Harul, ce ne este dat fiecărui om
Este să cuprindem locul mântuirii,
Pe granița ce-i dată de al nostru Domn,
În focul calvarului, pe lemnul răstignirii!
Când mergem pe-a Lui graniță cu credința dată,
Aici pe pământ, ca și în cer suntem,
C-această suprafață în cer e duplicată
Și de pe a ei întindere, în veci noi nu cădem!
Sarcina ce-i dată în această luptă
E să-i folosim potențialul ei,
Prin rugăciune fierbinte ne-ntreruptă,
Prin smulgerea totală a altor dumnezei.
Chiar de suntem slabi și viața ne aruncă,
În diferite locuri străine de credință,
Știm că-n Dumnezeu și-n sfânta Lui poruncă
Și-n nemulțumiri, revarsă biruință.
Această siguranță e-al existenței mod
De îndumnezeire a ființei tale;
Pentru Împărăție e un cap de pod,
Care îți deschide spre Ea, sfânta cale.
Amin!
Vasile Ghiță
1-15-2017