"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

(Cealaltă parte a ecuaţiei)

Care pierderi? Câte din ele pot fi puse în balanţă şi să nu cântărească infinit mai uşor decât adevărul pe care te pune faţă în faţă cu Creatorul tău prin cunoaşterea Lui în mireasma cerească a unei vieţi încununate de izbânzi eterne.


Capacitatea fiinţei umane de a se adapta circumstanţelor extreme este mai mult decât uimitoare. Te întrebi cât, dincolo de puterea lui, poate sa accepte omul pe umeri, să poarte cu stoicism şi să invingă? Oricât vei încerca să pui şi să adaugi de cealaltă parte a ecuaţiei tot va rămâne ceva care va mai trebui adăugat. Permiteţi-mi, când este vorba de limitele până la care suferinţa şi implicit răbdarea omului poate merge, cunoştinţa noastră, puterea noastra de a cuprinde şi înţelege este inutilă. Şi nu poate fi altfel pentru că mintea noastră este conditionată astfel, paradigmele după care evaluăm realitatea ne ţin înlăţuiţi într-un teritoriu limitat, când este vorba de cunoaştere iar capacitatea noastră de a trece dincolo de ele este extrem de redusă, aproape imposibilă. În cel mai bun caz, trecem cu greutatea dintr-o paradigmă în alta şi greu ne putem imagina o gândire dincolo de acestea. Este greu, în acest context să vorbim despre o adevărată libertate. O creştere a cunoaşterii în imperiul acestor paradigme este mai mult sau mai puţin o extindere a coliviei în care ne petrecem existenţa şi nu o adevărată eliberare.

 


Revenim astfel la omul in circumstanţe extreme, circumstanţe cu mult mai presus decât puterea lui de a înţelege si implicit de a se adapta în ele. Ecuaţia de care vorbeam mai sus poate fi rezolvată dacă suntem capabili să acceptăm ca factori trei elemente, elemente care vor rămâne după ce am epuizat tot cea ce omeneşte poate fi acceptat şi înţeles:

“Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” ( 1Cor 13:13)


Aceste trei elemente sunt un mănuchi, un singur măuchi, de obârşie nepământeană prin care divinitatea intersectează ceea ce este pământesc din noi şi roadele acestui fapt sunt nimic altceva decât minuni atât prin sfidarea “ordinii fireşti” deci a legilor fizice cât şi prin sfidarea “normalului” în gândirea umană, depăşind sau mai degramă sfidând logica.


Recent, Ivan Henri, a fost total reabilitat după ce a stat douăzeci şi şapte de ani în închisoare pentru o faptă pe care n-a comis-o. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru viol şi omor datorită unor circumstanţe care au lucrat împotriva lui şi datorită unor dovezi circumstanţiale împotriva cărora nu a putut învinge deşi şi-a susţinut tot timpul nevinovăţia. Au fost mulţi condamnaţi reabilitaţi după mulţi ani petrecuţi în temniţă dar cazul lui Ivan Henri este un caz deosbit, este un caz al unui om al cărui caracter a rămas nealterat de circumstanţe. După ce a ieşit, el a fost acelaş om, blând, cu o inimă senină. El a trăit douzeci şi şapte de ani datorită credinţei, a nădejdii şi a dragostei. El a ieşit victorios şi victoria reabilitării lui a fost doar o dovadă vizibilă a unei trairi într-o continuă victorie în decursul celor douăzeci şi şapte de ani de temniţă. Deşi în temniţă, el a fost, în miezul fiinţei lui, mult mai liber decât mulţi din cei de dinafara gratiilor. În timp ce se bucură de triumful justiţiei pământeşti el a fost mereu in binecuvântarea justiţiei divine.

“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1)


Acest capitol din cartea Evrei este vrednic de citit şi analizat cu o inimă sinceră ca de altfel toată Scriptura care este “Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Petru 1:23). În acelaş verset Petru defineşte Cuvântul lui Dumnezeu drept “o sămânţă care nu poate putrezi” si noi suntem născuţi din nou din ea. Credinţa vine prin auzirea Cuvăntului şi Cuvântul este “viu si lucrător” care ne naşte în nişte fiinţe noi, capabile să gândească dincolo de paradigme, să sufere şi să învingă dincolo de puterea lor. Iată ce spune Scriptura despre eroii credinţei:

“33. Prin credinta au cucerit ei imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, 34. au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase. 35. Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se dadea, si au fost chinuiti. 36. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; 37. au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti - 38. ei, de care lumea nu era vrednica - au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului. “ Evrei 11: 33-38)


Vedeţi, de multe ori izbânda nu poate fi văzută cu ochii si nici explicată în termeni omenşti pentru că ea trece dincolo de tot ceea ce ştim noi ca e spaţiu si dincolo de tot ceea ce ştim noi cş este logic. De aceea atât credinţa cât şi rodirea ei în izbândă sunt de nezdruncinat şi armele unui luptător în credinţă sunt nu de natură pământească.

“3. Macar ca traim in firea pamanteasca, totusi nu ne luptam calauziti de firea pamanteasca. 4. Caci armele cu care ne luptam noi nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile. 5. Noi rasturnam izvodirile mintii si orice inaltime care se ridica impotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gand il facem rob ascultarii de Hristos.” (2Cor 10:3-5)


Intenţia mea, în scrierea acestor rânduri este de aduce un strop nădejde, de curaj celor care dintr-un motiv sau altul trec prin încercări, circumstanţe extreme, uneori chiar pierderea libertăţii. În contextul celor de mai sus putem vorbi despre pierderi având o perspectivă dincolo de paradigmele societăţii de azi, o înţelegere cu mult dincolo de logica umană a destinului nostru care, da, aţi înţeles, trece cu mult dincolo de acest tărâm de care prea lesne ne lăsăm încătuşaţi...


Care pierderi? Câte din ele pot fi puse în balanţă şi să nu cântărească infinit mai uşor decât adevărul pe care te pune faţă în faţă cu Creatorul tău prin cunoaşterea Lui în mireasma cerească a unei vieţi încununate de izbânzi eterne.


Vom încerca, în articolele viitoare să mergem urmând firul roşu al căutărilor să vedem şi să desluşim pierderi care nu pot fi puse în balanţă cu nici un câştig terestru, despre izbânzi care poartă doar aparenţa lor, care nu sunt altceva decât înfrângeri de proporţii eterne.