"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Am fost intrebat recent “Care criza e mai mare?” Am cerut ceva detalii despre sensul intrebarii si  ce am apreciat inca de la inceput in tot contextul discutiei a fost “normalizarea” ideii de criza. La nivel particular si colectiv avem crizele noastre, de moment ori scurta durata, ce marcheaza nunantat existenta cotidiana. Crizele arata pe cine ma bazez si la cine apelez in primul rand - cine face parte din planul A. Si legat de solutie apare inevitabil factorul religie/credinta. Pana la urma asa si trebuie sa fie;

Anul 2017 a continut varii evenimente, intalniri religioase, manifestari culturale pe marginea celebrarii a 500 de ani de la declansarea Reformei protestante – sesiuni ce au ajutat la intelegerea curpinzatoarea a vietii, operei lui Martin Luther precum si implicatiile la nivel social, cultural si chiar politic ale Reformei protestante.

In terminologie moderna Luther ar putea fi priceput drept anti-sistem. A fost o persoana ce a stiut sa foloseasca interactiunea sociala – asa cum era definita in timpul acela – pentru a revolutiona intelegerea si gandirea oamenilor cu privire la Biblie si viata de credinta.

America de Nord s-a trezit saptamanile trecute cu o noua criza – a ochelarilor. Mediatizat ca un eveniment ce nu trebuie ratat, eclipsa din August a adus cu ea lipsa echipamentelor destinate pentru a vizualiza in siguranta fenomenul astronomic. M-am bucurat ca nu e criza a ochelarilor de vedere ci doar a celor de eclipsa…Utilizator de ochelari pentru nevoile directe ale vietii am profitat de situatie si m-am gandit cum ar fi sa traiesti intr-o lume oarba sau sa folosesti dioptrii necorespunzatoare.

Pe prispa unei case oarecum izolate, aflate la marginea unei comunitati rurale din Minnesota era scris pe o pancarda ce se lagana in vant: “Dumnezeu te vede”. Nu stiu daca textul era pus acolo pentru eventuali hoti sau pentru orice trecator, inclusiv proprietarul casei. Pana la urma textul punea in fata o perspectiva des ignorata in zilele noastre: cineva stie despre mine in cele mai izolate locuri si singuratice momente ale vietii. 

De-a lungul timpului in viata mea si a celor din jur am putut observa un element constant: tranzitia. Romanii ca natie se definesc in ultimii 20 si de ani ca fiind un popor in tranzitie. Indiferent la ce nivel are loc, ca este vorba de locuri de munca sau oportunitati ori esecuri, tranzittia este elementul de legatura din care mereu te intrebi ce-i de castigat si ce-i de pierdut.

Tranzitia poarta cu ea elemente complexe de nesiguranta, retinere, frustrare, un amalgam emotional in care te izbesti de amintiri intrucat lucrurile de la care te muti au solicitat investitii serioase la nivelul inimii, gandurilor si nu e intotdeauna usor sa lasi in urma ceea ce parea de nelasat in urma…

Fibra morala a societatii se subtiaza pe zi ce trece. Tot felul de drame si soap-opera ce parvin din mediul politic, cultural, sportiv, accentueaza situatia sensibilizand emotional dar neimbogatind spritual. Oamenii sunt alimentati cu tot felul de informatii si evenimente ce ii tin ocupati  in a gandi asupra lucrurilor cu adevarat importante ce privesc viata lor in ansamblu.

Am fost intrebat cu varii ocazii asupra crestinismului actual din perspectiva unui om ce-l practica – o privire realista din interior. Planul uman intotdeauna tinde sa evidentieze metehnele crestinismului. Da, stiu ca si tu ai o parerea despre asta iar ceea ce vei citi mai jos nu este un deget aratator spre cineva. Este mai mult o invitatie de ne privi in oglinda si a ne intreba precum ucenicii odinioara, “Doamne nu cumva sunt eu?”

Ori de cate ori este invocata, suferinta ne da fiori. Avalansa de evenimente tragice despre care auzim in jurul nostru zilnic, aduna nori de stres, ingrijorare si ne predispune spre dependa de un sistem de protectie/securitate intrumentat de o umanitate cazuta in care principiile si valorile sunt din ce in ce mai fluide.

“Daca Dumnezeu este Binele suprem si Generator de bine de ce este asa de multa suferinta in lume?” Este o clasica interogatie ce vrea sa obtureze imaginea unui Dumnezeu a-toate-stapanitor si sa o potriveasca unei logici la nivel uman in care devalizam Dumnezeirea. Este de fapt ultima linie de aparare a celor ce vor sa dovedeasca logic ca Dumnezeu este un mit, o poveste si nu o realitate.

Am auzit propabil nu o data expresia sau nuantari ale ideii ca religia este nociva pentru umanitate. Indoctrinarea religioasa este sursa dezbinarilor si rautatii umane. In contextul contemporan in care “orice bine nu poate sa ramana nepedepsit” ne dam din ce in ce mai mult seama ca promovarea ideilor biblice a principiilor christice este nu doar respinsa ci si din ce in ce mai condamnabila. Mi-am adus aminte de o carte parcursa ceva vreme in urma si pe care vreau sa ve-o semnalez, propun ca sursa de documentare si un posibil instrument de ajutor in discutiile pe cere le puteti avea despre necesitatea urmarii preceptelor crestine in viata de zi cu zi.