Romanian Times | August 2026

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Acest trecut care nu vrea să treacă. Aceste nesuferite distincţii care definesc ce e Rău şi ce e Bine. Aceşti bondari cosmopoliţi care nu fac altceva decât să ponegrească minunaţii ani interbelici. Aceşti intelectuali publici care ne plictisesc cu obsesiile lor desuete. Suntem în epoca „postadevărului”. Să citim în compania lui Neamţu „cărţile mari”. Ne spune el cum stă treaba cu „Brava lume nouă”. Ne pote vorbi şi despre “Omul Nou”. Să vedem în dezvelirea bustului seculegionarului Radu Theodoru un gest de pietate patriotică. Să-i învăţăm pe copii să cânte colinde de Radu Gyr. Să ne adăpăm din izvorul gândirii dughino-bădesciene. Ce junimism?Ce lovinescianism? Emomentul bădescianismului.Academic, cum altfel? Nu fusese Nichifor Crainic membru al Academiei Romane? Năstase spunea să „sunt unii cărora le place să lingă dosare”. Las de-o parte abjecţia cu „plăcerea” şi notez că nu căutătorii de adevăr istoric au confecţionat dosare. De cadre, de securitate, de urmărire. Nu noi, ci ei. Cei care se îmbulzesc la evenimentele de la Casa Titulescu unde sunt glorificaţi spionii sovietici gen Mihai Caraman. În prezenţa cui? A lui Petrică, prietenul minerilor. Nomenclatura secucomunistă era amorală. Urmaşii ei, seculegionarii protocronişti, sunt amorali. Îşi drapează amoralitatea în persiflări şi băscălii. „Mai lăsaţi-ne, nene, cu claritatea morală! N-aţi văzut că Trump se pupă-n bot cu Putin?” „Nu vedeţi că e gata să se gudure din nou pe lângă piticul obez din Coreea de Nord?” Ba da, am văzut şi ni s-a făcut greaţă. Ni se face tot mai multă greaţă. Cum greaţă ni se face văzând poze chiar din aceste zile cu “suveranistul” Simion făcându-şi cruce la Chicago într-o biserică subordonată, prin interpusul Vladimir de la Chişinău, kaghebistului patriarh Kirill. Am mai spus-o, AUR este noul ARLUS. Cireaşa de pe tort este apoteoza incontinențeigongorice.Alcoolismlexical, spre a parafraza titlul faimosului text maiorescian Beţia de cuvinte. Personajul (prof. univ. dr. Ilie Bădescu, fostul şef al senatului „Mişcării pentru România” a lui MarianMunteanu,mentorul luiDungaciu) e membru corespondent al Academiei Romane. Chestia cu „faza holotropică” e mortală. Unul din oamenii săi conduce Institutul de Sociologie al Academiei. Premiat de aceeaşi instituţie. „Războiul împotriva poporului român are dimensiune istorică. Acum este o fază nouă, extrem de primejdioasă prin complexitate. E un război holotropic. Ștergerea memoriei, în toate câmpurile, este combinată cu tehnicile ponegririi neamului românesc și cu distrugerea ruinătoare a țării, toate pe fondul instaurării regimului neofanariot în care fiscalitatea e totul și economia care produce bunăstare e nimic.” Sursa: putereaacincea.ro 21.08.2026 Acest trecut care nu vrea să treacă Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). De ce nu am avut noi un Havel? Sursa: putereaacincea.ro 23.08.2026 Întrebarea revine ciclic. Se pot oferi răspunsuri întortocheate sau se poate răspunde simplu, nu simplist. Pentru că n-am avut un Dubček şi o Primăvară de la Praga. Pentru că nu a existat o tentație reformatoare între comuniștii din România. Pentru că intelectualii români se consumau în nombrilism. Nu-i interesau marile dezbateri filosofice ale vremii. Pentru că dialectica stăpânului şi a sclavului, a scopului şi a mijloacelor era ignorată cu superbie. Regimul a reușit autarhizarea culturii romanești. Apolitismul se traducea în rafinament stilistic şi pozitivism logic. Se tânjea spre Heidegger şi, eventual, Wittgenstein, nu spre Adorno, Arendt,Aron, Camus, Benjamin. SpreNae Ionescu, nu spre E. Lovinescu.Amscris despre aceste decalaje ideologice şi discrepanțe morale în repetate rânduri. Havel nu a fost niciodată marxist. Dar a înţeles că din ruptura cu marxismul se pot naște idei fertile. Că ereziile sunt salutare. Este ceea ce știau un Petre Pandrea şi un Tudor Bugnariu. Este ceea ce ştiau Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Sociologia oficială din România comunistă ignora stratificarea socială şi contradicțiile care au dus la revoluţia din decembrie 1989. Filosofia oficială trata politicul în chip apologetic şi ultraconformist. Alienare în socialism?Dezumanizare înCetatea Soarelui? Protestemuncitoreşti? Societate civilă? Sindicate libere? Multipartidism? Dezastru ecologic? Descumpănire axiologică? Criza a culturii?Absurdul de fiecare zi? În plină glaciaţiune neostalinistă în URSS, la Praga demara proiectul socialismului cu chip uman. Anul 1968 începea ca o furtună de primăvară. În câteva săptămâni era demolată minciuna ubicuă şi asfixiantă, cenzura era desfiinţată. N-am avut un Dubček pentru că marxismul din România nu a cunoscut ispita revizionistă. A fost ideocrație de un dogmatism pustiitor. Cu puţine excepții, intelectualii romani tratau cu indiferență noile direcţii din gândirea stângii occidentale. Erau provinciali şi nu le displăcea acest lucru. Nu înţelegeau, nu voiau să înţeleagă legătura dintre marxismul occidental şi fenomenologie. Eu am citit literatură anarhistă şi antistalinistă împrumutată de la oniricul Dumitru Țepeneag. Cel care a lansat la Paris revista Cahiers de l’Est, unde au apărut traduceri din cei mai politici scriitori apolitici din România: Leonid Dimov şi Virgil Mazilescu. Personajul şi fenomenul Havel au apărut acolo unde ideile erau luate în serios.Acolo unde se căuta autenticitatea trăirii şi claritatea morală. Acolo unde intelectualii şi nu doar ei înţelegeau că nu trăim doar prin şi pentru pâine. Totalitarismul, regimul care anulează respectul Îmi repugnă dublele standarde. Nu cred că există persoane absolut ireproșabile, toți facem unele compromisuri. Dar nu la nivelul principiilor. Acolo nu este loc pentru relativizări, bagatelizări şi mușamalizări. Câtă vreme pot vorbi, refuz să tac. Acesta este imperativul categoric pe care îl urmez. Pentru că mă ajută să respect şi ajută, sper, să fiu respectat. Totalitarismul este regimul care anulează respectul. Suntem tratați cu toții ca masă de manevră. Suntem condamnați la fericire. Citeam deunăzi despre jurnalul lui Samuel Beckett din timpul vizitei în Germania nazistă în 1936-1937. „He noticed changes în fashion, such aş the predominance of the «Hitler coat», and collected the «holy phrases» of the Nazi movement în lists: Führer («leader»), Bewegung («movement»), Blut und Boden («blood and soil»), and Freiheit und Ehre («freedomand honour»), even if they repulsed him. Ihre Kraft durch Freude Unterhaltung macht mich fertig, he noted în German on 1 November 1936: “Their Strength Through Joy conversation îs killing me.” A văzut ceea ce le-a scăpat intelectualilor fasciști din România. Ceea ce-l scotea din minți era exact materia primă a fascismului. Isteria originilor, a gliei, a obârșiei, a sângelui. Mă gândesc la Cioran, Eliade şi Noica. Mă gândesc la Nae Ionescu cu legăturile sale primejdioase: cu I. G. Farbenindustrie, cu Legiunea şi mai ales cultul pentru carismaticul ei Căpitan. „Logica colectivelor” predată gardiștilor în lagărul de la Miercurea Ciuc. Cele patru prelegeri despre „Fenomenul legionar”. Nae şi discipolii săi erau „sincroni” cu tot ce era mai reacționar şi mai obscurantist în gândirea europeană. Mai sus decât aceștia, dar tot iresponsabil şi dezastruos, Heidegger cu „grandoarea istorică a național-socialismului”. Tânărul Beckett a observat distrugerea personalității umane. Era un apolitic, dar a sesizat ce se petrecea. Tânărul Cioran a fost fascinat de Germania hitleristă. Ulterior, a scris pagini aspre despre totalitarisme. A regretat momentele de fanatism juvenil. Despre Eliade, cu cât citesc mai mult, cu atât îmi devine mai clar că a trăit în negare (in denial).A fugit de propriul trecut. O dedublare care trebuie să-l fi costat mult psihologic. Noica s-a retras complet din istorie. Lucian Blaga a prețuit enorm mitul, dar nu s-a lăsat subjugat de miturile politice totalitare. Beckett a aderat la Rezistență. Şi-a riscat viața. Poate că în plimbările lor prin Jardin de Luxembourg, Cioran şi Beckett vor fi atins şi aceste teme. Cine știe… Sursa: putereaacincea.ro 18.08.2026