"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

„Iar Samuel i-a zis (regelui Saul): Rău ai făcut că nu ai împlinit porunca Domnului Dumnezeului tău, care ți s-a dat, căci ar fi întărit Domnul domnia ta peste Israel de-a pururi. Acum însă nu va dura domnia ta. Domnul Și-a ales un om după inima Sa; și Domnul Îi va porunci să fie rege peste tot poporul Său, fiindcă tu n-ai păzit ceea ce ți-a poruncit ție Domnul” (1 Regi 13:13-14)


„Domnul a zis către Samuel: „Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege” (1 Regi  16:1).

 


„... Și a zis Domnul către Samuel: „Scoală-te și unge-l pe David, căci el este bun!” Atunci Samuel a luat cornul și l-a uns în mijlocul fraților săi; și Duhul Domnului a venit peste David, din ziua aceea și de atunci înainte...” (1 Regi 16:12-13).


„Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15:19). „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6:21).


Trecând prin anul 2009, de crize morale și economice, și intrând din binecuvântarea lui Dumnezeu, în Noul An 2010, în aceleași crize, am crezut potrivit să scriu despre conducători după „inima lui Dumnezeu” și conducători după „inima oamenilor”, pentru că numai schimbarea „inimii” conducătorilor și a oamenilor aduce intervenția binefăcătoare a lui Dumnezeu în istorie, de salvare de la crizele de orice natură.


Exemplu, în această direcție, stă schimbarea „inimii” regelui și a poporului din marea cetate Ninive, capitala Imperiului Asirian, așezată pe malul stâng al marelui râu Tigru, după ce proorocul Iona le-a vestit distrugerea cetății în „patruzeci de zile” dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, după Scriptura care ne descoperă, zicând: „Și a fost cuvântul lui Dumnezeu către Iona, pentru a doua oară, zicând: „Scoală și pornește către cetatea cea mare a Ninivei și vestește-le ceea ce îți voi spune!” Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, după cuvântul Domnului... Și a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt și Ninive va fi distrusă!” Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au îmbrăcat cu sac, de la cel mai mare până la cel mai mic.


Și a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac... Apoi, din porunca regelui și a dregătorilor săi, s-a strigat..., ca fiecare să se întoarcă de la calea lui cea rea și de la nedreptatea pe care o săvârșeau mâinile lor. Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor de pocăință, că s-au întors de la căile lor cele rele... și prezicerile nu le-a împlinit” (Ioan 3:1-10)


Schimbarea „inimii omului”, la început de An Nou, este o lucrarea foarte importantă, pentru că inima este izvorul a toate, după Scriptura prin care Iisus zice: „Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule”  (Matei 15:19). „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6:21).


Astfel, stimate cititorule, să pornim la drum prin Sfintele Scripturi și să vedem conducători după „inima lui Dumnezeu” și conducători după „inima oamenilor”, spre schimbarea „inimii omului” după „inima lui Dumnezeu”, spre binecuvântare și mântuire, întru Hristos Iisus.


Prin Scripturile de mai sus, Dumnezeu descoperă generațiilor omenirii din toate vremurile istorice, cum El l-a ales pe David rege al poporului Israel, pentru că era „un om după inima Sa” (cf. 1 Regi 13:14), adică după „inima lui Dumnezeu”, și l-a înlăturat pe regele Saul, pentru că „nu a împlinit porunca Domnului Dumnezeu” (cf. 1 Regi 13:13) și l-a „lepădat să nu mai fie rege peste Israel” (cf. 1 Regi 16:1).


Saul a ajuns rege al lui Israel pentru că poporul a cerut lui Samuel să le dea un rege, care să-i judece ca și la celelalte popoare (cf. 1 Regi 8:5), iar Dumnezeu le-a ales pe Saul, din fiii lui Veniamin, care era „un tânăr frumos, încât nu mai era nimeni în Israel mai frumos ca el; acesta era de la umeri în sus mai înalt decât tot poporul” (cf. 1 Regi 9:1-2). Deci, Saul era un tânăr frumos și înalt, după „inima oamenilor” și nu după „inima lui Dumnezeu”, privind interiorul sufletesc al lui Saul, adevăr care îl vom vedea pe parcurs.


Aceasta ne descoperă Dumnezeu, în Scriptura prin care vorbește lui Samuel în alegerea lui David, zicând: „Dar Domnul a zis către Samuel: „Nu te uita la înfățișarea lui și la înălțimea lui; că Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la față, iar Domnul se uită la inimă(1 Regi 16:7). După această introducere, hai să intrăm la tratarea temei după Sfintele Scripturi.


Alegeri de conducători după „inima oamenilor”


Stimate cititorule, mai întâi: De ce am fi interesați în această temă „conducători”? Iată, de ce: Pentru că de când e istoria lumii viața popoarelor în toate direcțiile: educațională, culturală, economică, morală etc. a venit, vine și va veni din politica conducătorilor după cultura, filosofia, ideologia și credința lor. Când vorbesc de conducători, este vorba de conducători începând de la cele mai înalte trepte guvernamentale și până la cei din cele mai mici organizații din societate.


Poporul nu este decât o turmă umană pe care conducători o conduc în ce direcție vor. Dacă nu de bună voie prin forță. Iar noi care venim din istoria communist-ateistă, fără Dumnezeu, cu dictatori, cunoaștem foarte bine. Dacă poporul nu este interesat, de la început, în ce fel de conducători are, precum se spune în popor de mulți: „Că nu mă interesează”! Iată răspunsul: Dacă individul și poporul nu este interesat în ce conducători are, este bine să știe, căci conducători sunt interesați în manevrarea individului și a poporului. Și atunci, cu atât mai bine. De ce? Conducătorului îi este cu atât mai ușor manevrarea individului și a poporului cu cât individul și poporul nu este interesat.


Astăzi, în secolul 21, conducători din popor și de popoare din lumea întreagă, văzuți și cunoscuți de popor, alții nevăzuți și necunoscuți, conduc lumea spre scopurile gândite de ei. Așa se realizează o nouă ordine mondială în lume, unde omul devine un număr a lui antihrist implantat pe mâna dreaptă sau pe frunte (cf. Apoc. 13:15-18), ca să-l conducă unde vor liderii.


Așa se întâmplă în lume unde conducătorii nu voiesc să asculte de „Domnul domnilor și Împăratul împăraților” (Apoc. 17:14), Dumnezeu, Hristos Iisus care a zis: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.  Dar simbriașul și cel ce nu este păstor și cel ce nu este stăpân al oilor vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le risipește. Iar simbriașul fuge, fiindcă simbriaș este, și de oi nu îi este lui grijă. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine, tot așa Îl cunosc Eu pe Tatăl. Și viața Mea Mi-o pun pentru oi”(Ioan 10:11-15).


Nu așa, nu așa, se întâmplă cu conducătorii care nu sunt după „inima lui Dumnezeu”, care să aibă Credință și să urmeze comandamentele Evangheliei lui Hristos, Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Conducătorii ultimelor secole, în special, au educat popoarele pentru a nu urma comandamentele Dumnezeului cerului și al pământului, iar acum omenirea se găsește în cele mai mari și grele crize de toate naturile.


Salvarea este prin întoarcerea conducătorilor și a popoarelor la Dumnezeul cerului și al pământului, la urmarea Evangheliei lui Hristos și apoi va avea loc restaurarea popoarelor după Scriptura care ne descoperă din partea lui Dumnezeu zicând: „De voi încuia cerul și nu va fi ploaie, de voi porunci lăcustei să mănânce țara, sau voi trimite vreo boală molipsitoare asupra poporului Meu, Și se va smeri poporulu Meu, care se numște cu numele Meu, și se vor ruga și vor căuta fața Mea, și se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor și le voi tămădui țara”(2 Paralipomena sau 2 Cronici 7:13-14)


Astfel, tema acestui Articol am ales-o din ceea ce se întâmplă cu conducătorii popoarelor în lumea secolului 21, și din observațiile la alegerile de conducători de popoare și de diverși lideri în fruntea diferitelor instituții în lumea de azi. Principiul este „democrația”, precum știm, unde cetățenii țărilor își aleg prin Vot conducătorul lor, după ce acesta își prezintă candidatura și face reclama cea mai mare, ca fiind cel mai bun dintre toți ceilalți candidați. Și precum știm, ca să se ajungă la democrație s-a trecut multe etape istorice.


Cel care a obținut Voturile cele mai multe este cel ales, după „inima poporului”, care apoi urmează să depună un jurământ, fără a jura neapărat numai pe Biblie, adică pe Cuvântul lui Dumnezeu, că își va îndeplini misiunea de conducător al poporului din conștiință, astfel „să-l ajute Dumnezeu”. Poate să jure chiar pe Coran și să conducă un popor în majoritate creștin, și nu musulman, sau poate, mai nou, să nu jure de loc! Dar conducătorul unui popor musulman de religie trebuie să jure numai pe Coran și nu pe Biblie. Aici au ajuns conducătorii de azi, aleși după „inima oamenilor” față de cei din trecut.


În timpul celor patru ani de conducere sau chiar mai mulți, se văd rezultatele promisiunilor de la alegeri, că nu s-au îndeplinit de conducătorul, care a fost ales după „inima poporului”.  Starea materială a populației nu s-a îmbunătățit, iar starea morală a decăzut și mai mult! După terminarea mandatului, în care conducătorul a dezamăgit poporul, în parte sau aproape în totalitate, urmează iarăși alte alegeri „democratice”, în repetare după „inima oamenilor”, care votează, dar poporul nu cunoaște, iarăși, foarte bine pe cine votează, după prezentarea Scripturii prin care Mântuitorul Hristos zice: „Drept răspuns Iisus a zis: „Nu știți ce cereți....” (Matei 20:22).


De ce nu știe poporul ce votează sau ce cere? Pentru că poporul nu mai este educat să cunoască pe Dumnezeu și Legile morale, care țin și ridică standardele de viață umană la cele mai înalte valori. Omul este educat să cunoască viața materială și fericirea vieții trupești în diferite plăceri trecătoare, care mai aduc și diferite boli în societate. Astfel, omul nu mai are o perspectivă dincolo de moarte. Educația omului este pervertită de la adevăratele valori ale ființei umane, date de Creatorul său – Dumnezeu, pentru viața aceasta, cu perspectiva vieții eterne.


Omul contemporan și modern alege și votează pentru un conducător, care aprobă avorturile, homosexualitatea etc., toate fiind caracteristici de alegere a unui conducător după „inima omului” și nu după „inima lui Dumnezeu”. Conducătorii din țările unde nu se aprobă legea imorală nu sunt considerați „democratici” și astfel nu pot intra în marile uniuni comunitare pe continente ale popoarelor, să beneficieze de planurile financiare ale globalizării nefericite!


Trecutul istoric ne prezintă alegeri diferite: de conducători în timpul monarhiilor, de regi și alegeri de dictatori în timpurile comuniste, unde nu era vorba de nici un vot democratic, ci de dictatură și execuții. Dar alegerile erau după „inima dictatorilor din popor”, cu o propagandă falsă, precum am văzut cei care am trăit în comunism.


Am prezentat aceste  câteva aspecte, din alegerile de conducători de popoare de azi și din trecut, în mare, după „inima oamenilor”, ca să putem înțelege Sfintele Scripturi, care prezintă alegeri de conducători de popoare după „inima lui Dumnezeu”, care vor conduce popoarele cu responsabilitate, nu numai la o bună stare spirituală morală, ci și la o bună stare materială, evaluând viața și valorile ei în lumina cunoașterii lui Dumnezeu, cu perspectiva vieții veșnice.


Alegerea de conducători după „inima lui Dumnezeu”


Marele Dumnezeu a intrat și s-a implicat în istorie odată cu crearea universului și a omului. Dumnezeu a intervenit în conducerea omului și a popoarelor din necesitatea salvării propriei Sale creaturi. L-a pregătit pe om în toate timpurile istoriei pentru primirea Răscumpărătorului Mesia Hristos, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (cf. 1 Timotei 6:15).


Pentru a avea un popor prin care să arate planurile și învățăturile Sale de mântuire, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam și a făcut din el un popor, prin urmașii lui: Isaac și Iacov cu cei 12 copii ai lui. Poporul a primit numele de Israel, prin numele schimbat al lui Iacov de către Dumnezeu, atunci când i-a cerut să-l binecuv
ânteze și Domnul i-a zis: „De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi ...” (cf. Facere 32:28). Iacov, numit Israel, a ajuns în Egipt, cu cei 12 copii ai lui, în urma fiului său Iosif, care ajunsese mai marele Egiptului după Faraon.


Iosif conducător al Egiptului


Unul dintre primii și marii conducători după „inima lui Dumnezeu” a fost Iosif, evreu, fiul lui Iacov, care a ajuns în Egipt prin împrejurări diferite și după ce a tâlcuit visul lui Faraon, despre cei 7 ani de belșug și cei 7 ani de foamete ce vor veni peste Egipt (cf. Facere 41:14-38). Astfel, Faraon l-a pus pe Iosif mai marele Egiptului, cu putere de conducere deplină, după Scripturile care ne descoperă zicând: „Apoi a zis Faraon către Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înţelept şi mai priceput decât tine”. Apoi Faraon a zis lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste tot pământul Egiptului! Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui.  Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură şi să strige înaintea lui: „Cădeţi în genunchi!” Şi aşa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului. Şi a zis iarăşi Faraon către Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!” (Facere 41:39-44)


Dar evreul Iosif, după ce a ajuns în Egipt la Putifar, care era la curtea lui Faraon, nu a acceptat compromisul imoral de a se culca cu femeia stăpânului său Putifar, după cum vroia ea (cf. Facere 39:1-23), rămânând la standardele lui morale, de mare demnitate după Credința în Dumnezeul adevărat al părinților lui Iacov, Isaac și Avraam, deși a ajuns aruncat în închisoare. Astfel, Dumnezeu l-a ridicat la vreme conducător al marelui Imperiu Egiptean, salvând populația Egiptului și a altor țări din jur (cf. Facere 41:56-57) de la foametea de 7 ani, care a venit pentru că Dumnezeu i-a dat înțelepciunea de a chivernisi roadele și belșugul celor 7 ani dinainte. Iosif avea numai 30 de ani când a ajuns conducătorul Egiptului. Dumnezeu, datorită Credinței și Rugăciunii lui, l-a binecuvântat pe Iosif cu înțelepciunea de a aduna grâu și alte roade din cei 7 ani de belșug pentru cei 7 ani de foamete (cf. Facere 41:46-57). Iar Iacov, tatăl lui Iosif, cu frații lui, au ajuns în Egipt pentru că au venit și ei să cumpere grâu din Egipt (citiți din cartea Facerii cap. 42-47).


Reflecție
. Iosif, ca și mare conducător al Egiptului după „inima lui Dumnezeu”, și nu după „inima oamenilor”, a refuzat compromisul de orice natură cu marii cârmuitori de la palatul lui Faraon, chiar și după ce a fost investit cu puterea de mare conducător al Imperiului Egiptean.


Așadar, de la Iosif, care a condus marele Egipt după voia lui Dumnezeu, au multe de învățat toți conducătorii de popoare din toate vremurile istorice și în special din vremurile de azi, când liderii de popoare caută să scoată Credința în Dumnezeu din viața popoarelor, pe drumul secularizării și al globalizării fără Dumnezeul creștinătății. Iosif a rămas în Credința Dumnezeului adevărat al străbunicului său Avraam, și al bunicului său Isaac, și al tatălui său Iacov, cu care a vorbit Dumnezeu, și nu s-a pervertit la idolatria Egiptului.

Moise – conducătorul poporului Israel din Egipt spre Canaan


Pe când Moise ajunsese cu oile aproape de muntele lui Dumnezeu, la Horeb, i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug, care ardea dar nu se mistuia, iar Moise a plecat să vadă. Când s-a apropiat de rug, Domnul i-a zis: „Moise! Moise!” Și el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” Și Domnul i-a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Și i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” Și și-a acoperit Moise fața sa, că se temea să privească pe Dumnezeu” (cf. Ieșire 3:1-6).


Reflecție
. Aceste Scripturi ne descoperă cum Moise a ajuns, după planul lui Dumnezeu, la muntele Horeb, unde i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug, care ardea dar nu se mistuia, iar Moise nu a fost indiferent, ci a mers să vadă, iar Dumnezeu l-a strigat pe nume: „Moise! Moise!” Iar el a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” Domnul i-a mai zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Întrebarea: De ce locul acela de pe muntele Horeb, unde Dumnezeu stătea de vorbă cu Moise, a devenit un pământ sfânt? Răspunsul: Datorită prezenței lui Dumnezeu, care a sfințit locul! Iar porunca lui Dumnezeu, către Moise, de a se descălța de încălțămintea sa, ne descoperă că: în prezența lui Dumnezeu omul nu poate sta oricum.


La fel i-a zis căpetenia oștirii Domnului lui Iosua Navi, aproape de Ierihon, când a început să vorbească cu el: „Zis-a către Iosua căpetenia oștirii Domnului: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt! Și a făcut Iosua așa.” (Iosua 5:15).


Descălțarea omului este nu de încălțămintea fizică, ci de încălțămintea păcatelor și fărădelegilor sale, cu credință și căință și cu împărtășirea cu Sfintele Taine (cu Trupul și Sângele Domnului, la Sf. Liturghie), ca să se renască din nou spiritual și să devină un om nou (cf. Efeseni 2:15; 4:24), curățit de păcate și să poată sta în prezența lui Dumnezeu.


Astfel, putem să vedem că numai după ce s-a realizat întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu și pregătirea lui de a putea sta în prezența lui Dumnezeu, și cu Iosua, a început starea de vorbă cu Dumnezeu. Proorocul Isaia la fel, numai după ce a luat „cărbunele” de la un Serafim ce l-a curățit, a putut sta în prezența lui Dumnezeu, despre care vom vedea mai jos.


Reflecție.
Vedenia proorocului Isaia, care este atât de edificatoare în privința omului, de a putea sta în prezența lui Dumnezeu, ne va lămuri. Proorocul Isaia ne descoperă că: în timpul regelui Ozia, a văzut pe Domnul stând pe un tron înalt  și măreț, iar poalele hainelor Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau înaintea Lui și strigau unul către altul: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui” (cf. Isaia 6:1-4).


Văzând Isaia măreția lui Dumnezeu de nedescris, și-a zis: „Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Atunci, unul din serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic. Și l-a apropiat de gura mea și a zis:„Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți.”


Și am auzit glasul Domnului, care zicea: „Pe cine voi trimite și cine va merge pentru Noi (Noi – Dumnezeu în Sf. Treime)?” Și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine”. Și El (Dumnezeu) a zis: „Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi dar nu veți înțelege și uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și urechile sale greu au auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec”. Și am zis: „Până când, Doamne!” Atunci El mi-a răspuns: „Până când cetățile (orașele) vor fi pustiite și vor rămâne fără locuitori și casele fără oameni și pământul pustiu. Până când Domnul va izgoni pe oameni și pustiirea va fi mare în mijlocul acestei țări” (Isaia 6:5-12).


Deci, sentimentul proorocului Isaia în fața prezenței lui Dumnezeu în Templu, unde Serafimi Îi cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui” (Isaia 6:3), a fost că nu este curat, nici el nici poporul, ci au „buze necurate”, când a văzut măreția lui Dumnezeu așa de strălucitoare. La acest sentiment de smerenie și recunoștință a stării lui de om, deși era prooroc și era curat, i s-a trimis un serafim cu un cărbune ce l-a luat de pe jertfelnic și l-a apropiat de gura lui, zicând: „Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale și fărădelegile tale le va curăți.” (Isaia 6:7).


„Cărbunele”, adus de serafim lui Isaia, a preînchipuit Sfânta Împărtășanie, cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, de pe Sfântul Jertfelnic, Sfântul Altar, care este ca un cărbune de foc, care arde și curăță întreaga ființă a omului de toate păcatele, a acelora care urmează să se întoarcă la Dumnezeu cu căință și se vor împărtăși. Și, după ce a devenit Isaia curățit, prin „cărbunele dumnezeiesc”, ce Serafimul l-a apropiat de buzele lui, Dumnezeu a stat de vorbă cu el, întrebând: „Pe cine voi trimite și cine va merge pentru Noi?”. Iar Isaia a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine”. Și El (Dumnezeu) a zis: „Du-te și spune poporului acestuia ... Că s-a învârtoșat inima poporului .... , ca nu cumva ... cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec”. Iar când Isaia a întrebat: „Până când, Doamne!” Atunci Domnul Dumnezeu i-a răspuns: „Până când cetățile (orașele) vor fi pustiite și vor rămâne fără locuitori, și casele fără oameni și pământul pustiu. Până când Domnul va izgoni pe oameni și pustiirea va fi mare în mijlocul acestei țări” (Isaia 6:5-12).


Memento.
Aceasta este urmarea distrugătoare a oamenilor: „învârtoșarea inimilor în necredință și păcat”, în țări și popoare, unde sunt aleși conducători după „inima oamenilor necredincioși” pustiirea localităților și a pământurilor în acele țări, pentru că astfel de conducători aprobă în guverne legi care legalizează păcatul. Această proorocie se extinde până în zilele noastre de azi, când armele chimice vor distruge viața oamenilor și vor rămâne orașele și pământurile pustii, fără viață omenească din cauza necredinței și a fărădelegilor poporului și conducătorilor. Conducătorii, care aprobă legile libertății păcatului, să nu creadă că le aprobă și Dumnezeu, ci Dumnezeu îi judecă și le trimite sentința păcatului. Din aceste Scripturi, conducătorii din istorie, dintotdeauna, trebuie să gândească că se cuvine să stea curați, cu credință și cu frică înaintea lui Dumnezeu, ca El să le vorbească cum să conducă poporul lui Dumnezeu.


În continuare
: „Zis-a Domnul către Moise: „Am văzut necazul poporului Meu în Egipt și strigarea lui de sub apăsători și am auzit și durerea lui o știu. Vino, dar, să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoți pe fiii lui Israel, poporul Meu, din țara Egiptului” (Ieșire 3:7; 3:10).


Aceste Scripturi ne prezintă starea de vorbă a lui Dumnezeu cu Moise, în muntele Horeb, când i-a descoperit necazurile poporului Său  Israel,  în asuprirea lui Faraon în Egipt, și când l-a chemat și l-a trimis la Faraon să scoată pe fiii lui Israel, zicând: „Vino, dar, să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoți pe fiii lui Israel, poporul Meu, din țara Egiptului” (Ieșire 3:7; 3:10). Spre întărirea și încurajarea lui Moise: „Dumnezeu i-a zis: Eu voi fi cu tine și acesta îți va fi semnul că Eu te trimit...” (Ieșire 3:12).


„Atunci Moise a zis către Domnul: „O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatec la vorbă, ci grăiesc cu anevoie ... Dumnezeu însă a zis către Moise: „Cine a dat omului gură și cine face pe om mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul Dumnezeu? Mergi dar: Eu voi deschide gura ta și te voi învăța ce să grăiești” (Ieșire 4:10-12).
Pentru o nouă încurajare și întărire, Dumnezeu i-a mai zis lui Moise că îi va da pe fratele lui Aron, la care Moise va transmite mesajele lui Dumnezeu și Aron le va spune poporului (cf. Ieșire 4:14-16).


Apoi a plecat Moise de la fața Domnului, de pe muntele Horeb, acasă la socrul lui Ietro, preotul din Madian, și i-a zis: „Mă duc înapoi la frații mei, care sunt în Egipt...” Iar Ietro i-a zis: „Mergi în pace” (cf. Ieșire 4:18). După aceea Dumnezeu l-a înștiințat pe Moise că a murit regele Egiptului, care îl prigonea și să meargă în Egipt. Atunci Moise și-a luat femeia și copiii și s-a întors în Egipt, unde au început minunile lui Dumnezeu prin Moise, în fața lui Faraon și a egiptenilor, spre eliberarea poporului Său (cf. Ieșire 19-22).


Din Scripturile de mai sus putem vedea că Moise era un „om după inima lui Dumnezeu”, pentru că deși era neîndemânatic la vorbire, Dumnezeu, care nu se uită la „fața omului” ci la „inima lui”, precum am aflat, l-a chemat și l-a rânduit să fie conducătorul poporului Israel, cu făgăduința că va fi cu el și i-l va da pe fratele lui Aron de ajutor.


Scriptura ne descoperă că, la patru sute de ani (cf. Facere 15:13), Dumnezeu a chemat pe Moise prin care a eliberat și a condus poporul Său Israel spre pământul Canaan, promis părinților lor Avraam, Isaac, Iacov și urmașilor. Domnul Dumnezeu a eliberat, prin Moise, pe poporul Său Israel din robia Egiptului și l-a condus 40 de ani prin pustie (cf. Deuteronom 2:7) și nu i-a lipsit nimic, l-a  hrănit cu mană cerească în pustie, ca să-l ducă în patria făgăduită părinților, pământul Canaan (cf. Ieșire 16:35). Așadar, primul și marele conducător de popor în istoria lumii rămâne Moise, conducătorul poporului Israel, care  nu numai că a fost după „inima lui Dumnezeu”, dar a mai fost numit și „omul lui Dumnezeu”, după Scriptura care zice: „Iar Moise, omul lui Dumnezeu ...” (1 Cronici 23:14) și alta care zice: „Tu ştii ce a zis Domnul către Moise, omul lui Dumnezeu, pentru mine şi pentru tine, la Cadeş-Barnea” (Iosua Navi 14:6).


Reflecție.
Moise, ca și conducător după „inima lui Dumnezeu”, a simțit o solidaritate și o unitate până la moarte cu poporul Israel pe care îl conducea, încât s-a rugat lui Dumnezeu să nu piardă poporul din cauza păcatelor (cf. Ieșire 32:9-11), când a făcut vițelul de aur (cf. Ieșire 32:1-8), a zis Dumnezeu către Moise: „Lasă-mă, dar, acum ... să-i pierd (poporul acesta)...! Moise însă a rugat pe Domnul, zicând: Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău ... (Ieșire 32:10-11). „Și s-a întors Moise la Domnul și a zis: „O, Doamne, poporul acesta a săvârșit păcat mare, făcându-și dumnezeu de aur, rogu-mă acum de vrei să le ierți păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” (Ieșire 32:31-32). Ne uimește această Scriptură, prin care Moise cere iertare lui Dumnezeu pentru poporul Israel, punând viața lui alături de destinul poporului, dacă nu va fi iertat, „să se șteargă numele lui din Cartea Vieții!”.


Reflecție.
Călătorind prin pustie spre Canaan, poporul Israel a cerut apă lui Moise, iar Moise a cerut lui Dumnezeu apă pentru popor, iar Domnul i-a zis: „Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă și va curge din ea apă și va bea poporul..., De aceea s-a pus locului aceluia numele: Masa și Meriba, pentru că acolo au cârtit fiii lui Israel și au ispitit pe Domnul, zicând: „Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?” (Ieșire 17:1-7).


Apoi, a luat Moise toiagul după porunca Domnului Dumnezeu și a lovit în stânca de la muntele Horeb și a curs apă multă din ea și a băut poporul și animalele lor. Dar, „Atunci a zis Domnul către Moise și Aron: „Pentru că nu M-ați crezut, ca să arătați sfințenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veți duce voi poporul acesta în pământul pe care am să i-l dau.” (Numeri 20:2-12).


De ce? Pentru că, iată, ce a zis Moise în fața poporului, îndoindu-se la presiunile poporului, înainte de a lovi cu toiagul în stâncă, după porunca Domnului, ca să iasă apă: „Ascultați, îndărătnicilor, au doar din stânca aceasta vom scoate apă?!” (Numeri 2:10). Prin această vorbire Moise s-a îndoit, vorbind fără chibzuială, sub presiunea poporului, care cârtea împotriva lui pentru că voia apă imediat (cf. Ieșire 17:2-4).


Memento.
Dacă Dumnezeu nu a cruțat pe Moise pentru că s-a îndoit, cu atât mai mult trebuie înțeles, că nu va cruța pe alți conducători de popoare în greșelile și păcatele lor, ci Domnul îi va judeca și le va da sentința urmării păcatelor săvârșite înaintea poporului. Iar păcatul îndoirii și al neîncrederii în Dumnezeu este valabil pentru fiecare om, că nu va fi cruțat, ci judecat. Mai mult, iată ce descoperă Dumnezeu pentru conducători în Scripturile prin care le zice: „Și acum împărați, înțelegeți! Învățați-vă toți, care judecați pământul! Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur. Luați învățătură, ca nu cumva să se mânie Domnul și să pieriți din calea cea dreaptă, când se aprinde degrabă mânia Lui! Fericiți sunt toți cei ce nădăjduiesc în El” (Psalmi 2:10-12).


Dar nu numai Moise nu a fost cruțat pentru greșeala lui, ci și acea generație din poporul lui Israel, care a plecat din Egipt și a păcătuit în pustie, nu a ajuns în patria făgăduită – Canaan, ci numai copiii lor, după Scriptura care ne descoperă, zicând: „Tot poporul care ieșise din Egipt..., muriseră pe cale, în pustie... Acestora Domnul se jurase să nu le dea voie să vadă țara făgăduită părinților, țara în care curge lapte și miere. În locul lor se ridicaseră copiii lor... (cf. Iosua 5:4-7) și aceștia au intrat în patria făgăduită lui Israel – pământul Canaan. Iosua Navi – conducătorul lui Israel după Moise


Urmașul legitim al lui Moise la conducerea poporului Israel a fost Iosua Navi, care fusese în toată vremea alături de Moise. Alegerea lui Iosua, ca să conducă pe Israel spre patria lor Canaan, o prezintă Scripturile, care zic: „După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, și i-a zis: „Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar și treci Iordanul tu și tot poporul acesta, în țara pe care o voi da fiilor lui Israel... De la pustie și de la Libanul acesta până la râul cel mare, până la râul Eufratului și până la marea cea mare, spre asfințitul soarelui, vor fi hotarele voastre... Precum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine; nu Mă voi depărta de tine și nu te voi părăsi” (Iosua 1:1-5).


Cu adevărat, o chemare divină a lui Iosua, de a fi conducător după „inima lui Dumnezeu”, pentru că înainte a fost un ascultător al cuvântului lui Dumnezeu din gura lui Moise. Dumnezeu i-a descoperit și granițele marelui Israel de la Liban și până la râul Eufratului. Acestea sunt hotarele lui Israel pe care azi trăiesc și alte popoare. Apoi, Domnul l-a asigurat că va fi cu el precum a fost și cu Moise și nu îl va părăsi. Nimic nu-i putea Domnul făgădui lui Iosua mai mult, decât că va fi cu el și astfel nimeni nu i se va putea împotrivi! (cf. Iosua 1:5)


Mai departe, Dumnezeu îl încurajează pe Iosua, zicând: „Fii dar tare și foarte curajos, ca să păzești și să împlinești toată Legea pe care ți-a încredințat-o Moise, robul Meu; să nu te abați de la ea, nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut. Să nu se pogoare Cartea Legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzește-te de ea ziua și noaptea, ca să plinești întocmai tot ce este scris într-însa; atunci, vei fi cu izbândă în căile tale și vei păși cu spor” (Iosua 1:7-8). Domnul vedem că îi poruncește noului conducător Iosua să păzească Legea și să nu se pogoare de pe buzele lui Cartea Legii dumnezeiești nici ziua nici noaptea, ci să se călăuzească după ea ca să fie cu izbândă. După aceasta, a poruncit Iosua căpeteniilor poporului... (cf. Iosua 1:10-18).


Reflecție.
Aceasta poruncește Domnul Dumnezeu și astăzi liderilor de popoare și de diferite comunități universitare, școlare, culturale etc, să păzească Legea Divină, ca să fie cu izbândă. Ferice de acei conducători, care păzesc Legea Divină și nu elaborează legi imorale, care duc societatea umană la decădere și pustiire (cf. Isaia 6:5-12). Ei trebuie să înțeleagă căci, conducând poporul sau comunitatea, ei slujesc lui Dumnezeu servind poporul, pentru că poporul este al lui Dumnezeu, care l-a creat și răscumpărat din moartea păcatelor prin Iisus Hristos, Fiul Său. De aceea, poruncește Dumnezeu conducătorilor: „Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur” (Psalm 2:11).


Lucrări ale lui Dumnezeu comparativ pentru Moise și Iosua Navi


Dacă prin Moise Dumnezeu a eliberat pe poporul Israel din robia Egiptului și l-a condus 40 de ani prin pustie spre Canaan, hrănindu-i cu mană cerească (cf. Deuteronom 8:2; Ieșire 16:35), prin Iosua Navi, pe care Dumnezeu l-a chemat după Moise (cf. Iosua 1:1-2), a condus intrarea victorioasă a poporului Israel în patria făgăduită părinților
pământul Canaan. Iosua Navi, cu care era Dumnezeu ca și cu Moise (cf. Iosua Navi 1:1-9), a ocupat Canaanul după un plan unitar, bine gândit sub mesajele și iluminarea divină, și printr-o campanie fulger desfășurată din victorie în victorie asupra cetăților și popoarelor Canaanului.


Când Moise conducea poporul Israel din Egipt spre Canaan și egiptenii veneau după ei, Dumnezeu a despărțit Marea Roșie și poporul Israel a trecut ca pe uscat, iar egiptenii au căzut cu toții în apele mării (cf. Ieșire14:21-31). „Iar apele s-au tras la loc și au acoperit carele și călăreții întregii oștiri a lui Faraon, care intrase după Israeliți în mare și nu a rămas nici unul dintre ei” (Ieșire 14:28).


Iar pentru urmașul lui Moise, Iosua Navi, Dumnezeu a despărțit apele Iordanului (cf. Iosua Navi 3:11-17) și poporul a trecut Iordanul ca pe uscat! Când au auzit regii Amoreilor de peste Iordan și regii Canaanenilor de lângă mare, că Domnul Dumnezeu a secat Iordanul pentru poporul Israel până ce a trecut, a slăbit inima lor, s-au spăimântat și nu au mai avut cuvinte împotriva lui Israel (cf. Iosua 5:1).


Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Moise pentru popor, iar la Iosua Navi, Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui de a oprit și Soarele și Luna pe cer (cf. Iosua Navi 10:12-15), până ce poporul a biruit pe Amorei. De neuitat rămân cuvintele conducătorului Iosua către popor, când a zis: „Iar dacă nu vă place să slujiți Domnului, atunci alegeți-vă acum cui să slujiți... „Eu, însă, și casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este! Și a răspuns poporul și a zis: Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul, să ne apucăm să slujim la alți dumnezei, căci Domnul este Dumnezeul nostru...” (Iosua 24:15-16).


Iosua cucerește Ierihonul după planul lui Dumnezeu


Marea cetate a Ierihonului era încuiată și întărită puternic de frica lui Israel. Nimeni nu putea intra în ea și nimeni nu putea ieși. Erau ziduri puternice, care înconjurau cetatea. „Atunci a zis Domnul către Iosua: „Iată, Eu voi da în mâinile tale Ierihonul, pe regii lui și pe puternicii lui” (cf. Iosua 6:1-2). După porunca Domnului, Iosua a înconjurat cetatea Ierihon în șase zile, câte o dată pe zi. Înconjurarea s-a făcut cu Chivotul Domnului și șapte preoți, care purtau șapte trâmbițe sfinte, iar cei înarmați mergeau înaintea Chivotului. Preoții și cei înarmați sunau din trâmbițe în mers și nu strigau.


Iosua a atenționat poporul că cetatea va fi sub blestem și să nu se atingă de lucrurile date spre pieire, ca nu cumva blestemul să vină și asupra taberei lui Israel (cf. Iosua 6:17-19). Lucrurile erau sub blestem din cauza idolilor la care se închinau locuitorii Ierihonului și pentru ca poporul să nu ia nimic din prăzile de război.


A șaptea zi, Domnul a poruncit lui Iosua să înconjoare Ierihonul de șapte ori, sunând preoții și cei înarmați din cele șapte trâmbițe, iar a șaptea oară, când au înconjurat cetatea, Iosua le-a zis: „Strigați, că v-a dat Domnul cetate!” (cf. Iosua 6:3-16). „Atunci au trâmbițat preoții din trâmbițe. Și, cum a auzit poporul glasul de trâmbiță, a strigat tot poporul împreună cu glas tare și puternic și s-au prăbușit toate zidurile împrejurul cetății până la temelie și a intrat tot poporul în cetate, fiecare din partea unde era și au luat cetatea” (Iosua 6:20).


De menționat istoric.
Cercetările arheologice au constatat că Cetatea Ierihon avea două rânduri de ziduri, exterior și interior și că ele, într-adevăr, s-au prăbușit pe propriile lor temelii! Iar, cu privire la această dărâmare, au existat multe speculații în istorie, că a fost un cutremur puternic, pe de altă parte făcându-se referire la strigătul puternic, multiplu și simultan al mulțimii, care a dus la dărâmarea zidurilor.


Ca răspuns speculațiilor: chiar dacă se presupune ca a fost un cutremur, este vorba că nu putea să-l facă decât Dumnezeu, astfel încât să meargă numai pe linia zidurilor care înconjurau Ierihonul și să nu afecteze nimic altceva! Iar cu privire la strigăt, putem spune că atunci i-a descoperit Dumnezeu omului pentru prima oară fenomenul de rezonanță! Această cucerire a regatului Ierihon, de către Iosua cu Israel, a avut loc în secolul al IX-lea înainte de Hristos, când Hiel din Betel a încercat să rezidească Ierihonul (vezi 3 Regi 16:34)


Așa a cucerit Iosua Navi marele Ierihon în ascultarea de planul Domnului Dumnezeu, de a înconjura cetatea cu Chivotul Domnului și sunând din șapte trâmbițe din corn de berbec (cf. Iosua 6:4), iar la a șaptea zi de înconjurare a cetății și la a șaptea sunare din trâmbiță și la strigătul poporului zidurile s-au dărâmat din temelie și poporul a intrat în cetate (cf. Iosua 6:20). Așa a dat Domnul Dumnezeu marele oraș Ierihon în stăpânirea lui Israel. Ce cuceriri miraculoase, fără arme sau rachete!


Iosua în cucerirea sudului Palestinei. Biruința miraculoasă asupra regatului Amoreilor


Auzind regele Ierusalimului, Adoni-Țedec, de cuceririle miraculoase ale cetăților Ierihon și Ai, de către Iosua Navi cu poporul Israel și că locuitorii Ghibeonului s-au predat de bună voie, s-a speriat și a chemat regii de la regatele din apropiere și s-a făcut astfel o coaliție de cinci armate ale regilor Amoreilor împotriva unei singure armate, a lui Israel cu Iosua.


Aflând de aceasta, locuitorii Ghibeonului au trimis imediat la Iosua să-i spună să vină în ajutorul lor repede să-i scape, că s-au adunat împotriva lor toți regii Amoreilor (cf. Iosua 10:1-6). Astfel, a plecat Iosua cu tot poporul bun de război din tabăra lui Israel de la Ghilgal la Ghibeon, după Scriptura care zice: „Iar Domnul a zis către Iosua: Nu te teme de ei, că i-am dat în mâinile tale; nimeni dintre ei nu va putea sta împotriva voastră” (cf. Iosua 10:7-8).


Și i-a înfrânt Domnul la Ghibeon, cu înfrângere grea, pe cei cinci regi cu armatele lor, iar în ziua aceea în care Domnul Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel, a strigat Iosua către Domnul înaintea Israeliților, zicând: „Stai, Soare, deasupra Ghibeonului și tu, Lună, oprește-te deasupra văii Aialon!” Și s-a oprit Soarele și Luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor lor... Și n-a mai fost nici înainte nici după aceea o astfel de zi, în care Domnul să asculte așa glasul omului; că Domnul însuși lupta pentru Israel” (cf. Iosua 10:10-14). Cei cinci regi au fugit și s-au ascuns în peștera de la Macheda, unde Iosua i-a prins și le-a dat pedeapsa cuvenită. În continuare, Iosua a cucerit și celelalte cetăți cu ținuturile lor, pentru că Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel, și apoi s-au întors în tabăra lui Israel de la Ghilgal (cf. Iosua 10:16-43).


Iosua cucerește nordul Palestinei. Luptele de la apele Merom. Începerea stăpânirii Canaanului


După ce a auzit Iabin, regele Hoțarului, de cuceririle lui Iosua cu Israel, a trimis vestea la regii din apropiere și îndepărtare până la Canaaneii din răsărit, în pământul Mițpa. Aceștia au venit cu regii lor, popor mult ca nisipul de la marginea mării, și s-au așezat la apele Merom, ca să se lupte cu Israel.


Atunci l-a încurajat Domnul pe Iosua din nou, zicându-i: „Nu te teme, ... căci mâine pe vremea aceasta îi voi da pe toți aceia fiilor lui Israel...” Astfel, Iosua cu tot poporul bun de luptă a plecat și el la apele Merom unde i-a dat Domnul Dumnezeu pe toți în stăpânirea lui Israel. La vremea aceea, a luat Iosua și Hoțarul, care fusese până atunci capul tuturor regatelor (cf. Iosua 11:1-14). Iosua a continuat cuceririle miraculoase mai departe, până ce a luat aproape tot pământul Canaan poruncit de Domnul lui Moise, pe care l-a împărțit fiilor lui Israel prin sorți, și așa s-a liniștit pământul de război (cf. Iosua 11:15-23). Numărul total de regi, cu care s-au luptat Iosua și Israel și i-au cucerit, a fost: de treizeci și unu de regi, cu toate regatele sau cetățile lor! (cf. Iosua 12:24).


Adunarea poporului. Sfaturile și binecuvântările lui Iosua


Astfel, Iosua ajungând în vârstă înaintată, după ce Domnul a dăruit pace îndelungată lui Israel, în pământul făgăduinței Canaan, și după înștiințarea Domnului, Iosua a adunat poporul Israel cu toți mai marii lor și le-a zis: „Eu am îmbătrânit și sunt înaintat în vârstă; ...Voi ați văzut ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru înaintea feței voastre cu toate aceste popoare, căci Domnul Dumnezeul vostru Însuși S-a luptat pentru voi. Eu v-am împărțit prin sorți popoarele acestea, ... toate popoarele pe care eu le-am cucerit de la Iordan până la Marea cea Mare de la apusul soarelui”.


Apoi le-a zis: că Domnul Dumnezeul vostru va fi și pe viitor cu voi în stăpânirea țării, și să se silească să împlinească legea lui Moise și să nu intre în legătură cu popoarele idolatre, ci să vă lipiți de Domnul Dumnezeul vostru, și să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru (cf. Iosua 23:1-11). În continuare, Iosua a zis poporului că: toate făgăduințele Domnului s-au împlinit în fața lor, și se vor împlini și mai departe pentru Israel, iar de se vor alătura popoarelor și vor sluji idolilor lor, altor dumnezei, Domnul se va mânia pe ei și vor putea pierde țara bogată pe care Dumnezeu le-a dat-o (cf. Iosua 23:12-16).


Cuvântarea de despărțire a lui Iosua Navi către popor


„Iată, tu ai îmbătrânit și ești în vârstă înaintată, dar pământul de luat în moștenire a mai rămas mult ...” (Iosua 13:1-2).
Așa i-a zis Domnul Dumnezeu lui Iosua după marile cuceriri pe care i le-a dat. După acest mesaj al Domnului, „A adunat Iosua toate semințiile lui Israel la Sichem, și a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui, și pe mai-marii oștirii lui; și s-au înfățișat ei înaintea Domnului”. Cuvântarea de despărțire a lui Iosua de popor a început prin prezentarea istoriei lui Israel, începând de la Avraam, cu toate biruințele pe care le-a dat Domnul Dumnezeu lor în Egipt, călătoria spre pământul făgăduinței și cucerirea miraculoasă a Canaanului (cf. Iosua 24:1-13).


În continuare, Iosua a zis poporului Israel: Temeți-vă dar de Domnul și-I slujiți Lui cu credincioșie și curățenie. Lepădați dumnezeii cărora au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt, și slujiți Domnului. Iar dacă nu vă place să slujiți Domnului, atunci alegeți-vă acum cui veți sluji: dumnezeilor cărora au slujit părinții voștri ... sau dumnezeilor Amoreilor, în țara cărora trăiți. „Eu însă și casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este!” Și a răspuns poporul și a zis:„Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim la alți dumnezei, căci Domnul este Dumnezeul nostru; El ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa robiei ... Domnul a alungat de la noi toate popoarele și pe Amorei ... De aceea și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru!”


Și a zis Iosua poporului: „... Domnul Dumnezeu, ... este Dumnezeu sfânt, Dumnezeu zelos și nu vă va răbda nelegiuirile voastre, nici păcatele voastre. Dacă veți părăsi pe Domnul și veți sluji la dumnezeii străini, atunci El va aduce asupra voastră răul și vă va stârpi, după ce v-a făcut bine.” Iar poporul a zis către Iosua: „Nu, noi Domnului vom sluji”. Iosua a răspuns poporului: „Vă sunteți voi astăzi martori că v-ați ales pe Domnul să-L slujiți?” Ei au răspuns:Suntem martori!” „Așadar, a adăugat Iosua, lepădați dumnezeii străini pe care îi aveți și întoarceți-vă inima către Domnul Dumnezeul lui Israel!” Și a zis poporul către Iosua: „Domnului Dumnezeului nostru vom sluji și glasul Lui vom asculta!” (cf. Iosua 24:14-24).


Așa a încheiat Iosua legământul cu Dumnezeu, al poporului Israel în ziua aceea, că va sluji Domnului și nu idolilor popoarelor cucerite, și i-a dat Legi și porunci în Sichem, înaintea cortului Domnului Dumnezeu, și a scris cuvintele acelea în Cartea Legii lui Dumnezeu, și a luat o piatră mare și a pus-o sub stejarul care era lângă lăcașul sfânt al Domnului, zicând poporului: „Iată piatra aceasta ne va fi mărturie, căci ea a auzit toate cuvintele Domnului, pe care le-a grăit El cu noi astăzi. Să fie ca o mărturie împotriva voastră în zilele viitoare, ca să nu mințiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru!”. Și a dat Iosua drumul poporului, și s-a întors fiecare la moștenirea lui. Și a murit după aceea Iosua, fiul lui Navi, robul Domnului, fiind de o sută zece ani. ... Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua, și în toate zilele bătrânilor, a căror viață s-a prelungit după Iosua, și care văzuseră toate lucrurile Domnului, pe care le-a făcut El pentru Israel.” (Iosua 24:25-31).


Iar în generațiile următoare, iată ce ne descoperă Scriptura că s-a întâmplat, zicând: „Și au început fiii lui Israel a sluji Astartei și lui Aștarot și dumnezeilor (idolilor) popoarelor vecine. De aceea, i-a dat Domnul în mâinile lui Eglon, regele Moabului, și i-a stăpânit optsprezece ani!” (Iosua 24:35).


Reflecție.
Stimate cititorule, am prezentat câteva aspecte pe scurt din viața lui Iosua Navi, conducătorul poporului Israel după „inima lui Dumnezeu”, ca să putem să facem o deosebire reală între conducătorii după „inima oamenilor” și conducătorii după „inima lui Dumnezeu”. Acum, hai să reflectăm asupra acestora. Dumnezeu l-a ales și l-a chemat pe Iosua, zicând: „Moise robul Meu, a murit. Scoală dar și treci Iordanul tu și tot poporul acesta, în țara pe care o voi da fiilor lui Israel...” „Precum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine; nu Mă voi depărta de tine și nu te voi părăsi” (Iosua 1:1-5). Apoi, i-a mai zis: „Fii dar tare și foarte curajos, ca să păzești și să împlinești toată Legea pe care ți-a încredințat-o Moise, robul Meu; să nu te abați de la ea, nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut. Să nu se pogoare Cartea Legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzește-te de ea ziua și noaptea, ca să plinești întocmai tot ce este scris într-însa; atunci vei fi cu izbândă în căile tale și vei păși cu spor” (Iosua 1:7-8)


Așa i-a poruncit Domnul Dumnezeu lui Iosua, și el așa a păzit cu sfințenie, și astfel nu s-a pogorât Cartea Legii lui Dumnezeu de pe buzele lui, nici ziua nici noaptea, și așa a fost cu izbândă și a mers din victorie în victorie, precum am văzut. Mai mult, Iosua ca și conducător a ținut și poporul Israel în păzirea cu strictețe și sfințenie a Legilor lui Dumnezeu, făcându-l pe popor conștient în toată vremea că dacă nu vor păzi țara, o vor pierde.


Am prezentat cucerirea de către Iosua a regatelor Ierihonului și Amoreilor, ca să putem iarăși vedea izbânzi miraculoase și cum „Însuși Dumnezeu S-a luptat pentru Israel”. Dumnezeu a oprit și Soarele și Luna pe cer la Rugăciunea cu Credință a lui Iosua, lucru care Nu s-a întâmplat, nici până atunci, și nici de atunci încoace!


Comparativ
. Ce putem spune de conducătorii de azi, ai secolului 21, comparativ cu conducătorii Biblici prezentați până acum? Răspunsul, cred că este: Conducătorii de azi sunt departe de cei prezentați mai sus, ca cerul de pământ! De ce? Pentru căci mulți dintre conducătorii de azi, după „inima oamenilor”, nu numai că nu sunt credincioși, mulți dintre ei, dar caută să scoată pe Dumnezeu din Credința oamenilor și din istorie! De aceea, luptele de cucerire a conducătorilor de azi sunt înfrânte în mai toate direcțiile, precum au fost înfrânți trimișii lui Iosua la cucerirea cetății Ai, din cauza lui Acan, care nu a ascultat de glasul Domnului, de a nu lua nimic din avuțiile cucerite la Ierihon (cf. Iosua 7:1-26)


Cum s-a despărțit Iosua de popor?


Prin adunarea poporului la Sichem, precum am văzut că au prezentat Scripturile, punându-l să facă Legământ că va sluji Domnului Dumnezeului lui Israel, Care este sfânt, și nu dumnezeilor idoli ai popoarelor pe care le-au cucerit. Iar poporul a făgăduit solemn, din toată inima, că va sluji Dumnezeului lui Israel, și nu idolilor popoarelor cucerite, iar piatra luată de Iosua va rămâne de mărturie.


Așa a trecut Iosua la Domnul, de o sută zece ani, mulțumit de poporul său, că a făcut Legământ sfânt, că va sluji Domnului Dumnezeului părinților lor: Avraam, Isaac și Iacov. Într-adevăr, acea generație a slujit Domnului, pentru care le-au fost prelungiți anii vieții, precum am văzut că au prezentat Scripturile. Tragedia a urmat în generațiile următoare ale lui Israel, care nu au urmat pilda părinților lor de a sluji Domnului, ci au slujit Astartei și lui Aștarot, dumnezeilor idoli ai popoarelor cucerite, și astfel au atras pedeapsa păcatului asupra lor, de au fost cuceriți și robiți de Eglon, regele Moabului, vreme de optsprezece ani! (cf. Iosua 24:35).


Așa se întâmplă în ultimile generații ale istoriei popoarelor din vremurile noastre, că nu mai vor să slujească Dumnezeului în Sfântă Treime a creștinătății, ci diferitelor ideologii și filosofii cu idolii lor, pentru care Dumnezeu lasă pedeapsa păcatelor asupra conducătorilor și asupra popoarelor, ca să le întoarcă înapoi la credința Dumnezeului adevărat al creștinătății.


Închei această reflecție, cu Scripturile Domnului, prin care zice: „Şi zicea (Iisus): Cine are urechi de auzit să audă”(Marcu 4:9). „Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei” (Matei 13:15).


Astfel, Iosua Navi, ca și conducător de popor, rămâne la fel cel mai mare după Moise în istoria lumii, pentru că a păzit ce i-a poruncit Dumnezeu, când i-a zis: „...Să păzești și să împlinești toată Legea pe care ți-a încredințat-o Moise ...” (cf. Ieșire 1:7), iar el a păzit Legea și așa a fost Dumnezeu alături de el și i-a dăruit toate victoriile. Cuceririle conducătorului de popor Iosua Navi trebuie luate printr-un  Act de Credință pură în Dumnezeu, care a luptat pentru Israel. Orice încercare de explicație rațională este sortită eșecului. Iar acțiunile conducătorilor de azi sunt sortite eșecului, pentru că nu au la bază un act de Credință în Dumnezeu, ci în puterile și în înarmările lor. Nu consideră afirmarea istorică: „Nihil Sine Deo”, Nimic fără Dumnezeu.


Conducători ai lui Israel după Iosua Navi


Dumnezeu conduce poporul Israel, după Iosua, prin așa numiți „Judecători”, până când poporul a cerut „un rege” și Dumnezeu le-a dat pe Saul. Dumnezeu a condus poporul evreu prin judecători vreme de 175 de ani – între 1200-1025 înainte de Hristos. În această perioadă a avut loc consolidarea stăpânirii lui Israel în pământul Canaan. Procesul de consolidare în perioada celor 12 judecători a fost lent, față de victoriile dinainte din timpul lui Iosua, dar s-a făcut.


De neuitat rămân judecătorii Ghedeon (cf. Judecători cap. 6, 7 și 8), Samson  (cf. Judecători 13-16), și alții cu puterile lor de la Dumnezeu, care au eliberat poporul de la asuprirea neamurilor străine. Au avut loc cuceriri și retrageri, cu victorii și înfrângeri, pentru că poporul a căzut în păcatul idolatriei neamurilor cu care se învecinau. Pedeapsa divină a venit peste popor prin diferite popoare, care au atacat Israelul, ca: Mesopotamienii, Moabiții, Filistenii, Madianiții, Amoniții, care i-au asuprit. În toată istoria poporului Israel se poate vedea intervenția lui Dumnezeu, de judecare și pedepsire a conducătorilor și poporului pentru păcatul lor, astfel istoria lui Israel o putem vedea în următoarea formulă: păcat – pedeapsă – căință – mântuire.


Adică, păcatul conducătorului sau al poporului și judecata și pedeapsa Domnului; întoarcerea, căința și iertarea din partea lui Dumnezeu cu izbăvire, mântuire și binecuvântarea cu spor în toate. Iar acest proces  de restaurare a conducătorilor și a poporului, în urma despărțirii de credință și cădere în păcat, îl putem vedea în repetare în toate generațiile istoriei lui Israel. Iar această istorie de păcat – pedeapsă – căință – mântuire, se poate vedea la toate popoarele din Univers. Popoarele de astăzi din univers, se găsesc în păcat și pedeapsă de la Dumnezeu, ca să le trezească prin crizele economice din cauza colapsului moral, iar Domnul Dumnezeu așteaptă întoarcerea lor cu căință la mântuire.


Saul – primul rege al lui Israel


După ce a îmbătrânit proorocul și judecătorul lui Israel, Samuel, și fiii lui nu s-au ridicat la nivelul tatălui lor să fie judecători, poporul Israel a cerut lui Samuel să le dea un rege, cum au și celelalte popoare, după Scripturile care ne descoperă, zicând: Atunci s-au adunat toți bătrânii lui Israel la Samuel, în Rama, și au zis către el: „Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ți urmează căile. De aceea, pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca și la celelalte popoare!” Cuvântul acesta nu a plăcut lui Samuel, când i-au zis: „Dă-ne rege, ca să ne judece!” Și s-a rugat Samuel Domnului. Și a zis Domnul către Samuel: „Ascultă glasul poporului în toate câte îți grăiește; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei. Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă și slujind la dumnezeii străini, așa se poartă și cu tine. Ascultă deci glasul lor, dar să le spui și să le arăți drepturile regelui, care va domni peste ei”. Și a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului, care îi cerea rege”(1 Regi 8:1-10).


Samuel spunând poporului drepturile regelui le-a zis că: regele va lua pe fiii voștri și îi va pune la carele lui făcându-i călăreți, va pune din ei căpetenii peste mii, ... ca să lucreze țarinile sale, iar pe fetele voastre le va lua să facă mâncare. Apoi, regele va lua țarinile voastre și va lua și zeciuială de la voi. Va lua din asinii și din oile voastre a zecea parte, și îi veți fi robi. „Veți suspina sub regele vostru, pe care l-ați ales, și atunci nu vă va răspunde Domnul”. Poporul nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: „Nu, lasă să fie rege peste noi, și vom fi și noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte și va purta războaiele noastre”. A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului și le-a spus Domnului. Iar Domnul a zis către Samuel: „Ascultă glasul lor și pune-le rege!” Atunci a zis Samuel către Israeliți: „Duceți-vă fiecare în cetatea sa!” (1 Regi 8:11-22).


Reflecție.
Din prezentarea Scripturilor de mai sus, am putut vedea în ce întuneric poate cădea un popor, să accepte toate birurile și asupririle unui rege pământesc „după inima lor”, și să înlăture pe „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”, adică pe Dumnezeu, pentru un rege lumesc și trecător, deși Samuel le-a spus cum regele le va lua până și fiii și fiicele lor și le va pune biruri pe ei, și că: „Veți suspina sub regele vostru, pe care l-ați ales, și atunci nu vă va răspunde Domnul!”.


Din aceste Scripturi mai rezultă că venirea vremurilor istorice cu monarhii, în care conducea regele cu dictatura lui, Nu a fost după voia lui Dumnezeu. Au fost și regi credincioși în istoria popoarelor, care puneau pe Dumnezeu întâi și au fost binecuvântați și regele și poporul, dar Dumnezeu avea o altfel de conducere pentru popor. Au căzut și acele orânduiri statale precum cad toate cele omenești.


De menționat.
Când proorocul Samuel a primit cererea de la popor că vrea rege, Samuel s-a rugat Domnului, și Domnul Dumnezeu i-a zis: „Ascultă glasul poporului în toate câte îți grăiește...” (1 Regi 8:6-7). Deci, Dumnezeu a respectat voia liberă de alegere a poporului, și în iubirea Domnului pentru popor i-a zis lui Samuel să spună poporului Israel ce va cere regele de la ei, și ce biruri va pune un rege pe popor. De aici, putem vedea că Dumnezeu caută să prevină poporul prin propovăduitorii Cuvântului Său și să-l facă conștient de urmările alegerii ce o face, dar nu-l obligă să urmeze. Omul este liber, precum l-a creat Dumnezeu, ca ființă liberă și responsabilă, de unde este și judecat apoi pentru alegerile sale rele, în care se aplică justiția de dreptate a lui Dumnezeu, cu urmarea consecințelor de alegere a poporului sau a individului.


Ajungerea lui Saul la Samuel și ungerea lui ca rege al lui Israel


Saul a ajuns, după planul lui Dumnezeu, la Samuel, pe care Domnul îl înștiințase cu o zi înainte de aceasta, când i-a zis: „Mâine pe vremea aceasta voi trimite la tine un om din ținutul lui Veniamin și tu îl vei unge cârmuitor al poporului Meu Israel ...” (cf. 1 Regi 9:1-16). Astfel, când Saul a ajuns la Samuel, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ți-am vorbit Eu. Acesta va cârmui pe poporul Meu!” (1 Regi 9:17). Așa, Samuel a primit pe Saul și l-a cinstit în casă, dându-i locul cel dintâi între treizeci de oaspeți! Apoi, a vorbit Samuel cu Saul, după care a primit loc de odihnă peste noapte (cf. 1 Regi 9:18-27).


Dimineața Samuel a sculat pe Saul și după ce au ajuns la marginea cetății, Samuel a uns pe Saul rege, după Scriptura care ne descoperă, zicând: „Atunci luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul lui Saul și l-a sărutat, zicând: „Iată Domnul te unge pe tine cârmuitor al moștenirii Sale; vei domni peste poporul Domnului și-l vei izbăvi din mâna vrăjmașilor... Iată semnul care-ți va fi că Domnul te-a uns rege peste moștenirea Sa: Când vei pleca de la mine vei întâlni doi oameni... Atunci, va veni peste tine Duhul Domnului și vei prooroci și Dumnezeu va fi cu tine... (cf. 1 Regi 10:17).


Dumnezeu îi dă lui Saul o „altă inimă”!


În continuare, la despărțire, Samuel i-a mai zis lui Saul: să meargă înainte de el la Ghilgal, unde vor aduce jertfe de împăcare lui Dumnezeu, și să aștepte acolo șapte zile și atunci Samuel îi va spune ce trebuie să facă. Iar când a pornit Saul să meargă de la Samuel, după toate învățăturile primite, Dumnezeu i-a dat deja „o altă inimă”! (1 Regi 10:8-9). Dumnezeu i-a dat lui Saul și darul proorociei, încât ceilalți prooroci ziceau: „Au doar și Saul este printre prooroci!” (cf. 1 Regi 9:10-13). Deci, cu toată că cererea poporului Israel de a avea rege nu era pe voia lui Dumnezeu, Domnul le-a dat un rege cu toate binecuvântările, de a avea „o altă inimă”, adică o inimă nouă și binecuvântată, căci din inima omului izvorăsc și cele bune și cele rele, ca să conducă pe poporul Său pe calea mântuirii, după Scriptura prin care ni se descoperă, zicând: „Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15:18-19). „Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (1 Tim.1:5).


Samuel prezintă pe Saul ca rege poporului Israel


Iată cum descriu Scripturile: ... „Atunci a adunat Samuel poporul la Domnul, în Mițpa. Și a zis către fiii lui Israel: „Așa zice Domnul Dumnezeu lui Israel: „Eu am scos pe Israel din Egipt și v-am izbăvit din mâna Egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor, care vă apăsau. Dar voi acum ați lăsat pe Domnul Dumnezeul vostru, Care vă scapă din toate necazurile și nevoile voastre și ați zis către El: „Pune rege peste noi!”


„Înfățișați-vă dar înaintea Domnului, după semințiile voastre...!” ... Și a fost arătată seminția lui Veniamin, și a ieșit la sorți familia lui Matri; după aceea au fost aduși bărbați din familia lui Matri și a ieșit la sorți Saul ... dar nu l-au găsit ... Iar Domnul le-a zis: „Iată-l, se ascunde printre lucruri” Atunci, au alergat și l-au luat de acolo și el a stat în mijlocul poporului și poporul îi venea numai până la umeri. Și a zis Samuel către tot poporul:„Vedeți pe cine a ales Domnul? Asemenea lui nu este în tot poporul” Atunci tot poporul a strigat și a zis: „Să trăiască regele!”  Și a înșirat Samuel poporului drepturile regelui, le-au scris în carte și le-au pus înaintea Domnului. După aceea a dat drumul la tot poporul să meargă fiecare la casa sa.” (1 Regi 10:17-25).


Biruința regelui Saul asupra Amoniților


Când au venit Amoniții în cetatea Iabeș din Galad să o cucerească, și regele Saul a auzit vestea, Domnul a trimis Duhul Său peste el și l-a întărit, iar el a anunțat tot poporul pentru luptă, și au venit din fiii lui Israel trei sute de mii, și din fiii lui Iuda treizeci de mii de oameni. A doua zi, Saul împărți poporul în trei tabere, care au pătruns dis-de-dimineață în cetate, în tabăra Amoniților și i-au biruit. Atunci, Saul a zis: „Astăzi nu trebuie să fie ucis nimeni, căci astăzi Domnul a făcut izbăvire în Israel”. Iar Samuel a zis către popor: „Să mergem la Ghilgal și să începem acolo noua domnie”. Astfel, a mers tot poporul la Ghilgal și au pus acolo pe Saul rege înaintea Domnului și au adus jertfe de împăcare înaintea Domnului (cf. 1 Regi 11:1-15).


Greșeala regelui Saul și căderea lui


După toate binecuvântările pe care Domnul Dumnezeu le-a dat lui Saul, și biruința asupra Amoniților, când s-a văzut în primejdie și înaintea luptei cu Filistenii nu a mai așteptat după opt zile venirea preotului Samuel să aducă Jertfele înaintea Domnului și după aceea să înceapă lupta, ci a zis poporului: „Aduceți-mi cele patru jertfe de curățire! Și a adus ardere de tot.Când ei aduceau Jertfa, iată, că a venit și Samuel, care l-a întrebat pe Saul: „Ce ai făcut?” Atunci Saul i-a prezentat lui Samuel împrejurările majore, că trebuia să înceapă luptele cu Filistenii mai repede, dar marele preot Samuel i-a răspuns lui Saul, zicând: „Rău ai făcut, că nu ai împlinit porunca Domnului Dumnezeului tău, care ți s-a dat, căci ar fi întărit Domnul domnia ta peste Israel de-a pururi. Acum însă nu va dura domnia ta: Domnul Își va găsi un bărbat „după inima Sa” și-i va porunci Domnul să fie conducătorul poporului Său, deoarece tu nu ai împlinit ceea ce ți s-a poruncit de Domnul” (cf. 1 Regi 13:1-14).


Reflecție în raport cu conducătorii de azi.
Deci, greșeala regelui Saul a constat în faptul că nu a rămas la atribuțiile lui de rege, ci a intrat și în atribuțiile preoțimii, adică de a aduce Jertfe înaintea lui Dumnezeu, atribuție sacră, care era dată de Domnul Dumnezeu numai preoțimii din seminția Leviților. Asumarea funcției sacerdotale, din partea regelui Saul, cu care el nu a fost investit de Dumnezeu, a condus la încălcarea poruncii divine. În timpul acela istoric, numai marele Preot Samuel era chemat și rânduit de Domnul să aducă Jertfe pentru popor înaintea lui Dumnezeu. Saul a așteptat pe Samuel opt zile, și nu a mai avut răbdare să aștepte puțin, și nici să aibă încredere deplină în Domnul Dumnezeu, că El poartă de grijă, și lucrurile la Dumnezeu nici întârzie și nici nu se grăbesc, ci se întâmplă la timpul potrivit, după rânduiala Celui Atotputernic.


Așadar, Domnul a dat o „altă inimă” regelui Saul, după cum ne-a descoperit Scriptura, dar constatăm că „inima nouă”, ca și toate darurile date de Dumnezeu omului, se păstrează prin ascultare de Dumnezeu. Astfel, regele Saul deși a primit o „altă inimă” de la Dumezeu a pierdut-o, cât și domnia de a fi rege, în urma neascultării.


Tot prin neascultare au pierdut și primii oameni, Adam și Eva, paradisul Edenic, pentru că deși Domnul le-a zis să nu se atingă de Pomul Oprit, căci în ziua în care vor mânca din el, vor muri negreșit! (cf. Facere 2:15-17), ei totuși s-au atins și au mâncat din pomul oprit la ispitirea șarpelui. Citiți tragedia căderii lui Adam și Eva în Facere capitolul 3.


Conducătorii
de azi, de la guverne și până jos, în organizarea societății umane, nu numai că nu au credință și încredere în Domnul Dumnezeu, ca să înceapă lucrurile cu Dumnezeu împreună, prin Credință și Rugăciune, dar pun la o parte complet din viața societății rânduirea lucrurilor în raport cu voia lui Dumnezeu, revelată în Sf. Scripturi. Liderii societății în vremurile noastre pun Preotul la o parte, ca lider religios, la deschiderea diferitelor evenimente cu serviciul divin. Nu consideră „Nihil Sine Deo”, Nimic fără Dumnezeu. Apoi, căzând conducătorii vremurilor, prin neascultarea de Dumnezeu, urmează alții, după „inima oamenilor” sau după „inima lui Dumnezeu”, depinde.


În locul „inimii noi” Saul a primit „duh rău” și invidie să-l omoare pe David


„Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului și-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul” (1 Regi
16:14). Neascultarea de Dumnezeu l-a condus pe Saul nu numai la pierderea „inimii noi”, pe care Domnul i-o dăduse, dar și la dobândirea unui duh rău care îl tulbura, și se liniștea numai când îl auzea pe David cântând din harfă, pentru că duhul rău se depărta. Duhul rău l-a făcut pe Saul din invidie să-l caute pe David și să-l omoare, pentru că oamenii ziceau: „Saul a biruit mii, iar David zeci de mii” (cf. 1 Regi 18:7). Această zicere în popor a venit după ce David a biruit pe Goliat, aruncând o piatră din praștia lui direct în capul filisteanului Goliat, care a căzut mort în fața mulțimii de război a Filistenilor și a lui Israel (cf. 1 Regi 17:48-52). După această biruință de la Domnul a lui David, Saul și Fiul său Ionatan l-au luat pe David în casa lor regală, și așa s-a născut o sinceră și mare prietenie între Ionatan și David (cf. 1 Regi 18:1-5).


Văzând regele Saul că David este iubit de popor pentru biruințele sale în război, a poruncit fiului său Ionatan și slugilor sale să-l omoare pe David! Ionatan, fiul lui Saul și prietenul lui David, l-a înștiințat pe David că tatăl său caută să-l omoare! (cf. 1 Regi 19:1-2).

 

VA URMA