Romanian Times | August 2026

CULTURĂ 6 ROMANIANTIMES Slavomir Almăjan “Transformarea” nu înseamnă progres ci adoptarea unei alte esențe dacă pot spune asta. În contextul de mai sus această transformare denotă natura, originea umană a lucrării, o diminuare a reverenței față de Cel care a făcut toate lucrurile desăvărșite. Deseori auzim spunându-se de la amvoanele bisericilor de azi, ca o exprimare a dis-satisfacțiilor privitoare la starea Bisericii, nevoia unei “transformări profunde” în abordarea lucrării, a slujirii... Asta a dus la repetate apeluri la ingeniozitate în ceea ce privește metodele de evanghelizare, stilul cântărilor, tematica mesajelor de “Duminică” al ultimei jumătați de oră a serviciului. Apoi, ca în oricare instituție sănătoasă se face evaluarea rezultatelor prin numărul celor care vin la servicii de Duminică și apoi prin evaluarea “sănătății financiare” a bisericii. Dacă lucrurile încep să stagneze se recurge la la analize mai “profunde”, consultanți profesioniști sunt tocmiți să privească și să ne lumineze prin concluziile lor. Este evidentă sinceritatea preocuparii liderilor bisericilor în vederea îmbunătățirii stărilor de lucruri precum și voința lor de a se angaja cu toată puterea lor, cu spirit de sacrificiu remarcabil în această lucrare. Dincolo de premiză, această lucrare pare impecabilă, de o valoare spirituală inexprimabilă. Dar lucrurile devin cu totul altfel dacă te uiți cu băgare de seamă la premiză sau la temelia acestor eforturi. Imaginați-vă cămergeti la un doctor si el vă informează de riscul nivelului înalt de colesterol pe care ultimele analize le-au pus în evidență. Desigur că imediat îți vei aduce aminte de dieta nesănătoasă care te-a adus la această stare. Îți amintesti de dulciurile irezistibile cu care te delectai fără înfrânare, de grasimile nelipsite la mesele tale... Ei bine, doctorul spune, este timpul să-ți schimbi viața! De-acum nu vei mai mânca ciocolata de doua ori pe zi ci o vei consuma de trei ori pe zi, iar grazimea hamburgherelor o vei inlocui cu slanina! Sună absurd, nu-i așa? Cu toate acestea, în lucrurile spirituale, noi facem cam la fel... Tocmai “transformarea” pe care am lucrat-o îndepărtându-ne de Sursa care este Cristos este cea la care apelăm ca ne îmbunătățim starea! “Transformarea” nu înseamnă progres ci adoptarea unei alte esențe dacă pot spune asta. În contextul de mai sus această transformare denotă natura, originea umană a lucrării, o Cântecul întrerupt (4) diminuare a reverenței față de Cel care a făcut toate lucrurile desăvărșite. Singura lucrare care ar aduce îmbunătățirea stării este “întoarcerea” sau, “restaurarea”... Și asta nu înseamnă peticirea unui lucru învechit ci o totală renaștere în ceea ce Creatorul ne-a menit să fim... În caz contrar, la încercarea cu foc, se va dovedi deșertăciunea eforturilor omenești atunci când vor fi cântărite în balanța divină. Deci, efortul nostru ar trebui să se reducă la expunerea noastră analizei celei fără de greș a Cuvântului întărit prin marturia Duhului în inimile noastre. Trezirea! Vedeți, aici este vorba de o mreajă în care am alunecat încetul cu încetul prin acceptarea și conformarea cu standardele lumii, și ca urmare cataclismele economice, morale și “naturale” ale lumii devin și ale noastre. Noi nu mai suntem un popor pus deoparte menit să săreze pământul ci doar o altă entitate demografică pe orizontala societății. Noi nu mai suntem în măsură să fim un popor ca soluție la crize ci un popor ca parte din criză. Haideți să fim puțin mai specifici... Biserica are infrastructuri de milioane de dolari care necesită sume imense pentru a fi menținute și plătite. Este deci nevoie de de oameni cu situație, în stare să pună umarul sub povara financiară a bisericii... Astfel au apărut pe scenă teme “sensibile” care trebuiesc evitate în propovăduire... Lista acestor teme crește odată cu dependența financiară a bisericii. Vorbirea despre etica in afaceri, smerenia la ospețe, dragostea de bani, viața în plăceri devine o arie tabu în care pastorul nu poate păși fără a-și asuma un risc enorm... Implicarea politică a bisericii este de-a dreptul nulă întrucăt noi depindem de favoarea fiscală, excepția de la plătirea impozitelor, etc. Noi, biserica, suntem ținuți în șah de câtre cei de care depindem. Astazi în comitetele bisericilor (vorbesc din experiență) se vorbește mai mult de bilanțuri, credite bancare și sisteme eficiente de încălziere/răcire decât de problemele spirituale în care suntem înglodați până la gât. Opulența afișată în clădirile uriașe, în modernitatea echipamentelor, în salariile lucrătorilor poartă după ea un preț mult mai mare decât datoria în dolari, lei, mărci... Prețul cel mai mare, atât demare încât nu poate fi exprimat în cifre este cel al dependenței deci al limitării libertății noastre de a propovădui Cuvântul în vederea edificării poporului. Cu alte cuvinte am schimbat dependența de Isus Christos Domnul care este de drept Capul Bisericii pe dependența de sistemul social al lumii. Rezultatul final? Hmm... Cred că va trebui să trageți voi înșivă concluzia. Și pentru că ne lăsăm duși de un duh de slavă deșartă în construirea acestor lăcașuri ne scuzăm că trebuie s-o facem căci “o facem pentru Domnul”. Nu zidurile ci lurarea trebuie făcute ca pentru Domnul! Iată de ce noi auzim de o “ tranformare” necesară și nu de o restaurare, întoarcere, trezire... Cred că Domnul nu s-ar simți jignit să vină în mijlocul unui grup care îl caută și îl laudă într-o casă dărăpănată de mahala. Domnul însuși dormea pe unde apuca, vorbea la poala vreunui munte, de pe puntea vreunui vas pescăresc, în case prin a IN BURTA CALULUI TROIAN M-a luat baiatul meu si am vazut Odiseea lui Nolan. Doar aceasta prima afirmatie ar trebui sa va intrige si, poate, sa ma faca sa par un analfabet cultural. Cel putin partial. De fapt, discutiile pe care le-am avut dupa vizionare ne-au dus chiar la problema analfabetismului cultural. Traim intr-o vreme in care cunoasterea se reduce adesea la consumul unor materiale concepute de altii despre realitati istorice, opere literare sau povesti mitologice. Cultura contemporana este, intr-un anumit sens, de facto analfabeta. Oamenii stiu sa citeasca, dar problema este ca nu mai citesc. Iar atunci cand citesc, de multe ori nu mai citesc cu adevarat. Revenind la Odiseea , stiaminca din scoala primara ca opera ii este atribuita luiHomer, nu lui Nolan. Regizorul isi pune insa amprenta personala asupra unei interpretari cinematografice, pornind de la o traducere si o reinterpretare subiectiva a celebrei opere clasice. Si este firesc ca, dupa o asemenea experienta, sa apara opinii diferite. Este chiar sanatos sa ne formam propriile opinii trecand prin mai multe intersectii cu aceeasi opera si prin formele ei particulare de expresie: literatura, muzica, teatru sau film. Productia recenta a starnit controverse si i-a facut pemulti sa realizeze ca ceea ce consideram uneori „fapt istoric” contine, de fapt, o doza importanta de interpretare si creativitate culturala. Poate ca unii au ajuns sa se intrebe, pentru prima data: „Stai putin! Odiseea este mitologica? Nu s-a intamplat cu adevarat!” Inca din vremea in care citeam Legendele Olimpului de Alexandru Mitru ne era destul de clar ca o poveste in care un ciclop pazeste oi, vrajitoare transforma oameni in porci, iar un monstru marin cu sase capete devoreaza oameni apartine lumii mitului, nu celei a istoriei. Si totusi, multi oameni au ajuns sa fie mai fascinati de imensa influenta culturala si istorica a poemelor homerice decat de lectura propriu-zisa a povestii. Starniti de controverse, unii au inceput sa descopere ca si Calul Troian este la fel de fictiv precum celebrul monstru cu un singur ochi al lui Homer, Polifem. Ba chiar, intr-un anumit sens, el este fictiv atat in raport cu Homer, cat si cu istoria. In Odiseea , Calul Troian apare doar in cateva versuri, fie prin amintiri fugare, fie prin intermediul unui cantec. Iar in Iliada nu este mentionat deloc. Troia a fost, fara indoiala, un oras antic real, insa exista foarte putine dovezi care sa sugereze ca zidurile sale au cazut exact in felul descris de traditia homerica — cu atat mai putin ca ar fi fost cucerita cu ajutorul unui urias cal de lemn. Exista o ironie in faptul ca unul dintre lucrurile pe care oamenii le „tinminte” cel mai bine despre Odiseea —cucerirea Troiei prin Calul Troian —nu apare nici in Iliada , nici in Odiseea in forma in care cei mai multi si-o imagineaza. Scena celebra, asa cum a ajuns sa fie cunoscuta, provine in mare parte din Eneida lui Vergiliu, scrisa la aproximativ sapte sute de ani dupa epopeile lui Homer. Iar celebra expresie TimeoDanaos et dona ferentes —„Fereste-te de greci chiar si atunci cand aduc daruri” — ii apartine tot lui Vergiliu, nu lui Homer. Indiferent daca au citit vreodata Homer sau Vergiliu, aproape toti cunosc povestea CaluluiTroian si ceea ce simbolizeaza acesta: inselaciune, viclenie si subversiune. Grecii au patruns in Troia ascunzandu-se in „darul” unui cal de lemn, iar in timp expresia „Cal Troian” a devenit o metafora universala pentru ascunderea unei intentii rauvoitoare sub aparenta unui exterior binevoitor, chiar frumos. Exista insa un alt fel de „Cal Troian” care dainuie in lumea noastra pana astazi. Unul pe care nu il consider deloc rauvoitor sau inselator, pentru ca, prin insasi natura lui, nu poate fi astfel. Glasul lui poate fi auzit pretutindeni, iar frumusetea lui este mereu la vedere: in muzica blanda a valurilor care se sparg la tarm; in frumusetea transcendenta a muzicii insasi; in lumina palida a unei nopti fara nori, peste dealurile unduitoare; in ganguritul, rasul si zambetul stralucitor al unui copil; intr-o masa gatita in casa; in caldura imbratisarii unei mame; sau, pur si simplu, in farmecul unei carti bune. Oricat de ingenios, captivant si puternic ar fi acest construct cultural, el nu are nimic care sa se apropie de minciuna sau rautate, pentru ca se afla chiar in inima a ceea ce poate fi numit bun, adevarat si frumos. El este Frumusetea insasi . Vorbimdespre frumusetea adevarata—acea frumusete care nu izvoraste doar din ochiul unui privitor, ci de la Domnul Dumnezeu Insusi, sursa tuturor lucrurilor frumoase. Frumusetea adevarata nu este pur si simplu subiectiva, ci are un fundament obiectiv. Bunatatea, adevarul si frumusetea Il caracterizeaza pe Cel vesnic si sfant. Atunci cand un om respinge categoric frumusetea unui apus sau a unei piese muzicale care ii patrunde pana in adancul sufletului, reactia aceasta spune uneori mai mult despre propria lui dezordine afectiva decat despre obiectul contemplat. (continuare in pagina 17) (continuare in pagina 22)