"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Joi, 15 iunie a.c., a fost lansat în dezbaterea publică proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991.


În comunicatul de presă emis de Ministerul Justiţiei se arată faptul că:

Proiectul de lege supus dezbaterii reglementează de o manieră detaliată condițiile de fond și procedurale privind dobândirea cetățeniei de către minori. Astfel, proiectul aduce clarificări în ceea ce privește dobândirea cetățeniei române de către copilul născut din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie, - inclusiv în cazul în care numai unul dintre părinții solicită acordarea cetăţeniei române. Astfel, minorul dobândește cetăţenia română la cererea părinților săi, odată cu aceștia; cererea va fi depusă odată cu cererea părinților de acordare a cetățeniei române. Așadar, şi pentru minor devine obligatorie parcurgerea procedurii odată cu cererea părinților de acordare a cetățeniei române întemeiată pe prevederile art. 8.

Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris, prin poştă, pe adresa Ministerului Justiţiei  (Str. Apolodor, nr.17, sector 5, Bucureşti), pe fax la numărul +4 037 204 1195 sau la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Vedeţi întregul comunicat de presă aici: http://www.just.ro/legislatia-privind-cetatenia-in-dezbatere-la-ministerul-justitiei/

Proiectul de lege şi alte detalii aici: http://www.just.ro/11986-2/

 

Diverse

Mesajul de Paști al Președintelui TRUMP

on 16 Aprilie 2020

10 aprilie 2020 ora 12:09 PM (ora locală)PREȘEDINTELE:„Vă mulțumesc foarte mult...

Alegeri pentru Parlamentul României - 2020

on 02 Aprilie 2020

Cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, ca...

CRIZA COVID-19 - Prelungirea VIZEI DE ȘEDERE ÎN SU...

on 19 Martie 2020

Toți cei interesați puteți accesa acest site unde veți găsi formularul și instru...

Permisul de conducere international

on 19 Martie 2020

Tipul de permis de conducere care se poate folosi în România dacă conducătorul a...

Pensionari români scutiți de impozit

on 18 Martie 2020

La primul forum media organizat de publicația RomanianTimes, sâmbătă 8 februarie...

O transformare tăcută dar puternică a SUA cu efect...

on 18 Martie 2020

Când președintele Statelor Unite Donald J. Trump amintește realizările de la pre...

Meditatii crestine

Grădina Ghetsimani - locul unde a fost câștigată v...

on 26 Mai 2023

Impresii din călătoria în Țara Sfântă - Pe urmele Mântuitorului (Partea aII-a) G...

Impresii din călătoria în Țara Sfântă - Pe urmele...

on 27 Aprilie 2023

(Partea I)Mormântul Gol Pe când ieșeau din cetate, au întâlnit pe un om din Cire...

Promisiuni, împliniri și mărturii

on 23 Martie 2023

“După ce voi învia, voi merge înaintea voastră... “ (Matei 26:32)“și dacă Duhul...

Semne ale vremurilor din urmă

on 23 Februarie 2023

La rubrica Escatologie, revelând semne ale vremurilor din urmă vă prezint trei g...

Semne ale vremurilor din urmă

on 26 Ianuarie 2023

Semne ale vremurilor din urmă sunt evenimente unice ale zilelor noastre cu cores...

Sfințenia lui Dumnezeu și păcătoșenia omului

on 26 Ianuarie 2023

In anul mortii imparatului Ozia, am vazut pe Domnul sezand pe un scaun de domnie...

Orașe SUA

Întreită aniversare - Biserica Sfinții Împărați Co...

on 26 Mai 2023

Iubiți credincioși, Hristos a Înviat! Luna Aprilie 2023 a avut o deosebită impor...

Gânduri printre rânduri…

on 27 Aprilie 2023

E primăvară, e săptămâna patimilor și parcă simți nevoia să lași fereastra sufle...

“Duşi cu trenul” - unde am fost şi unde am ajuns -...

on 23 Martie 2023

Anul 2023 a adus Americii o serie de schimbări majore pe care societatea o simte...

Paradisul, putin mai aproape ...

on 23 Martie 2023

„A cunoaşte. A iubiÎnc-o dată, iar şi iarăa cunoaşte-nseamnă iarnăa iubi e primă...

D’ale lui Caragiale…

on 23 Februarie 2023

Daca luna ianuarie este luna lui Eminescu, in februarie ne amintim cu un suras p...

Bolnavă de dor

on 22 Februarie 2023

Sunt bolnavă de dor, dorul în toate formele lui. Sunt capabilă să simt dorul ca...

Politica

Semne ale vremurilor din urmă

on 23 Martie 2023

Am scris și altădată că nu vă voi prezenta vremuri din urmă ci SEMNE ale vremuri...

Votul tău este foarte important pentru America

on 27 Octombrie 2022

Suntem din nou în fața unor decizii care ne vor afecta pe noi și familiile noast...

Schimbările climatice privite escatologic

on 27 Septembrie 2022

Sunt peste 15 ani de când, la această rubrică, în lumina Sfintelor Scripturi am...

A Patra Revoluție Industrială va încerca să schimb...

on 27 Iunie 2022

Continuăm cu impactul celei de-a Patra Revoluții Industriale (4IR) în viața fiec...

Cultura WOKE

on 17 Aprilie 2022

Vechiul sens al cuvântului definește “woke” (trezire) ca fiind pur și simplu „tr...

China pregătește calea Armaghedonului

on 25 Decembrie 2021

Suntem la încheierea unu alt an cu mari încercări și provocări pe plan spiritual...

Cultura

România lui Dennis Deletant

on 26 Mai 2023

1. Istorici britanici și situația din RomâniaExistă doi istorici și profesori br...

De la Steaua Galbenă, la Drept între Popoare

on 27 Aprilie 2023

I.Se împlinesc 60 de ani de când, în 1963, statul Israel, prin Memorialul Yad Va...

Sărutându-l pe Isus

on 27 Aprilie 2023

Spre incheiere celui de-al doilea Psalm al Bibliei autorul exprima imperitativ:...

Rănile vechi și Centenarul Monica Lovinescu

on 23 Martie 2023

Moto:La 15 ani de la plecarea Monicăi LovinescuAdevăratul curaj este cel fără s...

LEMNE PENTRU FOC

on 23 Martie 2023

Un om batran mi-a zis odata „Nu blestema intunericul, mai bine aprinde o lumanar...

Tranșeea plină de cărți

on 23 Februarie 2023

Tinerii din zilele noastre sunt nu doar fragili, ci și foarte descumpăniți. Până...