"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Intenționat am lăsat să treacă timpul, ca să scriu impresiile mele despre întâlnirea Desculți, care sa desfășurat în Biserica Baptistă Betania din La Habra, LA. California, in 17-19 Iunie, 2016.

Această întâlnire a fost, este un vis o dorință împlinită. De când s-au transmis întâlnirile Desculți, de la Hickory(2007),

în fiecare an, eu împreună cu soțul meu și în ultimii ani parțial și cu băieții noștrii, urmăream transmisiile directe ale întâlnirii.

Cântăm de răsuna casa împreună cu desculții, radeam, ne rugam, ascultam marturiile dar si plângem de bucuria că simteam Duhul lui Dumnezeu și pacea Lui care ne cuprindea inimile. De fiecare data ziceam,’’ trebuie să mergem și noi’’, dar totdeatna eram foarte ocupați. 

 

Cu doi ani în urmă stând așa și urmărind întâlnirea Desculți, soțul meu a exclamat’’ ce ar fi să facem la noi la biserică Întâlnirea Desculți, să vina desculții la Los Angeles’’ și fără să șovăie a început să vorbească cu liderii bisericii. Noi credeam că totul va merge că pe roate, însă au fost personae care necunoscând această întâlnire au fost sceptici și îndoielnici. Împreună cu soțul meu am pus această dorință înaintea lui Dumnezeu în rugăciune,

nu a fost ceva care trebuia cu tot dinadinsul să se întâmple, doream doar o reînviorare, o scânteie care să aprindă mai tare focul bucuriei de al lăuda pe Dumnezeu cu toată inimă, și cu acest gând am cerut lui Dumnezeu, dacă este voia Lui să fie această întâlnire, să se înfăptuiască.

Desculți la LA, a fost un act de curaj prin credință, și din partea organizatorilor din LA dar mai ales din partea celor care conduc această întâlnire, fără de care Desculți nu ar mai fi Desculți.

Desculți la LA a fost o întâlnire reușită, atmosfera, cântările, mărturiile au fost deosebite. Cântare comună, care este unul din punctele principale de închinare al desculților, nea dus de ne simțeam ca pe aripi de vultur, acuma eram pe vârf de munte, acuma eram în vale,

acuma cântăm cântări unde aveai nevoie de tot aerul din plămâni și toată puterea și energia, când se cântau cântări de glorificare,

acuma cântăm cântări unde din cauza lacrimilor și a nodului în gât, vroiai doar să șoptești cântarea în care recunoșteai jertfă lui Hristos pentru tine.

Nu a existat cântare cântată în timpul căreia să nu te treacă fiorii.

Vineri seara, tinerii au avut o seară specială de tineret, uimitot să stea tinerii în biserică de la 6:00-7:30 apoi de la 8:00 – 10:00 si sa nu fie plictisiti.

În fiecare zi parcă nu ne mai ajungea timpul, ce sunt 3-4 ore de lăuda și închinare la fiecare program, când Duhul Sfânt este simțit, ai vraea să nu se mai termine.

Programele au fost transmise în direct, surpriza mare a fost că la fiecare program numărul celor care vizionau în direct, a depasit 1000 de personae, la fiecare program!

Desculți Friday Night Pt. 1

Viewers 1,527

Desculți Friday Night Pt. 2 The Youth Program

Viewers 1,196

Desculți Saturday AM

Viewers 1,701

Desculți Saturday, PM

Viewers 1,138

Desculți Sunday AM

Viewers 1,684

Bucuria seganilor, a aradenilor a fost nespusă, au fost personae care s-au revăzut după 30-35 de ani. S-au închegat prietenii, și relații, s-au făcut multe poze, care vor fii perle de aducere aminte peste ani!

Încă sunt în acel extaz, doar amintindu-mi, deaceia am last să treacă timpul să fiu sigură că nu au fost doar emoțiile de moment. Ce trăiești la ÎNTÂLNIREA DESCULȚI, este ceva ce-ți marchează viață, este imposibil să simți bucuria Duhului Sfânt și să nu vrei din nou acea bucurie, sau să nu fii dornic de al lăuda pe Dumnezeu în fiecare zi! După această întâlnire, de mai multe ori in biserica, cei din față, îndemnău biserica, să cânte ca la Desculți sau în spiritual Desculți. Absolut această întâlnire a avut un impact pozitiv în viață fiecărui participant! Mulțumim lui Dumnezeu care a facaut această întâlnire posibilă, mulțumim celor care au jertfit prin slujirea și participarea lor, ați observant că nu am dat nume, sunt foarte mulți de amintit și nu vreau să uit pe cineva.

Toată gloria și închinare să fie a lui Dumnezeu!

 

Florina Bonca

LA. California, August/8/2016

 

Diverse

Mesajul de Paști al Președintelui TRUMP

on 16 Aprilie 2020

10 aprilie 2020 ora 12:09 PM (ora locală)PREȘEDINTELE:„Vă mulțumesc foarte mult...

Alegeri pentru Parlamentul României - 2020

on 02 Aprilie 2020

Cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, ca...

CRIZA COVID-19 - Prelungirea VIZEI DE ȘEDERE ÎN SU...

on 19 Martie 2020

Toți cei interesați puteți accesa acest site unde veți găsi formularul și instru...

Permisul de conducere international

on 19 Martie 2020

Tipul de permis de conducere care se poate folosi în România dacă conducătorul a...

Pensionari români scutiți de impozit

on 18 Martie 2020

La primul forum media organizat de publicația RomanianTimes, sâmbătă 8 februarie...

O transformare tăcută dar puternică a SUA cu efect...

on 18 Martie 2020

Când președintele Statelor Unite Donald J. Trump amintește realizările de la pre...

Meditatii crestine

Nebunia sau Înțelepciunea lui Dumnezeu? (Partea a...

on 23 Iulie 2022

„Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui...

Nebunia sau Înțelepciunea lui Dumnezeu? (Partea I)

on 27 Iunie 2022

„Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui...

Ziua în care moartea a murit (I)

on 17 Aprilie 2022

„Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruință, moarte? Unde îți...

Răsăritul cel de Sus și ajungerea la vederea Lui p...

on 25 Decembrie 2021

„Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsări...

Miracolele Crăciunului

on 25 Decembrie 2021

„Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce* a fost arătat în trup a f...

Adversitățile - obstacole sau oportunități

on 20 Noiembrie 2021

„În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu...

Orașe SUA

Și noi suntem mândri de voi ! (2)

on 23 Iulie 2022

Luna iunie a fost plină cu evenimente importante în comunitatea românească din P...

It takes a village…

on 23 Iulie 2022

Fiecare natie are bogatia ei de comori ascunse cu grija in expresii, proverbe, v...

Și noi suntem mândri de voi

on 27 Iunie 2022

Continuăm și anul acesta seria “Și noi suntem mândri de voi” cu aceeași idee și...

Povești cu zâne

on 27 Iunie 2022

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole dar trebuie să te înveţe cineva cum...

Un țap ispășitor al secolului XXI

on 23 Mai 2022

Gașca politică americană “a luat-o pe ulei” Țapul ispășitor era un animal folosi...

“Trenulețul” din Moldova

on 23 Mai 2022

Poate ca sunt eu mai sentimentala, poate ca trecutul cu tot ce-a fost bun, frumo...

Politica

A Patra Revoluție Industrială va încerca să schimb...

on 27 Iunie 2022

Continuăm cu impactul celei de-a Patra Revoluții Industriale (4IR) în viața fiec...

Cultura WOKE

on 17 Aprilie 2022

Vechiul sens al cuvântului definește “woke” (trezire) ca fiind pur și simplu „tr...

China pregătește calea Armaghedonului

on 25 Decembrie 2021

Suntem la încheierea unu alt an cu mari încercări și provocări pe plan spiritual...

COP26 – Promite dar nu rezolvă

on 20 Noiembrie 2021

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a avertizat luni, 1 Noiembrie 20...

Noul Cod Moral

on 26 Octombrie 2021

Pentru cei familiarizați cu această rubrică, cred că ați observat că încerc să s...

SEMNE ale vremurilor din urmă

on 22 Iulie 2021

Evenimentele lunii iunie 2021 m-au determinat să revin la o temă foarte actuală...

Cultura

De la pieirea maselor la epifania elitelor

on 23 Iulie 2022

Barbariile celui mai recent secol al totalitarismelor – nazist și bolșevic – au...

Cum dispare haosul

on 23 Iulie 2022

Pentru un creștin, una dintre cele mai sigure căi de a dezvolta o migrenă nedori...

Apocalipsă, adică Revelație!

on 27 Iunie 2022

*Oare războiul din Ucraina și, înaintea lui, pandemia de Covid-19, ne-au adus –...

Semintele persecutiei in gradina tiraniei

on 27 Iunie 2022

Traim de multa vreme intr-o lume ce “adusteaza” dictionare si termeni cu dorinta...

Un soldat pentru România

on 23 Mai 2022

Cu Rusia punând la încercare țara, în curând, voi trece și eu un prag cât un bas...

Familii periculoase

on 23 Mai 2022

Intr-o lume in care haosul este “noua ordine” de a trai Satan pare invingator pe...