Home
FILE DE ISTORIE A ROMÂNILOR DIN UCRAINA: BISERICA CREŞTINILOR BAPTIŞTI ROMÂNI DIN CERNĂUŢI LA 90 DE ANI. PDF Print E-mail
Written by Gheorghe Jernovei   
Thursday, 08 November 2012 15:09

În istoria milenară a românilor din partea de nord a Bucovinei istorice (o parte din actuala regiune Cernăuţi din Ucraina) sunt pagini minunate legate de lucrarea lui Dumnezeu prin răspândirea Evangheliei Domnului Isus Hristos în acest ţinut. Versetele din Biblie – „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” din Epistola către Evrei 13:7 din Noul Testament şi „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi sa stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc” din cartea Ezechiel 22:30 din Vechiul Testament – au fost îndemnurile spirituale care au definit duhul sărbătoririi aniversării a 90 de ani de la fondarea Bisericii creştinilor baptişti români din Cernăuţi în 1922, închisă în 1942, şi a redeschiderii ei în 1990.

 


Sărbătorirea acestor evenimente a început printr-o conferinţă de prezentare a istoriei credinţei baptiste răspândite printre românii din Cernăuţi şi din Bucovina în perioada austro-ungară (1775-1918) şi cea românească (1918-1940, 1941-1944), precum şi în cea sovietică (1944-1990) şi cea ucraineană (după 1990). Conferinţa a avut loc vineri, 3 august 2012, în cadrul unui serviciu divin special, cu un raport prezentat de pastorul consilier al Bisericii creştinilor baptişti români din Cernăuţi „Isus Salvatorul”, titularul Catedrei de filologie română şi clasică a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi, doctorul conferenţiar Gheorghe Jernovei.


La această manifestare au fost prezenţi înaintaşii bisericii, care în anii 90 ai secolului trecut au luptat pentru revenirea slujirii Domnului Isus Hristos în biserica locală în limba română, limba maternă a românilor din Cernăuţi. Ei au fost cei care au înălţat un frumos local de închinare a creştinilor baptişti români din acest municipiu (vezi fotografia).

Oraşul Cernăuţi are frumoase tradiţii istorice româneşti, formate încă din perioada medievală a domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), domnitorul Ţării Moldovei.


Oraşul a fost menţionat pentru prima dată în istorie întru-un act emis de domnitorul Alexandru cel Bun în 1408. În Cernăuţi şi-a făcut studiile poetul naţional al românilor Mihai Eminescu, avându-l ca învăţător pe ardeleanul Aron Pumnul.


Sărbătoarea s-a derulat în continuare sâmbătă, 4 august 2012, la Centrul Bisericilor Baptiste Române din regiunea Cernăuţi, cu o Conferinţă pastorală a slujitorilor din Bisericile Baptiste Române din regiunea Cernăuţi.


Conferinţa a fost susţinută de păstorii Vasile Hoblea din Vatra Dornei, Ştefan Moisiuc din Dorohoi, Vladimir Pahomi din Los Angeles (SUA), Petru Petrescu, pastor preşedinte al Comunităţii Baptiste din regiunea Cernăuţi, Vasile Partica, pastor responsabil de coordonarea lucrării spirituale a Bisericilor Baptiste Române din regiunea Cernăuţi şi Gheorghe Jernovei, pastor consilier al Bisericii creştinilor baptişti români din Cernăuţi „Isus Salvatorul”, precum şi Cristian Ţepeş, realizator de filme creştine de la Televiziunea Română din Bucureşti.


Punctul culminant al sărbătorii a fost serviciul divin de duminică 5 august 2012, oficiat de păstorii
Bisericii creştinilor baptişti români din Cernăuţi „Isus Salvatorul” Andrei Rusnac, Vasile Partica, Iurii Piatihacinyi şi Gheorghe Jernovei, cele două coruri ale bisericii şi numeroşi membri ai bisericii şi musafiri, care au dat glorie Mântuitorului Isus Hristos prin cântări de laudă şi poezie creştină şi prin predicile şi îndemnurile date de Vladimir Pahomi din Los Angeles (SUA) şi Cristian Ţepeş din Bucureşti. Calde mesaje de salut co ocazia sărbătorii au adus Deniza Gabor, Consulul României la Cernăuţi, Lora Bostan, vice preşedinte al Societăţii de Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, Dumitru Covalciuc, ziarist şi preşedinte al Societăţii culturale „Arboroasa”, Alina Bordian, cadru universitar.


Momentele spirituale ale serviciului divin au fost determinate de versetele biblice: “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”
din Epistola către Evrei 13:8, „Hristos este capul Bisericii.” din Epistola către Efeseni 5:23 şi „Până aici Domnul ne-a ajutat.” din cartea 1 Samuel 7-12.


Istoricul Bisericii creştinilor baptişti români din Cernăuţi „Isus Salvatorul” din cele nouă decenii de activitate a fost marcat de două obiective majore: răspândirea Vestei Bune a mântuirii aduse prin har, prin credinţă prin moartea şi învierea Domnului Isus Hristos şi iertarea păcatelor tuturor oamenilor prin pocăinţă şi prin unirea şi consolidarea acelora, pentru care Evanghelia Domnului Isus Hristos este transmisă în limba română, limba maternă a românilor din Bucovina, care au avut o soartă vitregă de a-şi păstra limba şi cultura naţională în condiţii mult mai grele decât cei din spaţiul propriu românesc.


Dumnezeu a găsit oamenii şi slujitorii săi, care au stat în spărtură ca să construiască zidul credinţei în Mântuitorul Isus Hristos şi a românismului, adunaţi în casa de rugăciune prin legătură de neam şi prin limbă maternă, pentru a da glorie şi onoare Creatorului şi Mântuitorului.


În îndepărtatul an 1922, trei români din suburbia Ţeţina au Cernăuţiului, Iordache Bordian, Vasile Cozma şi Mihai Ţurcan, fiind în tranşeele Primului război mondial şi văzând în fiecare zi moartea cu ochii lor proprii s-au pocăit şi au hotărât să-L urmeze pe Domnul Isus în viaţa lor. Ei au primit botezul nou testamentar în apa râului Prut din Cernăuţi şi au fost primii membri fondatori ai Bisericii creştinilor baptişti din Cernăuţi. În acea zi s-a întors la pocăinţă o tânără familie, George şi Domnica Ostafie, care s-au adăugat la numărul celor botezaţi şi au dat casa lor pentru serviciile de închinare (vezi fotografiile de mai jos).


Acest lucru s-a datorat faptului că cu mai multe decenii înainte
, în Cernăuţi era deja o Biserică Baptistă Germană, că colportorul Societăţii Biblice Britanice, Iohann Malyşevski, credincios polonez venit de la Sibiu în 1910, răspândea Biblii din casă în casă, că în 1913 în Pătrăuţii de Jos lângă Storojineţ s-a înfiinţat prima Biserică Baptistă Română din Bucovina.


Perioadă românească din Bucovina (1918-1940, 1941-1944) a fost un timp binecuvântat de Dumnezeu, când Biserică Baptistă Română din Cernăuţi a crescut şi s-a consolidat prin păstorul ei Dumitru Hodoroabă (vezi fotografia) şi slujitorii săi.


În perioada sovietică, credincioşii baptişti români din Cernăuţi au fost în cadrul Bisericii Baptiste din Cernăuţi şi ei foloseau parţial limba română în predici şi cântări de cor în fiecare serviciu divin, care se derula în limba ucraineană sau rusă. Predicatorii din această perioadă au fost Iordache Bordian, Nicolae Sbiera, Teodor Moraru, Ion Rusu şi alţii.


Odată cu căderea regimului sovietic începe procesul de redeschidere a Bisericii Baptiste Române din Cernăuţi prin construcţia unei noi case de rugăciune şi a folosirii limbii române în toată lucrarea spirituală a bisericii: predici, glorificare prin cântări de cor, lecţii în şcoala duminicală, tabere pentru copii în timpul verii, studii biblice cu adolescenţii şi tineretul şi altele. În această perioadă Dumnezeu s-a folosit din plin de pastorii Ion Rusu şi David Rusnac pentru lucrarea de organizare şi consolidare a Bisericii Baptiste Române „Isus Salvatorul” din Cernăuţi.


Istoria Bisericii „Isus Salvatorul” a credincioşilor baptişti români din Cernăuţi este numai o filă de istorie din viaţa tuturor credincioşilor români din Ucraina (ortodocşi, greco-catolici, penticostali şi alţii), precum şi din viaţa de fiecare zi a românilor din acest oraş. Credincioşii baptişti din Cernăuţi se străduiesc să manifeste prin credinţă, limbă maternă, tradiţii culturale naţionale culturale şi relaţii umane determinate de dragoste şi respect faţă de toţi cei care sunt alături de ei în acest ţinut multicultural dragostea Domnului Isus Hristos de care profită şi ei din plin de-a lungul secolelor.

Gheorghe Jernovei, pastor consilier în

Biserica Baptistă Română „Isus Salvatorul”

din Cernăuţi (Ucraina)

 

Last Updated on Thursday, 08 November 2012 15:14
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website