Soarta unui Picasso (de fapt trei cum spun gurile rele!) a ajuns un subiect incendiar în România. Lăsând la o parte faptul că noi românii ne-am născut poeți și mai avem și arta în sânge, se știe că iubim frumosul, apreciem operele artistice la adevărata lor valoare și nici nu rămânem indiferenți la truda artistului; mă întreb și eu, asemeni oricui muritor: când și cum am ajuns aici? Știrile din România abundă de imaginile celor o sută de tablouri, operele unor renumiți pictori români și universali, mai faimoase acum decât în ziua licitațiilor respective la celebrele case de licitații Christie’s și Sotheby’s.
Se pare că dorința d-lui ministru de finanțe Vâlcov era să-și deschidă o galerie de artă, și să comercializez aceste opere de artă sub paravanul unei activități aproape legitime dacă ar fi fost să nu cercetăm prea mult sau prea intens proveniența inventarului artistic. Un mod elegant de spălare a banilor prin intermediul artei, un fel de Ars gratia artis unde ARTIS reprezintă o apoteoză a mitei, favorurilor și nepotismului.
Mă întreb când Renoir a pictat fata din tabloul ce acum se află în colecția d-lui Vâlcov, s-a gândit oare cu un dram de regret la trista soartă ce o așteaptă? Mintea noastră cu greu poate concepe genul acesta de oameni. DNA-ul ne arată cât de jos au putut să decadă aleșii noștri; de 25 de ani clasa politică conducătoare a produs, an după an, politician după politician, un gen de om arivist, lacom și lipsit de scrupule de care s-ar rușina până și Tănase Scatiu...oare nu a venit vremea să ne luăm țara înapoi?
Dl. Vâlcov se prevalează în spatele unor concepte la fel de frumoase precum arta pe care o admiră, prezumția la nevinovăție până când contrariul este dovedit...toate bune și frumoase dar dacă iubim arta, o admirăm și dacă o posedăm o expunem pe pereți, nu o ascundem în pereți, sub pat sau în debarale, nu-i așa?! Și în momentul în care își asigura “bunurile”, în cavou, sub pat, în pereți sau la prieteni, oare nu s-a gândit dl. Vâlcov că prea mulți oameni știu multe, și s-ar putea ca prietenii să-l vândă pentru mai puțin decât 30 de arginți?! Pe lângă prejudiciul financiar, consider un act inconștient și criminal să periclitezi pânza unui artist ascunzând-o sub un pat sau într-o debara…dacă aceste opere se distrug pentru că sunt tratate asemeni unui colet oarecare, cine repară greșeala? Cum putem înlocui un tablou pictat de Picasso, Tonitza sau Renoir? Nu consider gestul acesta laș de a ascunde tablourile într-un mod atât de inconștient cu nimic diferit decât cel al mâinii criminale care a aruncat cu vopsea în Mona Lisa…adevarata apreciere a artei constă în modul în care te manifești în față ei. Aceste tablouri au fost menite nouă tuturor, noi toți trebuie să avem bucuria să le admirăm, într-un muzeu, fac parte din patrimoniul artistic universal, nu reprezintă sub nici o formă o monedă de schimb sau un cont de asigurări pentru așa-zișii politicieni sau oameni de afaceri.
Continuăm să ne minunăm de știrile la foc continuu care ne parvin prin toate mediile de comunicare, cad capete pe rând și din ghilotina DNA nu se știe dacă mai rămâne neatins vreun politician din România anului 2015, speță rară în arena politică românească.
Dragii mei cititori, în pragul Sfintelor Sărbători Pascale, un gând bun și frumos, fie că lumina sfântă a Învierii să ne lumineze mintea, pașii și viața; și să ne fie un far luminos în fiecare zi.