dezisa de o atitudine sau un comportament duhovnicesc.