Romanian Times | Octombrie 2026

Meditații creștine 20 ROMANIANTIMES *** Oare azi e ziua cea mare? (continuare din pagina 9) Există mult prea multe exemple de astfel de situații – le-am putea numi cazuri de confuzie a identității. Să trecem la problema abuzului de putere, a unei puteri necontrolate. Există oportunități uriașe pentru cei precumun polițist din Katy, Texas, care ar fi verificat numărul de înmatriculare al fostei sale partenere de 2.386 de ori într-un interval de 11 luni. Încerca să-i urmărească mișcările: unde mergea, ce făcea, cu cine se întâlnea. A fost concediat și pus sub acuzare – așa cum era firesc –, dar, din păcate, există multe alte cazuri similare. Așadar, în contextul acestei supravegheri în masă, cine are autoritatea de a efectua astfel de verificări?Asupra cui? Cine are acces la date? Nu știm cu adevărat. Principalul argument în favoarea acestor practici este că ele ajută forțele de ordine să prindă infractori. Cunosc oameni din cadrul forțelor de ordine și știu că acest lucru este adevărat. Însă Constituția rămâne reperul suprem. Părinții fondatori au instituit aceste mecanisme de control și echilibru al puterii cu un scop precis: acela de a ne proteja împotriva unor astfel de abuzuri. Și da, acest lucru poate implica anumite costuri. De aceea, noi – cetățenii – nu putem accepta ideea că trebuie să alegem între libertate și securitate. Și trebuie să pretindem cele mai înalte standarde din partea celor însărcinați cu respectarea Constituției. Vestea bună, în tot acest context, este că numeroși patrioți își exprimă îngrijorarea cu privire la această problemă. Am asistat la reforme majore aici, în Texas, precum și în alte comitate și state din întreaga țară. GuvernatorulAbbott a retras finanțarea de stat pentru aceste camere, invocând în mod specific îngrijorările cetățenilor legate de drepturile garantate de Amendamentul al IV-lea. Cel puțin 14 orașe și comitate din Texas au reziliat complet contractele cu compania Flock. Peste 900 de camere au fost scoase din funcțiune. Alte comitate supun această chestiune la vot în cadrul ședințelor consiliilor locale. Totul a început însă atunci când oamenii au realizat că, dacă nu luăm atitudine, ne vom trezi într-o lume în care nu ne mai bucurăm de libertate. Este nevoie de o vigilență constantă.Așadar, chiar și în acest caz, munca noastră nu s-a încheiat. Există mulți oameni care nici măcar nu știu că se întâmplă acest lucru, în timp ce Congresul lucrează la noi acte normative. Trebuie să rămânemvigilenți. Compania Flock ar pierde miliarde de dolari dacă ar fi scoasă de pe piață din cauza acestor reforme. Vă puteți imagina, așadar, eforturile intense pe care le depun pentru a menține actuala stare de lucruri. Vreau să trec acum la ceea ce consider a fi cea mai mare amenințare, pe termen scurt și lung, la adresa libertății noastre și a civilizației occidentale: răspândirea rapidă a islamismului. Această ideologie politică este fundamental incompatibilă cu principiile fundamentale ale națiunii noastre, cu esența identității noastre ca americani și ca țară. Scopul acestei ideologii politice – răspândirea islamismului – este cucerirea puterii. Ei vor reduce la tăcere orice voce opozantă. Această ideologie continuă să finanțeze grupări teroriste jihadiste precumAl-Qaeda, ISIS, Hamas,Al-Shabaab,Al-Nusra și multe, multe altele. Scopul lor este instaurarea unui califat global, guvernat de ideologia lor islamistă. Unul dintre motivele pentru care am asistat la această răspândire în timp este faptul că prea mulți lideri – și prea mulți dintre aliații lor din mass-media care propagă anumite idei – se tem. Ei minimizează această amenințare, chiar și atunci când aceasta le stă chiar în fața ochilor, și refuză să o numească așa cum este în realitate. Președintele Obama a înlocuit termenul „extremism islamist” cu „extremism violent”. De ce? Pentru că se tem să nu fie catalogați drept islamofobi. Se tem că, dacă vor spune adevărul, vor deveni ținte, vor fi atacați și numiți intoleranți. Ei refuză să recunoască realitatea conform căreia islamismul susține că legea provine de la clerici, nu de la popor. Ei propovăduiesc ideea că discursul trebuie supravegheat și cenzurat pentru a impune respectarea legii Sharia și a doctrinei islamiste. Consideră că orice critică la adresa islamismului sau orice opinie cu care nu sunt de acord trebuie redusă la tăcere și pedepsită. Acest lucru este diametral opus libertății și adevărului fundamental consfințit în Declarația noastră de Independență: faptul că toți suntemcreați egali și înzestrați deCreatorul nostru cu anumite drepturi inalienabile, printre care dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii. Ei refuză să recunoască faptul că libertatea noastră vine de la Dumnezeu. Și de la nimeni altcineva. Părinții noștri fondatori au înțeles acest adevăr absolut. Depinde de noi să trăim în spiritul acestui adevăr și să ne folosim vocea și energia pentru a-i învinge pe cei care încearcă să submineze drepturile și libertățile noastre primite de la Dumnezeu. Căci dacă nu facem nimic – dacă nu facem nimic și alegem să ignorăm realitatea de teamă să nu fim etichetați negativ. Ne vom trezi într-o țară în care, la fel ca în Marea Britanie, va fi ilegal ca cineva să se roage în public – fie cu voce tare, fie în gând – dacă nu este musulman. Dacă nu facem nimic, și noi, aici în Statele Unite, vom vedea ceea ce a devenit deja o obișnuință în țări precum Franța, unde Frăția Musulmană controlează peste 100 de moschei și peste 200 de asociații locale, impunând în școlile publice politici care obligă la purtarea burkăi. Nu este prea târziu pentru noi, dar nu ne putempermite să fimnepăsători, naivi sau temători în fața caracterului direct al acestei amenințări la adresamodului nostru de viață cotidian și a țării în care vor crește copiii noștri. Trebuie să numim lucrurile pe nume. Trebuie să recunoaștem această amenințare pentru ceea ce este cu adevărat. Trebuie să avem curajul de a învinge această ideologie prin ideologia noastră superioară, care își are rădăcinile în Constituție și în Declarația de Independență. Ea nu poate supraviețui. Societatea noastră liberă nu poate supraviețui dacă refuză să se apere, dar nici nu poate supraviețui dacă, în numele propriei apărări – în numele siguranței și securității –,renunță chiar la libertatea pe care trebuia să o protejeze. Viața este scurtă, iar fiecare zi în care respirăm este o binecuvântare. Modul în care alegem să ne petrecem acest timp depinde doar de noi. Vreau să vă împărtășesc câteva detalii despre prima mea misiune în Irak. Am zburat din Kuweit în Irak în ianuarie 2005. Era o întunecime totală; miezul nopții trecuse, iar zorii se apropiau. Eram așezat pe scaunul meu dintr-un avion C-130, alături de ceilalți soldați. În unitatea noastră, stăteam umăr la umăr, cu vestele antiglonț în mâini sau deja echipate pe noi și cu puștile pregătite; nimeni nu scotea un cuvânt. Nu auzeam decât zgomotul elicelor. Era întuneric beznă, cu excepția luminilor roșii din interiorul aeronavei. Și, dintr-odată, pe măsură ce avionul începea coborârea pentru aterizare, a început să execute manevre în spirală și în zig-zag, pentru a nu deveni o țintă ușoară în cazul în care vreun terorist de la sol ar fi încercat să-l doboare. Am aterizat la baza noastră, situată la aproximativ 40 de mile nord de Bagdad. Chiar în prima noapte, ne-am așezat în paturile de campanie și în sacii de dormit, în cort, când, foarte repede, au început să sune sirenele, avertizându-ne de un atac cumortiere. Ne-am ridicat – eramvreo 25 în cort –, ne-am luat puștile și am fugit spre buncăre. Acest lucru a devenit aproape o rutină zilnică pe parcursul anului în care am fost detașați acolo. A doua zi dimineață, m-am ridicat și am făcut o plimbare prin bază ca să văd împrejurimile; am ajuns la una dintre porțile principale pe care patrulele noastre de securitate le tranzitau zilnic. Chiar lângă poartă se afla un panou pe care scria, cu litere mari de tipar: „Oare azi e ziua cea mare?”. Acel mesaj m-a făcut să mă opresc brusc și m-a determinat să conștientizez cu adevărat realitatea locului în care ne aflam și faptul că oricare dintre zile putea fi ultima pentru noi. Din păcate, pentru prea mulți dintre frații și surorile noastre în uniformă, acolo a fost, într-adevăr, ultima zi. Pierderea fiecăruia dintre ei a fost o lovitură grea. În fiecare zi mă rugam la Dumnezeu pentru putere, claritate, înțelegere, pace și curaj. Și, în fiecare zi, îmi aminteam cât de scurtă este, de fapt, viața. Îmi dădeam seama că mi-ar putea veni rândul în orice moment; asta mă făcea să mă rog și să reflectez: ce fac cu viața mea? Profit la maximum de fiecare zi? Fac tot ce-mi stă în putință pentru a-I sluji lui Dumnezeu și pentru a-I fi pe plac? M-am întors acasă după acea misiune, puțin peste un an mai târziu. Nopțile erau liniștite. Nu mai existau sirene și nici atacuri cu mortiere. Însă mesajul de pe panoul de lângă acea poartă mi-a rămas întipărit în minte, pentru că știam și înțelegeam că, indiferent unde mă aflam – sau unde ne aflăm noi –, nimeni nu știe când va sosi acel moment. Dar ceea ce putem controla este modul în care alegem să ne trăim fiecare zi cu care am fost binecuvântați. Iar ziua de azi este momentul potrivit. Astăzi este ziua în care alegem să valorificăm la maximum toate binecuvântările, resursele și capacitățile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Și acesta este mesajul cu care vreau să rămâneți. Libertățile noastre sunt amenințate. Depinde de noi – de noi, cetățenii – să luăm atitudine și să le apărăm. Depinde de noi să ne reamintim că nu putem fi prosperi fără pace. Nu putem fi liberi – cu adevărat liberi – dacă ne aflăm într-o stare permanentă de război. Și noi, cetățenii, suntemsingurii care pot produce schimbarea. Este ușor să cădem pradă comodității. Este ușor să stăm deoparte și să spunem: „Știi ceva? Sunt ocupat. Am multe pe cap.” Sau poate că unii dintre voi gândiți: „Ei bine, sunt prea tânăr. Nu pot schimba nimic. Poate că nici nu am vârsta necesară pentru a vota.” Iar alții spun: „Știi, nu sunt eu cel potrivit. Altcineva va face ceva. Altcineva va prelua inițiativa. Altcineva va acționa.” Dr. Martin Luther King a avut un răspuns pentru această atitudine. El a spus că întotdeauna este momentul potrivit să faci ceea ce este corect. Iar ziua de azi este momentul – acum este clipa – în care fiecare dintre noi trebuie să se implice, să voteze, să se asigure că liderii aleși ne aud vocile, să pună mâna pe telefon și să sune, să trimită un e-mail sau să publice un mesaj pe rețelele de socializare. Vă pot spune din proprie experiență: înțeleg sentimentul că „sunt doar o singură persoană, vocea mea nu va conta”, dar vă asigur că, atunci când ne asumăm cu toții această responsabilitate – pe vremea când eram în Congres, voturile se schimbau în timp real pentru că oamenii luau cu asalt liniile telefonice și platformele precum X, Instagram și rețelele de socializare. Contează enorm – am văzut asta prin simpla prezență cu camerele de filmat, prin participarea la întâlniri publice și la ședințele consiliilor locale, prin tragerea liderilor la răspundere, fără a le permite să ne răpească libertatea pe ascuns, în toiul nopții, doar pentru că noi nu ne-am făcut partea. Implicați-vă în dialog. Mă gândesc adesea la Charlie Kirk în aceste vremuri și la modul în care îi primea pe cei care nu erau de acord cu el. Îi asculta. Le arăta respect. Iar dacă argumentele lor erau slabe, le demonta cu ajutorul adevărului. Și făcea acest lucru cu dragoste și compasiune, chiar și față de cei care își manifestau ura față de el. Nu trebuie să permitem să fim reduși la tăcere prin intimidare. Căci în joc sunt viețile noastre, libertatea și viitorul nostru. Depinde de noi să găsim modalități prin care putem sluji comunitatea. Iar posibilitățile sunt nenumărate. Poate simțiți chemarea de a candida pentru o funcție publică – eminunat. Saupoate doriți să susțineți pe cineva care candidează.Ori poate simțiți nevoia să vă implicați într-un mod complet diferit, în afara sferei guvernamentale, folosindu-vă vocea pentru a-i inspira pe alții să ia atitudine și să devină ei înșiși schimbarea. Nimeni nu este prea tânăr sau lipsit de experiență. Jonathan Dayton a fost cel mai tânăr delegat la Convenția Constituțională.Avea 26 de ani. James Madison avea 25 de ani în 1776 și doar 36 când a contribuit la redactarea Constituției. Alexander Hamilton abia împlinise 30 de ani. Și-au pus în joc viețile și reputațiile pentru a pune bazele acestei republici libere, dar știau că este fragilă; de aceea Franklin a spus: „O republică, dacă o puteți păstra”. Este oare astăzi acea zi? Aceasta nu este o întrebare doar pentru cei trimiși în zone de luptă și de război din alte părți ale lumii. Este o întrebare pe care avem privilegiul de a ne-o pune în fiecare zi, pentru că nu știm cât timp avem la dispoziție. Charlie Kirk nu știa cât timp mai avea, dar, Doamne, a valorificat la maximum fiecare zi petrecută alături de noi. Avem și noi aceeași oportunitate și aceeași libertate de a alege cum ne trăim viața. Lincoln ne-a spus că o națiune de oameni liberi trebuie să dăinuie peste veacuri sau să piară prin sinucidere. Eu spun să alegem să trăim liberi. Astăzi este ziua decisivă. Nu avem timp de pierdut. Mai sunt 25 de zile până la ziua alegerilor, iar munca va continua chiar a doua zi după scrutin. Ridicați-vă, faceți-vă auzită vocea, nu vă temeți, căci suntem de partea adevărului, a păcii și a libertății, iar țara noastră are nevoie de noi acum. Vă mulțumesc tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite aleAmericii. Vă mulțumesc.