"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

„Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

„Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1:25)

„Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus” (Luca 1:30-3)
„Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea" (Luca 1:38).

 

Mesajul Scripturilor de mai sus în repetare, și a altora în întregire, ne vor prezenta vestirea de către înger Fecioarei Maria că va Naște pe Mesia, pe Pruncul Iisus, prin pogorârea Duhului Sfânt și umbrirea Celui Prea Înalt: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.


Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.” (Luca 1:26-38).
Acest eveniment al vestirii Fecioarei Maria din partea îngerului Gavril Biserica îl sărăbătorește în fiecare an la 25 Marie, cu numele Sărbătorii de „Buna Vestire” care aduce multe binecuvântări peste credincioși.


După plecarea îngerului, în acele zile Maria a plecat la Elisabeta rudenia ei care la fel era însărcinat de șase luni cu cel ce avea să fie Ioan Botezătorul. Intrând Maria în casa lui Elisabeta și a soțului ei preotul Zaharia, pruncul Ioan a săltat în pântecele ei, iar Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt și a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat e rodul pântecelui tău,
Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum a veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.”(Luca 1:42-45). Aceasta a fost cântarea Elisabetei de la Duhul Sfânt, mama Sf. Ioan Botezătorul la întâlnirea cu Maria ce avea să fie Maica Domnului Iisus.


În Scripturile ce urmează vom vedea cântarea Mariei ca răspuns Elisabetei și generațiilor omenirii până la a 2-a venire a Domnului: „Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El... Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa.” (Luca 1:46-56). Așa a fost cântarea Fecioarei Maria de la duhul Sfânt spre slava lui Dumnezeu și vestirea neamurilor.

Nașterea Pruncului Iisus.

Iar când a venit „plinirea vremii.” (Gal. 4:4), Fecioara Maria a Născut pe Mesia, „Fiul ei Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.” (Matei 1:38), „în Betleemul Iudei, în zilele lui Irod regele.” (Matei 2:1). Astfel, Fecioara Maria, prin Nașterea Pruncului Iisus devine Mamă, a Fiului lui Dumnezeu Întrupat în umanitate, prin zămislire de la Duhul Sfânt în pântecele ei (Matei 1:18), pentru mântuirea neamului omenesc. Intr-adevăr, nu s-a mai auzit și nu s-a întâmplat vreodată sub Soare, ca o fecioară să nască ca în cazul Fecioarei Maria! Nu, pentru că Miracolul nu s-a întâmplat pe cale naturală, ci pe cale supranaturală. Pe cale naturală se întâmplă lucrurile care le pot face oameni, iar pe cale supranaturală se întâmplă lucrurile care stau numai în putința lui Dumnezeu, pentru că „la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.” (Marcu 10:27), adică și cele supranaturale.

Venirea păstorilor și a magilor.

Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor” Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.” (Luca 2:8-12) „Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle.” (Luca 2:16-18). Așa a vestit îngerul Domnului pe păstorii de lângă Betleem că li s-a născut un „Mântuitor care este Hristos Domnul.” (Luca 2:11), iar ei au plecat să vadă și au găsit pe Maria, pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.” (Luca 2:19).

În continuare, Scriptura ne revelează despre venirea magilor de la Răsărit: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:1-2). Deci, magii de la Răsărit după Steau care i-a călăuzit, întrebând: unde este regele Iudeiilor Cel ce S-a Născut? Și aflând că la Betleem este locul (Matei 2:3-10), s-au dus mai departe după Stea la locul unde era și intrând în casă au găsit pe Pruncul Iisus și pe Maria mama Lui și i-au dat daruri: „aur, tămâie și smirnă.” (Matei 2:11). Apoi, au plecat pe altă cale în țara lor (Matei 2:12).

Fuga în Egipt.

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egip și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute viața Pruncului ca să-L ucidă.” (Matei 2:13).

Astfel, după Naștere Maria cu Pruncul Iisus și cu dreptul Iosif, ocrotitorul lor, au plecat în Egipt pentru că regele Irod hotârâse să ia viața Pruncului și a stat acolo până la moartea lui Irod, când s-a întors înapoi, dar nu s-a dus în Iudeea pentru că le era frică fiind că domnea fiul lui Irod Arheleu, și astfel famila sfântă s-a așezat în Galileia, în orașul Nazaret, împlinindu-se proorocia că: „Nazarinean se va chema.” (Matei 2:13-23).

La opta zile s-a dat Pruncului numele de Iisus.

Următoarea Scriptură ne va descoperi rânduiala din Legea lui Moise pentru copil după ce a fost născut, zicând: „Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece.” (Luca 2:21). Praznicul Tăierii împrejur a Domnului și darea numelui de Iisus, cum a fost vestit, și care cade în ziua de Anul Nou, dă o însemnătate întreită a Sărbătorii, la care se adugă și sărbătorirea Sf. Vasile cel Mare. Mai mare de cât toate este „numele de Iisus” „care este mai presus decât orice nume” în revelația Scripturi din (Filip. 2:9), pentru că Iisus înseamnă Mântuitor.

Această Sărbătoare la opt zile, de la nașterea Pruncului, cu Tăierea Împrejur și darea numelui în Vechiul Testament, corespund în Noul Testament cu Botezul Pruncilor după naștere și darea numelui.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului.

În fiecare an, la 2 Februarie, Biserica ține marea Sărbătoare a - Întâmpinarea Domnului – după Scriptura care zice: „Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului.” (Luca 2:22). „Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.”(Luca 2:24). Această Sărbătoare cu a „pune înaintea Domnului” copilul născut, sau a-l „închina Domnului” din V. Testament corespunde în Noul Testament cu aducerea de către mamă a copilului după Botez la Biserică, pentru Slujba Îmbisericirii, când preotul slujește rânduiala Slujbei pentru copil și pentru mamă de curățire la 40 de zile de la naștere a copilului. Apoi, preotul ia copilul în brațe și îl închină Domnului în fața Iconostasului, iar dacă este băiat îl duce și în Sf. Altar și îl închină Domnului în cele patru părți ale Sf. Mese de Altar, și Îl împărtășește cu Sf. Taine.

Pentru învățătură despre „zilele curăției” (Luca 2:22), se referă la cele 40 de zile de la naștere, a femeii care a născut, și care trebuie să meargă la Biserică pentru această Slujbă. De ce? Pentru că fără această Slujbă, femeia nu poate intra în Biserică, nu poate săruta Sf. Cruce și nu se poate împărtășii cu Sfintele Taine. În același timp această Slujbă este pentru sănătate și deslegare de păcate.

Așa putem vedea grija Maicii Domnului de a împlini pentru Pruncul Iisus toată rânduiala Legii lui Moise, ca întâiul-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Odată cu aceasta trebuiau să aducă o jertfă de „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca 2:23-24).

Rolul dreptului Simeon și a proorociței Ana în copilăria lui Iisus.

Scripturile relatează în continuare că, atunci în Ierusalim era un om cu numele Simeon, drept și temător de Dumnezeu și Duhul Sfânt era cu el, Care îi vestise că nu va vedea moarte până nu va vedea pe Hristosul lui Dumnezeu. Așa din îndemnul Duhului a venit în Templu și astfel când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus ca să împlinească cele după obiceiul Lrgii lui Moise, l-a primit pe Pruncul Iisus dreptul Simeon în brațele lui și a binecuvântat pe Dumnezeu (Luca 2:25-28), zicând: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Aceast mesaj al dreptului Simeon a fost ales de Biserică să fie o mare si frumoasă cântare la Sluba Vecerniei cu numele: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace…”. Iosif și Maria se mirau de ceea ce vorbea dreptul Simeon despre Pruncul Iisus (Luca 2:33).

Apoi, dreptul Simeon i-a binecuvântat și a zis către Maria, cu privire la Pruncul Iisus și la ea: Iată, Acesta (Iisus) este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35). Aceste două Sf. Scripturi s-au împlinit cu prisosință, precum știm, că Iisus și Evanghelia Sa „au stârnit împotriviri”, iar prin sufletul Maicii Domnului, la vederea Fiului ei pe Cruce răstignit a fost ca trecerea unei „săbii” prin sufletul ei.

La Templu la vremea aceea mai era și proorocița Ana, care era în vârstă de 84 de ani, slujind ziua si noaptea in post și rugaciune înaintea Domnului. Fiind și ea la Templu în ceasul acela a lăudat pe Dumnezeu și a vorbit despre Pruncul Iisus tuturor care așteptau mântuirea lui Israel (Luca 2:36-38). Astfel, săvârșind toate după Legea lui Moise pentru Copil la Templu din Ierusalim, dreptul Iosif, Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, aflăm că: „După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.” (Luca 2:39).

O deosebită remarcă din viața dreptului Simeon.

„Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.” (Luca 2:26). După o tradiție istorică a lui (Nechifor Calist și Egesip), bătrânul Simeon trăise și pe vremea împăratului Ptolomeu Filadelful, care a luat parte la traducerea Vechiului Testament în limba greacă, când avea 77 de ani.

În timp ce traducea din proorocul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7:14), s-a îndoit și a tradus intenționat greșit: „o tânără ascunsă de bărbatul ei.”. Peste noapte scrisul a revenit la transcriptul original! Atunci, el a schimbat din nou! Apoi i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis: „că va vedea cu ochii săi pe Hristos Domnul” (Mineul pe Februarie, Sibiu 1853, prefață). Astfel, dreptul Simeon a avut 360 de ani, când s-a împlinit proorocia din Isaia, ca Fecioara Maria cu Pruncul Iisus și cu dreptul Iosif au venit la Templul din Ierusalum, unde era el, pentru aducerea Pruncului Iisus „înaintea Domnului.”(Luca 2:22)

Intrebarea: Ce a fost aceea vârstă lungă a dreptului Simeon? Dar sau povoară? În prima parte, a fost un „dar”, pentru că el „era drept și temător de Dumnezeu.”(Luca 2:25) pentru care a primit să trăiască ani mulți și în același timp o „povoară”, pentru că bătrânețea prea lungă e grea și el trăia într-un unghier al Templului din Ierusalim. Dar în concluzia vieții, amândouă: ca „dar și povoară”, lămuresc bucuria dreptului și bătrânului Simeon de a fi ajuns să „primească în brațele lui” pe Pruncul Iisus, și să zică: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…” (Luca 2:28-32). Învățătura pentru noi este: ca să primim Cuvântul lui Dumnezeu prin Credință și totul Dumnezeu va lămuri în timp.

Din copilăria lui Iisus.

După ce s-au împlinit la Templu din Ierusalim toate prevederile Legii din V. Testament, Fecioara Maria cu Pruncul Iisus și dreptul Iosif s-au întors în Nazaretul Galileii (Luca 2:39), unde a avut loc copilăria binecuvântată a lui Iisus, despre care Scriptura, zice: „Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.” (Luca 2:40).

Sf. Evanghelist Luca relatează un aspect mare din copilăria lui Iisus la 12 ani, care s-a petrecut la Templul din Ierusalim, unde sfânta familie mergea de Paștile Iudaice în fiecare an. După terminarea zilelor de sărbătoare Copilul Iisus a rămas la Ierusalim, iar părinții Lui au mers cale de o zi, căutându-L printre rudele lor și cunoscuți. Negăsindu-L s-au întors în Ierusalim, unde L-au găsit în Templu după trei zile, „în mijlocul învățaților, ascultându-i și întrebându-i”.Văzându-L părinții Lui au rămas uimiți, iar mama Lui Maria l-a întrebat: „ Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta?... Și El a zis:„ De ce era să mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuia să fiu?” Dar ei nu au înțeles cuvântul și s-au întors în Nazaret și le era supus, iar mama Lui păstra toate cuvintele în inima ei, iar: Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.” (Luca 2:41-52).

Am văzut ce minunat, numai la 12 ani, cum Iisus a revelat lumii întregi că, El trebuie să fie în „ale Tatălui Său”, și pe „Tatăul Său“ (Luca 2:49) Cel ceresc și al nostru al tuturor, pe Dumnezeu Tatăl, din Sfânta Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o Ființă și Nedespărțită, Dumnezeul Religiei Creștine din lumea întreagă. De la această vârstă Iisus creștea „supus” (Luca 2:51) în casa părintească urmând cu părinții tradițiile religioase ale V. Testament, și „sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.” (Luca 2:52).

Alături de viața de rugăciune în Legea veche, Iisus Domnul lucra cu dreaptul și bătrânul Iosif la Atelierul de tâmplărie. În vizita de la Ierusalim ce am avut-o în Februarie 2011, am aflat din tradiția lui Israel că Iosif nu era un tâmplar oarecare, cum înțelegem noi, ci un Sculptor de mare nume al vremii, la care a făcut comandă de sulptură și regele Irod pentru palatele sale. Deci, Iisus Domnul care a știut să sculpteze în lemn, a avut înțelepciunea să sculpeteze și caracterul spiritual al omului născut din nou după Evanghelia de la Ioan (Ioan 3:1-16)

Fecioaria Maicii Domnului.

Pe cale supranaturală Fecioara Maria a Născut pe Pruncul Iisus după Scriptura care ne revelează, zicând: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.” (Matei 1:18). Astfel, calea supranaturală aleasă de Dumnezeu a fost zămislirea Pruncului Iisus în pântecele Fecioarei Maria de la Duhul Sfânt (Matei 1:18). Așa Maria, Fecioară a fost și Fecioară a rămas și după Nașterea supranaturală în învățătura Bisericii, devenind astfel Născătoare de Dumnezeu.

Fecioarei Maria i se mai zice și Preacurată. Da, Maria, Maica după trup a Domnului Iisus a fost Preacurată, pentru că însăși zămislirea ei s-a făcut fără plăcere trupească. Sfânta Tradiție zice: că părinții Fecioarei Maria, Sfinţii Ioachim şi Ana, după rugăciunea fierbinte făcută către Dumnezeu pentru a le dărui un copil măcar la bătrânețe, s-au împreunat nu din poftă trupească, ci din ascultare faţă de Dumnezeu de-a avea ca familie copii. Împreunarea lor ca soți nu a avut motivul plăcerii trupești, pentru că viața în sfințenie care au trăit-o, Ioachim și Ana, a condus la îndumnezeirea firii lor umane, cum zice Scriptura din (2Petru 1:4).

Din viața Sf. Ioachim și Ana și a Sf. Ioan Iacob Românul.

Următoarea relatare ne v-a prezenta aspecte din viața Sf. Ioachim și Ana și a Sf. Ioan Iacob Românul: În luna Februarie 2011, când am vizitat Israelul, am ajuns pe valea minunată a Hozevei, la Mănăstirea Sf. Gheorghe, pentru a merge la Moaștele Sf. Ioan Iacob Românul de la Mănăstire.

Așa am putut să aflu după Sf. Tradiție, că Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria, au petrecut în Peștera din valea Hozevei, care poartă numele de – Peștera Sf. Ana -, unde s-a rugat Sf. Ioachim și a primit vestea că soția sa, Sf. Ana, va naște pe Maica Domnului Iisus, pe Sf. Fecioară Maria.

In Peștera Sf. Ana, în anul 1952, cu binecuvantarea Patriarhului Timotei al Ierusalimului, s-a mutat Sf. Ioan Iacob Românul la Mănăstirea Sf Gheorghe Hozevitul. Acolo a stat 8 ani, nevoindu-se în post și rugăciune într-o Peșteră cu trei încaperi: una mai mare, cu o firida în piatra ce servea de Altar; alta mai mica, unde lua masa frugală și a treia, peștera mormintelor, unde a și fost înmormântat.

În aceasta Peșteră, cuviosul Ioan a dus o viață de retragere totală în post și rugăciune, mâncând o dată pe zi și dormind numai 3-4 ore pe noapte. Numai la marile praznice cobora la Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, dupa numele unui sfânt din secolul VI, unde slujea, se împărtășea, lua masa cu monahii, apoi se retragea din nou în peșteră. A trecut la Domnul la 5 August 1960, fiind înmormîntat în Peștera mormintelor, unde în urma minunilor i s-a ridicat trupul neputrezit și l-au așezat în Mănăstirea Sf. Gheorghe din valea Hozevei, unde merg perelin români și de alte neamuri să se roage la Sf. Moaște ale Sf. Ioan Iacob Românul din Israel!

Iosif, dreptul logodnic a lui Maria.

Dreptul și bătrânul Iosif nu a cunoscut-o pe Maria logodnica lui nici înainte de Naștere (Matei 1:18), ci mai degrabă a „vrut s-o lase pe ascuns” când a aflat că e însărcinată (Matei 1:19-20) și nici după Naștere nu a cunoscut-o, după Scriptura, care zice, că: „Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.” (Matei 1:25). Deci, Iisus a fost copilul Fecioarei Maria “Cel Unul-Născut” (Matei 1:25), prin care se înțelege că nu a mai avut alții copiii.

Acest adevăr este confirmat de Scriptura în care Dumnezeu descoperă, zicând: „Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1:19-20). „Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.” (Matei 1:24).

Isus nu a avut frați.

În interpretarea greșită a Scripturii, care zice: „Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară, Te caută.”(Marcu 3:32), unii zic că Iisus a mai avut frați! Pentru interpretarea corectă a acestei Scripturi trebuie să ne coborâm în tradiția iudaică de atunci unde vom vedea că „frați” se numeau atunci și „verișorii” cum se zicea și în tradiția noastră din Țară în trecut, la verișorii primari mai ales se zicea și „frați”. Iată, în V.Testament o Scriptură ce descoperă despre Fecioria Maicii Domnul, zicând: "Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.” (Iezechil 44:2).

Următoarea Scriptură lămurește definitiv că Iisus nu a mai avut frați: „Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.” (Ioan 19:25-27). Așadar, dacă Iisus Domnul ar mai fi avut frați nu i-ar fi putut supăra încredințând-o pe Mama Lui Maria ucenicului Ioan, și nu celorlalți copiii ai Mariei și farți ai Lui.

Iar răspunsul Domnului Iisus este defintitiv din Scriptura, care zice: „Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea„ (Marcu 3:35). Acest răspuns la dat Iisus în urma Scripturii care zice: „Iar mulţimea şedea împrejurul Lui. Şi I-au zis unii: Iată mama Ta şi fraţii Tăi şi surorile Tale sunt afară. Te caută” (Marcu 3:32). Deci, Iisus Domnul i-a numit și atunci și acum „frații” Lui pe cei care fac voia Lui, voia lui Dumnezeu (Marcu 3:35). Așa rezultă și din scrierile Sf. Apostoli, căci creștinii se chemau „frați” în Hristos la începutul Bisericii creștine. Această chemare de frați în Hristos între creștini se practică și azi și se va practica și în viitor.

Fecioara Maria în proorociile Mesianice.

Generațiile omenirii au așteptat mii de ani nașterea Celui făgăduit Mesia, Hristos (Fac. 3:15), dar acest lucru nu s-a putut întâmpla până când, mai întâi, nu a venit vremea nașterii Fecioarei Maria, cea „plină de Har”, care să-L nască pe Mesia, după cum îi zice îngerul Gavril: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine, Binecuvântată ești tu între femeii… Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu, Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei pune numele lui Iisus.”(Luca 1:23-31). Maica Domnului este noul Ierusalim: „Casa Domnului Dumnezeului nostru” (Psalm 120:9).

Fecioara care avea să fie Maica Domnului „poarta” prin care va intra Împăratul în lume, despre care Scriptura descoperă, zicând: „Şi mi-a zis Domnul: "Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.” (Iezechil 44:2). „Ascultă fică, și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău” (Psalm 44:12). Da, Fecioara Maria era o copilă ce umbla prin templu din Ierusalim desculță , hărănită de îngeri și îngrijită de drepți, pentru că ea a lăsat toate cele ce oamenii le numeau măriri. Maria iubia cuvântul lui Dumnezeu, pacea sufletului, curățenia și smerenia, de aceea a dorit „Împăratul frumusețea ei” (Psalm 44:13), și toată frumusețea ei era înăuntru (Psalm 44:15) la Fecioara Maria pentru care a ales-o Dumnezeu: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1:48).

Maica Domnului a fost precum Sionul, pentru că a crezut cuvântul Domnului: „Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1:38). Și iată: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului” (Psalm 124:1). Maica Domnului a fost casă și cetate, zid și turn, care a ținut în brațele sale pe Cel ce ținea toată lume, a ținut la pieptul său, pe Pruncul Iisus, pe Cel ce avea să mântuiască lumea. Smerenia Fecioarei Maria a ajuns să fie împărăteasă: „Stătu-ta împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Psalm 44:11). „Toată slava fiicei Împăratlui este înăuntru” (Psalm 44:15). De unde rezultă că frumusețea interioară a omului este la fel „înăuntru” sufletului său. Precum zice că „Dumnezeu caută la inima omului “și nu la fața omului. „Inimă curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale”. „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înoiește întru cele dinăuntru ale mele” (Psalm 50:11).

Ca Luna și ca Lucefărul!

Despre frumusețea Maicii Domnului se întreabă în Cântarea Cântărilor 7:10, zicând: „Cine-i aceasta, care ca zarea strălucește și ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă?. Așa trebuia să se nască mai întâi Fecioara Maria, care ca „luna-i de frumoasă și ca soarele-i de luminoasă”, din care să se nască Iisus: „Lumina lumii” (Ioan 8:12), Soarele Hristos, „Răsăritul Cel de Sus” (Luca 1:78). O Fecioară cu asemenea frumusețe și strălucire a născut apoi, într-o noapte a necredinței din lume și într-o iarnă a răutății omenești pe „Răsăritul Cel de Sus”(Luca 1:78) să aducă lumina și pacea în lume. „Întuneric era deasupra adâncului” (Fac. 1:2) și apoi Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină” (Fac. 1:3). Așa „A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi” (Facere 1:6). Seara însemnând întunericul dinainte din lume, iar dimineața înseamnă ziua în care a luminat Lumina creaiată de Dumnezeu. Așa se explică că începe cu Vecernia de Sâmbătă seara, ziua de Duminică cu Utrenia și Sfânta Liturghie, a Învierii Soarelui Hristos: „Lumina lumii” (Ioan 8:12).

Mai departe, precum Luceafărul de dimineață este înaintea Soarelui, tot așa trebuia să se nască mai întâi Sf. Ioan Botezătorul (Luca 1:11-25); 1:57-77), care a fost Luceafărul înainte mergător Soarelui Hristos, care a vestit venirea dimineații după noapte de păcat a lumii. De aceea se vorbește că a fost o seară: da, o seară a căderii omenirii în noaptea frigului de păcat, în care Dumnezeu a făcut să strălucească mai întîi Fecioara Maria ca „Luna”și Sf. Ioan Botezătorul ca „Luceafărul”, ca apoi să răsară lumii „Răsăritul Cel de Sus”(Luca 1:78) Soarele Hristos, Care să aducă „Lumina lumii„ (Ioan 8:12).

Așa putem vedea după descoperirile lui Dumnezeu prin Scripturi că Maica Domnului nu a fost o femeie ca oricare, cum zic unii, ci a fost „ca și crinul între spini.”(Cânt. Cântărilor 2:2), între toate femeiile neamului omenesc. Multe au fost fecioarele care și-au închinat viața lui Dumnezeu, dar ca Fecioara Maria nu a fost nici una, după cum zice: „Celelalte când au văzut-o luade i-au înălțat, iar reginele și concubinele osanale i-au cântat”(Cânt. Cântărilor 6:9). Fecioara Maria a fost „porumbița” cea curată care a adus omenirii acea „ramură de măslin” precum „porumbelul” lui Noe la potop (Fac. 8:11), care vestea trecerea potopului de păcat și revărsarea iarăși a milostivirii lui Dumnezeu cu viață pe pământ. O astfel de Fecioară avea nevoie de ocrotitor pe dreptul Iosif de 80 de ani, din „casa lui David” (Luca 1:27). Iar din geneialogia Maicii Domnului aflăm că, ea a fost din neamul Leviților din care se trăgeau preoții V. Testament, iar dreptul Iosif era din casa lui David (Luca 1:27).

Tot despre Maica Domnului se revelează în Cânt. Cântărilor 4:12-15, zicând: „Este grădină încuiată, fântănă acoperită și izvor pecetluit, în grădină-i o fântână, un izvor de apă vie”! Da, totul e iubire și ascuns în Taine Sfinte. În altă parte se spune că este: „Ca o oaste de război temută” (Cânt. Cântărilor 6:10). Maica Domnului este Noul Ierusalim „cea dragă ca Ierusalimul”(Cânt. Cântărilor 6:4), cetatea cea sfântă, Biserica lui Hristos, cu mebrii Bicericii trupului Său: „Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apoc. 21:2), Hristos, „Și El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate” (Col. 1:18).

Pentru aceasta Maica Domnului este cinstită de Biserică de două mii de ani după Sf. Scripturi, iată: „de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1:48), ea care în cântarea Bisericii e „mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul a-i născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim”: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1:48). Prin Acatistele și Paraclisele Maicii Domnului, rugându-ne ei să se roage Fiul ei, Iisus Hristos pentru mântuirea noastră și a lumii întregi, așa precum ea a început să se roage Fiului pentru nevoile oamenilor încă de la Nunta din Cana Galilei, când a zis. „Nu mai au vin” (Luca 2:3) „Faceți tot ceea ce vă va spune” (Ioan 2:5).

Maica Domnului exemplu pentru toate mamele.

Stimate cititorule, am putut vedea de-a lungul Articolului cum Maica Domnului a însoțit pe copilul ei Iisus, cu lacrimi nefericite și fericite, de la nașterea în Betleem și până pe Golgota răstignirii pentru mântuirea neamului omenesc. Pentru viața ei în sfințenie și smerenie, în nemărginită iubire și rugăciune pentru copilul Iisus, Dumnezeu a însoțit-o cu toată ocrotirea pentru salvarea copilului Iisus de la uciderile ce le-a făcut Irod copiilor de „doi ani și mai jos jos” (Matei 2:16). Ne imagină lacrimile de fericire a Maicii Domnului văzând creșterea copilului Iisus: „Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2:40).

Știm că, și Maica Domnului ca mamă de copil a pregătit mâncare pentru copilul Iisus și pentru dreptul și bătrânul Iosif în condițiile grele și simple de atunci. În Februarie 2011, când am vizitat Israelui am ajuns în orașul Nazaretul, unde am văzut o mare Biserică Catolică, construită pe locul unde a fost casa familiei sfinte a Maicii Domnului, Pruncul Iisus și dreptul Iosif. Când intri în Biserică poți să vezi peste o balustradă locul de casă cum a fost, pentru că la zidirea Bisericii s-a amenajat pentru istorie. Astfel, am putut vedea locul unde facea mâncare Maica Domnului pentru familia ei. Am putut să-mi imaginez cum lăsa Iosif cu copilul Iisus lucrul la Atlierul de Tâmplărie și mergeau la masa pregătită de Maica Domnului Iisus pe care o serveau în mulțumire și rugăciune lui Dumnezeu. Am putut să-mi imaginez cum copilul Iisus și Iosif au mulțumit după masă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, după care au continuat lucru până seara, pentru pâinea cea de toate zilele (Matei 6:11).

In vizitele la locurile sfinte unde Domnul Iisus a săvârșit diferite minuni pentru salvarea oamenilor, am putut să-mi imaginez lacrimile Maicii Domnului de bucurie și fericire pentru copilul ei Iisus, văzând cum salvează oamenii de la suferință: tămăduind pe cei bolnavi, dând lumină celor orbi, înmulțind pâinile pentru cei flămânzi și când îi învia pe cei morți.

Tot așa am putut să-mi imaginez de lacrimilei Maicii Domnului de durere când mai marii vremii Îl criticau sau dădeau chiar și cu pietre după El (Ioan 8:59). Ori, atunci când a fost arestat în Grădina Ghetismani (Matei 26:56-57), apoi bătut, judecat și condamnat la moarte nevinovat în pretoriu lui Pilat (Ioan 19:14-16). Ori, atunci când l-a văzut răstignit pe Crucea Golgotei, unde mai rămase ea și tânărul ucenic Iona (Ioan 1925-27), cel ce avea să fie cel mai mare Apostol și Evanghelist al lumii.

Apoi, nu mai reziști să nu plângi și tu când te gândești la râurile de lacrimii a Maicii Domnului la luarea de pe Cruce a Domnului Iisus în brațele ei, împreună cu ucenicul Ioan, Iosif din Arimateia și Nicodim în văzul femeiilor mironosițe (Ioan 19: 38-42). Iar când la pus pe fiul ei Iisus în mormânt, lacrimile Maicii Domnului, cred, că au curs râuri și râuri zdrobite de ploapele sfinte ale ochilor de Măcuță sfântă, împlinindu-se Scriptura, că: „Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2:35).

Dar lacrimile de durere au adus lacrimile de bucurie și fericire (Psalm 125:5) în ochii Maicii Domnul, când a treia zi după Scripturi (1Cor. 15:4) fiul ei - Iisus Hristos - a Înviat (Matei 28:1-20) și cu moartea pe moarte călcând a dăruit viață lumii Sale.

Mamele creștine care au urmat exemplul Maicii Domnului.

Biserica creștină are nenumărate mame care luând exemplu de mamă pe Maica Domnului Iisus au dăruit lumii sfinți și au devenit și multe dintre ele sfinte. De exemplu: Femei ca cele doua Macrine, bunica si sora Sfantului Vasile cel Mare, Emmilia, mama lui, Nonna, mama Sfantului Grigorie Teologul, Antuza, mama Sf. Ioan Gură de Aur, Monica, mama Fericitului Augustin, realizeaza si caracterizeaza chipuri desăvârșite de educatoare creștine. Bunele mame creștine au fost de regulă bune educatoare.

Pedagogia mamelor creștine, venea din credința și din învățătura lor creștină. Ea nu se baza atât pe manuale și pe lecții de școală, cât pe înățătura Sfintei Scripturi, această carte a vieții care cuprinde, în principii dumnezeiești și în sfaturi și experiențe de profeți și de apostoli, cea mai înalta știința a creșterii oamenilor, aceea care îi face mai buni, mai drepți, curați, sinceri, corecti, cinstiți, oameni de caracter, virtuoși întru totul, după Scriptura: "Cresteti pe copii în învățătura și în povața Domnului!" (Efeseni 6, 4). Tata în familia creștină primară știa să pună în fața familiei lui cuvintele Scripturii, de la Iosua, care zic: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:14-15). Tata și mama care au pus această Scriptură în casa lor, copii au conoscut deviza familiei și scopul vieții lor de la Dumnezeu de a trăi în sfințenie și așa pot să devină oameni mari și chiar sfinți, ascultând de Dumnezeu și de părinții lor.

Nu mai este loc aici, și acum, să mai amintesc și de alte mame, martire și sfinte ale istoriei Bisericii Creștine, dar cunoaștem că au fost nenumărate și care au dăruit generațiilor omenirii oameni mari și sfinți prin care Dumnezeu a putut lucra la conducerea și salvarea popoarelor. Popoarele Europei sunt produsul educației creștine după Hristos. In poporul nostru cunoaștem despre mamele sfinților români, a domnitorilor și alte mame care au vegheat și au pus viața lor pentru copiii lor și așa a putut să prospere Biserica și viața neamului pe toate liniile.

Mama creștină în toate vremurile este aceia care: iubește fără să fi iubită, slujește fără să fi prețuită, se dăruiește fărăr să i se mulțumească, iartă fără să i se ceară și se jertfește fără să i se recunoască.

Așa, cred, că poporul roman, care s-a format din daci și romani, nu ar fi ajuns niciodată să devină un popor închegat, dacă mamele din daci și romani căsătoriți între ei nu ar fi luat învățătura Bisericii Creștine, care ajunse în Dobrogea prin Apostolul Andrei, încă, înainte de venirea romanilor peste Carpații dacilor noștrii de nenvins.

Mamele vremurilor moderne.

Din binecuvântarea lui Dumnezeu avem și astăzi mame creștine în lumea întreagă, care își dau viața pentru credința lor creștină și a copiilor lor. Irod de la nașterea lui Iisus care a omorât copii (Matei 2:16) și Irozii vremurilor noastre istorice persecută familiile creștine în lume, și mor mulți, dar dragostea lor pentru Dumnezeu le face să devină martire. Din păcate, multe din mamele de azi, a vremurilor moderne, se pierd în necredință și păcat pentru că nu mai țin la Candela Credinței în Dumnezeu pentru ajutorul lor și a copiilor în viață. Așa putem vorbi cu durere și cu lacrimi azi, de mame și de tați, care își pătează mâinile în sângele crimei de avort a propriilor copiii prin acordul de a avorta propriul copil!!!

Mamele de azi, dau la o parte condiția mântuirii femeii prin naștere de copiii după Scriptura, care zice:Totuşi femeia va fi mântuită prin naştere de copiii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie” (1Tim. 2:15). Fericită este aceea mamă și acel tată care ia în considerare ce zice Dumnezeu pentru viața lor de familie, de a se mântui prin naștere de copii și nu riscă viața cu avort, și nefericită este aceea mamă și tată care nu consideră acestă învățătură de la Dumnezeu pentru salvarea lor prin naștere și jertfa creșterii de copii.

Pentru salvarea familiei, căsătoria a fost ridicată de Dumnezeu la rangul de Sf. Taină, unde este Scriptura, care zice: „Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să un despartă”(Matei 19:6). Soții trebuie să cunoască Scriptura prin care Dumnezeu zice: „Oare nu i-a făcut El (Dumnezeu) ca să fie o singură făptură cu trup și suflet? Și această făptură întrunită (în unitatea căsătoriei) la ce năzuiește ea? Odrasle (copii) pentru Dumnezeu!” (Maleahi 2:15).

Așadar, nimic nu-i poate face mai fericiți pe cei doi, care au fost mire și mireasă, la Sf. Taina Cununii în Biserică și preotul le-a săvârșit Sluba unirii lor de la Dumnezeu, decât a devini doi părinți fericiți la strigătul copiilor: mămică și tăticule, și apoi la strigătul nepoților de: bunică și bunicule!!! Dar această fericire este posibilă numai la ascultarea de Dumnezeu, care zice, căci, căsătoria înseamnă: „Odrasle (copii) pentru Dumnezeu” (Maleahi 2:15).

Prima criză de azi în lume, printre celelalte de care se plâng popoarele lumii, trebuie văzută și recunoscută înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor: Criza familiei! Până nu se va rezolva această Criză a familiei în lume, nu se vor putea rezolva celelate crize, pentru că în popoarele lumii părinții își pătează mâinile în sângele de avort a propriilor copiii!!! Avortul este o crimă, care încalcă porunca lui Dumnezeu: „Să un ucizi!”(Ieșire 20:13). Un Exenplu, Strigător la cer: Datele Statistice din România până în 2005, prezintă optsprezece milioane de avorturi!!! Cu adevărat: Strigător la cer!!! Optsprezece milioane de avorturi, e vorba de populația unei Țări mai mare ca populația României de azi. Nu vreau să dau datele la zi, pentru că te ia frica.

Păcatul avortului este la fel și în celelalte țări ale lumii, diferind doar numerele. Guvernele popoarelor vorbesc populațiilor de tot felul de crize, dar de Criza familiei nu vorbesc, ci dimpotrivă legalizează avorturile și alte păcate, dar să știe că, Dumnezeu nu legalizează crima avortului și nici un fel de păcat. Iată, răspunsul lui Dumnezeu pentru toți: „Și acum împărați, înțălegeți! Învățați-vă toți, care judcați pământul.Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El” (Psalm 2:10-12).

Salvarea prin întoarcerea la porunca: „Să nu ucizi!”(Ieșire 20:13).

Întoacerea nentârziată a omului la Dumnezeu de la toate păcatele, cu căință mare și lacrimi de pocăință va aduce restaurarea prin Credința a popoarelor lumii, iar altfel va urma mai departe autodistrugerea omului în noaptea de păcat și de fărădelege, pentru că plata păcatului este mortea, (Rom. 6:23) după descoperirile lui Dumnezeu în Scripturi.

Întoarcerea stă în chemarea lui Dumnezeu, care zice: „Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți, toți cei ce locuiți până la marginile pământului, căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul!” (Isaia 45:22). Iar plata păcatului o descoperă Scriptura, care zice:Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 6:23). Așadar, în Scriptura următoare Dumnezeu zice omului și popoarelor lumii, să aleagă între, calea vieții sau calea morții, pentru că i-a creiat liberi: "Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul” (Deutron. 30:16). Fericiți vor fi aceia care Îl vor alege viața cu Iisus Hristos, Cel născut pentru mântuirea lumii, care este: „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6).

Să închiem cu Colinda minunată: „Steau Sus Răsare”, inspirată, cred de autor, din Scriptura care zice: „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus” (Luca 1:78), cântând-o spre slava Pruncului Iisus și spre cinstea Fecioarei Maria care naște pe Mesia, cum zice Colinda:

STEAUA SUS RĂSARE!

Steaua sus rasare
Ca o taina mare,
Steaua straluceste
Si lumii vesteste,
Si lumii vesteste...

Ca astazi Curata
Preanevinovata,
Fecioara Maria
Naste pe Mesia,
Naste pe Mesia...

In tara vestita
Betleem numită,
Magii cum zăriră
Steaua și porniră,

Steaua și porniră…


Mergând după rază
Pe Hristos să vază,
Și dacă-L aflară
La Dânsul intrară,
Cu daruri vestite
Și se închinară…

 

Să rugăm pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului, să ne răsară și nouă Steau de Crăciun, de la „Răsăritul Cel de Sus”, ca să lumineze și calea noastră ca a magilor, spre Peștera Betleemului vremii noastre – Biserica - din fiecare sat și oraș pentru a ne întâlni, a-l cunoaște și a-l urma pe Iisus: „Răsăritul Cel de Sus” (Luca 1:78), care este: „Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14:6). Amin.