Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 172 of 200 în care ne acuză diavolul înaintea lui Dumnezeu, dar avem sângele lui Isus Christos, sângele Noului Legământ care ne protejează și avem pe cel Care și-a dat viața pentru noi. Ioan 17 începe cu expresia După ce a vorbit astfel: Pentru că de fapt în capitolul anterior Domnul Isus a zis: "Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui; și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine. V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniții, Eu am biruit lumea.“ (Ioan 16:32-33) Domnul Isus ne protejează de cel rău. El ne apără prin rugăciunile sale și prin puterea sângelui Său. Rugăciunile Lui sunt o forță protectoare în jurul nostru. Isus se roagă pentru noi. El se roagă pentru ocrotirea noastră. Dacă în vechime, îngerii Domnului Dumnezeu tăbărau în jurul celor ce se tem de El, azi însuși Domnul Isus este Cel ce ne ocrotește. Aproape în fiecare dimineață printre altele mă rog: Dă-mi harul și azi să stau sub ocrotirea Ta a Celui Preaînalt și să mă odihnesc la umbra Ta a Celui atotputernic, Tu ești locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!“ (Psalm 91:1-2) Revenind la versetele 17-19 din Ioan 17 și vreau să scot în relief realitatea Sfințeniei Lui, a punerii Lui deoparte pentru cei trimiși de El: Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Sfințirea Lui, punerea Lui deoparte pentru noi, să ne ocrotească este o realitate experimentată ori de câte ori rămânem în El, slujindu-L pe El slujindu-i pe alții. Asta se întâmplă și azi foarte des, dar nu toate sunt date publicității. Iată ceva recent: Christian Aid Ministries dezvăluie detaliile uluitoare ale modului în care misionarii lor au reușit să scape din captivitate în Haiti, în decembrie 2021 fiind efectiv ocrotiți de Domnul. Grupul de 12 misionari a evadat în timpul nopții, trecând printre cei ce i-au răpit și mergând kilometri întregi pe un teren dificil, la lumina lunii, având cu ei un sugar și alți copii. Grupul a fost condus de Domnul prin stelele de pe cer că să ajungă în loc sigur, după ce au fost răpiți și au stat sechestrați timp de două luni, au declarat oficiali ai organizației din Ohio la o conferință de

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=