"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Intr-o noua campanie media NIKE a lansat un nou slogan – “Crede in ceva. Chiar daca asta inseamna sa sacrifici totul”. Sloganul este interesant in constructie si pare valoros intr-o lume in care transparenta si sinceritatea este noul etalon al moralitatii. Media ne-a invatat sa traim in slogane chiar daca multe din ele suna bine pentru ca sunt destul de goale – fara substanta realitatii.

Este dificil, aproape imposibil, sa nu fi profund tulburat de lispa de moralitate evidentiata azi in societate precum si de esecurile, derapajele morale ale unor apreciati conducatori crestini. Este o criza generalizata ce trece prin indivizi, grupuri, organizatii, instutitii. Este greu de a gasi oameni – barbati si femei – ce pot proba un caracter ireprosabil, integru si pot da o directie, pot promova un nivel de conducere/slujire fara compromisuri.

 

Chiar o astfel de observatie simpla poate fi gasita drept ridicola de multi contemporani ce cred ca moralitatea este o notiune ciudata ce apartine unei epoci trecute, un fel de autoneprihanire rigida si represiva ce valideaza mai mereu urme si reactii ipocrite.

 

In fata acestor falimente sprituale, moralitatea ramane una din caracteristice esentiale ale fiecaruia dintre noi nu doar ale unor lideri sau persoane reprezentative. Falimentul oricui imi ofera un punct de autoanalizare personala.

 

Credinta ca este o diferenta intre bine si rau, intre ceea ce ar trebui si nu ar trebui sau intre bine, mai bine si cel mai bun – ne poate opri de pe drumul autodistrugerii noastre ca indivizi, ca oameni.

 

Daca nu este nici o diferenta intre moral si imoral atunci – spre exemplu - nu este nici o diferenta fundamentala intre ingrijirea copilului si abuzul copilului. N-ar fi nici un motiv sa nu-ti furi fratele sau sa nu-ti inseli ori ucizi aproapele. Fara repere morale nu este nimic in a ne opri sa mintim pe banda pentru a manipula, insela si domina.

 

Filosoful C. S. Lewis  afirma ca sensul moralitatii – asa neuniform cum se poate vedea – este cea mai puternica dovada a existentei lui Dumnezeu.

 

Pur si simplu nu exista nici un motiv pentru care barbatii si femeile sa aibe vreun simt al definirii lucurilor si starilor daca nu ar exista un Creator al carui caracter este esentialmente moral si de la care deriva orice forma a moralitatii perceptibile in umanitate.

 

Suntem desiguri intristati, dezamagiti cand vedem crestini cu “ştate vechi” pe bancile bisericilor sau care au ocupat pozitii de conducere si care sunt expusi ca find parte in scandaluri ce prezinta o imoraliate grosolana.

 

La fel ar trebui sa fim dezamagiti cand vedem cum alti lideri crestini renunta la standardele lor morale pentru a sustine pe cineva, pentru a lua partea cuiva care se face vinovat de scandal. E greu sa-ti reprimi intrebari in genul: “Cum se poate aceasta?”, “Cum pot lucurile sa se rastalmaceasca chair asa?”,  “Ce speranta mai exista pentru a trai cu integritate?”.

 

In situatii de genul acesta s-ar putea sa fim ispititi a crede ca daca am fi stiut textele Bibliei mai bine, poate nu s-ar fi intamplat asa. Dar analfabetismul biblic nu este radacina problemei. Cei mai multi oameni, chiar si necrestini, stiu ca cele 10 porunci interzic adulterul, hotia si uciderea – dar aceasta cunoastere nu impiedica esecul moral.

 

Toata criza moral vizibila in interiorul bisericii poate ajuta, poate conduce spre indreptare si pocainta. “Sa nu lasam o criza buna sa ne scape” – a devenit o vorba celebra in politica. Ar fi un indemn bun si pentru cei credinciosi. Sa nu ne blocam si sa nu ne infricosam. Ci smeriti sa cautam prin Duhul Sfant a intelege unde trebuie sa corectam, unde trebuie sa cerem iertare si cum sa mergem cu umilinta mai departe. Nu Christos este vinovat de falimentele bisericii ci oamenii care il folosesc pe Christos in scopuri marsave, personale.

 

Fiecarei virtuti ii corespunde un viciu. De exemplu daca un lider are darul de a fi convingator si bun conducator, viciul mandriei si arogantei il poate capacita cu usurinta. Orice timp de criza ofera o buna ocazie pentru toti liderii crestini de a-i cere lui Dumenzeu curatarea inimii lor de orice nuanta de aroganta.

 

Crizele din viata si din comunitatile crestine trebuie confruntate cu adevar, curaj, intelepciune si har. Nicidecum printr-un specialist de imagine publica. Sa nu uitam ca Dumnezeu nu lucreaza doar prin lideri de succes. El lucreaza prin fiecare persoana credincioasa ce este dispusa sa il asculte si sa traiasca cu credinciosie. Ispita mare este ca de multe ori vrem sa fim vazuti ca persoane de succes si mai putin decat a fi identificati ca personae umile, credincioase.

 

A trai substanta preceptelor biblice inseamna a fi capabil sa respecti standardele moralitatii si eticii de baza iar aceasta modelare a caracterului se intampla in timp, printr-un proces de evenimente, stari ce se dezvolta de-a lungul vietii.  Apostolul Pavel descria o persoana notabila moral cand scria: ”… tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, fiindcă ştii de la cine le-ai învăţat. Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care-ţi pot da înţelepciunea ce duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:14-17).

 

Ideea principala este ca aceste scrieri sfinte, sacre sunt capabile sa ne faca intelepti pentru salvarea si pastrarea vietilor noastre. Credinta in Domnul Isus si prezenta Duhului Sfant reprezinta sursa de putere. Procesul ca si in cazul lui Timotei dureaza de o viata – din copilarie a inceput el a cunoaste bazele.  Daca in viata ta nu ai o astfel de borna, de aducere aminte a unor lucruri morale atunci procesul poate incepe chiar azi. Nu te lasa mintit ca tu nu ai nici o sansa. 

Cele cateva zile petrecute in Italia mi-au oferit ocazia de a afla si gandi ceva mai mult pe marginea cautarilor spirituale ale unor cunoscuti artisti ce au ramas puncte de reper in cultura mondiala. Vizitand muzeul  de la Vatican am aflat intre altele o suma de povesti, motivatii aflate la baza creatiilor artistice si care exprimau introspectiile religioase ale diferitilor artisti.

In America de Nord este din nou celebrata Ziua Tatalui, un bun prilej de analize si reanalizari.

Una din sarbatorile social-culturale care este promovata in luna Iunie este Ziua Tatalui. Cum nu putem sa traim deconectati de la ceea ce se intampla in societate, am folosit mereu acest prilej pentru a invata si a ne sfatui unii pe altii in biserica cum e cel mai bine sa fi barbat/sot/tata.

Fara indoiala campania “#MeToo” este una din cele mai rasunatoare forme de justitie sociala, demascand ipocrizia unei societati ce se credea avansata, elitista si care functiona in baza unor instincte primitive. Desigur campania nu este scutita de exagerari si mistificari – arsenalul feminismului exarcerbat -  dar intreaga situatie predispune spre o privire atenta ce implica respect si pretuire fata de fiintele feminine ce trec prin diferite forme de abuzuri - domestic, profesional, spiritual – este mai mult decat necesara.

Fiecare dintre noi vom fi la un moment dat in fata celor doua usi. Unii au fost deja iar altii poate sunt chiar acum.

Ne aflam in fata celor doua usi datorita rugaciunilor la care nu am primit nici un raspuns. Ne-am rugat cu devotiune, cu lacrimi, cu suspine si frematand de dorinta de a vedea lucrurile miscandu-se in directia pentru care ne rugam. L-am implorat pe Dumnezeu sa miste lucrurile, sa lucreze. Am asteptat stiind ca totul este poate o incercare a credintei. Am citit si memorat, am soptit in rugaciune promisiununi ale Scripturii in care Dumnezeu se angaja sa auda si sa raspunda.

Am privit recent cateva picturi cunoscute ce reprezentau momentul rastignirii divine si suferinta lui Christos. Am dorit a fi atent la detalii prezentate de pictori prin detaliile fetelor celor reprezentati acolo. Apoi priveam la trasaturile fetei lui Christos Domnul. Exista in iconografie o sectiune speciala despre reprezentarea lui Isus in arta. Desigur imaginatia si interpretarea artistilor / autorilor poarta cu ele un element de subiectivitate insa am fost mereu atras de multiplele fatete ale imaginatiei umane in evidentierea unor aspecte prezenate in Evanghelii.

Defaimarea credintei crestine si a unor afirmatii ce tin de ea, nu este nimic nou. Abundenta unor astfel de ridiculizari in media si-n “piata publica” are cumva efectul de a-i timora pe cei credinciosi, de a-i impinge sa stea numai in lacasurile lor de cult. In ultimele luni am avut ocazia de a interactiona prin intrebari, scurte meditatii si texte cu ceea ce este cunsocut drept Crezul Apostolic – un sumar al credintei crestine ce a fost enuntat inca din primele secole crestine.

Ce rapid au trecut sarbatorile, nu? Le-am asteptat mai mult decat au durat si ne consolam gandind ca asa e in viata. De fapt viteza cu care depasim unele evenimente nu e problema.

Apoi mentionand despre rapiditatea circulatiei grauntelor de nisip in clepsidra zilnica trebuie sa recunoastem ca beneficiem de avantajele unei circulatii rapide in multe domenii. Ne vine foarte greu sa realizam cum erau pe vremuri postalioanele cu cai ori cum zbura porumbelul cu mesajul rasucit la picior si cat de mult ii lua pana ajungea la destinatie (daca mai ajungea…).

Din varii situatii si conversatii avute in ultima perioada raman cu impresia ca traiesc in cea mai neagra perioada a istoriei. Am insa si alte motive care ma imping sa nu cred asta – bazandu-ma si pe faptul ca o luminita cat de mica face o diferenta enorma intr-un intuneric dens. Constat, ca multi altii, intunericul spiritual din jur, noua paradigma a moralitatii progresiste dar in acelasi timp pot surprinde bunatatea lui Dumnezeu prin prisma abundentei de resurse si posibilitati de care nici o alta generatie nu a avut parte.

Am petrecut ultimele luni citind mai mult in zona faliilor generationale trasate in istorie la nivelul umanitatii - modul in care clivajul, ciocnirea, conversia a avut loc.

Analizand prin plusuri si minusuri, cultura generationala prezenta vad ca nu este nici mai buna si nici mai rea decat alte prioade din istorie. Incercand un exercitiu de asemanare constat ca perioada regelui Ahab (c. 871 – c. 852 IC) descrisa in naratiunea biblica din 1 Regi se pliaza bine pe mediu contemporan la nivelul de confuzie, rautate, stricaciune.

O generatie pervertita va genera o cultura perversa. Gandeste-te la cat de mult rau e acum in lume, intrucat nu biserica ci Hollywood a inceput campanii moralizatoare impotriva abuzurilor – promovate tot din inzvorul cultural Hollywoodian. Cat de mare sa fie sticaciunea prezenta intrucat cei care sunt autorii si actorii principali sa zica: “nu se mai poate!”

Si mai trist este ca biserica in multiple situatii copiaza modelul generational condimentand abuzurile cu motivatii “spirituale”.

Un exponent al vremii sale, regele Ahab a ramas considerat cel mai pervertit conducator al natiunii Israel, intrecand toti predecesorii sai. “Ahab, fiul lui Omri, a facut ce este rau inaintea Domnului, mai mult decat toti cei ce fusesera inaintea lui.” – 1 Regi 16.30

La numai 58 de ani dupa ce imparatia lui Solomon a fost rupta in doua s-a ajuns la un apogeul al stricaciunii morale cu reflexii adanci in viata sociala si culturala. Desi cele zece triburi fusesera conduse de 7 oameni deosebit de rai, Ahab a fost aparte, creand si infuentand o cultura toxica. Otrava spirituala era ingerata zilnic cu bunavointa si intreaga generatie pasea in intuneric. Ingredientele? Dorinta de putere, ceva spiritualitate (noua, senzationala) si multa sexualitate. Religie, Putere si Sex. Nu acestea sunt coordonatele si in prezent?

De la inceput Ahab a fost deschis la schimburi cultural-religioase importand zeitati pagane si promovand o inchinare patimasa catre acestea. Bivolii la care se inchinase predecesorul sau Ieroboam, pareau o joaca de copii fata de ceea ce reprezenta “avansul spiritual” al lui Baal. Noul sistem spiritual a fost promovat peste tot in teritoriul lui Israel, influentand mintea si inima oamenilor, schimbandu-le valorile si inchinarea in adevar fata de Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov.

Plusul era dat si de elementul pasional - cultul Astarteei. Aici era componenta feminina din inchinarea catre Baal – un echivalent al culturii feministe ce domina astazi. Aparut ca o reactie normala fata de abuzurile reale venite din partea masculina, feminismul exarcerbeaza prin manifestari, impingand pendulul contraponderii androgine dincolo de bun simt si ratiune. In mijocul unei generatii interesate de senzualitate, cultul Astarteei a turnat gaz pe foc. Desigur, oamenii mereu au fost creativi in modalitatile lor de a pacatui insa acum rebeliunea era promovata in public, vazuta ca o modalitate evolutiva normala, fara nici o rusine. Vedem noi asta in vremurile prezente?

Influentele lui Baal erau exprimate la cel mai inalt nivel de consoarta lui Ahab, Izabela. Ahab era primul rege ce luase de sotie o printesa dintre neamurile pagane actionand total impotriva principiilor enuntate in legea lui Moise. Nu stim in ce conditii a avut loc intalnirea sau legatura lor. Poate tatal lui Ahab, regele Omri, a aranjat asta.