"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Duhul Sfânt vă strigă vouă, tuturor celor ce suferiţi pagubă: fiţi cu voie bună, furtunile sunt prea intense, suficient de intense ca să scuture tot ceea ce este vremelnic şi corabia mâinilor voastre nu va rezista. Fiţi cu voie bună, există un liman pe aproape, patria mai bună pe care ne-a pregătit-o Domnul... Să nu uităm dar de toţi aceea care au împărţit puntea cu noi, strigaţi-le, frângeţi pâinea pentru ei, daţi-le hrană...

 

Da... Praful războaielor mondiale s-a aşezat de mult, macii din câmpia Normandiei înfăţişează un roşu, un cu totul altfel de strigăt decât cel al cărui vise si aspiraţii s-au spulberat in ţărâna de sub ei... Cumva rugina de pe crucea de fier a unui mormânt pare a pecetlui ceva, un text şters de mult, o poveste rostită cândva într-o limbă veche, atât de veche încât emoţiile noastre de azi nici nu mai încap în tezaurul ei. Undeva, în mijlocul satului meu, un mormânt sau un monument al unor morţi fără nume, al unor întâmplări uitate de mult şi-a urlat albul lui, generaţie după generaţie, nimeni nu-i mai ştie istoria, nimeni nu-i mai ştie rostul. Vecinii din preajma ei, an de an, mai aşează un strat de var doar aşa ca un lucru care trebuie făcut fără ca nici în treacăt să-i obosească întrebarea unui “de ce?”.

Treci pe lângă un cimitir de maşini ca o înfăţişare bizară a oţelului nelalocul lui printre buruienile înalte şi uscate şi nu poţi să nu vezi aceste buruieni înalte şi uscate ca înfăţişare a unei creşteri şi a unei morţi nelalocul lor... Numitorul comun la toate acestea poate fi rostit într-un singur cuvânt: pierderi. Ramificaţiile acestuia în contextul celor de mai sus sunt cel puţin vrednice de meditaţii dacă nu de mirare... “Pierderi” în sensul laic al cuvântului exprimă vacuumul or vidul lăsat în urmă de lucruri sau atitudini sau relaţii... Şi când vorbim de vid, acesta tinde să se umple fără efort cu tot ce ne este aproape în clipa pierderii. Este doar atitudinea noastră care face ca acest vacuum să persiste cauzând în ultima instanţă alte pierderi şi apoi altele şi apoi altele... Şi această atitudine este, nu în ultima instanţă, generată de cunoaştere sau, mă rog, de un anume fel de cunoaştere... Vorbeam de vacuumul sau vidul care datorită atitudinii noastre poate persista cauzând pirderi în lanţ devenind astfel nerecuperabile.

“Acum dar vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi o altă pierdere decât ce a corabiei.” (Fapte 27:22)

Atitudinea prescrisă de Scriptură vis-a-vis cu o pierdere: “fiţi cu voie bună”!

Vă rog să observati că în cazul de mai sus nu este vorba de o pierdere minoră. Corabia este rostul corăbierului! Ea este singurul lor mijloc pentru ei de a ajunge la destinaţia dorită şi poate chiar singurul mijloc de supravieţuire. “Şi cum, Pavele,” par să strige ei, “tu vrei ca noi să fim cu voie bună? Să săltăm de bucurie că noi corăbierii nu mai avem corabie?” De fapt, o analiză mai atentă ne arată că nu numai că nu există un prilej de intristare având în vedere circumstanţele ci există un prilej de bucurie, de “voie bună” în situaţia lor şi pierderea pe care romanii credeau că au suferit-o este de fapt un câştig, şi nu orice fel de câştig ci unul cu valoare eternă! Nici unul din cei de pe corabie n-a pierit (vorbim despre osânda păcatului) ci prin prezeţa lui Pavel s-au făcut părtaşi la viaţa veşnică. Vedeţi? Aici avem un îndemn determinat de o cunoaştere divină rezultat în roade eterne. Pe de altă parte nici chiar Pavel nu a pătruns adâncimea acestui fapt pentru că vorbeşte romanilor astfel:

“Oamenilor, trebuia să ma ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.”(Fapte 27:21)

Hmm... Iata o atidudine determinată de natura umană chiar şi la apostolul neamurilor! Dacă sfatul de mai sus al lui Pavel ar fi fost ascultat, harul lui Dumnezeu nu s-ar fi manifestat într-un fel atât de glorios.

Observăm două posibile rezultate la aceeaşi situaţie. Numai unul este pozitiv şi anume cel cauzat de acceptarea circumstanţelor aduse de Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă primul sfat al lui Pavel ar fi fost ascultat? Nu ştim dar laudat să fie Domnul pentru înţelepciunea Lui dovedită cu putere atunci când numai corabia a pierit şi asta înspre un destin vrednic de slavă al tuturor celor de pe corabie!

Traim nişte vremuri şi nişte împrejurări aparent tulburi, vremuri de incertitudine şi de frică, vremuri când ceea ce noi omeneşte numim pierderi sunt atât de rampante atât de acute şi atât de adânci... Cunosc familii care şi-au văzut peste noapte agoniseala vieţii lor dusă, dusă pentru întotdeauna. Ceea ce ne-a fost cândva, tot omeneşte vorbind, sprijin şi nădejde s-a dus... Ceea ce milioane de oameni au câştigat prin sudoare de-a lungul unei vieţi a fost înghiţit peste noapte de vârtjurile de pe Wall Street... Casele impunătoare pentru care am visat şi am trudit s-au dus. Suntem cu toţii pe o mare învolburată pe o corabie pe a cărei cârmă nu mai suntem stăpâni şi aruncăm cu disperare peste bord lucruri pentru care am trudit şi nu ne-au devenit povară, într-o vagă nădejde că poate vom salva corabia... Nopţi de-a rândul, pleoapele nu ni se mai închid, ne sleim în post în nădejdea că vom salva ceva...

Vine cuvântul Domnului şi ne strigă: “Fiţi cu voie bună! Nu va fi o altă pierdere decât a tot ce aveţi! Si, da, este pe aproape un liman pregătit de mult pentru salvarea voastră!”

Conformându-ne cu spiritul acestui veac am uitat de mult că noi suntem de fapt eşuaţi pe acest pământ, că suntem străini şi călători... Cine ştie? Poate că am uitat de mult că fără credinţă este cu neputinţă să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu...

“+n credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat ce bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii” (Evrei 11:13,14)

Duhul sfânt vă strigă vouă, tuturor celor ce suferiţi pagubă: fiţi cu voie bună, furtunile sunt prea intense, suficient de intense ca să scuture tot ceea ce este vremelnic şi corabia mâinilor voastre nu va rezista. Fiţi cu voie bună, există un liman pe aproape, patria mai bună pe care ne-a pregătit-o Domnul... Să nu uităm dar de toţi aceea care au împărţit puntea cu noi, strigaţi-le, frângeţi pâinea pentru ei, daţi-le hrană...