De multe ori in conversatiile cu copii mei obisnuiam sa spun “…dar nu e normal…” incercand sa pun lucrurile intr-o matrice a normalitatii intelese de mine prin cunostinta, experienta sau traditie.
Uneori primeam inapoi raspunsuri in genul – “normalul vremurilor tale nu mai este normalul de azi”. Si asta m-a facut sa ma intreb, “Cum sa inteleg normalul?” “Ce ar trebui sa fie azi, normal?”
De ceva vreme trecand prin experiente colective de izolare si conditionare ne dam seama ca ceea ce se vrea “noul” normal este profund deranjant. Moralitatea de azi este imoralitatea de ieri. Privind cum concetatenii mei imbratiseaza cu avant noul mod de viata, ma intreb cine-i mai normal intre noi?
Mi-am dat seama ca pentru cei mai multi crestini normalitatea are si un sens viitor, prefigurand reintoarcerea lui Christos Domnul care isi va supune toti dușmanii și va domni pentru totdeauna. Intre timp, invatam insa sa „traim intre veacuri”, intre acum si atunci. Un “acum” ravașit de pacat si un “atunci” in care noua epoca inceputa de Christos in urma cu 2000 de ani va fi realizata pe deplin. Acum normalitatea reprezinta un amestec in care raul și suferinta merg mana in mana cu frumusetea și bunatatea. Numai o intelegere biblica asupra lumii poate explica aceasta mixtura. Omul, facut dupa chipul lui Dumnezeu, este o fiinta minunata și glorioasa insa din cauza caderii, cu totii am fost amprentati nociv de pacat.
Așa ca ii vedem traind cam in acelasi timp si pe Stalin și pe Maica Tereza. Si pe Pol Pot cat si pe și Billy Graham. Ii vedem pe cei care sunt complet axati spre pacat, egoism și rau, și ne intalnim si cu cei care – fiind schimbati de harului mantuitor al lui Dumnezeu – cauta zilnic cu daruire sa isi consume viata in dragoste si integere pentru altii. Asa este normalitatea de acum, o lume care poate produce atat un Hitler cat și un Wurmbrand. Dintr-o singura natiune pot iesi in acelasi veac cei care vor sa omoare și sa distruga totul, cat si cei care fac cele mai frumoase opere in muzica, arta si literatura. Modul cum intelegem sa traim acum arata de fapt cat am priceput din amplitudinea mesajului christic.
Vedem des creștini ce traiesc și actioneaza ca și cum aceasta lume actuala ar fi tot ceea ce exista și ca va ramane mereu aceiași. Ei nu traiesc cu adevarat pentru eternitate. Sunt complet scufundati in lucrurile acestei lumi și au putine sau deloc ganduri/idei despre urmatoarea destinatie.
Exemplele sunt ușor de gasit numai daca ar fi sa ne uitam la competiile sportive ce anima si preocupa atentia noastra. Sunt un amator de sport si ma delectez uneori impreuna cu fiul meu privind diferite competitii sportive. Nu am gasit asta ca ce ceva rau, atata vreme cat balansam lucrurile si timpul intr-o maniera corecta. M-am intrebat cati crestini ce exulta la castigarea de catre echipa favorita a unei eveniment sportiv sunt la fel de exuberanti si incantati cand aud ca un misionar a terminat de tradus Biblia(sau potiuni din ea) in limba unui trib ce nu a cunoscut pana atunci mesajul biblic.
Cati creștini care au tipat ragușiti la un eveniment sportiv și au vorbit la nesfarșit despre asta dupa aceea, ar fi manifestat aceiasi vibratie si in cadrul unei serviciu de inchinare și adorare a Domnului lor? Recent Owen Strachan atragea atentia asupra acestei duplicitati spunand ceva in genul: „Hei, tatilor: daca copiii noștri ne vad incantati timp de patru ore consecutive la un eveniment sportiv și alta data ne vad plictisiti dupa numai o ora de biserica, ce ar trebui sa ne așteptam sa concluzioneze ei?
Cred ca nu este nimic rau in a te relaxa și a-ti petrece timp liber fie ca urmarești sport, faci gradinarit, citesti, plimbi cainii(sau cainii te plimba pe tine), bucurandu-te de o masa buna și așa mai departe . In orice caz, totul este despre prioritati. Totul tine de preocuparile noastre principale. Ce te entuziasmeaza cel mai mult? La ce iti petreci majoritatea timpului gandindu-te și vorbind? Care este pasiunea ta principala in viata? Pentru creștin ar trebui sa fie Christos mai presus de orice altceva. Dar de prea multe ori ocupa locul al doilea sau al treilea in cel mai bun caz. De prea multe ori, ceea ce se intampla in aceasta lume ia toata energia noastra, iar gandurile pentru eternitate sunt putine și prea rare.
Cand lucrurile merg bine, gandurile despre Dumnezeu și chestiunile spirituale tind sa devina marginale. Dar cand se intampla o tragedie sau un dezastru sau un eveniment dureros atunci avem tendinta de a ne scutura de lumescul și carnalitatea noastra. Dintr-o data ne intoarcem direct la Dumnezeu – daca nu pentru alt motiv decat sa ieșim din situatia dificila in care ne aflam. Inainte de perioada COVID am putut constata usor ca lucrurile devenisera mult prea confortabile și distractive, lipsite de griji și de inteles. Majoritatea occidentalilor au uitat cu mult timp in urma totul despre Dumnezeu – și multi credincioși au trait ca și cum El nu ar exista. Știu ca alti creștini s-au rugat in genul: „Doamne, ceva trebuie sa se intample; alunecam incet, constant spre iad.” Așa ca a aparut COVID. Nu pot spune cu certitudine daca acesta a fost sau nu in parte un raspuns la rugaciunile celor alertati de lumescul crestinilor.
Dintr-o data ceea ce fusese normal a devenit destul de anormal, amintire, trecut. Viata obișnuita a fost rasturnata. Ieșirile la restaurant, evenimente sportive și concerte s-au oprit. Capacitatea de a calatori și de a se mișca liber a disparut dintr-o data. Nenumarati oameni și-au pierdut locurile de munca și mijloacele de existenta. Acum incercam sa revenim la acel gen de normalitate trecuta. Dar chiar ne va face bine? Daca ne intoarcem la modul nostru de viata anterior, unul in care Dumnezeu este total absent – sau in cel mai bun caz, pe margine – chiar merita sa revenim la el? Și daca evenimente globale precum o pandemie coordonata ar putea fi una dintre modalitatile prin care Dumnezeu incearca sa ne atraga atentia? Alaturi de asta, alte situatii mult mai personalizate pot contribuit mai profund in creionarea unei noi normalitati. Multi dintre noi am avut poate o pierdere in familie, sau o boala nemiloasa ne-a lovit sau i-a atins pe cei de langa noi. Ceva neasteptat a devenit “normal”. Asta a aruncat totul in aer, totul s-a schimbat. Vizitele la spitale, analizele medicale devin noua normalitate. Cand lucurile devin grele si aproape de nesuportat pentru cei credinciosi care au speranta in viata vesnica, cum este oare pentru ceilalti? Ma intreb cum se descurca cei care nu-L cunosc pe Domnul. Mai ales daca sufera atat de mult acum și nu au credinta și speranta in viata urmatoare. Ce existenta mizerabila intr-adevar.
Desigur, ne bucuram de toate darurile și binecuvantarile pe care Dumnezeu ni le ofera acum in aceasta lume pacatoasa și zdrobita. Dar sa nu indraznim sa devenim prea confortabili aici. Viata ADEVARATA este aproape gata sa inceapa si atunci normalul va fi dat de alte repere.
Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada