"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

“In credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat ce bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii” (Evrei 11:13,14)

 

Gândul de a scrie despre pierderi mi-a venit sau mai degrabă m-a izbit după ce am văzut câteva cazuri concrete de oameni încercaţi până în miezul fiinţei lor de împrejurări care păreau a veni de niciunde şi a nu avea nici un alt scop în afara aceluia de a distruge, de a dărâma, de a ucide... Si cazurile despre care vorbesc, implică oameni de statură spirituală de ne neglijat, oameni care umblă în nădejdea divină a vieţii veşnice, cu alte cuvinte copii ai lui Dumnezeu. După ce disperarea sufletului se potoleşte, furtunile inimilor se liniştesc, omul din ochiul furtunii îşi strigă invariabil întrebarea: “Doamne, acum, că m-ai îngăduit aici, ce vrei să-mi spui, ce vrei să mă înveţi?!”

 

In articolul precedent vorbeam despre câştigul glorios, de valoare eternă venit de pe urma unei pierderi care avea prilejul să provoace o disperare dintre cele mai profunde... Dincolo de acest cenuşiu tenebros însă, un plan minunat, un plan divin şi-a făcut împlinirea: sufletele tuturor celor de pe corabie au fost mântuite. O, infinită înţelepciune a lui Dumnezeu!

Inspirat de o conversaţie dintre mine şi Delia, fiica noastră cea mare am luat hotărârea să mă angajez într-un maraton spiritual (mai mult sau mai puţin)... Delia mi-a spus că este într-un plan prin care va citi toata Biblia în nouăzeci de zile. Hmm... Ce frumos! Asta m-a ambiţionat să împart cele 1223 de pagini ale Bibliei la şaizeci şi să încep acesastă ambiţioasă aventură de a o citi în numai şaizeci de zile. Ei bine, această citire a fost o binecuvântare cerească în ciuda faptului că am făcut-o în cea mai ocupată perioadă a anului. Ceea ce observi, citind Cuvântul, este de fapt un fir roşu în ţesătura lui: căutarea! Aşa cum versetul de la începutul acestui articol spune, noi, prin credinţă, suntem în căutarea unei patrii. Căutarea este o urmare firească a suferirii unei pierderi şi are drept scop final găsirea. Căutarea nu este doar aşa, un proces deliberat înspre un scop ales după gust sau după voie. Căutarea este un proces vital care răspunde unei nevoi adânci, dureroase chiar, de întregire, de împlinire cu menirea divină.

Patria nu este o ţară pur şi simplu, nu este un loc geografic oricât prielnic ne-ar fi, nu este teritoriul unei limbi în care ne-am născut, deşi poate fi fi toate acestea la un loc. Ideea de patrie este perechea ideii de apartenenţă. Atâta timp cât suntem în cortul acesta pământesc noi vom fi într-o continuă căutare a patriei, fie că suntem sau nu suntem conştienţi de acest fapt.

Racabiţii (vezi Ieremia 35) fost o mărtueie puternică pentru Dumnezeu înaintea cetăţii împresurate ale Ierusalimului şi sunt o mărturie tot atât de puternică în faţa lumii de acum. Ei credeau şi îşi dovedeau credinţa lor prin felul lor de o viaţă! Racabiţii credeau nu printr-o descoperire senzaţională, nu că au fost răpiţi şi duşi până la al trilea cer ca Pavel apostolul. Ei au primit o poruncă şi au trait împlinind-o întocmai.

“Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fii vştri; şi să nu zidiţi case, să nu sămănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.” (Ieremia 35:6,7)

Ce exemplu minunat despre cât de eliberatoare este o poruncă Dumnezeiască! In vremea unor crunte tribulaţii, ei, Racabiţii erau un exemplu viu, o pildă a unei înţelepciuni greu de cuprins pentru mintea omenească. Ascultarea şi supunerea lor le dădea suficientă fericire pentru a vrea să petreacă zile multe în ţara în care erau străini dar nu îndeajuns de multă ca să-i facă să se simtă acasă în ţara în care erau străini. Dumnezeu spune prin Ieremia că “Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmaşi care să stea înaintea Mea!” (Ieremia 35:19). Ei deci erau nu numai conştienţi de menirea lor cerească dar o şi trăiau chiar pentru că stăteau înaintea Domnului! Ei aveau tot ce este mai bun din ambele parţi...

Astăzi trăim în momente de criză, grele momente de criză pentru întreaga omenire! “Criză?” te vor întreba copii lui Recab, “ce criza? La uşa colibei mele n-au venit bancherii pentru că n-am nimic de la ei, şi nici negustorii de vin, nici băutorii de vin pentru că n-au ce lua de la mine. Nu vă convine de mine? Ce pierd eu? N-am decât să-mi las coliba şi să plec...” Copii lui Recab şi toţi cei asemenea lor ştiu că sunt străini în ţara lor şi că n-au ce pierde nici în furtuni, nici în cutremure, nici în foc, nici în crize economice nici în războaie mondiale... Ei sunt tot atât de neclintiţi ca şi stelele deasupra capului lor. “Stelele de-asupra mea/ nimeni nu mi le-a fura.” Spunea atât de minunat poetul nostru Ioan Alexandru. Ei nu au nevoie de vin să-şi uite necazurile pentru că însuşi necazurile lor sunt un prilej de bucurie pentru că, nu în ultima instanţă, acestea îi ajută să nu-şi uite starea de străini...

Spuneam că, în tot mesajul Bibliei, există un fir roşu, un substrat al întregei lucrări de mântuire. Si asta pentru că, atunci în strătimpuri, prin stră-stră-străbunul nostru Adam şi consoarta lui Eva, acolo în Edenul după care n-am încetat niciodată să tânjim, s-a produs prima şi cea mai înfiorătoare pierdere din univers sau din tot ceea ce mintea noastră poate pricepe drept existenţă. Si cu asta fiinţa omenească a fost cuprinsă de maladia atât de deprimantă a desrădăcinării care, slăvit să fie Domnul, s-a tradus într-o vindecătoare şi dătătoare de viaţă căutare. Da, noi suntem în căutarea patriei din care ne-am desprins, pe care am pierdut-o prin Adam şi chiar suntem pe drumul ei prin binecuvântata găsire în harul Domnului nostru Isus Cristos.

Câtă vreme vom fi în cortul acesta, negreşit ne vom înfăţişa cu pierderi, pierderi reale sau aparente dar numai acelea din care nu am învăţat nimic, numai acelea din care n-am ieşit mai puternici şi mai îţelepţi sunt pierderi cu adevărat. Si apoi, starea inimii, destoinicia dragostei noastre pentru Dumnezeu ne va ţine neclintiţi în multidudinea lor, pentru că la ţărmul celălalt acestui ocean învolburat al vieţii pământeşti este patria mult căutată, ca o supremă încununare a unei supreme căutări...