"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Pentru ca răul să învingă nu trebuie neapărat să faci ceva rău, este suficient să stai pasiv și să observi răul pe care-l fac alții, nestingherindu-i…asistăm neputincioși la drama familiei Bodnariu, Marius și Ruth Bodnariu care de aproape o lună trăiesc cu ochii înlăcrimați, așteptându-și copiii să vină acasă. Barnevernet, Protecția Copilului din Norvegia a smuls cu forța copiii familiei Bodnariu: Eliana (9), Naomi (7), Matei (5) și Ioan (2) pe data de 16 noiembrie iar pe data de 17 noiembrie, Ezekiel (3 luni) a fost izolat de Barnevernet și plasat într-o familie adoptivă. După o hotărâre care a avut loc pe 27 noiembrie, lui Marius și Ruth li s-a permis să îl vadă pe Ezechiel doar de două ori pe săptămană pentru o perioadă de două ore, sub supraveghere, la o distanță de patru ore de casă.

“Dumnezeu e ingăduitor. Pe langă ceea ce îți pot face oamenii, moartea e incomparabil, mai blândă.” ~ Gabriel P. Baetan

Care este valorea unei vieți? În România, foarte puțin, din păcate! Mă gândesc cu tristețe că doar în România valoarea banului depășește valoarea vieții, altfel cum ne putem explica cât de puțin au atârnat în balanță, siguranța, sănătatea, viața vis-à-vis de câștigul monetar, preferabil fară limite.

Tinerii ce și-au aflat sfârșitul la Clubul Colectiv din București în Vinerea Neagră a acestui an erau asemeni tuturor tinerilor…tinerețea e aceeași în orice parte a lumii și de când e lumea! Frumoasă, dinamică, plină de elan, încrezătoare și rebelă! Noi, adulții din jurul lor, avem datoria să nu-i îngrădim dar și să le oferim siguranța de care au nevoie să poată înflori și să-și găsească calea în viață, doar am fost și noi odată tineri, și câteodată încă mai avem curajul să gândim asemeni lor!

Toamnă dulce, toamnă cu frunzele toate flori.” – George Topârceanu

Daca e toamnă, atunci e sigur festival! Suntem printre norocoşii ce pot spune că în fiecare an, toamna începe pentru noi prin muzică, dans şi multă, multă voie-bună!

Tradiţionalul Festival de Tradiţii Românesti organizat de Biserica Sfinţii Împaraţi Constantin şi Elena, din Lilburn, Georgia aflat la cea de-a XV-a ediţie a avut loc pe data de 10-12 octombrie, 2015, şi a constituit ca în fiecare an un fericit prilej de întâlnire între românii din zona metro Atlanta. Părintele George Acsente, preotul paroh al bisericii a ţinut să mulţumească tuturor celor prezenţi pentru participarea numeroasă nu doar în zilele de sărbătoare ci şi în timpul anului la slujbele duminicale, invitând totodată pe cei prezenţi să treacă pragul bisericii în fiecare duminică, şi nu doar de Festival. Un sfat bun de care sper să ţinem cu toţii cont! Avem nevoie de pacea şi liniştea ce vin atunci când trecem pragul unei biserici şi aducem rugăciunea noastră de mulţumire pentru lucrurile bune şi frumoase ce se întamplă în viaţa noastră!

Poate pentru că după rutina zilei, ne dorim altceva...să evadăm nu doar din spațiul nostru geografic și din tiparele zilnice, ci și din ''eu-ul'' nostru putin obosit de monotonia zilelor ce se repetă, cu mici excepții aproape la fel. Uităm pentru o vreme de servici, obligații, facturi, neplăceri mărunte sau dezastre iminente. Lista cu ce ne dorim să vedem devine cu fiecare obiectiv vizitat mai scurtă. Veni, vidi, vici! Parcă ne încearcă și pe noi câteodată sufletul și ne dă un imbold să spunem la fel!

Am revenit după doi ani, acasă, în Europa...îmi era așa de dor de clădirile încărcate de istorie, de arta minunată care te copleșește la fiecare pas, de dangătul clopotelor la ceas de seară, de parcurile minunate în care florile-mi zâmbesc parcă doar mie, de piețele pline de arome și culoare, și în special de oameni, prieteni, familie...am retrăit un sentiment dulce-amar...să vezi oameni ce-i știi de-o viață, oameni de care te leagă amintiri și vremuri de demult și o parte din prezentul clipei să aibă pecetea trecutului.

Mai ţineţi minte cum începeau scrisorile de altǎdatǎ: “Aflaţi despre mine cǎ sunt bine, sǎnǎto(a)s(ǎ), ceea ce vǎ doresc şi vouǎ”? Era un început standard, un clişeu menit sǎ inducǎ ideea cǎ toate îţi merg din plin, cǎ, deşi erai departe de cei dragi, ai reuşit în viaţǎ în tot ce ţi-ai propus. De multe ori era o minciunǎ frumoasǎ comisǎ cu cele mai bune intenţii, ca sǎ nu se îngrijoreze mama sau tata ori prietenii aflaţi la distanţǎ. Oboseala, tristeţea, singurǎtatea, dezamǎgirile, eşecurile erau ţinute sub tǎcere ori le citea printre rânduri doar inima unei mame pline de dorul odraslei plecate. Era, totuşi, o formǎ de comunicare mai sincerǎ şi mai adevǎratǎ decât ceea ce numim astǎzi comunicarea despre sine cu ceilalţi, chiar dacǎ uneori transmitea o imagine un pic deformatǎ despre noi înşine.

Timpul și spațiul sunt dimensiunile existenței noastre; in funcție de acestea ne organizăm activitățile și evenimentele. Aceste două coordonate au devenit subiect de meditație și discuție pentru mulți oameni în istorie. Unul dintre aceștia, Moise, spunea că timpul ”trece iute, şi noi zburăm”. Da, este un adevăr incontestabil; timpul trece, anii se scurg zi de zi, aproape neobservați, adunându-se în ceea ce numim noi - istorie. Ca un depozit imens, acolo sunt adunate toate: bucurii, dureri, lacrimi, zâmbete, întâlniri și despărțiri.

"S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...” ~ Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene

Ziua Mondială a Iei românești, un proiect minunat care a inspirat românii din toate colțurile lumii a fost sărbătorită și în acest an în spațiul real dar și cel virtual pe data de 24 iunie!! Pentru o singură zi, Ziua de Sânziene, am îmbrăcat lumea în IA noastră românească, și lumea s-a făcut mai frumoasă, mai bună și mai luminoasă!!

Genetica spune cǎ ochii albaştri se moştenesc de la bunici, nu de la pǎrinţi. Nu mai ştiu care este explicaţia şi nici nu are importanţǎ prea mare ce cromozomi se combinǎ misterios pentru asta. Mai important mi se pare misterul prin care primim de la bunici ceva ce se depune în noi mai albastru şi mai strǎlucitor decât orice ochi frumoşi. Nu aş putea sǎ mǎ gândesc vreodatǎ la formarea mea completǎ ca om fǎrǎ sǎ-i includ cu dragoste, cu nostalgie şi cu respect pe bunicii mei. Am sǎ vǎ vorbesc puţin despre ei, nu neapǎrat pentru cǎ mǎ simt încǎrcatǎ de nostalgia copilǎriei mele miraculos de frumoasǎ, cât pentru a vǎ ruga sǎ vǎ gândiţi fie şi pentru un minut la cei bǎtrâni şi dragi plecaţi ori nu în alte tǎrâmuri mai verzi şi la ce nestemate albastre v-au lǎsat nu în ochi, ci în suflet.

“Chiar dacă noi ne depărtăm de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne aproape de noi” ~ Sfântul Ioan Gură de Aur


În năvalnica curgere a timpului, viaţa noastră se rostogoleşte, purtată de evenimente diferite, către un „mâine” niciodată ştiut. ”Nu omul este peste vremi, ci vremurile sunt peste om”, spune cronicarul vremurilor de mult apuse. În vâltoarea vieţii, nu de puţine ori căutam un sprijin, o alinare şi un raspuns la întrebările şi temerile noastre. De cele mai multe ori, paşii ni se îndreaptă spre lăcasul sfânt, spre biserică, şi acolo, în genunchi, aflăm raspunsul şi sprijinul căutat. Recent, biserica noastră - Biserica Sfânta Maria din Dacula, Georgia a avut parte de un frumos eveniment devenit odată cu trecerea anilor tradiţie, Festivalul de Primăvară!

Trafic. Serviciu. Casǎ. Cumpǎrǎturi. Termene limitǎ. Chestii neprevǎzute. Obosealǎ. Rutinǎ. Agitaţie.

Vǎ recunoaşteţi programul de viaţǎ în aceastǎ scurtǎ enumerare? Nu vǎ simţiţi uneori prizonieri în propria viaţǎ şi, culmea, pentru cǎ aşa aţi ales sǎ v-o faceţi? Nu vǎ spun nimic nou, cu siguranţǎ v-aţi gândit de multe ori la asta, dar aţi alungat departe gândul, ca s-o puteţi lua a doua zi de la capǎt, continuând aceeaşi rutinǎ a aceluiaşi ritm trepidant al vieţii. Una dupǎ alta, zilele se deşirǎ de pe mosorul vieţii fiecǎruia oarecum la fel. Sigur, existǎ şi zile de naştere – sǎrbǎtorite uneori şi acelea în funcţie de programul invitaţilor – şi sǎrbǎtori – resimţite câteodatǎ ca pe încǎ o corvoadǎ – şi întâmplǎri – cele fericite primite cu gândul cǎ le meritam, iar cele nefericite cu întrebarea retoricǎ “De ce mie?”.