Noul Legamant - Un PACT Neconditional
Page 173 of 200 presă. „Unii din misionari au perceput că Domnul le spune să evadeze“, a declarat purtătorul de cuvânt al organizației, Weston Showalter. „În timp ce erau captivi, Dumnezeu le-a insuflat unora dintre misionari dorința de ieșire din captivitate“. „O astfel de încercare e foarte riscantă“, a continuat el. „Ei au căutat constant să- L audă pe Dumnezeu vorbindu-le, cerând îndrumare de la El“. „După multe discuții și rugăciuni, au simțit de comun acord că Dumnezeu i-a călăuzit în această direcție.“ El a precizat că au cerut semne specifice de la Dumnezeu, iar El a confirmat de mai multe ori că nu era încă momentul potrivit. Apoi a venit noaptea de miercuri, 15 decembrie 2021. „Când au simțit că a sosit momentul, au găsit o modalitate de a deschide o ușă care era închisă și blocată, s-au îndreptat în tăcere pe o potecă și au părăsit locul în care erau ținuți, în ciuda faptului că în stânga și în dreapta erau numeroși paznici“, a detaliat Showalter. „În depărtare, au putut vedea silueta unui munte pe care îl recunoscuseră și identificaseră în zilele anterioare. Știau că aceasta era direcția în care trebuiau să meargă.“ „După câteva ore de mers începea să se crape de ziuă și, în cele din urmă, au găsit pe cineva care i-a ajutat să dea un telefon pentru a cere ajutor“, a spus el, cu vocea tremurând. „Erau în sfârșit liberi.“ Da, Domnul Dumnezeu, Tatăl, i-a păzit în mod miraculos. Sfințirea, punerea de-parte a Domnului Isus a făcut-o pentru noi rugându-se Tatălui pentru noi pentru ocrotire și apoi pentru sfințirea noastră, în slujirea unii altora. Domnul spune că se sfințește pentru noi, se pune deoparte pentru noi ca și noi să fim sfințiți prin Cuvântul care este adevărul. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul . Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. (Ioan 17:17-19) Domnul Isus a trăit viața de trimis, de misionar în lumea în care trăim tu și cu mine. Mi-a plăcut o ilustrație spusă de David Jeremiah: Într-o zi în cer, Dumnezeu Tatăl L-a chemat pe Fiul Său la tron și I-a spus: „Am nevoie să mergi pe pământ, unde oamenii se frământă și nu știu ce să facă trăind în păcat. Vreau să mergi acolo și cauți să mântuiești tot ceea ce este pierdut. Vreau ca Tu să plătești prin răstignire pe cruce pedeapsa pentru păcatul lor”. Acum Domnul
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=